Pentru o intelegere corecta a ortodoxiei

[cristiboss56]

"Cum un Dumnezeu al milei şi al iubirii de oameni, aşa cum îl prezintă Scriptura, a putut dispune exterminarea opozanţilor poporului Său, dispunând scene de o cruzime atât de mare ?" . Pentru a găsi o explicaţie la această întrebare , am apelat la cartea părintelui profesor Petre Semen, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" din Iaşi " Aşteptând mântuirea", o carte ce o recomand tuturor credincioşilor şi nu numai. Reproduc un scurt fragment, dar indicat şi cu folos, este citirea integrală a acestei cărţi.
". . .Pentru a înţelege acest lucru, se impune a ne transpunem în contextul istoric şi mai ales în mentalitatea timpului. În primul rând, nu trebuie să surprindă comportamentul, uneori prea brutal, din partea unui popor care se situa în faza incipientă a civilizaţiei, iar perioada grea a deşertului îl abrutizase. Pe de altă parte, se pune problema acută a supravieţuirii, cu orice preţ, ca naţiune şi mentalitate. Trebuia să se aleagă, acum , între religia relevată, purtătoare de adevărate valori spirituale. Fiii lui Israel n-ar fi putut menţine credinţa relevată atâta vreme cât contactul permanent cu credinţa idolatră a canaaniţilor punea serioase probleme pentru nişte oameni cărora abia li se revelase credinţa într-un singur Dumnezeu, credinţă care nu era bine consolidată. Se punea deci problema unei alegeri extrem de importante şi cu serioase perspective de viitor. Israeliţii trebuiau să aleagă acum între adevărata religie relevată de un Dumnezeu ce îşi dovedise din plin puterea ocrotitoare , o religie purtătoare de incontestabile valori spirituale , şi religia unor popoare păgâne cu vădite şi condamnabile manifestări imorale. Motivaţia exterminării popoarelor băştinaşe era, într un fel , justificată şi pregătită de autorul cărţii Deuteronom : << Nu pentru fapte tale bune, nici pentru credincioşia inimii tale tu intri să iei în stăpânire ţara lor, ci pentru fărădelegea popoarelor acestora, Domnul Dumnezeu le-a alungat din faţa ta, întărind făgăduinţa pentru care Domnul s-a jurat strămoşilor tăi , lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov >> ( cap. 9,5 ) . Era prin urmare, o hotărâre divină de a-i pierde pe unii oameni care s-au dovedit incorigibili, iar Dumnezeu dispune de modul de pedepsire. Uneori, a bătut păcatul prin apă ( potopul ) , alteori prin foc ( cetăţile Sodoma şi Gomora ) sau prin sabia invadatoare ". Înţelegerea cu adevărat a Sfintei Scripturi nu o putem realiza pe deplin decât prin Sfintele Învăţături şi citind unele studii teologice. Aici pe forum putem doar indica sau comenta pe cât se poate , un fapt, o frântură, dar baza rămâne studiul şi lectura individuală. Spor !

[cristiboss56]

