Dincolo de ratiune

Vad ca subiectul tinde catre superficial, acea judecata de suprafata pentru gestul in sine al lui Iuda sau a oricarui om pacatos la urma urmei. Nedumerirea mea nu in asta consta, ci in faptul ca Planul lui Dumnezeu are in calcul oameni care sunt certati cu toate legile lumii. Iar acesti oameni se nasc "meniti" sa savarseasca un mare pacat, pentru ca Planul lui Dumnezeu sa se poata infaptui.
Eu ma refer la aceasta alchimie divina, acest "joben" din care Dumnezeu mai scoate cate un iepuras sau cate un balaur, creaza conjuncturi speciale pentru ca balaurul si iepurasul sa ajunga in conflict, iar cand bietul iepuras este sacrificat, toata padurea primeste revelatia Marelui Pacat. Dumnezeu nu are puteri limitate. El stie, El creeaza, El judeca! Cu totii suntem creatia Lui, dar oare unde ne situam in cadrul Planului? Cineva sustinea ideea ca Iuda ar mai fi avut inca timp sa se mantuiasca, cerandu-si iertare, dar blestemul gloatei ramane in veacul-veacului, iar asta e groaznic, indiferent de iertarea pe care-o mai ceri tu cand realizezi gravitatea faptei tale! Uneori ii auzim pe unii spunand "Nu stiu ce-a fost cu mine... Mi-a luat Dumnezeu mintile!..." ...Mi-a luat Dumnezeu mintile!... Conjunctura, conflictul, nebunia, rezultatul, remuscarea!...
Oameni aparent la fel, in conditii firesti, uneori oameni cu mare evlavie, oameni cu frica de Dumnezeu, victime ale unor conjuncturi dezastruase, ajunsi acolo fara vina lor poate, dar care ofera "lovitura de gratie!" Iar noi, norocosii, in loc sa spunem "Multumesc, Doamne, ca n-am fost eu in locul lui in acele momente de mare zbucium si incercare sufleteasca!", aruncam cu pietre, judecam, ne credem speciali, nu prin voia lui Dumnezeu, ci prin calitatile noastre deosebite!...

Later edit: - Vad ca intre timp au mai aparut cateva idei noi... Incepeti sa va apropiati cumva de ideea de baza a topicului!

[MariS_]

În prealabil postat de OmuBun

Vad ca subiectul tinde catre superficial, acea judecata de suprafata pentru gestul in sine al lui Iuda sau a oricarui om pacatos la urma urmei. Nedumerirea mea nu in asta consta, ci in faptul ca Planul lui Dumnezeu are in calcul oameni care sunt certati cu toate legile lumii. Iar acesti oameni se nasc "meniti" sa savarseasca un mare pacat, pentru ca Planul lui Dumnezeu sa se poata infaptui.
Eu ma refer la aceasta alchimie divina, acest "joben" din care Dumnezeu mai scoate cate un iepuras sau cate un balaur, creaza conjuncturi speciale pentru ca balaurul si iepurasul sa ajunga in conflict, iar cand bietul iepuras este sacrificat, toata padurea primeste revelatia Marelui Pacat. Dumnezeu nu are puteri limitate. El stie, El creeaza, El judeca! Cu totii suntem creatia Lui, dar oare unde ne situam in cadrul Planului? Cineva sustinea ideea ca Iuda ar mai fi avut inca timp sa se mantuiasca, cerandu-si iertare, dar blestemul gloatei ramane in veacul-veacului, iar asta e groaznic, indiferent de iertarea pe care-o mai ceri tu cand realizezi gravitatea faptei tale! Uneori ii auzim pe unii spunand "Nu stiu ce-a fost cu mine... Mi-a luat Dumnezeu mintile!..." ...Mi-a luat Dumnezeu mintile!... Conjunctura, conflictul, nebunia, rezultatul, remuscarea!...
Oameni aparent la fel, in conditii firesti, uneori oameni cu mare evlavie, oameni cu frica de Dumnezeu, victime ale unor conjuncturi dezastruase, ajunsi acolo fara vina lor poate, dar care ofera "lovitura de gratie!" Iar noi, norocosii, in loc sa spunem "Multumesc, Doamne, ca n-am fost eu in locul lui in acele momente de mare zbucium si incercare sufleteasca!", aruncam cu pietre, judecam, ne credem speciali, nu prin voia lui Dumnezeu, ci prin calitatile noastre deosebite!...

