![]() |
![]() |
|
#7
|
||||
|
||||
![]() Citat:
Cele două reprezentări (heruvimii și șarpele de aramă) la care vă referiți, au fost făcute la porunca expresă a lui Dumnezeu, poruncă ce nu există și în dreptul icoanelor. Și apoi, lucrul cel mai important: acele reprezentări nu aveau scop de închinare, cum e cazul icoanelor; ori porunca a II-a din Decalog tocmai acest lucru îl interzice - facerea de reprezentări în scop de închinare slujire. Interesant este faptul că al doilea argument al dumneavoastră (șarpele de aramă), deși în simbol Îl reprezenta pe Hristos, prin închinare și slujire (tămâiere) înaintea lui a devenit un detestabil idol, atrăgând astfel dezaprobarea divină. Atenție mărită deci chiar la reprezentarea (icoana) lui Iisus! Cei care se închină înaintea ei și-i aprind candelă, ori o tămâiază, se situează sub blestemul călcării Legii lui Dumnezeu!
__________________
Nick-ul (CXXVIII), reprezintă a 128-a șansă acordată forumului ortodox de a dovedi că este și creștin. Adică dovedind toleranță chiar când opiniile sunt în dezacord. În definitiv e un forum de discuții, nu un zid la care sunt executați oamenii pentru ideile lor. |
|