În prealabil postat de cristiboss56

"Cum un Dumnezeu al milei şi al iubirii de oameni, aşa cum îl prezintă Scriptura, a putut dispune exterminarea opozanţilor poporului Său, dispunând scene de o cruzime atât de mare ?" . Pentru a găsi o explicaţie la această întrebare , am apelat la cartea părintelui profesor Petre Semen, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" din Iaşi " Aşteptând mântuirea", o carte ce o recomand tuturor credincioşilor şi nu numai. Reproduc un scurt fragment, dar indicat şi cu folos, este citirea integrală a acestei cărţi.
". . .Pentru a înţelege acest lucru, se impune a ne transpunem în contextul istoric şi mai ales în mentalitatea timpului. În primul rând, nu trebuie să surprindă comportamentul, uneori prea brutal, din partea unui popor care se situa în faza incipientă a civilizaţiei, iar perioada grea a deşertului îl abrutizase. Pe de altă parte, se pune problema acută a supravieţuirii, cu orice preţ, ca naţiune şi mentalitate. Trebuia să se aleagă, acum , între religia relevată, purtătoare de adevărate valori spirituale. Fiii lui Israel n-ar fi putut menţine credinţa relevată atâta vreme cât contactul permanent cu credinţa idolatră a canaaniţilor punea serioase probleme pentru nişte oameni cărora abia li se revelase credinţa într-un singur Dumnezeu, credinţă care nu era bine consolidată. Se punea deci problema unei alegeri extrem de importante şi cu serioase perspective de viitor. Israeliţii trebuiau să aleagă acum între adevărata religie relevată de un Dumnezeu ce îşi dovedise din plin puterea ocrotitoare , o religie purtătoare de incontestabile valori spirituale , şi religia unor popoare păgâne cu vădite şi condamnabile manifestări imorale. Motivaţia exterminării popoarelor băştinaşe era, într un fel , justificată şi pregătită de autorul cărţii Deuteronom : << Nu pentru fapte tale bune, nici pentru credincioşia inimii tale tu intri să iei în stăpânire ţara lor, ci pentru fărădelegea popoarelor acestora, Domnul Dumnezeu le-a alungat din faţa ta, întărind făgăduinţa pentru care Domnul s-a jurat strămoşilor tăi , lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov >> ( cap. 9,5 ) . Era prin urmare, o hotărâre divină de a-i pierde pe unii oameni care s-au dovedit incorigibili, iar Dumnezeu dispune de modul de pedepsire. Uneori, a bătut păcatul prin apă ( potopul ) , alteori prin foc ( cetăţile Sodoma şi Gomora ) sau prin sabia invadatoare ". Înţelegerea cu adevărat a Sfintei Scripturi nu o putem realiza pe deplin decât prin Sfintele Învăţături şi citind unele studii teologice. Aici pe forum putem doar indica sau comenta pe cât se poate , un fapt, o frântură, dar baza rămâne studiul şi lectura individuală. Spor !

Împărţirea pământului făgăduinţei s-a realizat numai în urma cuceririi acestuia prin lupte sângeroase purtate de băştinaşi. Ceea ce crează un sentiment de derută în mintea unui cititor modern al Sfintei Scripturi este multitudinea şi intensitatea cu care sunt prezentate scenele devastatoare din momentul confruntării fiilor lui Israel cu băstinaşii pământului Canaan, cât şi imaginile sângeroase create de masacrele în masă ce rezultă di rândurile scripturistice. De aceea luate doar ca nişte simple fapte, fără a cunoaşte momentul istoric respectiv şi fără a ne completa cât de cât lectura, duc la interpretări nedorite , neavenite până la urmă.

[bogdan268]

Sunt conştient de faptul că (unele din) întrebările mele pot aduce o umbră de ofensă, pentru că se leagă de chestiuni pe care ritualul credinţei nu le consideră atât de importante şi le ignoră din peisajul reflecţiei curente, care se concentrează pe celelalte aspecte vitale şi esenţiale, dar trebuie să fac precizarea că nu vin din conştiinţa unui ateu; dacă prin ateu se înţelege un individ care nu crede în Dumnezeu, şi vă rog a/mi ierta lipsa de “smerenie”, de care am fost acuzat anterior.

A şasea întrebare:
Este adevărat faptul că Iisus i/a îndemnat pe discipoli să/şi abandoneze familiile şi să/L urmeze, iar aceştia şi/au abandonat într/o clipă familiile şi L/au urmat ?

[Fani71]

În prealabil postat de bogdan268

Sunt conştient de faptul că (unele din) întrebările mele pot aduce o umbră de ofensă, pentru că se leagă de chestiuni pe care ritualul credinţei nu le consideră atât de importante şi le ignoră din peisajul reflecţiei curente, care se concentrează pe celelalte aspecte vitale şi esenţiale, dar trebuie să fac precizarea că nu vin din conştiinţa unui ateu; dacă prin ateu se înţelege un individ care nu crede în Dumnezeu, şi vă rog a/mi ierta lipsa de “smerenie”, de care am fost acuzat anterior.

