Aceleasi realitati pot fi privite din perspective diferite - indemn la deschidere in

[AlinB]

În prealabil postat de cezar_ioan

Mă gândesc la încă o perspectivă de abordare a acestei probleme, una organică sau organismică:
a) mai întâi e Capul Bisericii, Hristos; temeiul Bisericii nu poate fi decât Capul; de aici vine, dealtfel, şi caracterul SFÂNT şi INFAILIBIL al instituţiei teandrice, fără de Care Biserica ar fi o simplă adunare omenească, trecătoare şi supusă greşelii. Dacă temeiul e Hristos, prin Jertfa pe Cruce, atunci e desigur firesc să legăm întemeierea de acest temei.
b) apoi vorbim şi despre comunitatea (şi comuniunea) credincioşilor, Care intră în Trupul Bisericii la Cincizecime, într-adevăr. E limpede că acum Biserica e inaugurată şi începe să funcţioneze în chip văzut, semnele doveditoare sau primele roade fiind cele consemnate în Faptele Apostolilor.

Si uite asa am ajuns de la a discuta niste chestii concrete, palpabile, la obiect, la a face teoria chibritului.

[cezar_ioan]

Presupunînd că eşti de acord, Mihaela, cu această distincţie cu rol de clarificare, dă-mi voie acum să mă întorc la sutaşul Corneliu.
Din textul FA aflăm că sutaşul a fost botezat (deşi nu am găsit afirmaţia nicăieri explicit, literal, însă reiese din context) abia după ce Petru binevesteşte Evanghelia şi, lucru minunat şi extraordinar, Duhul Sfânt a căzut peste toţi, revărsîndu-Se deci şi peste neamuri. Fără ca ei să fi fost botezaţi cu apă şi Duh Sfânt! Nici practica apostolică a punerii mâinilor nu a avut loc, după cum arată textul.
Aflăm că abia apoi, după împărtăşirea Duhului Sfânt, are loc şi botezarea celor care îl însoţeau pe Corneliu.

Cum vom considera deci?
Făcea sutaşul parte din Biserică, de vreme ce nu era botezat?
Dar dacă nu făcea parte, dacă nu primise aşadar Sfintele Taine, cum oare a primit Duhul Sfânt?

Desigur, acesta e un caz excepţional, regula fiind că harul Duhului Sfânt se revarsă peste credincioşi prin Sfintele Taine ale Bisericii. Însă e limpede că sutaşul şi oamenii lui sunt trăitorii unei excepţii. Este aşadar posibil ca harul să fie împărtăşit oamenilor şi în afara Sfintelor Taine, în afara Bisericii. S-a întâmplat măcar o dată, cu sutaşul Corneliu, când Biserica era deja constituită.
După cum s-a întâmplat de nenumărate ori în timpul lucrării Mântuitorului, când Biserica nu era nici întemeiată şi nici inaugurată. Mulţi oameni au fost mântuiţi direct de Hristos, inutil să mai pomenesc acest adevăr.

În concluzie, eu cred că în cazul sutaşului harul s-a revărsat într-un mod asemănător cu ceea ce numim botezul dorinţei, deşi nu pot demonstra aceasta. E mai degrabă o analogie.
Dumnezeu răsplăteşte pe Corneliu pentru viaţa sa sfântă, binecunoscută de oameni şi care ajunsese, cum spune textul FA până la Însuşi Dumnezeu.

Ne miră pe noi aceasta?
Ne lezează imaginea despre Biserică?
Nu cred, mai ales când ne reamintim că "vântul suflă unde vrea"...

Textul din FA nu aduce nici o lezare Bisericii, ci deschide mintea noastră spre adevărul că Dumnezeu hotărăşte cine şi pe ce cale este mântuit.

Dar cum rămâne atunci cu afirmaţia că "nu există mântuire în afara Bisericii"?

