E intotdeauna pacat sa minti?

În prealabil postat de costel

Din cate imi aduc aminte, exista in Pateric o pilda in care un parinte ascunde un raufacator. Cei care il urmareau pe talhar, ajung la chilia parintelui si il intreaba daca stie de acesta ceva. Parintele desi il ascunsese, spune ca nu l-a vazut. Si din pilda reiese ca talharul se pocaieste de toate faptele sale rele pentru ca i-a fost salvata viata. Asa ca in cazul de fata minciuna a ajutat la curatirea sufleteasca a talharului.

Pentru noi cei care suntem prunci in cele duhovnicesti, e bine sa nu mintim. Chiar daca incercam sa ascundem binele ca sa nu ne fie spre lauda, diavolul se poate folosi de acest lucru si ne poate ispiti in asa fel incat sa ajungem sa mintim chiar pentru a obtine lauda.

Poate ca ar fi nimerit aici un link spre scena din Mizerabilii, cu tacamurile furate de Jean...
Poate si scena evocata de Paisie Aghioritul, cand il "minte" pe tanarul care cauta pe staret ca staretul e plecat, e betiv, e din cale-afara de lumesc (scotind astfel la iveala, prin replicile tanarului care ii ia neincetat apararea staretului, toata nobletea sufletului aceluia)...
Poate si cateva pasaje din "Jurnalul Fericirii", din indreptarul de conduita pentru situatia cand te afli in relatie cu anchetatorii securitatii... Indemnul curios, la prima vedere, de a minti pana in panzele albe cand ai in fata ta pe omul intunericului, cel care spune ca iti vrea "binele", precum odinioara in gradina Raiului...


Oare cea mai nebuneasca minciuna din istorie (in sensul ordinar al adevarului-corespondenta) nu apartine Cuiva, Care, fara a fi comis vreo talharie, vreun furt, vreo farima de pacat fie si in gand, a luat toate pacatele oamenilor ca si cum El ar fi fost responsabil si S-a facut, in ochii oamenilor, vinovat pe Sine, purtind pana la capat batjocura si Crucea, dindu-Si duhul ca vinovat in fata oamenilor?
Si oare El nu a voit prin aceasta (aici posibila mea eroare adinca atinge apogeul) sa salveze ... prima oaie ratacita... luind asupra Lui, prin ceea ce aparatorii "adevarului" ar numi "minciuna", toata faradelegea adevaratului vinovat, spre ... indreptarea (caderea la pocainta a) acestuia din urma?
Dar acela a ales sa refuze pocainta.
Din mandrie.
Si alege neindurat sa refuze si astazi. In (si prin) intunericul din noi. Desi pentru pocainta lui se roaga sfintii la Dumnezeu...

Va cer iertare tuturor, daca e cu putinta. Iar daca binevoieste sa ma indrepte cineva, va rog indrumati-ma in acest punct al gandului.