Credința catolică nu îngăduie mirenilor să citească Biblia şi Evanghelia

[laurastifter]

În prealabil postat de stireana

Posibilităţile lui Nicu Steinhardt erau cel puţin trei, în acel moment al alegerii confesiunii. Cochetase în trecut cu mediile protestante, în închisoare a întâlnit greco-catolici, ştia despre fiecare cult în parte atât cât avea nevoie pentru a renunţa la toate în favoarea ortodoxiei. Când a fost întrebat care îi va fi botezul, el n-a răspuns penticostalo-adventisto-greco-catolico-romano-catolico-martor-iehovisto-de-rit-vechi, a zis simplu ORTODOX. Ecumenismul pentru el însemna dragoste de oameni, iubire faţă de orice seamăn, dar nu unirea-n eres. După cum el însuşi spune, nu unire fără cinstirea Crucii şi a Maicii Domnului.*

Îmi pare rău că nu se vede viclenia. Cei care acum dau mâna şi zâmbesc sub masca tovărăşiei sunt aceiaşi care în mediul virtual o spurcă pe Maica Domnului. Cine poate suporta asta? Iubim oamenii, dar nu găsesc nimerită şi iubirea credinţelor eronate.


* " Cum de ne-am înfrăţi cu toţi acei care treceau clătinându-şi bărbile şi rânjind sarcastic pe dealul Căpăţânii?" - este vorba despre cei care se arată necinstitori ai Sfintei Cruci, dar sensul poate fi şi altul, şi anume, unirea cu ocărâtorii Crucii este similară cu întovărăşirea noastră cu batjocoritorii lui Iisus Hristos Dumnezeu.

Dar cine a pus la îndoială, pe acest topic, unicitatea teologiei şi spiritualităţii ortodoxe între toate confesiunile şi denominaţiunile creştine?
Cine a relativizat Ortodoxia, astfel încât să fie necesar ca dvs să ne argumentaţi de ce este preferabil să fim ortodocşi?
Şi, în primul rând, cine dintre noi a îndrăznit să scrie vreun cuvânt necuviincios la adresa Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi Pururea Fecioare Maria, pe care niciodată nu o vom părăsi?
Personal visez o unitate în care fiecare dintre noi să-şi păstreze credinţa proprie şi să avem comuniune în rugăciune, în dialog, în iubire.
Niciodată nu aş accepta să încetez a o mai cinsti pe Măicuţa, pentru nici un fel de motiv!
Dacă mi s-ar cere aşa ceva, atunci ecumenismul, la care acum ader cu bucurie, ar deveni pentru mine o simplă ideologie bună de aruncat la gunoiul istoriei, întocmai ca toate ereziile şi ideologiile apărute şi dispărute în negura veacurilor, împrăştiate şi risipite, rând pe rând, de către lumina adevărului divin.
La ecumenism aş fi dispusă să renunţ, fără regrete, dacă s-ar transforma în relativism religios;
nu voi renunţa, însă, niciodată la Sfintele Taine (în special Sfânta Euharistie, pentru că acolo este Trupul şi Sângele Dumnezeului meu) şi la relaţia cu Sfinţii (mai ales cu Fecioara Preacurată);
nu voi abandona niciodată, de asemenea, idealul unităţii tuturor creştinilor, chiar dacă îl voi căuta în actuala mişcare ecumenică sau în cu totul altceva (în cazul în care această mişcare va degenera în relativism).