Biserica si Psihologia

[laurastifter]

În prealabil postat de antoniap

Am toata stima pentru psihologii care-si dedica viata ajutarii aprapelui cu altruism, in vederea apropierii de Dumnezeu.



Apoi, daca ei stiu ca sunt psihologi crestini si nu se regasesc in criticile aduse psihologilor in general, ne vor ierta crestineste pe noi, cei care incercam sa descoperim ,,tainele'' psihologiei.


Eu n-as baga mana in foc cu atata usurinta pentru nimeni.
Nu spun ca nu exista psihologi crestini, dar acuzele reciproce pe care si le aduc psihologii si teologii ne obliga sa fim circumspecti:


Psihologii ii acuza pe teologi de dogmatism si intoleranta la reprosuri si de perimare. Adica teologii s-au cam demodat!!!

Teologii ii acuza pe psihologi de aroganta, imoralitate si egoism (dorinta de a-i cunoaste pe oameni pentru a-i putea controla). Una e sa ajuti omul cu toata bunavointa si sa uiti, ca si duhovnicul, ce ai vorbit cu el si alta e sa-l controlezi si sa te consideri un dumnezeu care face si drege. Apoi actul medical fiind monitorizat, automat omul devine un client sau un fost client, cu sens ironic. In aceasta stiinta nu se investeste prea mult pentru a asigura personal competitiv, astfel ca am cunoscut persoane cu un nivel intelectual modest care dupa un an de facultate la psihologie isi castigasera o aroganta teribila, priveau intreaga lume ca pe niste clienti manevrabili. Nu spun ca nu exista si exceptii.



Daca suntem de acord ca teologia patristica e demodata, da, atunci trebuie sa vina psihologia sa ne ajute s-o modernizam... Teologie moderna e ceva cam fara Dumnezeu, e ecumenism, nu prea mai e teologie. Pacat ca psihologia poate fi implicata atat de usor si intr-un joc murdar. Pentru ca teologia moderna si psihologia sa fie slujitoarele teologiei patristice trebuie s-o pretuiasca, nu s-o considere demodata!



Cu aceasta afirmatie sunt de acord.

