Pedeapsa

[luciand]

În prealabil postat de Scotland The Brave

Este corect ce spuneti.Diferenta a avut o cauza relativ simpla.Notiunea filosofica de eros,in cultura occidentala cel putin,a fost introdusa de Platon.Insa originea termenului se afla pe undeva prin misticismul orfismului unde,in mod curios,facea parte dintr-o doctrina a salvarii,cu origine revelata.Insa intre orfism si crestinism exista diferente ireconciliabile si probabil ca Parintii Apostolici,familiarizati cu notiunile din cultura greaca,au dorit pe cat posibil sa evite o confuzie intre cele doua notiuni.Asta este o teorie.Cred ca de erosul din orfism s-au ferit mai mult decat cel promovat de Platon.Culmea este ca adeptii orfismului erau la fel de critici la adresa notiunii de eros(cea uzual folosita) la fel ca si crestinii.Este insa doar o asemanare aparenta si ce spun eu poate fi catalogat ca si teorie.

Fiecare sistem, fie el religios, filosofic sau tehnic, îşi crează un limbaj propriu, fără de care sistemul nu se poate exprima şi manifesta. Odată creat limbajul, lucrurile devin clare şi rămân aşa atâta timp cât toate manifestările proprii respectivului sistem se limitează la cadrele limbajului respectiv. Devine secundar modul în care s-a ajuns la acel limbaj. Etimologia (în cadrele respectivului limbaj) are, de cele mai multe ori, doar un rol de analiză şi exerciţiu anamnezic.
La fel stau lucrurile şi cu creştinismul: el şi-a creat un nou limbaj, care însă, nu schimbă sensurile profunde şi adevărurile proprii creştinismului. Oricare ar fi fost limbajul adoptat, creştinismul ar fi avut aceeaşi valoare! Dacă primii creştini (de factură iudaică) s-au folosit de limbajul propriu iudaismului, după expansiunea în mediul elenistic, limbajul a pornit de la cel propriu versiunii elenistice a Sfintelor Scripturi - Septuaginta, precum şi de la cel propriu filosofiei aristoteliene.
În momentul în care, în mod evident, creştinismul s-a rupt de mozaism, iudeii au renegat limbajul şi textul Septuagintei care fusese considerat până atunci ca şi a doua versiune revelată a Sfintelor Scripturi.
Problema este aceeaşi şi astăzi. Creştinii de azi au pierdut o parte din sensurile şi noţiunile spiritualităţii Răsăritului Creştin, care rămăseseră proprii în mai mare măsură Ortodoxiei. Din nefericire, pierzându-se sensul exact al termenilor se pierde şi esenţa, iar o parte a sistemului devine impenetrabil datorită carenţelor de limbaj. Exact cum în Apusul medieval "ceea ce era în greacă se sărea" din cauză că nu se mai cunoştea limba, la fel şi astăzi spiritualitatea (în sensul ei de sistem cognitiv, iar nu de trăire) se deformează din cauza necunoaşterii corecte a termenilor.
Nu vreau s-a mai lungesc pentru că nu-i locul aici. Motivul pentru care am încercat să lămuresc nişte termeni este acela că, în lipsa unor definiţii clare, se ajunge la raţionamente ilogice, în care se confundă cauza cu efectul şi ipoteza are rol de concluzie!

În prealabil postat de luciand

Exact cum în Apusul medieval "ceea ce era în greacă se sărea" din cauză că nu se mai cunoştea limba

Corect tot postul dvs,am selectat dar o fraza ca sa nu lungesc nici eu.O singura precizare,in Apus nu numai greaca se sarea ci si limbile nationale,lucru cu efecte teribile.Pina la William Tyndale orice Biblie in Anglia era doar in latina in situatia in care englezul stia latina cum stiu eu patagoneza.La o masa,alaturi de clerici,Tyndale a fost atat de socat de modul abuziv cum acestia intepretu Cuvantul,in beneficiul propriu si profitand de faptul ca erau singurii capabili sa traduca din latina,inca s-a suit pe masa si a urlat la ei: ,,Domnilor,jur ca voi face in asa fel incat orice britanic,fie si de coada jugului,va ajunge sa cunosca ce scrie in Scriptura in limba lui nationala".A reusit dar pentru asta a fost strangulat si ars pe rug.Morala:probleme asemanatoare cu finalitati diferite.

