![]() |
![]() |
|
|
|
#11
|
||||
|
||||
|
Ajungând la finalul celor 454 de commenturi asupra topicului ”Pseudo-știința și teologia ortodoxă”, cred că e timpul unor concluzii.
Adresarea din titlu elimină din start ateii tip a2, konijiro, AllegroNonTroppo și cei ca ei care se întrec în hule, blasfemii și batjocoresc cele sfinte, neavând ce să le mai spunem decât: mergeți cu Dumnezeu în pace … acolo unde vă simțiți bine, cine se aseamănă se adună, și nu poate fi nici o părtășie între Hristos și Veliar, adevăr și minciună, lumină și întuneric … Acum pentru frații creștini ortodocși: vedem cu bucurie pe cei care au înțeles înșelarea drăcească darwinistă și o leapădă cu fermitate. Pentru cei ca bogdan81: va veni negreșit mai devreme sau mai târziu și momentul înțelegerii legăturii cu cosmologia revelată în Scriptură și Sf. Tradiție și implicațiile care decurg de aici. Trebuie răbdare și rugăciune fraților, și noi am trecut prin aceste etape, ba chiar și prin ateism și știm ce înseamnă! Mare e Domnul și va birui și aceste blocaje, dacă bineînțeles dorim și noi și Îl rugăm (și lăsăm!) să o facă … Mai trist este cu aceia care se declară „ortodocși”, ba chiar cred că apără Ortodoxia în felul acesta: Citat:
Citat:
Citat:
Și aceasta, frații mei ortodocși, știm bine cum se numește … păcat împotriva Duhului Sfant. Înfricoșat lucru, și aici nu mai umblăm cu „miștouri” și ironii de net !!! Drept pentru care si pe aceștia până la o vreme îi vom ignora întru totul, Domnul să îi miluiască și să-i ajute. Dacă se poate concepe că Scriptura și Părinții în consens (!!!) pot greși – căci acest consens cosmologic, cronologic, biologic și antropologic iată există fiind chiar lucrarea Duhului Sfânt! - nu vor crede nici de ar învia vreun mort ca să-i convingă. Cele duhovnicești se propun nu se impun și ferice de cei ce le primesc! |
|
Subiecte asemănătoare
|
||||
| Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
| Teologia ortodoxa (patristica, academica) si stiinta (paradigma stiintifica actuala) | Eugen7 | Dogmatica | 199 | 19.02.2013 20:40:14 |
| Teologia de eliberare | ignatiu | Biserica Romano-Catolica | 1 | 16.09.2012 23:31:47 |
| Se foloseste religia ortodoxa de stiinta pentru promovarea binelui? | AndyTh | Teologie si Stiinta | 9 | 26.03.2012 14:28:55 |
| Pseudo-gene care nu sunt deloc pseudo | flying | Teologie si Stiinta | 0 | 17.07.2010 09:09:32 |
| intrebari despre teologia ortodoxa | nell | Despre Biserica Ortodoxa in general | 14 | 09.09.2009 21:33:48 |
|
|