"Am toata stima pentru psihologii care-si dedica viata ajutarii aprapelui cu altruism, in vederea apropierii de Dumnezeu"
Şi eu la fel.
Tocmai de aceea, vă propun să nu-i întristăm pe aceştia, prin obiecţii neargumentate şi generalizări nejustificate la adresa profesiei pe care o practică.
"Apoi, daca ei stiu ca sunt psihologi crestini si nu se regasesc in criticile aduse psihologilor in general..."
Cum să nu se regăsească, de vreme ce criticile sunt aduse psihologilor în general?
Observaţi, tocmai aici este eroarea de logică: se formulează o obiecţie generală, la adresa unei întregi categorii profesionale. Fiind formulată astfel, generalizarea va fi, în mod inevitabil, nejustificată/ abuzivă, adică va fi un sofism.
Premisă: unii A sunt B.
Concluzie: toţi A sunt B.
Acestea sunt generalizările nejustificate - eroare logică de care este plin topic-ul.
"...ne vor ierta crestineste pe noi, cei care incercam sa descoperim ,,tainele'' psihologiei"
Oare aşa se încearcă desluşirea tainelor unei ştiinţe?... Şi încă o ştiinţă atât de complexă cum este psihologia? Aşa, criticând înainte de a înţelege?
Personal ştiu psihologie la nivel de liceu (poate mă supraestimez...).
De aceea, cum aş putea formula obiecţii la adresa acestei ştiinţe?
Ştiu sigur, însă, unele lucruri uşor observabile despre performanţele concrete pe care psihologii reuşesc să le realizeze în societate.
Şi mai ştiu încă ceva, ceva admirabil despre aceşti semeni ai noştri:
faptul că ei îşi dedică viaţa studierii... sufletului omenesc!
Dacă sufletul omenesc este, în faţa Domnului, mai de preţ decât întreaga creaţie, decât tot cosmosul ("Ce-i va folosi omului, dacă va câştiga lumea întreagă şi-şi va pierde sufletul său?" - întreabă retoric Dumnezeul nostru), iar aceşti aventurieri, psihologii, încearcă să-l înţeleagă, atunci ajung la concluzia că oamenii ăştia sunt grozav de curajoşi!
Şi că, mai mult decât atât, au înţeles exact ce este esenţial de cunoscut din întreaga creaţie a lui Dumnezeu: nu atât natura, lumea materială (scriu aceasta nu pentru a subestima ştiinţele exacte), cât sufletul nostru, cel după chipul Creatorului şi destinat eternităţii.
De aceea, datorită importanţei obiectului lor de studiu, cred că sunt vrednici de preţuirea şi încrederea noastră.
Aţi mai scris aşa: "
Psihologii ii acuza pe teologi de dogmatism si intoleranta la reprosuri si de perimare. Adica teologii s-au cam demodat!!! Teologii ii acuza pe psihologi de aroganta, imoralitate si egoism (dorinta de a-i cunoaste pe oameni pentru a-i putea controla)."
Din nou generalizări nejustificate... ca şi cum ar exista un neîmpăcat război între TOŢI teologii şi TOŢI psihologii. :)
Aici, pe forum, sunt 2 psihologi (sau mai mulţi, poate... dar doar despre 2 ştiu eu). Care dintre ei a formulat, în vreun mesaj, asemenea obiecţii la adresa teologiei?
Cât despre opiniile teologilor despre psihologi, cum comentaţi, de exemplu, atitudinea părintelui Galeriu în acest sens? Dar atitudinea Bisericii, în general, faţă de ştiinţe şi filosofie? :)
"Una e sa ajuti omul cu toata bunavointa si sa uiti, ca si duhovnicul, ce ai vorbit..."
Comparaţia aceasta între duhovnic şi psiholog îmi pare... discutabilă...
E ca şi cum aş compara Sf. Maslu cu o intervenţie chirurgicală. Sunt modalităţi diferite în care Dumnezeu lucrează, prin oameni, pentru vindecarea noastră. Ambele sunt importante, dar... atât de diferite! Şi, în mod evident, nici ca importanţă nu pot fi comparate, Sf. Taine fiind nespus mai importante decât ştiinţa, căci ţin de planul vieţii duhovniceşti.
Şi mai este ca şi cum aş compara, din punct de vedere teologic şi literar, Sf. Scriptură cu Fraţii Karamazov, cu un compendiu de filosofie antică ori cu manualul de Dogmatică pentru seminariile teologice.
"...si alta e sa-l controlezi si sa te consideri un dumnezeu care face si drege"
Şi cum puteţi şti că aşa procedează toţi psihologii (mai ales cei creştini), atunci când fac psihoterapie? Aţi fost la psiholog şi v-a tratat aşa?
Eu n-am fost la psiholog, n-am urmat şedinţe de psihoterapie şi, din acest motiv, îmi este imposibil să formulez acuzaţii.
Mai mult decât atât: sunt sigură că nici unul dintre psihologii credincioşi creştini pe care am avut bucuria de a-i cunoaşte în diverse împrejurări NU se comportă în acest fel cu clienţii. Cred că, dimpotrivă, ştiu să comunice creştineşte, respectând libertatea interlocutorului şi neîncercând să-l controleze prin constrângere.
"Daca suntem de acord ca teologia patristica e demodata..."
Doamne păzeşte! Cine a spus aşa ceva?
"Apoi actul medical fiind monitorizat..."
În acest caz, nu sunt acte medicale, ci psihologice. Este vorba de ştiinţe diferite. Psihologia nu este medicină. Dvs v-aţi gândit, probabil, la psihiatrie... sau nu-mi dau seama.
"Teologie moderna e ceva cam fara Dumnezeu..."
Dvs aţi studiat Teologia?
Dacă nu, de unde şi până unde aţi ajuns la concluzia că ceea ce am studiat noi în facultate e "ceva cam fără Dumnezeu" şi că noi am încerca să trădăm teologia Sfinţilor Părinţi?
"Pentru ca teologia moderna si psihologia sa fie slujitoarele teologiei patristice trebuie s-o pretuiasca, nu s-o considere demodata"
Exact: asta se şi întâmplă atât în cazul teologilor iubitori ai Ortodoxiei autentice, cât şi în cazul psihologilor credincioşi ortodocşi.
Psihologii atei sau agnostici o consideră, poate, demodată; nu fiindcă sunt psihologi, ci din cauza convingerilor lor religioase (psihologia în sine, ca ştiinţă, nu se ocupă cu teologia).
"Cu aceasta afirmatie sunt de acord"
Mă bucur că împărtăşim, în această privinţă, aceeaşi opinie. :)
Doamne ajută!