[cezar_ioan]

Aş mai întreba, pentru că în mesajul precedent am lansat o nedumerire şi nici în restul textului nu sunt cu totul sigur de raţionament, aş mai întreba: cum să înţelegem faptul că Biserica practica, îndeosebi în perioada de început, Botezul morţilor prin intermediul viilor?
Nu exprimă aceasta, oare, încrederea neştirbită a primilor creştini că harul Duhului Sfânt suflă chiar şi în viaţa de dincolo, lărgind mereu Biserica? Nu lărgeşte aceasta perspectiva noastră despre Dumnezeu şi om?
Putem spune (şi aici fac apel la cei care îşi laudă "gândirea", "luciditatea", "pragmatismul" şi alte însuşiri vrednice de laudă) că acei primi creştini erau naivi? Că aveau o credinţă fanatică ori pur şi simplu imatură, copilărească?
Sau, mai degrabă, că erau buni cunoscători ai puterii şi iubirii lui Dumnezeu?...

Noi suntem obişnuiţi să concepem (didacticist, rod al catehismului de tip şcolăresc) Biserica în două componente aflate în unitate: pe pământ cea luptătoare, în cer cea triumfătoare. Dar creştinii care au plecat din lumea aceasta şi nu mai fac parte din Biserica luptătoare, timpul lor de pocăinţă scurgîndu-se fără prea multe roade, ajung oare în Biserica triumfătoare? Iar dacă nu ajung acolo, nu mai sunt creştini? Nu mai sunt în Biserică? Atunci de ce ne rugăm pentru ei? Că parcă spunea un nene pe aici, în mod insistent şi dîndu-ne şi nouă îndemn statornic, să nu ne rugăm pentru oricine, întrucât doar creştinii adevăraţi (ce-o fi asta, nu ştiu, dar sigur ştie domnul respectiv) merită o lumânare.

Încerc să pun oarecare noimă în multele impresii culese din dialogurile cu fraţii şi nu prea reuşesc. Uneori se revoltă logica, alteori credinţa... Mă ajută careva cu sfat lămuritor pentru întrebările de mai sus? Nu sunt foarte pretenţios, ajunge un indiciu, o sugestie, un link spre zonele mai certe ale credinţei.

[Decebal]

În prealabil postat de cezar_ioan

(...) şi, lucru minunat şi extraordinar, Duhul Sfânt a căzut peste toţi, revărsîndu-Se deci şi peste neamuri. Fără ca ei să fi fost botezaţi cu apă şi Duh Sfânt! Nici practica apostolică a punerii mâinilor nu a avut loc, după cum arată textul. Aflăm că abia apoi, după împărtăşirea Duhului Sfânt, are loc şi botezarea celor care îl însoţeau pe Corneliu.

Cum vom considera deci?
Făcea sutaşul parte din Biserică, de vreme ce nu era botezat?
Dar dacă nu făcea parte, dacă nu primise aşadar Sfintele Taine, cum oare a primit Duhul Sfânt?

Desigur, acesta e un caz excepţional, regula fiind că harul Duhului Sfânt se revarsă peste credincioşi prin Sfintele Taine ale Bisericii. Însă e limpede că sutaşul şi oamenii lui sunt trăitorii unei excepţii. Este aşadar posibil ca harul să fie împărtăşit oamenilor şi în afara Sfintelor Taine, în afara Bisericii. S-a întâmplat măcar o dată, cu sutaşul Corneliu, când Biserica era deja constituită.

În primul rând, din punct de vedere logic harul este iniţial împărtăşit oamenilor din afara Bisericii. Orice om care în prealabil nu făcea parte din Biserică primeşte harul el ca om din afara Bisericii şi este încorporat astfel prin har. Asta din punct de vedere logic. Altfel spus, stai liniştit că nu ai descoperit roata la căruţă.