Later edit: - Vad ca intre timp au mai aparut cateva idei noi... Incepeti sa va apropiati cumva de ideea de baza a topicului!

In postarea precedenta am evidentiat ca prin Plan nu se intelege
decat actiuni predeterminate ale Mantuitorului, nu si ale oamenilor.
Trebuie facuta distinctie intre Plan si Prestiinta. In Plan intra doar
actiunile Mantuitorului in vederea mantuirii noastre, in Prestiinta,
restul actiunilor oamenilor.
Banuiesc ca te nedumireste rolurile diferite jucate in drama mantuirii
de oameni obisnuiti. De exemplu sunt sigur ca te nedumireste rolul
jucat de apostolul Pavel si cel al lui Iuda. Pavel, cel care vana crestini,
ajunge cel mai insemnat, iar Iuda, cel ce era printre apostoli, ajunge
cel mai damnat.
Oameni aparent la fel, in conditii firesti, uneori oameni cu mare evlavie, oameni cu frica de Dumnezeu, victime ale unor conjuncturi dezastruase, ajunsi acolo fara vina lor poate, dar care ofera "lovitura de gratie!"
Deci Pavel si Iuda, ce-i desparte, ce-i uneste???
Trebuie mestecata bine inainte de-a raspunde, dar poate ne sar si
altii in ajutor.

[Lavrentiu]

În prealabil postat de OmuBun

Vad ca subiectul tinde catre superficial, acea judecata de suprafata pentru gestul in sine al lui Iuda sau a oricarui om pacatos la urma urmei. Nedumerirea mea nu in asta consta, ci in faptul ca Planul lui Dumnezeu are in calcul oameni care sunt certati cu toate legile lumii. Iar acesti oameni se nasc "meniti" sa savarseasca un mare pacat, pentru ca Planul lui Dumnezeu sa se poata infaptui.

Am sa incerc si eu sa-ti raspund, pe cat ma pricep. Si am sa incep prin a compara doua stari: starea lui Adam dinainte de cadere si starea omului mantuit. Diferenta intre cele doua este evidenta, dupa parerea mea: starea lui Adam din rai era o stare a omului neincercat - cu alte cuvinte sfintenia lui nu avea niciun aport personal, in timp ce oamenii ce se mantuiesc se mantuiesc si cu aportul vointei lor, printr-un act asadar personal.

Eu cred ca starea de preferat a omului este cea in care izbandeste dupa ce este incercat, cu alte cuvinte omul este alaturi de Creatorul sau nu doar prin faptul ca este creat, ci mai ales pentru ca doreste sa se alipeasca Lui.

In acest context, toate actele noastre se misca intre departarea si apropierea de Dumnezeu si prin tot ce ni se intampla ne putem apropia sau departa de Dumnezeu.

Nimeni nu se naste "menit" sa faca un anumit pacat. Adam putea alege sa asculte de Dumnezeu, Iuda putea alege sa nu-l vanda pe Hristos, Pilat putea alege sa aiba curaj si sa-L elibereze, Faraon putea alege sa ii elibereze pe evrei etc.

Un bun exemplu este pacatul originar. Ai putea spune ca daca Adam nu ar fi cazut in pacat, Hristos nu S-ar fi intrupat. Insa Hristos ar fi venit oricum, dar, asa cum arata Parintele Staniloae, existenta Lui nu ar fi luat chipul torturii, crucii, mortii si invierii. Avem aici un exemplu despre Planul lui Dumnezeu: planul este sa intram in comuniune cu El, restul este pedagogie si metoda.

