Citat:
În prealabil postat de ovidiu b.
Alin, am precizat că nu susțin cu tărie ideea aducerii Filocaliei în țară de Părintele Arsenie Boca și că am să mai "sap" în această privință.
|
Ovidiu, în anii '30 părintele Stăniloae deținea deja fotocopiile ediției grecești din 1893 tipărită în două volume exact după ediția princeps din 1782. Deci părintele Arsenie Boca nu avea ce să aducă de la Athos, în afară de eventuale manuscrise ale traducerii paisiene.
Să ne înțelegem: Filocalia tradusă de părintele Stăniloae este cea a lui Nicodim Aghioritul și Macarie al Corintului, cu note și aprofundări hermeneutice personale pe marginea textului deja antologat de cei doi sfinți de origine greacă din secolul XVIII.
Citat:
Adevărul va dănui, idiferent de câte fantezii sunt sau vor exista. Nu crezi?
|
Și eroarea dăinuie, iaca adventiștii sărbătoresc azi-mâine două secole de halucinație pe martinela creștinismului.
Citat:
Ceva concret legat de "fanteziile" astea?
|
Pe lista ta de "etaloane" ale BO figurează și Dumitru Constantin Dulcan, unul dintre pionierii ideologiei new-age în România, și mentor al minisectelor românești generate de adaptarea locală a sincretismului amintit mai sus . Una dintre acestea (sau poate și altele), îl consideră pe Arsenie Boca reîncarnarea lui Zalmoxis, inventând o genealogie a părintelui pur geto-dacă, concomitent cu elaborarea și răspândirea unei profeții în conținutul căreia pAB (prescurtarea nu e neapărat peiorativă) este plasat într-o succesiune de inițiați din care fac parte toți fondatorii de religii cu impact mondial. Și cum new-age -ul românesc crede cu tărie că România o să ajungă buricul spiritual al pământului, l-au găsit pe pAB pe post motor al acestei metamorfoze. Mai sunt și altele, dar deja pic de somn.