În al doilea rând, ceea ce s-a întâmplat acolo cu acea dăruire a Duhului de care vorbeşte Cartea Faptelor a fost o Sfântă Taină a Bisericii. Este primirea darului Duhului Sfânt, şi s-a făcut la propovăduirea apostolilor, nu într-un mod aleator, întâmplător. La toţi oamenii care mai erau atunci pe pământ, aşa ceva nu se întâmplase pentru că nu era Biserica la ei. Cu alte cuvinte, harul lui Dumnezeu nu se poate împărtăşi cu adevărat în afara Sfintelor Mistere, sau mai bine spus orice împărtăşire de har dumnezeiesc mântuitor este un Sfânt Mister al lui Dumnezeu şi al Bisericii. Harul dumnezeiesc, după cum am mai subliniat şi pe alt thread, se poate împărtăşi şi prin ceea ce îndeobşte, de obicei nu am numi Sacrament al Bisericii, dar de fapt, în plan ocult, să zic aşa, este Sfânt Mister al Bisericii. Citatele pe care le-am dat de la sfântul Grigorie Palama, dar nu este nici pe departe singurul care mărturiseşte aşa ceva, sunt edificatoare din acest punct de vedere. Dar în cazul lui, ca şi al altora, este vorba despre oameni deja încorporaţi Trupului lui Hristos.

Ca să concluzionez, nu este posibil ca harul dumnezeiesc mântuitor şi îndumnezeitor să se împărtăşească în afara Sfintelor Mistere şi în afara Sfintei Biserici, adică în afara Trupului lui Hristos. Tot ceea ce am putea spune este, în cazul Bisericii că s-ar putea ca hotarele ei să fie mai largi în sensul că deşi undeva nu este Biserica cea adevărată totuşi ar exista elemente specifice acesteia, dar asta nu înseamnă în niciun fel legitimarea acelei "organizaţii", iar în cazul Sfintelor Mistere că acest concept circumscrie o realitate mai "diversă" decât ceea ce noi îndeobşte, în general considerăm ca sacramente al Bisericii; şi există din acest punct de vedere mărturii ale unor Sfinţi Părinţi care vorbesc despre împărtăşirea noetică, gnostică din Logos, sau din Trupul şi Sângele Logosului, care poate fi simultană cu Sfânta Euharistie, dar nu în mod absolut necesar, altfel spus experienţa mistică a împărtăşirii noetice, spirituale poate avea loc şi la un moment care poate să nu fie efectiv momentul Împărtăşaniei, însă este tot Sfânt Mister Euharistic, doar că se împărtăşeşte la un alt nivel, şi este vorba în general de cazuri puţine, de oameni iniţiaţi într-un sens mai profund în Sfintele Mistere ale lui Iisus Hristos.

În prealabil postat de cezar_ioan

După cum s-a întâmplat de nenumărate ori în timpul lucrării Mântuitorului, când Biserica nu era nici întemeiată şi nici inaugurată. Mulţi oameni au fost mântuiţi direct de Hristos, inutil să mai pomenesc acest adevăr.

Zău??? Poţi să ne dai şi un exemplu? Dar de mântuire, mântuire, nu de mântuire din vreo boală sau altă problemă. Oricum te asigur că ceea ce ai spus în această postare nu este învăţătură a Bisericii, ci este o eroare, care poate fi combătută chiar cu cuvintele lui Hristos. Dar până una-alta străduieşte-te, dacă poţi, să ne dai exemplul cerut.

În prealabil postat de cezar_ioan

În concluzie, eu cred că în cazul sutaşului harul s-a revărsat într-un mod asemănător cu ceea ce numim botezul dorinţei, deşi nu pot demonstra aceasta. E mai degrabă o analogie. Dumnezeu răsplăteşte pe Corneliu pentru viaţa sa sfântă, binecunoscută de oameni şi care ajunsese, cum spune textul FA până la Însuşi Dumnezeu.

Această concluzie este greşită şi te asigur nu doar că nu poţi demonstra, dar că nici nu vei putea, şi asta pentru că, după cum am spus mai sus, acolo a fost o Sfânta Taină a Bisericii, mai mult se poate vedea din text foarte clar că nu era vorba în cazul acelor oameni de a primi vreun botez, fie el şi al dorinţei. Dumnezeu l-a răsplătit pe Corneliu prin faptul că i-a deschis calea către Biserică şi i-a deschis calea Bisericii, prin apostolul Petru, către el.

În prealabil postat de cezar_ioan

Ne miră pe noi aceasta?
Ne lezează imaginea despre Biserică?
Nu cred, mai ales când ne reamintim că "vântul suflă unde vrea"..

Ne miră, pe unii, lejeritatea cu care unii fac afirmaţii fără nicio acoperire, evident neavând ei putinţa să ne lezeze imaginea despre Biserică, sau cel puţin unora cu siguranţă. Iar pentru "Duhul suflă unde vrea" ar fi vazul să consulţi nişte interpretări ale Sfintei Tradiţii a Bisericii şi abia după aceea să te rişti la interpretări. Iar dacă până acum nu ai făcut acest lucru, este bine măcar de acum încolo să o faci.

În prealabil postat de cezar_ioan

Textul din FA nu aduce nici o lezare Bisericii, ci deschide mintea noastră spre adevărul că Dumnezeu hotărăşte cine şi pe ce cale este mântuit.

Totuşi este de menţionat că Dumnezeu a hotărât, şi încă din veci, că nu există cu adevărat mântuire în afara lui Hristos şi în afara Bisericii, evident şi în afara unei vieţi corespunzătoare cu învăţătura de mântuire.

Pe de altă parte, chiar şi dacă s-ar mântui şi alţi oameni în afara Bisericii lui Hristos, adică în afara Ortodoxiei Creştine, asta nu înseamnă că acele organizaţii ar primi vreo legitimitate, ci doar că poate fi vorba despre toleranţa şi îngăduinţa lui Dumnezeu faţă de cei care se află totuşi în stare de ilegitimitate, altfel spus care totuşi nu respectă voia lui Dumnezeu în ceea ce priveşte Biserica, dar sunt toleraţi, doar atât, toleraţi, nu legitimaţi, din anumite motive pe care Dumnezeu le-ar putea avea.

În prealabil postat de cezar_ioan

Dar cum rămâne atunci cu afirmaţia că "nu există mântuire în afara Bisericii"?

Este un lucru care stă în picioare.

[dobrin7m]

În prealabil postat de cezar_ioan

Desigur, acesta e un caz excepţional, regula fiind că harul Duhului Sfânt se revarsă peste credincioşi prin Sfintele Taine ale Bisericii. Însă e limpede că sutaşul şi oamenii lui sunt trăitorii unei excepţii. Este aşadar posibil ca harul să fie împărtăşit oamenilor şi în afara Sfintelor Taine, în afara Bisericii. S-a întâmplat măcar o dată, cu sutaşul Corneliu, când Biserica era deja constituită.
După cum s-a întâmplat de nenumărate ori în timpul lucrării Mântuitorului, când Biserica nu era nici întemeiată şi nici inaugurată. Mulţi oameni au fost mântuiţi direct de Hristos, inutil să mai pomenesc acest adevăr.

Nu este posibil astazi (nu in sensul sugerat de Laura) pentru ca Hristos nu este pe pamant acum, ca atunci, in mod direct, cum a fost atunci inainte de Inviere iar noi crestinii care interactionam cu cei de alte credinte nu suntem nici pe departe Iisus Hristos. Pe de alta parte cei de alte credinte nu sunt ca si sutasul . Sutasul a crezut in adevaratul Iisus cu credinta mare, acestia de astazi cred intr-un Iisus care este total diferit de adevaratul Iisus. Deci subiectul de aici nu este o eventuala contrazicere intre noi ci aceea ca cei de alte confesiuni crestine au alte realitati si multi dintre cei care isi spun crestini au un alt hristos diferit de al nostru. Exemplu concret este filipineza mea crestina spiritualista.

[catalin2]

Ca sa lamurim, sutasul cauia Iisus i-a vindecat sluga nu e acelasi cu sfantul sutas Corneliu.
In cazuri exceptionale harul s-a primit de unii si inaintea Sfantului Botez, asta pentru ca au auzit invatatura si au crezut. La fel si botezul dorintei, dar el e valabil la cei ce doreau sa vina in Biserica, adica erau catehumeni. Inainte nu se accepta botezul chiar si cativa ani, pana cel ce era catehumen nu arata ca a inteles credinta si, mai ales, ca da dovada de o vietuire conform crestinismului. Astfel ca unii mai si mureau intre timp. Altfel, din filozofie in filozofie (pentur ca vad ca teologia nu e placuta, in schimb filozofia e la mare cautare, practic sunt mesaje intregi doar cu filozofie), ajungem pana la urma tot la apocatastaza lui Origene.
Biserica nevazuta a fost infiintata inainte de Cincizecime, era formata din dreptii adusi de Iisus din Iad in Rai dupa Rastignire. Biserica vazuta, cea pamanteana, a aparut la Pogorarea harului. Catolicii spun ca biserica a fost infiintata la rastignire, au alta invatatura. Fara har jertfa si lucrarea Mantuitorului nu aveau efect asupra oamenilor, de data asta contrariul cred protestantii, care spun ca jertfa are efect asupra oricarui om care se naste.

[cezar_ioan]

În prealabil postat de Decebal

În primul rând, din punct de vedere logic harul este iniţial împărtăşit oamenilor din afara Bisericii. Orice om care în prealabil nu făcea parte din Biserică primeşte harul el ca om din afara Bisericii şi este încorporat astfel prin har. Asta din punct de vedere logic. Altfel spus, stai liniştit că nu ai descoperit roata la căruţă.

În al doilea rând, ceea ce s-a întâmplat acolo cu acea dăruire a Duhului de care vorbeşte Cartea Faptelor a fost o Sfântă Taină a Bisericii. Este primirea darului Duhului Sfânt, şi s-a făcut la propovăduirea apostolilor, nu într-un mod aleator, întâmplător. La toţi oamenii care mai erau atunci pe pământ, aşa ceva nu se întâmplase pentru că nu era Biserica la ei. Cu alte cuvinte, harul lui Dumnezeu nu se poate împărtăşi cu adevărat în afara Sfintelor Mistere, sau mai bine spus orice împărtăşire de har dumnezeiesc mântuitor este un Sfânt Mister al lui Dumnezeu şi al Bisericii. Harul dumnezeiesc, după cum am mai subliniat şi pe alt thread, se poate împărtăşi şi prin ceea ce îndeobşte, de obicei nu am numi Sacrament al Bisericii, dar de fapt, în plan ocult, să zic aşa, este Sfânt Mister al Bisericii. Citatele pe care le-am dat de la sfântul Grigorie Palama, dar nu este nici pe departe singurul care mărturiseşte aşa ceva, sunt edificatoare din acest punct de vedere. Dar în cazul lui, ca şi al altora, este vorba despre oameni deja încorporaţi Trupului lui Hristos.

Ca să concluzionez, nu este posibil ca harul dumnezeiesc mântuitor şi îndumnezeitor să se împărtăşească în afara Sfintelor Mistere şi în afara Sfintei Biserici, adică în afara Trupului lui Hristos. Tot ceea ce am putea spune este, în cazul Bisericii că s-ar putea ca hotarele ei să fie mai largi în sensul că deşi undeva nu este Biserica cea adevărată totuşi ar exista elemente specifice acesteia, dar asta nu înseamnă în niciun fel legitimarea acelei "organizaţii", iar în cazul Sfintelor Mistere că acest concept circumscrie o realitate mai "diversă" decât ceea ce noi îndeobşte, în general considerăm ca sacramente al Bisericii; şi există din acest punct de vedere mărturii ale unor Sfinţi Părinţi care vorbesc despre împărtăşirea noetică, gnostică din Logos, sau din Trupul şi Sângele Logosului, care poate fi simultană cu Sfânta Euharistie, dar nu în mod absolut necesar, altfel spus experienţa mistică a împărtăşirii noetice, spirituale poate avea loc şi la un moment care poate să nu fie efectiv momentul Împărtăşaniei, însă este tot Sfânt Mister Euharistic, doar că se împărtăşeşte la un alt nivel, şi este vorba în general de cazuri puţine, de oameni iniţiaţi într-un sens mai profund în Sfintele Mistere ale lui Iisus Hristos.