[MariS_]

În prealabil postat de Lavrentiu

Am sa incerc si eu sa-ti raspund, pe cat ma pricep. Si am sa incep prin a compara doua stari: starea lui Adam dinainte de cadere si starea omului mantuit. Diferenta intre cele doua este evidenta, dupa parerea mea: starea lui Adam din rai era o stare a omului neincercat - cu alte cuvinte sfintenia lui nu avea niciun aport personal, in timp ce oamenii ce se mantuiesc se mantuiesc si cu aportul vointei lor, printr-un act asadar personal.

Eu cred ca starea de preferat a omului este cea in care izbandeste dupa ce este incercat, cu alte cuvinte omul este alaturi de Creatorul sau nu doar prin faptul ca este creat, ci mai ales pentru ca doreste sa se alipeasca Lui.

In acest context, toate actele noastre se misca intre departarea si apropierea de Dumnezeu si prin tot ce ni se intampla ne putem apropia sau departa de Dumnezeu.

Nimeni nu se naste "menit" sa faca un anumit pacat. Adam putea alege sa asculte de Dumnezeu, Iuda putea alege sa nu-l vanda pe Hristos, Pilat putea alege sa aiba curaj si sa-L elibereze, Faraon putea alege sa ii elibereze pe evrei etc.

Un bun exemplu este pacatul originar. Ai putea spune ca daca Adam nu ar fi cazut in pacat, Hristos nu S-ar fi intrupat. Insa Hristos ar fi venit oricum, dar, asa cum arata Parintele Staniloae, existenta Lui nu ar fi luat chipul torturii, crucii, mortii si invierii. Avem aici un exemplu despre Planul lui Dumnezeu: planul este sa intram in comuniune cu El, restul este pedagogie si metoda.

Foarte frumos explica Laurentiu. Cer ingaduinta sa adaug un
element. Raiul trebuia sa fie o scoala superioara, inalta sau
domneasca pentru primii oameni, o scoala in care ei trebuiau
sa invete virtutile sub blanda obladuire a Lui Dumnezeu. Primul
examen la care au fost apoi supusi le-a fost fatal. Viclenia
era mult prea mare pentru neincercarea lor. A se vedea cum
era sa cada fiul cel bun la reintoarcerea celui risipitor. Cel bun
era neincercat si doar bunatatea si intelepciunea Tatalui a
facut ca el nu cada.
In Rai omul trebuia deprins sa devina dumnezeu dupa har, dar
el a dorit sa sara etapele dintr-o data si sa fie egalul Lui
Dumnezeu, asa cum Lucifer s-a dorit superior Lui Dumnezeu.
Dupa cadere avem parte de o alta scoala, mult mai dura, cu
ispite zilnice, cu greutati si caderi, plus slabiciunile noastre,
dar toate cu scop bun, ca sa ne calim si sa ne otelim in vointa
si credinta. Fiul ratacitor nu mai poate fi ispitit, pe cand celalalt,
da! Raul e spre un bine mai mare!
Doamne ajuta si iertare Laurentiu pentru adaugire!

În prealabil postat de Lavrentiu

Am sa incerc si eu sa-ti raspund, pe cat ma pricep. Si am sa incep prin a compara doua stari: starea lui Adam dinainte de cadere si starea omului mantuit. Diferenta intre cele doua este evidenta, dupa parerea mea: starea lui Adam din rai era o stare a omului neincercat - cu alte cuvinte sfintenia lui nu avea niciun aport personal, in timp ce oamenii ce se mantuiesc se mantuiesc si cu aportul vointei lor, printr-un act asadar personal.

Eu cred ca starea de preferat a omului este cea in care izbandeste dupa ce este incercat, cu alte cuvinte omul este alaturi de Creatorul sau nu doar prin faptul ca este creat, ci mai ales pentru ca doreste sa se alipeasca Lui.