<<Psihologii ii acuza pe teologi de dogmatism si intoleranta la reprosuri si de perimare.>> Adica teologii s-au cam demodat!!! <<Teologii ii acuza pe psihologi de aroganta, imoralitate si egoism >>(dorinta de a-i cunoaste pe oameni pentru a-i putea controla).

Laura,
Observatiile dintre ghilimelele << >> nu-mi apartin, au fost preluate din urmatorul material, iar cuvintele din paranteza se inspira tot de acolo.
http://www.youtube.com/watch?v=OW4yw3w611w

Am urmarit intregul discurs al domnului profesor universitar si din ceea ce a spus dumnealui eu am tras niste concluzii.

Am scris cu multa durere ceea ce am scris, nu cu intentia de a jigni pe cineva anume.

[glykys]

Fratilor, sa ii lasam pe teologi si pe psihologi sa isi lucreze talantul asa cum considera ei, ca nu vom da noi socoteala pentru faptele lor.
In ceea ce il priveste pe Ioan Cezar, pe care il cunosc personal, va pot asigura ca nu isi cauta clientela pe forum. Cred ca multi am fost invatati de catre profesorii / maestrii nostri sa ne iubim profesia pe care am ales-o, sa o cultivam si sa slujim cu ea si cu puterile care ne sunt date. Si unii chiar inteleg sa slujeasca, desi nu sunt preoti. Nu toata lumea are o meserie doar ca sa faca bani. Fiecare cu chemarea si darul lui, fiecare in locul lui.
Totodata, nu e bine sa vorbim despre lucruri pe care nu le cunoastem, pentru ca riscam sa ranim niste oameni in ce au ei mai de pret.

[dobrin7m]

În prealabil postat de glykys

Fratilor, sa ii lasam pe teologi si pe psihologi sa isi lucreze talantul asa cum considera ei, ca nu vom da noi socoteala pentru faptele lor.
In ceea ce il priveste pe Ioan Cezar, pe care il cunosc personal, va pot asigura ca nu isi cauta clientela pe forum. Cred ca multi am fost invatati de catre profesorii / maestrii nostri sa ne iubim profesia pe care am ales-o, sa o cultivam si sa slujim cu ea si cu puterile care ne sunt date. Si unii chiar inteleg sa slujeasca, desi nu sunt preoti. Nu toata lumea are o meserie doar ca sa faca bani. Fiecare cu chemarea si darul lui, fiecare in locul lui.
Totodata, nu e bine sa vorbim despre lucruri pe care nu le cunoastem, pentru ca riscam sa ranim niste oameni in ce au ei mai de pret.

Da Ana Maria insa unii ranesc de prea ranesc si cu foarte mare usuratate fara sa cunoasca omul cu adevarat. ba isi permit sa faca analize psihologice , sa se foloseasca de suflete facand exercitii ale propriei profesii in mod abuziv fara sa li se permita acest lucru si apoi sa le denigreze constant. Ba ajunge pana acolo incat sa isi permita sa apostrofeze oamenii sa nu comunice ca nu stiu ei ce se intampla, ca dumnealui stie prea bine ce se intampla ca e si clarvazator. (ex cum a fost apostrofat userul ecumenism) Ce se intampla?
Ei Ana Maria eu te intreb pe tine pentru ca si noi ne cunoastem oarecum, ce se intampla?
Nu cumva cineva uraste pe cineva dar nu vrea sa arate asta, si atata tot?
Si oare chiar merita sa se afiseze aceasta atitudine?

Cum ne mai numim crestini cand suntem atat de plini de ura si de agresivitate verbala?
Cum avem pretentia sa dobandim Duhul Sfant cand noi nu suntem in stare sa iubim si pe cei pe care nu ii placem? Iata iubim pe alese dupa propriile noastre criterii.

Si Ana Maria parerea mea este ca Sfintii Parinti ne-au predat ceva noua, invatatura de la Hristos cuprinsa si in Sfanta Traditie ce nu sufera modificari si nici modernisme.
Aceasta este foarte clara, ascultarea si smerenia. Prin acestea doua invatam cu adevarat sa ne curatam de rele si sa iubim. Daca Ioan Cezar ar urma aceasta cale ar invata sa iubeasca pe toata lumea asa cum este fiecare.
Ei bine Ana Maria poate ca pentru cezar cel mai de pret este psihologia, meseria lui si e ranit tare in ce are el mai de pret. Insa nu uita draga mea ca fiecare om are ceva de pret . Pentru mine cel mai de pret este credinta mea, si Hristos si eu am fost ranita exact in credinta mea , in ce am eu mai de pret.