Va doresc succes si sper sa mai postati,orice forum de calitate are nevoie de discutii si interlocutori de calitate.Nu se stie niciodata de la cine ai ceva de invatat.

[luciand]

În prealabil postat de Scotland The Brave

Corect tot postul dvs,am selectat dar o fraza ca sa nu lungesc nici eu.O singura precizare,in Apus nu numai greaca se sarea ci si limbile nationale,lucru cu efecte teribile.Pina la William Tyndale orice Biblie in Anglia era doar in latina in situatia in care englezul stia latina cum stiu eu patagoneza.La o masa,alaturi de clerici,Tyndale a fost atat de socat de modul abuziv cum acestia intepretu Cuvantul,in beneficiul propriu si profitand de faptul ca erau singurii capabili sa traduca din latina,inca s-a suit pe masa si a urlat la ei: ,,Domnilor,jur ca voi face in asa fel incat orice britanic,fie si de coada jugului,va ajunge sa cunosca ce scrie in Scriptura in limba lui nationala".A reusit dar pentru asta a fost strangulat si ars pe rug.Morala:probleme asemanatoare cu finalitati diferite.

Va doresc succes si sper sa mai postati,orice forum de calitate are nevoie de discutii si interlocutori de calitate.Nu se stie niciodata de la cine ai ceva de invatat.

Necunoaşterea şi reaua voinţă sunt la fel de păguboase şi de condamnabile.

Mulţumesc! Orice discuţie cu cineva de bună credinţă şi deschis spre dialog este folositoare. Sigur ai ceva de învăţat!
Succes şi dvs.

[MariS_]

Dragilor, vad ca discutia s-a blocat pe disecarea termenului agape. Agape inseamna iubire suprarationala, iar eros iubire subrationala. E o diferenta enorma, una e deasupra ratiunii, cealalta dedesupt. Una e generoasa, altruista, jertfitoare, cealalta posesiva, geloasa si egoista. Noi avem si una si cealalta, dar mai mult din cea egoista si mai putin din cea altruista. Si nu numai ca cea altruista e mult diminuata, dar mai e si nestatornica. Asa cum omul singur, fara Dumnezeu, nu poate fi statornic in bine, desi poate face din cand in cand si bine, tot asa si cu iubirea agape, din cand in cand o mai revarsa si pe aceasta dar nu ramane mult timp in ea. Deci iubirea noastra altruista e imperfecta si isi are sediul in inima noastra, nu in ratiune. Inima, la sfintii Parinti, e centrul sufletului si e considerata mai inalta decat ratiunea. A nu se confunda cu partea simtitoare, cu afectele. Acelea sunt altceva. Inima e centrul sufletului, de aceea rugaciunea inimii e superioara rugaciunii mintii. In rugaciunea inimii, crestinul incearca sa-si "coboare" mintea in inima si acolo sa spuna rugaciunea. Termenul "sa coboare" deruteaza pentru ca normal ar fi trebuit sa spuna "sa urce", inima fiind mai inalta decat mintea, dar se spune "sa coboare" din cauza ca in vechime sediul inimii se confunda cu organul inimii. Termenul corect, insa, este "sa urce". In inima are loc intalnirea dintre agape al nostru cu Agape de Sus, cel ce ne este daruit prin Har de Duhul Sfant. In inima se face "lipirea" sau "sudarea" intre cele doua iubiri, a noastra si a Duhului. Duhul este Iubire asa cum Fiul sau Cuvantul este Adevar.
Prin Iubire s-a nascut si s-a intrupat Adevarul in pantecele curatiei, adica al Fecioarei Maria. Asa si in sufletul nostru Adevarul se naste doar intr-un suflet curatit de pacate si imbibat de iubire, adica plin de har. Iubirea de Sus este suprarationala si este adancimea de nepatruns a Fiintei Dumnezeiesti. Adevarul, insa, poate fi inteles rational. Asta nu inseamna ca el poate fi si generat de mintea noastra. Ma refer la Adevar cu a mare. El nu poate fi generat, dar poate fi inteles. El ne poate fi dat prin revelatie sau intuitie. Revelatia vine direct de la Sursa, intuitia vine prin intermediar, de exemplu ingerul pazitor sau sfantul protector ales de crestin. Cum stim daca am primit iubirea de Sus? Simplu. Doar ea poate sa iubeasca si pe dusmani. Noi nu suntem in stare. Deci ea este suprarationala si nu rationala pentru ca, are dreptate Melissa, ratiunii ii poti comanda dar iubirii altruiste nu. E adevarat ca iubirea altruista se poate si falsifica, precum monedele si banii. Aceea, insa, e iubire din calcul (falsificare cu "calculatorul"!) si din interes. Ea va pica la un examen mai sever.
Domnul Hristos ne spune o data sa ne iubim aproapele ca pe noi insine, si aici e vorba de agape al nostru si mai apoi ne spune celor ce ne consideram frati intru Hristos sa ne iubim cu iubirea cu care ne-a iubit El. Aici, deja e vorba de Agape de Sus, cel daruit de Duhul. Deci noi urcam spre Dumnezeu in prima faza propulsati de propria iubire, asa imperfecta cum e ea, si mai apoi, in ultima faza suntem propulsati de Iubirea ce ne vine de Sus. Iar ratiunea urmeaza iubirii si se adapa din revelatie. Dar in lipsa iubirii nu are loc nici o revelatie pentru simplul motiv ca Revelatia e fructul Iubirii, adica al Harului.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Hai sa vad ,,batrine" :) daca am invatat bine de la tine metoda sintezei.In dragostea crestina il iubesti pe celalalt indiferent cum este si cat valoreaza.Cel care face asta merge pana acolo,incat se da pe sine si asta in situatia in care el s-a lepadat de sine.Te oferi prin lepadare de sine ca sa te poti darui celuilalt in totalitate,pentru el,nu in considerarea persoanei tale.Cumva se respecta dubla natura de care spui tu: omul,in esenta naturii sale,este liber in Dumnezeu si este liber pentru Dumnezeu.Ca sa implinesti dezideratul(a fi liber in Dumnezeu)trebuie sa implinesti conditia(sa fi liber pentru Dumnezeu).Acesta conditie,rational analizand,nu se poate realiza fara o constienta lepadare de sine.