In acest context, toate actele noastre se misca intre departarea si apropierea de Dumnezeu si prin tot ce ni se intampla ne putem apropia sau departa de Dumnezeu.

Nimeni nu se naste "menit" sa faca un anumit pacat. Adam putea alege sa asculte de Dumnezeu, Iuda putea alege sa nu-l vanda pe Hristos, Pilat putea alege sa aiba curaj si sa-L elibereze, Faraon putea alege sa ii elibereze pe evrei etc.

Un bun exemplu este pacatul originar. Ai putea spune ca daca Adam nu ar fi cazut in pacat, Hristos nu S-ar fi intrupat. Insa Hristos ar fi venit oricum, dar, asa cum arata Parintele Staniloae, existenta Lui nu ar fi luat chipul torturii, crucii, mortii si invierii. Avem aici un exemplu despre Planul lui Dumnezeu: planul este sa intram in comuniune cu El, restul este pedagogie si metoda.

Imi cer scuze! Nu stiu cum am trecut atunci "pe langa" acest mesaj. Acum l-am descoperit si astfel readuc in discutie gandul ce ma framanta de cand eram adolescent.
Cele doua stari, cea a lui Adam inainte de savarsirea pacatului si a celui ce se mantuieste prin propria lui osteneala, nu prea are relevanta in subiectul de fata. Eu nu neg nimic din ce spui tu si sunt constient ca omul este "construit" asa dintru inceput. Ce copil apreciaza pe parintele care-i face mereu daruri, fara sa-i ceara nimic in schimb? Ce barbat se indragosteste de femeia care se ofera fara lupta? Ce realizare este apreciata mai mult decat cea pe care ai obtinut-o dupa mult chin si efort personal...
Dar repet: eu vorbesc de aparenta egalitatii intre oameni, sau... intre neamuri. Spuneam la un moment dat ca suntem norocosi ca ne-am nascut aici si ca suntem crestini, desi altii pot fi de alta parere, daca privim strict pragmatic. Dar puteam sa ne nastem in Irak sau China, India sau Bangladesh... Poate am fi auzit despre Iisus tangential cu credinta noastra, iar trairea ar fi fost aceea a comunitatii din care faceam parte... Cu ce am fost noi mai merituosi sa ne nastem intr-o tara in care sa-L cunoastem pe Iisus ca si cum am fi fost contemporani cu El?
Dar chiar si cu privilegiul de a ne naste intr-o astfel de tara, de ce unii refuza sa-L primeasca in suflet, desi au fost botezati in duh sfant, ceea ce nu acelasi lucru putem spune despre musulmani de exemplu?
Citim cam prin toate scrierile sfintilor parinti, sau Sfanta Scriptura, sau in Psaltire sau... sau... despre cei placuti Lui Dumnezeu, cei "alesi"... Dar ceilalti? Cu ce e vinovat smochinul daca n-a dat roada, cand de fapt nici macar nu era vremea rodului? Da, aici se condamna lenea si lipsa de osteneala intru ale Lui Dumnezeu, indaradnicia si lipsa de vointa pentru inmultirea talantului, dar uneori e foarte greu de patruns cum unii sunt beneficiarii unor conjuncturi, iar altii ghinionistii unei alte conjuncturi. Nu-i totuna sa te nasti cu o mie de vicii pe care trebuie sa ti le infrangi ca sa te mantuiesti, sau cu cateva care nici nu simti cand trebuie sa treci peste ele. Si-apoi, poate-ai mai face tu cate ceva, dar daca nu te duce mintea? Stiu, Dumnezeu nu da nimanui mai mult decat poate duce, dar nici nu suporta comparatie cu cel care poate cu adevarat duce si o si dovedeste.
"Fericiti cei saraci cu duhul!"... Cat de fericiti? Ca vine X si-i spune: "Io-te, nene ce scrie colea in biblie: negru pe alb: asa, si-asa, si-asa! Scrie, sau nu? Ce fac popii vostri? Ce face biserica voastra? Hai! Nu mai sta pe ganduri! Numai la noi te vei putea mantui!" Si omul lasa biserica lui si pleaca la alta, nu fiindca stie ca e mai buna, ci fiindca i s-a spus ca e mai buna. Ca asa e el: sarac cu duhul! Ce-ar trebui sa faca cel care nu-i sarac cu duhul, la venirea lui X? Sa-i dea un cap in gura si-un shut in fund? Ar merita dupa cat rau poate sa faca, nu?