In concluzie toti ranim , care mai de care , nu e unul mai bun ca altul deci degeaba tabere, contre, sustineri, alieri. De fapt Bunul Dumnezeu pe toate le vede, pe toate le stie, iar noi cu totii vom raspunde pentru fiecare cuvintel rostit.

[cezar_ioan]

În prealabil postat de glykys

In ceea ce il priveste pe Ioan Cezar, pe care il cunosc personal, va pot asigura ca nu isi cauta clientela pe forum.

Nu doar atât, ci:
a) nu am voie, deontologic, dacă aş practica, să fac consiliere cu persoane cu care am o relaţie paralelă. E o lege tare a profesiei, pentru a preveni eşecul terapeutic. Deci dacă îl ştiu pe careva de pe forum, fiind aşadar coleg de forum cu el, nu pot avea şi relaţie de consiliere. Pot cel mult să-i recomand pe cineva. (Am făcut o excepţie, în cei 3 ani de când sunt pe forum, presat de rugăminţile unor cunoscuţi deşi eu am refuzat şi am explicat în mod repetat de ce refuz - se poate confirma, poat efi depusă o mărturie publică la nevoie - şi regret că m-am abătut de la propria regulă a conştiinţei profesionale.)
b) nu practic de câţiva ani şi nu intenţionez să reiau; mă îndrept spre un alt domeniu, acolo unde mă trage inima;
c) sunt doar profesor de psihologie la liceu şi instructor de şah (predau la after-school);
d) intenţionez să abandonez total psihologia, ca profesie, din motive personale. Dacă aş fi trăit în altă ţară, cu o altfel de cultură şi educaţie, da: aş fi vrut să profesez, întrucât psihologia-consilierea e o profesie excepţională, de mare travaliu şi care îţi aduce satisfacţii ce nu pot fi măsurate în bani.
Doar ignoranţii cred că o profesie care este de fapt o artă totală se face pentru bani.
Un psiholog adevărat se simte ruşinat şi scârbit de o asemenea idee. Psihologia, practicată ca lumea, trece cu mult peste problema banilor: nu e un job oarecare ci o chestiune de vocaţie. Ca şi poezia, muzica etc. Dar dacă un tablou costă sute de mii de euro sau milioane, chiar, e vina pictorului? Şi fără promisiunea milioanelor, oare muzicianul sau pictorul nu şi-ar mai vedea de arta lor iubită? Asta o crede cel care nu are o vocaţie, cel care nu iubeşte, şi care, astfel, se vădeşte orbul care ne învaţă lumina...
Că unii nu înţeleg, din păcate chiar şi printre practicanţi, este problema lor. Nu a mea.

Aşa cum sunt mulţi care nu disting vocaţia sacerdotală de meseria de popă. Consecinţele, dezastruoase, ne sunt cunoscute, vai.
Ferească Dumnezeu de nenorocirea ca un psiholog să vadă în profesia lui mai întâi un prilej de a scoate bani, iar un preot slujitor al Domnului Hristos să devină popă.
Ferească Bunul Dumnezeu!
Nimic nu e mai nenorocit pe lume decât să fii sau să ai parte de un trădător.

[Yasmina]