Zău??? Poţi să ne dai şi un exemplu? Dar de mântuire, mântuire, nu de mântuire din vreo boală sau altă problemă. Oricum te asigur că ceea ce ai spus în această postare nu este învăţătură a Bisericii, ci este o eroare, care poate fi combătută chiar cu cuvintele lui Hristos. Dar până una-alta străduieşte-te, dacă poţi, să ne dai exemplul cerut.


Această concluzie este greşită şi te asigur nu doar că nu poţi demonstra, dar că nici nu vei putea, şi asta pentru că, după cum am spus mai sus, acolo a fost o Sfânta Taină a Bisericii, mai mult se poate vedea din text foarte clar că nu era vorba în cazul acelor oameni de a primi vreun botez, fie el şi al dorinţei. Dumnezeu l-a răsplătit pe Corneliu prin faptul că i-a deschis calea către Biserică şi i-a deschis calea Bisericii, prin apostolul Petru, către el.


Ne miră, pe unii, lejeritatea cu care unii fac afirmaţii fără nicio acoperire, evident neavând ei putinţa să ne lezeze imaginea despre Biserică, sau cel puţin unora cu siguranţă. Iar pentru "Duhul suflă unde vrea" ar fi vazul să consulţi nişte interpretări ale Sfintei Tradiţii a Bisericii şi abia după aceea să te rişti la interpretări. Iar dacă până acum nu ai făcut acest lucru, este bine măcar de acum încolo să o faci.


Totuşi este de menţionat că Dumnezeu a hotărât, şi încă din veci, că nu există cu adevărat mântuire în afara lui Hristos şi în afara Bisericii, evident şi în afara unei vieţi corespunzătoare cu învăţătura de mântuire.

Pe de altă parte, chiar şi dacă s-ar mântui şi alţi oameni în afara Bisericii lui Hristos, adică în afara Ortodoxiei Creştine, asta nu înseamnă că acele organizaţii ar primi vreo legitimitate, ci doar că poate fi vorba despre toleranţa şi îngăduinţa lui Dumnezeu faţă de cei care se află totuşi în stare de ilegitimitate, altfel spus care totuşi nu respectă voia lui Dumnezeu în ceea ce priveşte Biserica, dar sunt toleraţi, doar atât, toleraţi, nu legitimaţi, din anumite motive pe care Dumnezeu le-ar putea avea.


Este un lucru care stă în picioare.

Mulţumesc, frumos, Decebal. Apreciez că ai făcut efortul să îmi răspunzi şi, încă, în mod serios.
Cu recunoştinţă,
Doamne ajută!

[AlinB]

În prealabil postat de cezar_ioan

Aş mai întreba, pentru că în mesajul precedent am lansat o nedumerire şi nici în restul textului nu sunt cu totul sigur de raţionament, aş mai întreba: cum să înţelegem faptul că Biserica practica, îndeosebi în perioada de început, Botezul morţilor prin intermediul viilor?
Nu exprimă aceasta, oare, încrederea neştirbită a primilor creştini că harul Duhului Sfânt suflă chiar şi în viaţa de dincolo, lărgind mereu Biserica? Nu lărgeşte aceasta perspectiva noastră despre Dumnezeu şi om?
Putem spune (şi aici fac apel la cei care îşi laudă "gândirea", "luciditatea", "pragmatismul" şi alte însuşiri vrednice de laudă) că acei primi creştini erau naivi? Că aveau o credinţă fanatică ori pur şi simplu imatură, copilărească?
Sau, mai degrabă, că erau buni cunoscători ai puterii şi iubirii lui Dumnezeu?...