Omul! Creat dupa chipul si asemanarea Lui Dumnezeu! Cel bun, cel rau, cel alb, cel negru, cel galben, cel bogat, cel sarac, cel crunt lovit de soarta, cel croit pentru a fi intelept... Cu totii suntem egali in fata Lui Dumnezeu. Daca reusim sa citim aceste randuri in loc sa cautam prin reviste de scandal cu poze porno sau alte destrabalari, inseamna ca suntem mai egali decat multi altii!...

[iustin10]

Eu nu inteleg de unde distinctia asta intre buni si rai,intre mantuiti si nemantuiti ?
Sa ne inchipuim o poveste:
Avem un om care face voia lui Dumnezeu intru totul.De mic a fost crescut pentru asta.S-a nascut in familie binecuvantata ,toata viata a petrecut-o in cantari de psalmi si citirea Scripturii a fost principala preocupare.A fost drept,a osandit pacatul,a participat la actuiuni de binefacere.Mai mult,a invatat la scoli,a fost preot al lui Dumnezeu,si in final,datorita abnegatiei sale,a fost numit Mare Preot,in unanimitate.
Pe de alta parte avem un talhar de drumul mare .De mic a fost smecher.Apoi a inceput sa fie nedrepot:sa fure,sa minta sa caute doar avantajul sau.In acest mediu traind,si influentat si de prieteni,a ajuns talhar de drumu mare .A furat,a batut pe cei prinsi pe cale,a omorat oameni,a violat femei,a ajuns seful bandei sale.Dar in final a fost prins de autoritati.Pedeapsa sa a fost clara:Moartea.
A meditat la releel care le-a facut toata viata,si avea o parere de rau.Dar parerea aceea de rau a devenit revolta,cand ridicand ochii,a vazut rastignit alaturi de el,pe Cel Neprihanit.Atunci i-a luat Aceluia apararea,cu toata puterea sa.
Primul a fost marele Preot Caiafa al 2 lea a fost talharul de pe cruce.
Putem noi sa stim cine va fi mantuit?

În prealabil postat de iustin10

Eu nu inteleg de unde distinctia asta intre buni si rai,intre mantuiti si nemantuiti ?
Sa ne inchipuim o poveste:
Avem un om care face voia lui Dumnezeu intru totul.De mic a fost crescut pentru asta.S-a nascut in familie binecuvantata ,toata viata a petrecut-o in cantari de psalmi si citirea Scripturii a fost principala preocupare.A fost drept,a osandit pacatul,a participat la actuiuni de binefacere.Mai mult,a invatat la scoli,a fost preot al lui Dumnezeu,si in final,datorita abnegatiei sale,a fost numit Mare Preot,in unanimitate.
Pe de alta parte avem un talhar de drumul mare .De mic a fost smecher.Apoi a inceput sa fie nedrepot:sa fure,sa minta sa caute doar avantajul sau.In acest mediu traind,si influentat si de prieteni,a ajuns talhar de drumu mare .A furat,a batut pe cei prinsi pe cale,a omorat oameni,a violat femei,a ajuns seful bandei sale.Dar in final a fost prins de autoritati.Pedeapsa sa a fost clara:Moartea.
A meditat la releel care le-a facut toata viata,si avea o parere de rau.Dar parerea aceea de rau a devenit revolta,cand ridicand ochii,a vazut rastignit alaturi de el,pe Cel Neprihanit.Atunci i-a luat Aceluia apararea,cu toata puterea sa.
Primul a fost marele Preot Caiafa al 2 lea a fost talharul de pe cruce.
Putem noi sa stim cine va fi mantuit?

