Psihologie - întrebări

[ioan67]

În prealabil postat de Jennyy

Din experienta proprie:

Psihologul, imi spune. Doamna, boala dar si medicamentul se afla in mintea d.vstra. Trebuie sa ganditi pozitiv. Trebuie sa va concentrati si sa spuneti in gand, eu sant bine..eu sant bine..
Eu ii raspund: Doamna, eu nu pot gandi pozitiv pentru ca Raiul se castiga nu cu ganduri pozitive ci cu jertfa. Eu nu doresc sa ma fac bine decat daca voia Lui Dumnezeu este sa ma fac bine. Caci ce folos aduce un trup sanatos cu un sufletul bolnav? Hristos a primit Crucea nu a "pasat-o" cu ganduri pozitive.

Despre gândirea pozitivă s-au spus multe, vrute şi nevrute, după cum a înţeles fiecare...
În ce mă priveşte, înţeleg prin gândirea pozitivă mai întâi acea cugetare orientată spre fapte (positivae, în latină, înseamnă faptă), spre acţiuni folositoare într-o situaţie dată. Deci înţeleg o gândire care caută soluţii, rezolvări ale unei situaţii problematice, ieşirea dintr-un impas. O astfel de cugetare mobilizează şi adună laolaltă resursele noastre sanogene. Ea participă la viaţă, urmăreşte rodirea, este stenică şi optimistă, arată şi sprijină nădejdea omului în depăşirea impasurilor. Cu atât mai mult ea este pozitivă (faptă încununată de succes) când omul îşi pune nădejdea şi în Dumnezeu, în puterea Lui nesfârşită şi blândă, în Pronie.
În al doilea rând, gândirea este pozitivă atunci când măcinăm la moara ei gânduri bune şi ne ferim să hrănim răul. A da atenţie neajunsurilor şi neplăcerilor în mod constant, mai degrabă decât a ne centra ochii minţii pe resurse şi pe recunoştinţă, este dăunător pentru noi şi pentru cei cu care convieţuim.
Iată, este cu adevărat gândire pozitivă aceea care nădăjduieşte la ajutorul lui Dumnezeu, mai degrabă la nepăsarea sau ostilitatea Lui. Este pozitivă gândirea care ne spune să facem răbdare şi să ne vedem de treabă, în timp ce ne şi rugăm cu tărie unui sfânt sau Preasfintei Născătoare. Este pozitivă gândirea care ne îndrumă să avem încredere în oameni chiar dacă uneori ne mai rănim între noi. Este pozitivă cugetarea care ne însoţeşte pentru a dezvolta abilităţi noi decât jelanie tristă şi neputincioasă.
Avm atât de multe motive să dăm mulţumită lui Dumnezeu pentru toate! Este pozitivă gândirea noastră când se pune la treabă pentru a descoperi aceste motive şi când ne însoţeşte în cultivarea concretă a recunoştinţei, prin fapte bineplăcute Domnului.

Iarăşi este pozitivă, acea gândire care ne îndrumă în acţiunile care ni se par jertfelnice. Discernământul, consultarea cu un om de încredere (de exemplu duhovnicul) atunci când traversăm actul jertfei nu înseamnă altceva decât gândire pozitivă.
Gândirea pozitivă este constructivă. De aceea, chiar în situaţii dificile, ea este însoţită de un sentiment plăcut al sensului, al lucrului bine făcut, al satisfacţiei vieţii şi al bucuriei că suntem robii lui Dumnezeu.

Chiar dacă trupul nostru este bolnav, gândirea pozitivă gaseşte semnificaţiile valoroase ale acestui fapt şi face, într-un fel tainic şi minunat, să primim boala ca binecuvântare. Devenim mai înţelepţi, atunci, adică mai puţin dispuşi să luăm totul ca lejer sau în răspăr sau în alte forme de uşurătate. Ne putem scruta cu mai multă pătrundere viaţa, comportamentul, atitudinile, credinţa. Ne putem descoperi greşelile, autoînşelările, micile sau marile trădări faţă de noi, de semeni, de Dumnezeu. Devenim mai lucizi, mai puţin dispuşi la autosabotare, mai curajoşi. Într-un anumit sens, ne voim curăţiţi şi îndreptaţi.
Iată, aceasta este o gândire pozitivă, slujitoare a însănătoşirii noastre sufleteşti, mai întâi, şi care ne apropie de Gândul lui Dumnezeu.

Vă mulţumesc, soră, că mi-aţi prilejuit aceste reflecţii. Deie Domnul să ne fie de folos amândorura şi, poate, altora care au prilejul să mediteze la aceste lucruri şi să înmulţească dialogul nostru cu roade încă mai bune.
Doamne ajută!