Biserica , enigma de langa noi

[iustin_dumitru]

În prealabil postat de CristianR

Toate cele pe care le-ai menționat sunt valabile, însă parcă acest aspect îl am cel mai mult la inimă. Pentru cei ce cred în Hristos ca Dumnezeu și Mântuitor, Biserica este manifestarea prin excelență a Duhului Sfânt aici și acum, făcând posibilă unirea mistică cu Iisus și impregnarea fiecăruia dintre noi de viața Lui; asta, întrucât Duhul însuși este deofință și nedespărțit de Fiul. Iar prin aceste două Persoane ale Sfintei Treimi ne unim și cu Tatăl, căci devenim și noi, prin Fiul, copii adoptivi (după har) ai Tatălui.

Da e acceptabila ideea ca dupa Inaltarea lui Hristos, El nu ne putea lasa singuri ,caci daca nici macar ucenicii Sai apostolii , nu stiau dupa atatia ani petrecuti cu El cum sa se comporte singuri , cu atat noi ceilalti ne-ar fi fost mai greu.
De aceea Biserica o reprezentam noi , cei care am crezut in El, dupa ce am auzit de El prin Scriptura in zilele noastre sau mai direct in vremurile primare,care suntem ajutati si indrumati de Duhul Sfant pentru a ajunge si noi la desavarsirea lui Hristos, si la inlocuirea pacatelor personale, cu o viata de fapte bune in Hristos.
Biserica sunt oamenii, fiecare din noi, care vor sa se uneasca cu Hristos, dar isi dau seama ca prin puterile lor nu e posibil, si descopera ajutorul dat deja de Dumnezeu, in primele zile la incezecime, prin daruirea Duhului Sfant , spre indrumarea noastra.

Cred că cine descoperă Biserica, începând să respire aerul ei, adică Duhul Sfânt, constată că aceasta – cu experiența ei milenară, păstrând viu modul de viață al primelor generații de creștini – este o matrice perfectă pentru sufletul omenesc, care, așezându-se în ea prin adoptarea aceleiași maniere străvechi de a se ruga, închina, gândi și viețui, își găsește liniștea desăvârșită, rostul, împlinirea.

Harul Duhului Sfant il primim prin Botezul in Hristos.
Insa constiinta ca avem acest har trebuie sa o aducem noi la viata.
Vocea harului se stinge daca suntem indiferenti fata de darul Duhului, fata de Hristos, fata de faptele bune.

Adoptarea modului de a trai al celor din vechime (dupa cum enumeri tu : rugaciunea, inchinarea( ce reprezinta, cultul,lauda?),gandirea si vietuirea) , trebuie insa se se faca personal ,in noi , adaptat personalitatii noastre, =iar nu prin imitare. Nu stiu daca e la fel de usoara ca rewspiratia , adsa dup cum folosesti tu " începând să respire aerul ei"

Trebuie sa descoperim vocea Duhului care ne duce la rugaciunea si gandirea lor, sa o adaptam persoanei noastre, sa deosebim vocea harului de vocea mintii noastre individualiste , sa credem ca aceasta e singura cale valida catre Hristos.

Altfel mereu vom trai cu indoiala ca mai e si o alta cale, ca ortodoxia nu este singura cale catre Hristos, calea pe care suntem condusi de insasi Duhul lui Dumnezeu.

La Hristos ne duce Duhul Sfant, asta e sigur , iar nu puterile noastre. Dar la Duhul Sfant cine ne duce?

Biserica ni-L da prin Taine, dar trebuie sa il facem si lucrator in noi, si sa ne despartim de calea gandirii egoiste .

M-am întrebat de ce până în zilele noastre mulți continuă să fie atrași de călugărie și, renunțând la propriul stil să îl adopte pe cel îmbrățișat din vechime de alți călugări, când ar putea să se roage și în casa lor, fără a renunța la modul de viață modern. Este adevărat, ei spun că și în lume te poți mântui, te poți ruga (și chiar trebuie), poate chiar sfinți. Însă ei se dedică total lui Dumnezeu, în timp ce noi doar parțial. Înscriindu-se pe un traseu bine stabilit din vechime, ei adoptă calea sigură a celor care s-au sfințit renunțând la lume, abordează urcușul pieptiș, ca niște alpiniști ai Duhului, aspirând la cele mai mari înălțimi.

Aici cred ca cercul se inchide.
Duhul ne indruma catre Hristos pe noi ca si comuniune de oameni grupati in Biserica.
Si calugarii si sfintii cei mai inaintati au fost parte a Bisericii, au fost ca si noi.
Toti am primit acelasi Duh.

Ceea ce lipseste pentru a ajunge la starea avansata de desavarsire a sfinteniei, la calugarie, la fapte dumnezeiesti de bune fata de aproapele , la ocuparea cu contemplarea lui Dumnezeu , este dragostea fata de Hristos.

Cine ajunge prin Duhul (nu prin puterile proprii) sa Il iubeasca pe Hristos, nu mai traieste pentru el insusi, aceluia toate ii sunt posibile , caci acela ajunge la insasi starea de comuniune desavrsita dintre Duhul Sfant si Fiul lui Dumnezeu din Trupul indumnezeit al lui Hristos.

Daca cand ma hraneam cu Cuvantul sau din Scriptura, Hristos era totul pentru mine ,dar imi scapa printre degete, cu cat mai mult va fi atunci cand prin insasi Duhul lui Dumnezeu il primesc pe Hristos intreg si il vad in Biserica oamenilor obisnuiti din jurul meu, dar si Biserica sfintilor si a ingerilor.

In opinia mea este saltul de la Biserica considerata ca regula a mantuirii , cu diverse reguli practici si obligatii , la Biserica considerata ca si continuare si prezenta vie a lui Hristos.

Nu e necesara alta cale decat cea oferita de Duhul Sfant pentru a ajunge la sfintenia deplina, e necesara insa identificarea Duhului Sfant dat noua prin Biserica, ca Duh al lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu .