Aceleasi realitati pot fi privite din perspective diferite - indemn la deschidere in

[cezar_ioan]

În prealabil postat de AlinB

Eu nu cred ca ii spui lui Petru ca Papa este loctiitorul lui Hristos pe pamant, iar lui Tudor ca toti episcopii sunt egali si ca nu exista un loctiitor a lui Hristos pe pamant, Mariei ca impartasania se face cu paine dospita iar lui Petru cu azima, etc.
...

...............:)
Corect!
Dar analogia e un pic invers. Problema nu e ce le spun eu, ci cum rodeşte ce spun eu în fiecare.
Nu Dumnezeu e pricina diferendelor dintre noi (sau poate că e!, într-un fel care ne scapă), ci modul nostru personal de a fi, de a alege, de a rezona şi lucra Voia Lui.

Uneori suntem mai centraţi pe unitate, alteori pe diversitate. Nu-i bai.
Rău îmi pare a fi, însă, atunci când hrănim contrarii şi contradicţii. Slujim dezbinătorului.
Între conflictele personale, lăuntrice şi dispoziţia spre conflictul cu semenii (în mod cu totul special în chestiunile de credinţă) cred că e o legătură straşnică.
Prea mult nevrotism şi paranoia, prea mult în creştinismul nostru cu sârmă ghimpată. Sârmă care-i pusă de noi, ortodocşii, nu de Domnul.
Ghimpele atitudinii, ghimpele resentimentului şi al simţământului vădit fariseic. Nu avem stofă de vameşi, nu avem...
Gheo al nostru îşi închipuie, sărmanul, că e bun creştin. În fapt, toată ziua îşi vede de dumnezeul lui, chiar când se roagă. Nu pricepe însă, nu remarcă, grobianul fariseu, cum e treaba cu Dumnezeul nostru, al creştinilor. Şi când nu-i iese ciunga, când voia lui e surpată din te miri ce pricini, se crede îndurerat şi lovit în aripa sfinţeniei. Mamă, ce mai acatiste trage atunci Gheo, sărmanul! Şi invers, când îi pică bine zarul, trăieşte neroada impresie că e mare şi tare... plăcut lui Dumnezeu. Iar pe semen fireşte că îl invidiază ori îl dispreţuieşte, după caz. Pământ bocnă împietrit, Gheo ăsta, adică majoritea creştinului de pe la noi, ortodoxul cică.
Majoritatea creştinului din mine, mai întâi! Că altfel nu-l întrezăream nici pe Gheo. Uite, însă, că îl mai descopăr oarecînd, că doar n-oi fi mereu boul boilor să neg sau să raţionalizez la nesfârşit mişcările perfide de sub draperia fină a conştiinţei mele. Mă mai trezeşte harul, Mila lui Dumnezeu şi mă surprind uneori, prea rar comparativ cu frecvenţa pe care o bănuiesc ca fiind reală în adîncul inimii, cum/cât Îl îndurerez pe Hristos, mutilîndu-mă şi surghiunindu-mă singur în ţara nebuniei şi a morţii. Slavă Domnului că-mi arată, încă, starea mea!

Sfântul Siluan, Părintele Sofronie, Gheron Iosif, Părintele Paisie - nu umblau cu sârma ghimpată după ei. Îşi vedeau de rugăciune, de împărtăşirea bucuriei în Domnul, de lacrimile căinţei.
Avem şi alte pilde vii printre noi, astăzi. Un exemplu ar fi Părintele Rafail. Să-i remarcăm atitudinea, tonul, duhul! Să luăm aminte la nuanţele gândului inimii sale...
Doamne ajută!