În prealabil postat de cezar_ioan

Nu doar atât, ci:
a) nu am voie, deontologic, dacă aş practica, să fac consiliere cu persoane cu care am o relaţie paralelă. E o lege tare a profesiei, pentru a preveni eşecul terapeutic. Deci dacă îl ştiu pe careva de pe forum, fiind aşadar coleg de forum cu el, nu pot avea şi relaţie de consiliere. Pot cel mult să-i recomand pe cineva. (Am făcut o excepţie, în cei 3 ani de când sunt pe forum, presat de rugăminţile unor cunoscuţi deşi eu am refuzat şi am explicat în mod repetat de ce refuz - se poate confirma, poat efi depusă o mărturie publică la nevoie - şi regret că m-am abătut de la propria regulă a conştiinţei profesionale.)
b) nu practic de câţiva ani şi nu intenţionez să reiau; mă îndrept spre un alt domeniu, acolo unde mă trage inima;
c) sunt doar profesor de psihologie la liceu şi instructor de şah (predau la after-school);
d) intenţionez să abandonez total psihologia, ca profesie, din motive personale. Dacă aş fi trăit în altă ţară, cu o altfel de cultură şi educaţie, da: aş fi vrut să profesez, întrucât psihologia-consilierea e o profesie excepţională, de mare travaliu şi care îţi aduce satisfacţii ce nu pot fi măsurate în bani.
Doar ignoranţii cred că o profesie care este de fapt o artă totală se face pentru bani.
Un psiholog adevărat se simte ruşinat şi scârbit de o asemenea idee. Psihologia, practicată ca lumea, trece cu mult peste problema banilor: nu e un job oarecare ci o chestiune de vocaţie. Ca şi poezia, muzica etc. Dar dacă un tablou costă sute de mii de euro sau milioane, chiar, e vina pictorului? Şi fără promisiunea milioanelor, oare muzicianul sau pictorul nu şi-ar mai vedea de arta lor iubită? Asta o crede cel care nu are o vocaţie, cel care nu iubeşte, şi care, astfel, se vădeşte orbul care ne învaţă lumina...
Că unii nu înţeleg, din păcate chiar şi printre practicanţi, este problema lor. Nu a mea.

Aşa cum sunt mulţi care nu disting vocaţia sacerdotală de meseria de popă. Consecinţele, dezastruoase, ne sunt cunoscute, vai.
Ferească Dumnezeu de nenorocirea ca un psiholog să vadă în profesia lui mai întâi un prilej de a scoate bani, iar un preot slujitor al Domnului Hristos să devină popă.
Ferească Bunul Dumnezeu!
Nimic nu e mai nenorocit pe lume decât să fii sau să ai parte de un trădător.

Asta-i buna frate! Cum sa abandonezi asa profesie plina de satisfactii si de intrajutorare a aproapelui?
Poate esti intr-o pasa proasta acum,mai gandeste-te ...

[cezar_ioan]

...........:)
Sunt într-o pasă proastă de vreo 5 ani...:)
Mai precis, românii pasează prost la traba cu psihologia, pasează tot înapoi, spre propria poartă.
Din experienţa mea şi a colegilor (câţi au rămas în ţară, că majoritatea, peste 50% trăiesc în alte ţări, unde îşi pot face meseria) am constatat de-a lungul anilor următoarele:
- clienţii locului vin la psiholog cam cum se duc la doctor, la preot şi la vrăjitoare: vor minuni; dacă nu li se face niscaiva magie, românii încep să bată din picior, vociferează, protestează apoi te fac şarlatan etc. Un singurul lucru nu vor: să lucreze cu ei înşişi, întru creşterea conştiinţei de sine şi rafinarea simţului analitic. Pomană, vrăji, formule - da! Reflecţie curajoasă asupra propriei minţi şi organizări sufleteşti - NU.
- oamenii nu vor să priceapă în ruptul capului că sunt participanţi activi (chiar principali) la propriile eşecuri sau succese, la propriile suferinţe sau bucurii. Mereu e de vină altcineva - partidul, Ceauşescu, Băsescu, minerii, soţul, soţia, Dumnezeu, dracu, şefu, colegii, vremea, soarele, ploaia, vârcolacii. Niciodată nu sunt eu responsabil, ci mereu altcineva pentru ce mi se întâmplă - zice românul.
- unii, ca şi Dobrin, se simt jigniţi când le aminteşti că trebuie să şi plătească şedinţa; lor li se cuvine totul pe gratis, ba chiar ar trebui să te simţi onorat că ai primit pe unul ca Dobrin în cabinetul tău sau în casa ta. Totuşi, aceşti bieţi bolnavi, deşi uneori lucrează în domeniul contabil, omit un lucru: patima sau dereglarea care i-a adus la psiholog costă de zeci sau sute de ori mai mult şi mai usturător decât banii pe care îi dau pe o şedinţă sau pe o perioadă de consiliere. Unul şi-a pierdut o vilă în Iancului, la crâşmă şi la păcănele; şi cu toate acestea era foarte intrigat când i-am spus că aştept să-şi plătească şedinţa. I se părea nedrept, vai. Ce om rău sunt şi ce viclean, mi-a spus şmecherul şi a plecat trîntind uşa....
Uite şi topicul de faţă: sunt atâtea oportunităţi de a dezvolta subiectul dar "jucătorii" stau cu deştu-n gură sau fluieră mîncînd seminţe. Iar Dobrin, în stilul ei tipic pentru un hooligan din Londra (unde susţine că hălăduieşte de-o vreme), aruncă cu petarde şi dărâmă garduri.
Ce vrei să iasă de aici?
Psihologie? Educaţie? Cunoaştere a sufletului omenesc?
Nici vorbă.