Cand te lepezi de sine si te oferi altuia in acesta ipostaza tu,de fapt,te oferi Celui de Sus.Acesta cale,sa zicem transpunerea lui agape,arata doua lucruri:agape isi are originea in Dumnezeu iar erosul ramine de factura pur umana,fiind sortit disparitiei si pieirii,in mod natural,alaturi de sursa sa efemera.Insa dragostea agape din I Corinteni 13:8 este nemuritoare prin insasi sursa ei:Dumnezeu in timp ce erosul ramine la stadiul lumii pieritoare.Am inteles corect sau bat campii? :)

Intrebare generala:acest tip de dragoste,agape,vine pe cale rationala,revelata sau prin descoperire rationala a revelatiei si semnificatiei ei?Si mai simplu:omul o poate descoperi singur sau trebuie sa ii fie revelata de Cel de Sus?

[MariS_]

În prealabil postat de Scotland The Brave

Hai sa vad ,,batrine" :) daca am invatat bine de la tine metoda sintezei.In dragostea crestina il iubesti pe celalalt indiferent cum este si cat valoreaza.Cel care face asta merge pana acolo,incat se da pe sine si asta in situatia in care el s-a lepadat de sine.Te oferi prin lepadare de sine ca sa te poti darui celuilalt in totalitate,pentru el,nu in considerarea persoanei tale.

E corect, dar fac mici retusuri. In agape te daruiesti pe tine, corect. Lepadarea de sine e un proces inaintea daruirii de sine. Prin lepadarea de sine aruncam balastul, greutatea ce ne tine legati de egoismul nostru. Daruirea de sine e impiedicata sa se manifeste de egoismul si egocentrismul nostru. Trebuie mai intai sa scapam de el ca sa putem elibera agape al nostru, tinut prizonier de egou. Nasterea din nou incepe cu lepadarea de sine. Daca nu arunci apa murdara din pahar, cum poti sa-l umpli cu apa curata? Deci mai intai o arunci pe aceea si apoi o primesti pe cea curata. Dar, atentie, spre deosebire de filozofiile orientale unde impreuna cu apa din copaie se arunca si copilul, aici copilul ramane, adica Chipul lui Dumnezeu din noi, ramane constiinta noastra si ramane acel agape al nostru, asa imperfect cum e. De acel agape al nostru se va lega Agape de Sus, adica Iubirea daruita noua de Dumnezeu prin Duhul.