Cred ca faci foarte bine punand intrebarile asa, cum iti vin, fara falsa smereinie si perdea!

[The_Fallen]

Ma gandeam sa incep un thread asemanator dar fara sa studiez mai intai nu o voi face, pentru ca vreau sa fiu absolut sigur ca nu fac greseli.
Anyway, ideea ca viata nu este tocmai libera si ca depindem de Dumnezeu si ca nu putem sa facem nimic fara El, si ca ii datoram Lui totul nu este palatabila pentru multa lume, in special tineri.Oamenii vor spune "am cerut noi sa fim creati?" si "ce viata de sclav este aceasta, in care am ca singura alternativa la obedienta totala a unui Dumnezeu care isi forteaza calea asupra mea, tortura eterna"?
Si o intrebare de-a mea este : inteleg ca iadul este o pedeapsa pentru neascultare.Ce sens are o pedeapsa daca cel pedepsit nu se poate indrepta?Ma gandeam ca il putem considera o consecinta a actiunilor cuiva si o stare de suferinta a sufletului determinata de ruperea de divinitate, totala si definitiva, pentru ca mirosul cumplit al iadului cum ar putea fi simtit de un spirit, care nu are simtul olfactiv?Si focul, care este material, de suflet care este nematerial?Iar modul in care este descris diavolul, este similar cu imaginea zeului pagan Pan.Chiar ma gandeam sa incep un thread despre influientele religiilor pagane asupra crestinismului.Pentru ca singura religie adevarata, cu o dogma dictata direct de Sfantul Duh, cum ar putea avea ceva comun cu paganii?

[orthodoxia.i.thanatos]

În prealabil postat de The_Fallen

Ma gandeam sa incep un thread asemanator dar fara sa studiez mai intai nu o voi face, pentru ca vreau sa fiu absolut sigur ca nu fac greseli.
Anyway, ideea ca viata nu este tocmai libera si ca depindem de Dumnezeu si ca nu putem sa facem nimic fara El, si ca ii datoram Lui totul nu este palatabila pentru multa lume, in special tineri.Oamenii vor spune "am cerut noi sa fim creati?" si "ce viata de sclav este aceasta, in care am ca singura alternativa la obedienta totala a unui Dumnezeu care isi forteaza calea asupra mea, tortura eterna"?
Si o intrebare de-a mea este : inteleg ca iadul este o pedeapsa pentru neascultare.Ce sens are o pedeapsa daca cel pedepsit nu se poate indrepta?Ma gandeam ca il putem considera o consecinta a actiunilor cuiva si o stare de suferinta a sufletului determinata de ruperea de divinitate, totala si definitiva, pentru ca mirosul cumplit al iadului cum ar putea fi simtit de un spirit, care nu are simtul olfactiv?Si focul, care este material, de suflet care este nematerial?Iar modul in care este descris diavolul, este similar cu imaginea zeului pagan Pan.Chiar ma gandeam sa incep un thread despre influientele religiilor pagane asupra crestinismului.Pentru ca singura religie adevarata, cu o dogma dictata direct de Sfantul Duh, cum ar putea avea ceva comun cu paganii?

Omul facind greseli invata multe lucruri. Unul dintre ele este umilinta, fara de care nu poti sa-l intelegi pe Dumnezeu. Mai bine studiaza si intreaba inainte de a fi “absolut sigur” ca nu gresesti, tocmai ca sa gresesti si sa exersezi umilinta. Nu-i numic rau in a fi umil.

Mindria vine de la diavol si te face sa negi Creatorul punind in loc teorii iluzorii. Stiinta nu-ti ofera un raspuns cu privire la originea lumii si a vietii, ci “speranta” intr-un astfel de raspuns prinzindu-te intr-un alt sistem religios care iti confera mai multa libertate aparenta si care iti hraneste copios mindria punind omul in locul lui Dumnezeu. De-aici se iese insa foarte greu, numai dupa ce inaintezi in viata, si doar cel care ajunge sa inteleaga lovindu-se de greutati cit de neputincios este omul, si cel care descopera studiind cit de caraghioase sint pretentiile lui de a intelege lumea, si cel care vede ca viata se termina si ca el si-a pus speranta in lucruri desarte. Cu alte cuvinte, numai dupa ce inveti ce inseamna umilinta.