În pădure şi pe maidan e loc pentru orice altceva dar nu pentru cugetare şi muncă sufletească.

[dobrin7m]

Se pare ca domnul Cezar Ioan are o imaginatie nu bogata ci pur si simplu de-a dreptul bolnava. Iata adevaratul bolnav. Minte bolnava din inchipuiri bolnave. Nu am fost niciodata la pisholog ca sa uit sa imi platesc sedintele, nu am beneficiat niciodata nimic pe de gratis din partea nimanui si nici nu am asteptat ca cineva sa imi daruiasca ceva vreodata.
Nu am mers niciodata la nimeni in casa nepoftit dar se pare ca musiu Ioan Cezar cam intra nepoftit in sufletele multor oameni. Ba isi permite sa ii faca dobitoci, porci, tampiti ca asa a vazut el dupa ce a intrat cu bocancii in sufletele oamenilor.
Nu am luat de la nimeni nimic ba din contra mie mi s-a luat de mi s-a prea luat si in mod abuziv si furat si cum vreti voi. Si nu m-am suparat.
De mai bine de 10 ani nu beneficiez de asistenta medicala gratuita in tara mea, platesc absolut tot chiar si o banala consultatie la medicul de familie. Da aici in aceasta tara mi s-a oferit asistenta medicala asa cum primesc toti rezidentii acestei tari. Nu am nimic in plus si nici nu astept nimic in plus de la nimeni.
Nu stiu ce patimi sau dereglari duc oamenii la psiholog pentru ca nu am trecut prin asa ceva niciodata.
Nu am lucrat ocazional ca si contabil ci am avut in Romania 20 ani de experienta in acest domeniu iar ultimii 5 ani au fost ca si manager economic.
Se pare ca mnealui celebrul psiholog provoaca oameni ca sa isi astearna sufletul aici pentru a-si dovedi sinceritatea. Mizerabil caracter , de om razbunator si urator de oameni. Nu am nimic de ascuns , sunt cinstita Dumnezeu stie asta, nu mi-e teama de nimic.
Si stimabile monser te anunt tot cu sinceritate ca nu plec de aici , nu voiesc sa fac voile tale si punct, voiesc sa fac doar voia lui Dumnezeu fie ca iti convine tie fie ca nu.

Si iarasi clarvazatorul musiu psiholog este clarvazator si atoate stiutor, stie mnealui ca eu haladuiesc prin Londra, mizerabil caracter din nou ma repet. Hei domle clarvazator te inseala ala cu cornite, iti vara idei tampite in cap, nu haladuiesc ci muncesc si in acelasi timp din nou studiez , da sunt studenta aici in Londra la management finante, fac ce fac multi romani care au emigrat , o iau inca odata de la capat in acest sistem nou total diferit de cel romanesc. Imi castig painea cinstit si in acelasi timp refac studii ca sa fie recunoscute aici.

Adevaratii huligani sunt cei care haladuiesc pe forumuri dandu-se cine nu sunt si pozand in crestini evlaviosi care fluiera, vocifereaza, injura si birjeresc semenii cu apelative culese din fundul iadului gen, porci, tampiti, dobitoci, nebuni si alte si alte invective chiar demne de niste huligani. Ce altceva ar putea face, de atat sunt in stare si atata pot.
Am invatat in aceasta viata ca fiecare om face atat cat poate la un moment dat si nimic mai mult mai ales cand sunt fara Dumnezeu. caci de ar fi Dumnezeu cu ei ar iubi nu ar uri si nu ar vedea in jur huligani ci oameni.
De aceea va marturisesc ca mi-e mila de acesti oameni, oricat m-ar jigni si oricat de mult m-ar uri nu ma pot supara, caci inteleg ca atat pot, atat gandesc , atat le este limita lor si sufleteasca si a mintii. Nu poti cere mai mult decat pot avea. Asadar ii inteleg si ii iau asa cum sunt.