Hm! Smerenia ne ridica, mandria ne risipeste!
Astazi am recitit (cu alti ochi) Evanghelia dupa Ioan . Este de departe cea mai sensibila si mai adanca varianta a vietii Mantuitorului si a rolului Sau pentru mantuirea neamului omenesc. Printre alte exemple, evident ca am reflectat si la preotul Caiafa, pe atunci arhiereu. Si iarasi mi-am pus aceleasi intrebari ca cele dinainte. Unii poate ca nu intelegeau, intr-adevar, se complaceau in interpretari personale ale scrierilor si mai ales nu concepeau ca Mesia sa fie dintre cei cunoscuti. Dar dincolo de toate, era "concursul de imprejurari", conjunctura, dezamagirea fata de ceea ce se asteptau ei. Noi acum vedem altfel fiindca L-am cunoscut pe Mantuitor de cand am deschis ochii, dar ei...? Sunt multe circumstante care li se putea da, dar nici una nu le justifica decizia lor de a ramane in greseala. Ar fi putut sa aiba revelatia gafei lor, dar putini sunt care au facut-o si "si-au pus cenusa-n cap"! Dincolo de toate acele indaradnicii si incapatanari prostesti, unii erau manati de alte scopuri, intr-un fel marete.

47. Deci arhiereii şi fariseii au adunat sinedriul şi ziceau : Ce facem, pentru că Omul Acesta face multe minuni ?
48. Dacă-L lăsăm aşa toţi vor crede în El, şi vor veni romanii şi ne vor lua ţara şi neamul.
49. Iar Caiafa, unul dintre ei, care în anul acela era arhiereu le-a zis : Voi nu ştiţi nimic ;
50. Nici nu gândiţi că ne este mai de folos să moară un om pentru popor, decât să piară tot neamul.

Si iarasi revin la framantarile mele de la initierea acestui topic: suntem cu totii asezati fara voia noastra pe o tabla de sah, unii intre piesele albe, altii intre cele negre. Avem reguli, desi credem ca facem de capul nostru totul... Unul e "regina", altul e "turn" altul e simplu "pion", dar care prin osteneala, poate ajunge "regina"... Strategii, conflicte, sacrificii... Cum ar putea o piesa neagra sa se transforme in piesa alba, fara interventia "Careatorului"?...
Sa-i multumim de o mie de ori Lui Dumnezeu ca ne-a ales sa fim printre piesele albe, si sa ne rugam sa nu facem mutari... "necontrolate"...

[iustin10]

Pai ideea era tocmai ca nu stim care piesa e alba si care e neagra,ci doar Dumnezeu cunoaste sufletul omului.Unul care se duce la biserica,dar sufletul sau e inchistat in propria admiratie,poate sa fie in urma altuia care isi traieste viata aparent in pacat ,dar fondul sau sufletesc si actele de caritate izvorate din acesta ating aripa desavarsirii.
Nimeni nu are pasaport spre mantuire,dar toti se pot mantui.Ca nu degeaba s-a zis :"Cei dintai vor fi cei din urma,si cei diun urma vor fi cei dintai"

În prealabil postat de iustin10

Pai ideea era tocmai ca nu stim care piesa e alba si care e neagra,ci doar Dumnezeu cunoaste sufletul omului.Unul care se duce la biserica,dar sufletul sau e inchistat in propria admiratie,poate sa fie in urma altuia care isi traieste viata aparent in pacat ,dar fondul sau sufletesc si actele de caritate izvorate din acesta ating aripa desavarsirii.
Nimeni nu are pasaport spre mantuire,dar toti se pot mantui.Ca nu degeaba s-a zis :"Cei dintai vor fi cei din urma,si cei diun urma vor fi cei dintai"