Cumva se respecta dubla natura transcedentala de care spui tu: omul,in esenta naturii sale,este liber in Dumnezeu si este liber pentru Dumnezeu.Ca sa implinesti dezideratul(a fi liber in Dumnezeu)trebuie sa implinesti conditia(sa fi liber pentru Dumnezeu).Acesta conditie,rational analizand,nu se poate realiza fara o constienta lepadare de sine.

Da, lepadarea de sine e un proces coordonat rational, pentru ca trebuie sa stii ce arunci din copaie, ca nu cumva sa arunci si copilul.

Cand te lepezi de sine si te oferi altuia in acesta ipostaza tu,de fapt,te oferi Celui de Sus.Acesta cale,sa zicem transpunerea lui agape,arata doua lucruri:agape isi are originea in Dumnezeu iar erosul ramine de factura pur umana,fiind sortit disparitiei si pieirii,in mod natural,alaturi de sursa sa efemera.Insa dragostea agape din I Corinteni 13:8 este nemuritoare prin insasi sursa ei:Dumnezeu in timp ce erosul ramine la stadiul lumii pieritoare.Am inteles corect sau bat campii? :)

Ai inteles bine. Agape este de origine dumnezeiasca, dar noi avem in noi o umbra imperfecta a acestui agape. Aceea agape sau iubirea altruista, insa, e impiedicata sa se manifeste de egoismul nostru. Ea mai razbate din cand in cand, depinzand si de structura sufleteasca a fiecarei persoane, insa e nestatornica si firava.

Intrebare generala:acest tip de dragoste,agape,vine pe cale rationala,revelata sau prin descoperire rationala a revelatiei si semnificatiei ei?Si mai simplu:omul o poate descoperi singur sau trebuie sa ii fie revelata de Cel de Sus?

Buna intrebarea. Nu, nu vine pe cale rationala, dar poate fi ajutata de ratiune. Agape fiind suprarationala nu poate veni pe o cale inferioara, dar ratiunea poate fi folosita ca "radar" de detectare mai precisa a Sursei si canal de comunicare. Prin ratiune ne fixam mai bine pe "tinta", ca sa folosesc un limbaj din radiolocatie, dar "canalul" de transmisie nu e cel rational, ci unul suprarational. Canalul rational e doar unul adiacent si poate asigura un eventual feedback, folosind rugaciunea. Pe el noi transmitem rugaciunea, pe celalalt ne poate veni, daca celelalte conditii sunt indeplinite, Harul si cu el Agape. Omul nu poate descoperi singur acel Agape. "Descoperi" nu e termenul potrivit. Nu si-o poate procura singur. Trebuie sa-i fie data de Sus. Adica e daruita, dar omul trebuie sa fie pregatit s-o primeasca. Daca nu e pregatit nu o poate primi.

Asta e un rezumat a ceea ce am inteles citind pe Sfintii Parinti.

[luciand]

