Inchizitia

În prealabil postat de Theodor_de_Mopsuestia

Avem raspunderea si fata de ORICE frate al nostru, sa nu lasam pe cei ce au cazut deja sa traga si mai multi acolo Jos. Stiti exprimarea Mantuitorului cu cel care mai bine isi leaga un bolovan de gat decat sa contribuie la pierderea "unuia din acesti micuti"? Cercetati-va bine, si nu imi raspundeti rapid, doar pentru a avea ultimul cuvant in polemica cu un "eretic/schismatic".

A ne asuma răspunderi mai mari decât cele încredinţate nouă de Dumnezeu este o mare ispită. Dacă ne apucăm noi să facem ordine în lume, hotărând cine trebuie să moară şi cine să trăiască înseamnă că vrem să Îl înlocuim pe Dumnezeu; poate că aroganţa asta vine tocmai din faptul că Papa se consideră locţiitor al lui Hristos. Dumnezeu în cer, Papa pe pământ. Eu nu voi putea niciodată să cred că Dumnezeu nu este prezent aici, aşa cum a spus-o, prin Hristos, în Duhul Sfânt.

Dumnezeu îi cheamă pe toţi, dar nu obligă pe nimeni. Pentru ce să ne apucăm noi să obligăm, cu sabia sau cu rugul? Nu credeţi că ajungem tocmai în felul ăsta să devenim noi vrăjmaşi ai lui Dumnezeu? Pentru că nu asta ne-a cerut. Iar dacă îmi veţi aminti de Vechiul Testament, o să vă spun că Hristos a venit să plinească Legea, să o ducă la desăvârşire prin jertfa şi iubirea Sa. Trăim, acum, după legea iubirii. Consideraţi, poate, că tocmai în virtutea acestei legi, din grija şi iubirea de cei care pot cădea victime lumii cu răutăţile ei, avem datoria de a curăţa lumea.

Vă amintesc, din nou, că Domnul nu a venit cu sabie, nu a venit să curăţească, ci să vindece. Asta suntem datori să facem şi noi. Nu consider că trebuie să trăim cu ochelari de cal, într-o interiorizare absentă la durerile, necazurile şi căderile celorlalţi. Cred, însă, că metodele folosite pentru a schimba lumea sunt cele ale lui Hristos; altfel nu ne mai putem numi creştini, căci nu mai suntem ai Lui.


Aveţi un spirit de luptător şi asta e admirabil. Însă nu luptaţi cu cine trebuie. Orice creştin e chemat la război; dar nu cu semenii, ci cu vrăjmaşul lui Dumnezeu.
Cred că Hristos se bucură atunci când cineva reuşeşte să smulgă un suflet - de mason, de vrăjitoare - din ghearele vrăjmaşului, nu când acesta este ars pe rug. Credeţi, oare, că lui Dumnezeu îi va fi plăcut mirosul de oameni arşi?

Dv. identificaţi răul în vrăjitoarele de la mica publicitate şi în masoni. Dacă aţi reuşi să-i exterminaţi pe aceştia credeţi că s-ar instaura binele? Nu credeţi că ar trebui luptat apoi cu mentalităţile omului modern, care nu Îl cunoaşte pe Hristos?

Şi chiar credeţi că stă în puterea noastră să schimbăm lumea? Nu e asta o mare aroganţă? Suntem datori să ne implicăm în lumea din jurul nostru şi să aducem lumina lui Hristos în ea, aşa cum El ne-a cerut. Dacă El a spus despre sine că e blând şi smerit cu inima, credeţi că noi nu trebuie să fim la fel?

Nu ţin să am ultimul cuvânt; pentru mine acesta nu este un duel. Şi nu obişnuiesc să folosesc prea des cuvântul eretic sau schismatic. Cred că Hristos a venit să aducă pacea între oameni şi războiul duhovnicesc (care se poartă cu diavolul). Cred mai mult în ce ne uneşte decât în ce ne dezbină.