Trecerea prin lume se face dupa regulile lui Dumnezeu. Ai liberatatea de a nu le accepta sau chiar de a-l refuza pe Dumnezeu, dar aceasta liberatate nu vine gratis. La incheierea socotelilor va trebui sa platesti pentru ea. Poti sa-ti spui ca nu-i adevarat, dar ar fi bine sa te gindesti de doua ori inainte de a-ti asuma riscul atita timp cit tu nu pui in loc nimic concret, doar niste iluzii (in locul altor iluzii, daca vrei, daca te ajuta, in prima instanta).

Poti, de asemenea, sa-ti irosesti viata incercind toate religiile pamintului, dar ar fi o mare risipa pentru ca tu te-ai nascut cu darul primului nascut: portile cerului ti-au fost deschise prin botez si ai Biserica ca sa inveti Adevarul si sa iti lumineze calea. Tot ce-ti trebuie e doar umilinta ca sa accepti si sa pornesti descult la drum.

Intrebi cum poate spiritul sa simta arsura focului. Nu cred ca durerea este de natura fizica la inceput, dar lipsa lui Dumnezeu il va face oricum sa sufere cumplit. La inviere si sufletele celor condamnati prin judecata particulara sint reintrupate, dupa care se intorc in iad in trup, iar durerea va fi si fizica de asta data.

Influente pagine exista. Unele sint inofensive, altele sint condamnate de Biserica. Paginii cind s-au crestinat aveau obiceiurile lor impamintenite poate si de mii de ani si nu trebuie sa mire ca unele s-au perpetuat, mai ales acolo unde nu exista credinta puternica. Iar daca te referi la "influente" in credinta, gen Mithras, acelea sint supozitii fara fundament serios si, dupa parea mea, nu merita sa-ti pierzi vremea cu ele. Mai spui si ca "dogma a fost dictata direct de Duhul Sfint", insa gresesti. Dogma se bazeaza pe Sfinta Scriptura si pe consensul scrierilor Sfintilor Parinti care au fost inspirati de Duhul Sfint.

[bogdan268]

@Fani71
Citatele sunt scoase din diferite capitole ale cărţii şi le/am ales pe aceste deoarece sunt foarte pertinente şi univoce. Poate că scoase din context (ul care le susţinea) pot părea dure şi grave.
Nici eu nu înţeleg prea bine unde bate ideea autorului, însă cred că se referă la faptul că diferenţele dintre catolici şi ortodocşi nu sunt deloc “insurmontabile” cum se predă în şcolile de profil din România (seminarii şi facultăţi), ci mult mai laxe, pentru că reprezintă nişte adăugiri făcute de oameni de/a lungul timpului şi deci nu este ceva de neînlăturat. Dar nici ortodocşii să nu reclame la adunările ecumenice că vor ecumenism însă exclusiv pe “scheletul” doctrinei lor, să fie puţin mai îngăduitori, mai toleranţi, să nu ridice din start zidul “dacă nu ca noi, atunci nu”, căci catolicii nu cred că s/ar opune dacă ar trebui să renunţe la câteva din aceste “neconcordanţe” dacă finalitatea ar fi reunificarea Bisericii, doar atât noi, cât şi ei credem în acelaşi Dumnezeu, suntem într/un fel fraţi (vitregi ar spune unii), iar Dumnezeu s/ar bucura să vadă un pas sincer în reîntâlnirea copiilor Săi demult pierduţi. Asta cred că a fost ideea autorului.