În prealabil postat de MariS_

Dragilor, vad ca discutia s-a blocat pe disecarea termenului agape. Agape inseamna iubire suprarationala, iar eros iubire subrationala. E o diferenta enorma, una e deasupra ratiunii, cealalta dedesupt. Una e generoasa, altruista, jertfitoare, cealalta posesiva, geloasa si egoista. Noi avem si una si cealalta, dar mai mult din cea egoista si mai putin din cea altruista. Si nu numai ca cea altruista e mult diminuata, dar mai e si nestatornica. Asa cum omul singur, fara Dumnezeu, nu poate fi statornic in bine, desi poate face din cand in cand si bine, tot asa si cu iubirea agape, din cand in cand o mai revarsa si pe aceasta dar nu ramane mult timp in ea. Deci iubirea noastra altruista e imperfecta si isi are sediul in inima noastra, nu in ratiune. Inima, la sfintii Parinti, e centrul sufletului si e considerata mai inalta decat ratiunea. A nu se confunda cu partea simtitoare, cu afectele. Acelea sunt altceva. Inima e centrul sufletului, de aceea rugaciunea inimii e superioara rugaciunii mintii. In rugaciunea inimii, crestinul incearca sa-si "coboare" mintea in inima si acolo sa spuna rugaciunea. Termenul "sa coboare" deruteaza pentru ca normal ar fi trebuit sa spuna "sa urce", inima fiind mai inalta decat mintea, dar se spune "sa coboare" din cauza ca in vechime sediul inimii se confunda cu organul inimii. Termenul corect, insa, este "sa urce". In inima are loc intalnirea dintre agape al nostru cu Agape de Sus, cel ce ne este daruit prin Har de Duhul Sfant. In inima se face "lipirea" sau "sudarea" intre cele doua iubiri, a noastra si a Duhului. Duhul este Iubire asa cum Fiul sau Cuvantul este Adevar.
Prin Iubire s-a nascut si s-a intrupat Adevarul in pantecele curatiei, adica al Fecioarei Maria. Asa si in sufletul nostru Adevarul se naste doar intr-un suflet curatit de pacate si imbibat de iubire, adica plin de har. Iubirea de Sus este suprarationala si este adancimea de nepatruns a Fiintei Dumnezeiesti. Adevarul, insa, poate fi inteles rational. Asta nu inseamna ca el poate fi si generat de mintea noastra. Ma refer la Adevar cu a mare. El nu poate fi generat, dar poate fi inteles. El ne poate fi dat prin revelatie sau intuitie. Revelatia vine direct de la Sursa, intuitia vine prin intermediar, de exemplu ingerul pazitor sau sfantul protector ales de crestin. Cum stim daca am primit iubirea de Sus? Simplu. Doar ea poate sa iubeasca si pe dusmani. Noi nu suntem in stare. Deci ea este suprarationala si nu rationala pentru ca, are dreptate Melissa, ratiunii ii poti comanda dar iubirii altruiste nu. E adevarat ca iubirea altruista se poate si falsifica, precum monedele si banii. Aceea, insa, e iubire din calcul (falsificare cu "calculatorul"!) si din interes. Ea va pica la un examen mai sever.
Domnul Hristos ne spune o data sa ne iubim aproapele ca pe noi insine, si aici e vorba de agape al nostru si mai apoi ne spune celor ce ne consideram frati intru Hristos sa ne iubim cu iubirea cu care ne-a iubit El. Aici, deja e vorba de Agape de Sus, cel daruit de Duhul. Deci noi urcam spre Dumnezeu in prima faza propulsati de propria iubire, asa imperfecta cum e ea, si mai apoi, in ultima faza suntem propulsati de Iubirea ce ne vine de Sus. Iar ratiunea urmeaza iubirii si se adapa din revelatie. Dar in lipsa iubirii nu are loc nici o revelatie pentru simplul motiv ca Revelatia e fructul Iubirii, adica al Harului.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Dragilor, să vă spun o glumă, pentru descreţirea frunţilor!
Cineva întreabă la Radio Erevan: E adevărat că la Moscova se dau maşini gratis?
Răspunsul: Da,... e adevărat... Dar nu la Moscova,... la Sankt Petersburg... Şi nu maşini,... ci biciclete... Şi nu se dau,... se fură... În rest, totul e adevărat!

Cam aşa şi cu ce spui tu aici.
Nu ştiu ce înseamnă la tine supraraţional! Dacă Dumnezeu este Raţiunea, atunci, după logica ta, supraraţionalul este deasupra lui Dumnezeu?!?...
Doar la asta are dreptate Melissa, exact ca şi tine, la amestecarea termenilor şi la construcţiile neraţionale! Sau supraraţionale!
Crede-mă, nimic nu este supraraţional, în afară de ceea ce nu poţi tu cuprinde cu raţiunea ta proprie! Raţionalul e relativ la gradul de raţiune la care ajunge fiecare! În lumea asta relativă, există un singur lucru Absolut: Dumnezeu. Şi Dumnezeu este Raţional!
Este şi incomprehensibil, într-adevăr! Dar nu înseamnă că ceva ce tu nu poţi cuprinde cu raţiunea ta este supraraţional!
Disecarea termenilor, cum zici, îşi are rostul doar în măsura în care ei nu sunt cunoscuţi. Deci, dragilor, mergeţi înapoi la definiţii! La definiţiile date de Sfinţii Părinţi, nu la cele din îndreptarul de spovedanie... Nu-i o ruşine să nu ştii ceva, atâta vreme cât te zbaţi să dobândeşti cunoaşterea. Dar a te bălăci în ambiguităţi şi dulcegării este o cale periculoasă, care nu are nimic de-a face cu Ortodoxia autentică!
Şi încă ceva: obiceiul ăsta de-a veni unul în urma celuilalt şi a vă aplauda reciproc, fără să treceţi prin filtrul raţiunii, ceea ce spuneţi fiecare are o vecinătate nu prea măgulitoare!

