În prealabil postat de Lucemferre
Cine își închipuie că este liber să aleagă între bine și rău se înșeală. E doar o iluzie. Egoul ne împiedică să admitem că nu suntem liberi în gândire, în motivații, în alegeri sub nicio formă. Cum se poate să recunoaștem că suntem constant influențați de cei din jurul nostru de când deschidem ochii până când murim. Adică n-aș mai fi Eu- cel care are puterea de a decide, cel care e unic, cel care merită toate laudele pentru deciziile bune pentru că au fost ale mele...mintea mea le-a imaginat și pus în practică. Mândria în om e atât de mare încât nimeni dintre noi nu va accepta vreodată că întotdeauna a fost influențat de ceilalți pentru că eticheta generală pentru "influențabil" este "slab/șters/lipsit de personalitate".
Din păcate, însă, realitatea e că noi suntem produsul celor din jurul nostru. Noi suntem produsul societății. E greu de acceptat o asemenea ipoteză pentru că în felul acesta am pierde sentimentul de ființă specială. Adică n-aș mai fi strict produsul unui Creator care are un plan special cu mine, care, în dragostea Sa, mi-a dat și libertatea de alegere (deci rațiunea mea este una liberă, puterea de alegere stând strict în mâna mea). Dar cu toate acestea, dacă un copil este izolat de la naștere de societate, fără să aibă contact cu aceasta cât crește el nu va ști să vorbească (e de înțeles, totuși; dacă nu a auzit, nu are de unde să știe cuvintele), nu știe să folosească o toaletă, e complet lipsit de interes de activitățile umane, și nu poate nici măcar să stea drept pe două picioare. Ciudat, având în vedere că nu ne tragem din animale. Cu toate acestea, un om fără un mediu uman e asemenea unui animal, unei primate. [Deci, Colaps, dacă citești, cum e cu sufletul și cu faptul că tot ceea ce ne definește pe Pământ nu stă în creier. Adică sufletul ar trebui să se impună cumva asupra minții, nu? Bine, nu să vorbească, să meargă drept, să folosească diverse chestii dacă nu a avut cine să-l învețe, dar măcar să manifeste interes față de ceilalți. Acea dragoste manifestată de "suflet" ar trebui să nu se stingă sub nicio formă, căci e mai presus de minte și de trup.]
Așadar, mediul în care creștem are cea mai mare valoare în devenirea noastră ca om. Felul în care percepem lumea - mai emotivi, mai activi, mai agresivi, mai liniștiți, ține de gene. Genele sunt cele care dictează interesul nostru de fond care, mai târziu, va da naștere tuturor pasiunilor noastre. Un copil mai activ va fi mult mai sociabil decât unul timid, liniștit, în lumea sa, deci va manifesta interes pentru tot ce ține de contactul cu ceilalți și pasiunile lui vor fi cele care îl vor ține în permanentă legătură cu ceilalți. Pe de altă parte, un copil mai retras are trăirile afective mai intense și o imaginație mai fantezistă. El va fi interesat de activități care-i vor hrăni aceste sentimente: muzica, pictura, cititul etc. Deci deja apare o limită: nu suntem liberi să alegem ce ne place.
Mai departe, cât suntem copii, absorbim o uriașă cantitate de informație de orice fel, pentru că interesul pentru lume este cât se poate de viu. În funcție de felul cum percepem lumea (dictat de gene) tragem și niște concluzii, cu mintea noastră de copil. Tot ce vedem, tot ce auzim, tot ce trăim își lasă amprenta asupra personalității noastre și asupra felului în care gândim, deci și asupra raționamentelor care vor conduce la deciziile pe care le vom lua. Dvs. sunteți credincioși în primul rând pentru că ați auzit de Dumnezeu. Chiar dacă nu ați crescut într-o familie cu părinții credincioși, tot ați auzit de cineva Atotputernic în brațele căruia, atunci când nu a mai fost nicio soluție, v-ați căutat refugiul. Nu mă înțelegeți greșit: eu cred că Dumnezeu există, chiar dacă am dubii referitoare la persoana Sa. Credința e doar un exemplu. Dar de ce ar condamna Dumnezeu un ateu dacă nu ateul a ales să nu creadă în existența Lui? Poate pentru că a crescut într-o familie de oameni de știință atei, gândirea lui a fost influențată din copilărie (ce păcat poți să-i găsești unui copilaș) și pur și simplu nu poate să creadă în ceva ce sfidează fizica. Dvs. de ce sunteți pe forum? Că așa vreți. Dar de ce vreți așa?
Tot ce voim are o motivație. Motivația s-a născut în urma unui eveniment independent de persoana noastră. Un hoț nu a ales să fie hoț, un călugăr nu a ales să fie călugăr chiar dacă amândoi au gândit: EU am să... Eu-ul nostru e doar o însumare a tuturor experiențelor din viața noastră și a tuturor contactelor cu ceilalți. Prin noi trăiește câte o parte din toți cei pe care i-am întâlnit cu eticheta de: așa da sau așa nu. Etichete au fost puse pe baza educației primite de părinți, de inteligență (iar genetică), de pasiuni etc. Deci e clar că omul rău nu are nicio vină pentru că e rău. Pentru că dacă s-ar fi născut într-un alt moment, într-un alt mediu și ar fi întâlnit, poate, chiar și-o singură persoană potrivită la momentul potrivit nu ar mai fi fost rău.
Și atunci, de ce ne amenință Dumnezeu cu iadul, focul, pedeapsa etc.? Doar știe că de noi nu depinde mai nimic.
Mai mult, de ce, dacă ne-a dat "libertatea" de-a alege, ne pedepsește dacă nu luăm decizia corectă. Să-i spui cuiva: ești liber să alegi între A și B, dar dacă alegi B ești pedepsit nu e libertate. E constrângere. Și de ce, dacă alegem greșit și vedem că am ales rău nu mai putem să revenim asupra deciziei? Parcă Dumnezeu era dragoste. Unde e dragostea când știm că vom fi lăsați în întunericul cel mai de afară dacă nu intrăm din prima. Dar de ce să nu putem intra și din a doua dacă suntem liberi să facem lucrul acesta?
|
16.04.2011, 02:26:32
Subiecte asemănătoare
. Poate cândva vei înțelege și faptul că nu ține de un om dacă e homosexual, fură, minte sau se chinuie cu alte păcate. Tot, absolut tot din viața lui de până atunci l-au determinat să facă ce face. Un singur "dacă" să nu se fi întâmplat și poate era alt om. Deci pedeapsa nu se justifică.
Mod linear