Si daca ar veni in locul meu, un alde din asta huligan internaut ar da bir cu fugitii din prima saptamana. ce domle, sa munceasca el 10 ore zilnic si sa si sustina cursuri si examene in occidentala Londra? pai nu e mai bine pe forum, haladuind ore intregi pozand in evlaviosi si mari purtatori de Duh Sfant?

Habar nu are un astfel de huligan de sufletul unui om darmite de al lui insusi, ca de ar avea habar ar fi invatat ca de sufletul unui om nu te atingi nici macar cu o adiere de vant, darmite sa calci cu bocanci murdari de noroi.

Si se pare ca si cu padurile are ce are mnealui macar ca pusnicii ascunsi traiesc in paduri si in vai si iaca pot sa cugete duhovniceste fara probleme. Dar mnealui nu a invatat ca tot ce ne inconjoara este creatia lui Dumnezeu si ca omul poate sfinti locul pe unde trece daca el insusi este sfant. Dar tot atat de bine omul poate murdari locul si nu sfinti, si astfel peste tot pe unde trece sa lase urme adanci de mizerie umana.

dar inca odata, fiecare om face atat cat poate la un moment dat si nimic mai mult oricate masti si-ar pune pe fata ca sa ascunda propriile neputinte.

Ca sa inchei toata aceasta mizerabila tevatura, Ioan Cezar, nu iti port nici cea mai mica suparare pentru toate invectivele, jignirile si cuvintele urate pe care mi le-ai adresat, esti asa cum esti, te inteleg asa cum esti, si pentru ca stiu ca Dumnezeu priveste si la tine si la mine , si pentru ca Il iubesc nespus am puterea de la Domnul sa iti spun pentru ultima data sa te opresti din jigniri iar pentru jignirile pe care si eu ti le-am adus, caci recunosc ca am ripostat la jignirile tale, te rog sa ma ierti.

[fallen]

În prealabil postat de cezar_ioan

...........:)

Mai precis, românii pasează prost la traba cu psihologia, pasează tot înapoi, spre propria poartă.
Din experienţa mea şi a colegilor (câţi au rămas în ţară, că majoritatea, peste 50% trăiesc în alte ţări, unde îşi pot face meseria) am constatat de-a lungul anilor următoarele:
- clienţii locului vin la psiholog cam cum se duc la doctor, la preot şi la vrăjitoare: vor minuni; dacă nu li se face niscaiva magie, românii încep să bată din picior, vociferează, protestează apoi te fac şarlatan etc. Un singurul lucru nu vor: să lucreze cu ei înşişi, întru creşterea conştiinţei de sine şi rafinarea simţului analitic. Pomană, vrăji, formule - da! Reflecţie curajoasă asupra propriei minţi şi organizări sufleteşti - NU.
- oamenii nu vor să priceapă în ruptul capului că sunt participanţi activi (chiar principali) la propriile eşecuri sau succese, la propriile suferinţe sau bucurii. Mereu e de vină altcineva - partidul, Ceauşescu, Băsescu, minerii, soţul, soţia, Dumnezeu, dracu, şefu, colegii, vremea, soarele, ploaia, vârcolacii. Niciodată nu sunt eu responsabil, ci mereu altcineva pentru ce mi se întâmplă - zice românul.
- unii, ca şi Dobrin, se simt jigniţi când le aminteşti că trebuie să şi plătească şedinţa; lor li se cuvine totul pe gratis, ba chiar ar trebui să te simţi onorat că ai primit pe unul ca Dobrin în cabinetul tău sau în casa ta. Totuşi, aceşti bieţi bolnavi, deşi uneori lucrează în domeniul contabil, omit un lucru: patima sau dereglarea care i-a adus la psiholog costă de zeci sau sute de ori mai mult şi mai usturător decât banii pe care îi dau pe o şedinţă sau pe o perioadă de consiliere. Unul şi-a pierdut o vilă în Iancului, la crâşmă şi la păcănele; şi cu toate acestea era foarte intrigat când i-am spus că aştept să-şi plătească şedinţa. I se părea nedrept, vai. Ce om rău sunt şi ce viclean, mi-a spus şmecherul şi a plecat trîntind uşa....