În prealabil postat de luciand

Dragilor, să vă spun o glumă, pentru descreţirea frunţilor!

Un fost student la politehnica s-a transferat la Institutul Teologic. Prelegere... atipeste!
Parintele se apropie si-l intreaba:
- Ce este forta Dumnezeiasca?
Studentul trezindu-se, raspunde repezit:
- Masa Dumnezeiasca inmultit cu acceleratia Dumnezeiasca!


Deci inginere, eu ti-am inteles acum si logica si reperele...

Oricat de bizar ar parea :) mai sunt si protestanti care cauta prin Filocalie si Pateric diferite aspecte.Mai jos dau un exemplu din Filocalie:

,,Cand incepe cineva sa simta cu imbelsugare dragostea lui Dumnezeu, incepe sa iubeasca si pe aproapele intru simtirea duhului. Si aceasta este dragostea despre care graiesc toate Sfintele Scripturi. Caci prietenia dupa trup se desface foarte usor cand se gaseste o cat de mica pricina. Pentru ca nu a fost legata cu simtirea Duhului. Dar in sufletul ce sta sub inraurirea lui Dumnezeu, chiar daca s-ar intampla sa se produca vreo suparare, totusi legatura dragostei nu se desface dintr-insul. Caci aprinzandu-se pe sine insusi din nou de focul dragostei lui Dumnezeu, indata revine iarasi la starea cea buna si cu multa bucurie primeste dragostea aproapelui, chiar daca a fost ocarat sau pagubit mult de catre acela pentru ca acest suflet topeste in dulceata lui Dumnezeu amaraciunea iscata de galceava. (Diadoh al Foticeii)

Asta m-ar indreptati sa cred ca revelarea este conditia de baza si,nota bene,nu doresc sa duc discutia in directia incapacitatii naturii umane profund afectate de pacat(nu dorm cu poza lui Calvin sub perna :) Insa as cita o opinie a lui Barth:

,,In acesta calitate a sa,de sacrificiu de sine,dragostea crestina,care este de la Dumnezeu,este raspunsul omului la dragostea lui Dumnezeu.Exact in acest mod il iubeste Dumnezeu pe om.Dumnezeu nu se cauta pe sine prin acesta dragoste,nu tine nimic pentru sine,ci pur si simplu il iubeste pe om.Dumnezeu asa se da pe sine omului,in toata libertatea si slava Sa.Daca dragostea omului,prin care omul raspunde la acesta dragoste a lui Dumnezeu fata de el,consta ea insasi intr-o lepadare de sine,cu siguranta ca acesta inseamna ca nu mai este loc pentru dragostea de sine,si atunci nu iti mai cauti slava proprie".

Acum,daca pun cap la cap ce a spus Diadoh al Foticeii si cum a inteles Barth peste secole,eu as vota pentru actiunea Celui de Sus ca si catalizator si raspunsul omului,fie si prin perceptie rationala,ca si consecinta.Am mari dificultati,ca orice calvinist :) sa vad posibilitati atat de inalte in simpla dorinta a omului.Mai ma uit si eu pe strada si mi-se face parul maciuca la ce vad... :) In alta ordine de idei,mai exista,ati subliniat si voi,un element in acesta ecuatie(fanul ,,natural theology" din mine putea sa se abtina de la formulari de acest tip?:) a iubirii pe sistem ,,agape":lepadarea de sine.Marturisesc ca nu am inteles clar in dogmatica ortodoxa daca lepadarea este efectul smereniei,smerenia este efectul lepadarii,ambele sunt interconditionate,sau alta varianta.Mai studiez pana imi va iesi par prin caciula :)

Este imposibil sa ajungi la agape fara lepadare si smerenie(mai ales in situatia in care cele doua elemente sunt rezultatul ,,sa simta cu imbelsugare dragostea lui Dumnezeu".Apostolul Petru in Matei 26:33 a uitat de smerenie si stim cu toti ce s-a intimplat.Peste timp chiar el a confirmat ca intelesese lectia: ,,Si toti, in legaturile voastre, sa fiti impodobiti cu smerenie. Caci "Dumnezeu sta impotriva celor mandri, dar celor smeriti le da har."(I Petru 5:5).

Concluzia este ca mai am de studiat si de ce nu>si de invatat de la altii.Multumiri tuturor,lui MariS poate doar in cer sa apuc sa-i multumesc pentru tot.Noapte buna oameni buni.