Nu, in nici un caz nu aceasta-i regula. Era vorba de MULTI dintre cei de pe urma vor fi cei dintai, si multi dintre cei dintai se vor osandi.
Nimeni nu spune ca, fiind intre "piesele albe", ne vom mantui, dar macar trebuie sa recunoastem sansa de a ne afla printre cei privilegiati si doar indaradnicia noastra ne determina sa ne ratacim de turma. Nu acelasi lucru o poate spune un musulman de exemplu. Din pacate, sunt mai putini musulmani care aleg sa se boteze intru Hristos, decat crestini (crestine) care aleg sa treaca la mahomedanism.
Totul este o adevarata loterie. Ca sa "fii ales" ca "bila norocoasa" in grupul celor care umbla pe calea cea stramta si cu chinuri, trebuie sa fi avut parinti si strabuni care au placut tare mult bunului Dumnezeu!!!
Topicul se numeste Dincolo de Ratiune. Oare de ce?

[elizabeta]

În prealabil postat de OmuBun

Vad ca subiectul tinde catre superficial, acea judecata de suprafata pentru gestul in sine al lui Iuda sau a oricarui om pacatos la urma urmei. Nedumerirea mea nu in asta consta, ci in faptul ca Planul lui Dumnezeu are in calcul oameni care sunt certati cu toate legile lumii. Iar acesti oameni se nasc "meniti" sa savarseasca un mare pacat, pentru ca Planul lui Dumnezeu sa se poata infaptui.
Eu ma refer la aceasta alchimie divina, acest "joben" din care Dumnezeu mai scoate cate un iepuras sau cate un balaur, creaza conjuncturi speciale pentru ca balaurul si iepurasul sa ajunga in conflict, iar cand bietul iepuras este sacrificat, toata padurea primeste revelatia Marelui Pacat. Dumnezeu nu are puteri limitate. El stie, El creeaza, El judeca! Cu totii suntem creatia Lui, dar oare unde ne situam in cadrul Planului? Cineva sustinea ideea ca Iuda ar mai fi avut inca timp sa se mantuiasca, cerandu-si iertare, dar blestemul gloatei ramane in veacul-veacului, iar asta e groaznic, indiferent de iertarea pe care-o mai ceri tu cand realizezi gravitatea faptei tale! Uneori ii auzim pe unii spunand "Nu stiu ce-a fost cu mine... Mi-a luat Dumnezeu mintile!..." ...Mi-a luat Dumnezeu mintile!... Conjunctura, conflictul, nebunia, rezultatul, remuscarea!...
Oameni aparent la fel, in conditii firesti, uneori oameni cu mare evlavie, oameni cu frica de Dumnezeu, victime ale unor conjuncturi dezastruase, ajunsi acolo fara vina lor poate, dar care ofera "lovitura de gratie!" Iar noi, norocosii, in loc sa spunem "Multumesc, Doamne, ca n-am fost eu in locul lui in acele momente de mare zbucium si incercare sufleteasca!", aruncam cu pietre, judecam, ne credem speciali, nu prin voia lui Dumnezeu, ci prin calitatile noastre deosebite!...

Later edit: - Vad ca intre timp au mai aparut cateva idei noi... Incepeti sa va apropiati cumva de ideea de baza a topicului!

Corect! De trei ori corect!
Datorita evenimentelor din viata mea, eu vad lucrurile cam asa:
1. De multe ori, cand am crezut ca pierd, pe termen lung am castigat. Si invers.
2. Dumnezeu poate sa scoata si va scoate ceva bun din orice rau
3. Dumnezeu are ... un foarte fin simt al umorului (in sensul cel mai si cel mai bun al cuvantului). Uitandu-ma in urma, de multe ori am intuit (tarziu, ce-i drept) de ce a luat o decizie sau alta, care mie imi parea abandonare totala. e ca si cum mi-ar spune: "Ei, ai vazut, prostuto, cum Le-am aranjat pe toate? de ce te-ai indoit?"