Fenomenul obedienţei

[Ekaterina]

În prealabil postat de laurastifter

Cei care, în numele credinţei, se exprimă împotriva gândirii libere (care, de fapt, este virtute creştină!) şi proslăvesc duhul obedienţei (numindu-l "ascultare necondiţionată") vor avea, cu siguranţă, o temă de meditaţie...
Dumnezeu ne-a dat raţiunea, ca şi orice alt talant (dar) ca s-o sporim, să nu fim copii în gândire (cf. I Cor14, 21), ci să fim inteligenţi şi cu simţ critic/ dreaptă socotinţă. Capacitatea de a avea iniţiative, gândirea liberă şi simţul critic sunt daruri ale lui Dumnezeu, iar obedienţa, ca şi sora ei bună slugărnicia, constituie un păcat grav, o nesocotire a libertăţii noastre pe care ne-a dat-o bunul Dumnezeu.

Citind postarea ta, m-am dus cu gandul la filmul rusesc Secta. Acolo este descris exact acest tip de comportament. Credinta nu inseamna credulitate. Daca nu avem spiritul gandirii libere, putem usor sa alunecam in diverse rataciri, de multe ori fara sa stim.