A noua întrebare:
Este adevărat că prin misionarism (a răspândi religia în patria celor care nu o au), creştinii consideră că urmează voinţa lui Dumnezeu, deşi de/a lungul a peste o mie de ani misionarismul a îmbrăcat următoarele forme: la început creştinismul a fost răspândit de romani, când Constantin l/a declarat religie oficială, apoi a urmat războaiele cruciaţilor, apoi faptele conchistadorilor şi a alor invadatori, şi în cele din urmă activitatea coloniştilor europeni – toate aceste acţiuni misionare fiind însoţite strâns de moartea multor oameni ?

[anna21]

În prealabil postat de bogdan268

Sunt conştient de faptul că (unele din) întrebările mele pot aduce o umbră de ofensă, pentru că se leagă de chestiuni pe care ritualul credinţei nu le consideră atât de importante şi le ignoră din peisajul reflecţiei curente, care se concentrează pe celelalte aspecte vitale şi esenţiale, dar trebuie să fac precizarea că nu vin din conştiinţa unui ateu; dacă prin ateu se înţelege un individ care nu crede în Dumnezeu, şi vă rog a/mi ierta lipsa de “smerenie”, de care am fost acuzat anterior.

A şasea întrebare:
Este adevărat faptul că Iisus i/a îndemnat pe discipoli să/şi abandoneze familiile şi să/L urmeze, iar aceştia şi/au abandonat într/o clipă familiile şi L/au urmat ?

Tu ai familie?
O astfel de intrebare presupune sa intelegi lucrul la care au renuntat ei.

Nu te supara, dar asta este din nou o intrebare "ipocrita" (nu te acuz pe tine de ipocrizie, nicidecum, ci doar vreau sa arat cum se opereaza cu un dublu standard cand sunt analizate astfel de aspecte). Daca familia ar fi atat de importanta, atunci omul de ce nu o cinsteste (adulter, umilinta, abuz, copii neglijati sau crescuti doar trupeste..)


Credinta vine inainte de orice.
Renuntarea a fost una mult mai profunda, ei au renuntat la EI INSISI, de fapt, pentru a-L primi pe Hristos. Asta inseamna sa renunti la tot ce tine de propriul ego, sa renunti la propriile dorinte, vise, la lucrurile in care crezi (adica la "intelepciunea lumii acesteia", care este nebunie in ochii lui Dumnezeu).. la tot.
Si in final au si murit pentru Hristos.

Si tu consideri ca au facut rau familiilor lor? Pai prin ei s-au mantuit si cei din jurul lor (inclusiv familia).

[Fani71]

În prealabil postat de bogdan268

A şasea întrebare:
Este adevărat faptul că Iisus i/a îndemnat pe discipoli să/şi abandoneze familiile şi să/L urmeze, iar aceştia şi/au abandonat într/o clipă familiile şi L/au urmat ?

Nu, nu este asa. Le-a cerut unora sa-l urmeze si ei au plecat de acasa o vreme, dar nu inseamna ca le-a cerut sa-si paraseasca familia definitiv. Se stie de ex. ca Petru dupa aia si-a luat si sotia dupa el (spune sf. Pavel intr-o epistola). Nu s espune de fiecare, dar prin aluzii facute oin alte locuri se intelege ca il urmau de ex. si femei pe Hristos, unele libere, altele poate sotii.
Oricum, apostolii duceau o viata nomada impreuna cu Iisus, faceau inconjurul tarii care nu era mare, deci nu s epoate spune ca si-au parasit tara si au plecat departe, in acei trei ani cat l-au urmat.

Ce le-a cerut, a fost sa il puna pe Dumnezeu pe primul loc (cine nu ma va iuibi mai mult decat pe mama sa, tatal si copiii sai... NB e interesant ca aici nu spune de soti si sotii; relatia cu acestia este privileaiata; nu ca ar trebui pusi inaintea lui Dumnezeu, dar ma gandesc ca nu se zice de ei pentru ca relatia dintre soti o oglindeste intr-un mod special pe cea a omului cu Dumnezeu)

[bogdan268]

A şaptea întrebare:

Este adevărat faptul că Iisus nu a râs niciodată ?