Biserica , enigma de langa noi

[iustin_dumitru]

În prealabil postat de CristianR

. Balanța poate atârna fie spre rugăciune și cult, fie spre semeni, iar noi ortodocșii păcătuim mai ales prin primul fel de dezechilibru, în detrimentul dragostei probate față de oameni.

In sfarsit am gasit si eu pe cineva care sa spuna ca a face un scop in sine din cult si rugaciune e un dezechilibru. Bineinteles daca am inteles eu bine.

Nu ele insele ca activitati sunt exagerate , ci saracia in a arata legatura lor cu Hristos , si prin aceasta cu Duhul si cu dragostea.

Aceasta le face oarecum mecanice, ineficiente ,ba mai mult, devin criteriu al credintei . astfel avem o ortodoxie preocupata de cate biserici se construiesc la cate slujbe participam si cat de mare e canonul zilnic.

Acestea devin semnele 'vazute' ale credinciosului.

Dar daca nu le intelegi pe dinauntru , nu te umpli de harul Duhului care se roaga de fapt in tine , prin imbatarea cu luminile desavarsirii dragostei dintre Hristos si oameni, care a dat si trupul Sau pentru noi, si chiar Duhul Sau pentru neputinta noastra de a Il urma , atunci rugaciunea noastra e rece si cultul lipsit de fiorul "realitatii" prezentei lui Hristos intre noi.

Si in plus mai devin si criterii de respingere a celorlalti, care nu vin la Biserica , nu sunt in norme, facand din forma o bariera asupra a ceea ce conteaza de fapt: fondul, sufletul uman.

Pledoaria mea este doar pentru imbogatirea acestror concepte cu continut si cu viata : rugaciune, slujba .

Nu impotriva acestor concepte, ci impotriva saraciei umane autosuficiente.
E diferenta dintre "iti multumesc Doamne ca dau zeciuiala ,ca particip la slujbe ,ca ma rog " si strigatul disperat "Dumnezeule ,milostiv fi mie pacatosului !"

Numai cine vede partea formala a rugaciunii poate considera ca a indeplinit-o deja,chiar daca nu doar prin meritul sau.

Cine insa vede bogatia extraordinara a Duhului, care ne cheama la Hristos pe toate caile, rational vs sufletesc, fericire vs pedeapsa, pasuire vs necaz ,iubire vs dispret(Zaheu) , doar acela isi poate simti micimea in fata milei nesfarsite a Dumnezeului nostru Iisus Hristos , si sa nu se increada in sine ca ar fi facut ceva bun pe lumea asta , ci ca e nestuitor si copil in toate, in afara de un singur lucru : dragostea pentru Hristos.

Doar aceasta ne ajuta sa stim sa ne rugam ,caci Duhul vine peste cei ce se desconsidera pe sine insusi ca fiind oameni limitati, si se agata cu totul de Hristos.