Sunt intru totul de acord, cum am spus si pe topicul care s-a inchis, orice 'specialist' este subestimat sau nerecunoscut; oamneii nostri s-au obisnuit sa fie cu totii specialisti in de toate, precum "mecanicii de Dacia care (cica) pot repara orice"
Am si o posibila explicatie ; cu totii la scoala am fost nvoiti s ainvatam si lucruri care nu le-am inteles, nu le-am crezut, le-am invatat doar asa sa trecem clasa. Multi au continuat cu atitudinea asta si in facultate, si apoi in viata profesionala: sa nu va mire daca intalniti astfel de 'specialisti" care nici ei nu cred ce fac sau ce spun, o fac doar ca sa isi castige existenta. Si apoi unul daca se stie pe el ca asta face, cum ar crede pe altul ca face alminteri??? Insa aceia dintre noi care inca mai n eiubim meseria, care mai credem in ea, avem de munca de zece ori mai mult pentru a invinge prejudecatile care s-au creat:
(ca doctorii iau spaga, "altfel te opereaza prost" (???); ca profesorii sunt analfabeti, politistii sunt corupti, popii sunt 'iude in sutana", etc)

[Corinusha]

În prealabil postat de cezar_ioan

...........:)
Sunt într-o pasă proastă de vreo 5 ani...:)
Mai precis, românii pasează prost la traba cu psihologia, pasează tot înapoi, spre propria poartă.
Din experienţa mea şi a colegilor (câţi au rămas în ţară, că majoritatea, peste 50% trăiesc în alte ţări, unde îşi pot face meseria) am constatat de-a lungul anilor următoarele:
- clienţii locului vin la psiholog cam cum se duc la doctor, la preot şi la vrăjitoare: vor minuni; dacă nu li se face niscaiva magie, românii încep să bată din picior, vociferează, protestează apoi te fac şarlatan etc. Un singurul lucru nu vor: să lucreze cu ei înşişi, întru creşterea conştiinţei de sine şi rafinarea simţului analitic. Pomană, vrăji, formule - da! Reflecţie curajoasă asupra propriei minţi şi organizări sufleteşti - NU.
- oamenii nu vor să priceapă în ruptul capului că sunt participanţi activi (chiar principali) la propriile eşecuri sau succese, la propriile suferinţe sau bucurii. Mereu e de vină altcineva - partidul, Ceauşescu, Băsescu, minerii, soţul, soţia, Dumnezeu, dracu, şefu, colegii, vremea, soarele, ploaia, vârcolacii. Niciodată nu sunt eu responsabil, ci mereu altcineva pentru ce mi se întâmplă - zice românul.
- unii, ca şi Dobrin, se simt jigniţi când le aminteşti că trebuie să şi plătească şedinţa; lor li se cuvine totul pe gratis, ba chiar ar trebui să te simţi onorat că ai primit pe unul ca Dobrin în cabinetul tău sau în casa ta. Totuşi, aceşti bieţi bolnavi, deşi uneori lucrează în domeniul contabil, omit un lucru: patima sau dereglarea care i-a adus la psiholog costă de zeci sau sute de ori mai mult şi mai usturător decât banii pe care îi dau pe o şedinţă sau pe o perioadă de consiliere. Unul şi-a pierdut o vilă în Iancului, la crâşmă şi la păcănele; şi cu toate acestea era foarte intrigat când i-am spus că aştept să-şi plătească şedinţa. I se părea nedrept, vai. Ce om rău sunt şi ce viclean, mi-a spus şmecherul şi a plecat trîntind uşa....
Uite şi topicul de faţă: sunt atâtea oportunităţi de a dezvolta subiectul dar "jucătorii" stau cu deştu-n gură sau fluieră mîncînd seminţe. Iar Dobrin, în stilul ei tipic pentru un hooligan din Londra (unde susţine că hălăduieşte de-o vreme), aruncă cu petarde şi dărâmă garduri.
Ce vrei să iasă de aici?
Psihologie? Educaţie? Cunoaştere a sufletului omenesc?
Nici vorbă.

În pădure şi pe maidan e loc pentru orice altceva dar nu pentru cugetare şi muncă sufletească.

Abia acum am vazut postarea, dar cata dreptate ai!!!!
Eu fac masterul consiliere psihologica si psihoterapie, dar stiu deja ca nu am nici o sansa sa profesez in tara. Dar tot vreau sa o termin. Poate, la un moment dat, voi putea profesa, pentru ca este ceea ce vreau sa fac.
Intre timp, m-am inscris si la managementul reserselor umane, dar nu se compara... Nici pe departe.
Sper doar ca romanul sa realizeze ca jucatorul principal al problemelor sale e chiar el isusi si sa doreasca sa lucreze cu sine.