Din moment ce in Biserica nu se practica asa ceva, nici macar ceva care sa aduca asa ceva, ar fi trebuit sa te puna in garda ca nu este in regula si nu-i mai ridicai osanale.

1 minut de googaleala te costa:

The modern term itself is derived from a phrase "baptised for the dead" occurring twice in the New Testament (1 Corinthians 15:29), though the meaning of that phrase is an open question among scholars. Early heresiologists Tertullian (Against Marcion 10) and Chrysostom (Homilies 40) attributed the practice to the Marcionites, whom they identified as a heretical "gnostic" group.[1] Consequently the practice was forbidden by the Catholic Church, and is not practiced in modern mainstream Christianity, whether Catholic, Eastern Orthodox, or Protestant.

https://en.wikipedia.org/wiki/Baptism_for_the_dead

[cezar_ioan]

Alin, vorbeam despre ceea ce e numit de teologii ortodocşi "reversibilitatea credinţei".
Noi o cunoaştem astăzi din practica botezării copiilor, când credinţa e mărturisită de naşii lor (în acord cu Mt 28,19, Mc 16,6, FA 8,12 etc.).
Mai cunoaştem această reversibilitate şi din Mt 8,5, Lc 7, 11-15 precum şi din practica de azi a creştinilor - rugăciunile noastre obişnuite, unii pentru alţii. Pomelnicul tocmai asta şi dovedeşte, la fel lumânările şi parastasele etc., etc.

Cât priveşte practica Botezului substitutiv din perioada chiar a Apostolilor, adică botezarea unor oameni vii în locul celor care au murit nebotezaţi, găsim detalii în 1 Co 15-29, cu sublinierea practicii în versetul 29.
E o dovadă serioasă care susţine practica reversibilităţii Botezului în perioada apostolică a Bisericii. O menţionează şi unii autori în Dogmatică, în capitolul Taina Botezului.

Consider că această practică evidenţiază încă şi mai mult una din însuşirile esenţiale ale Bisericii, aceea a comuniunii, a unităţii care creşte între mădularele Ei prin Duhul lui Hristos Cel Înviat şi pururi Viu. O făptuire a Legii Celei Noi; porunca iubirii, aşadar.

Îţi mulţumesc, oricum, că te-ai străduit să mă ajuţi cu un răspuns. Voi citi materialul, cât de curînd.
Mulţumesc,
Doamne ajută!

[cezar_ioan]

În prealabil postat de catalin2

Ca sa lamurim, sutasul cauia Iisus i-a vindecat sluga nu e acelasi cu sfantul sutas Corneliu.
In cazuri exceptionale harul s-a primit de unii si inaintea Sfantului Botez, asta pentru ca au auzit invatatura si au crezut. La fel si botezul dorintei, dar el e valabil la cei ce doreau sa vina in Biserica, adica erau catehumeni. Inainte nu se accepta botezul chiar si cativa ani, pana cel ce era catehumen nu arata ca a inteles credinta si, mai ales, ca da dovada de o vietuire conform crestinismului. Astfel ca unii mai si mureau intre timp. Altfel, din filozofie in filozofie (pentur ca vad ca teologia nu e placuta, in schimb filozofia e la mare cautare, practic sunt mesaje intregi doar cu filozofie), ajungem pana la urma tot la apocatastaza lui Origene.
Biserica nevazuta a fost infiintata inainte de Cincizecime, era formata din dreptii adusi de Iisus din Iad in Rai dupa Rastignire. Biserica vazuta, cea pamanteana, a aparut la Pogorarea harului. Catolicii spun ca biserica a fost infiintata la rastignire, au alta invatatura. Fara har jertfa si lucrarea Mantuitorului nu aveau efect asupra oamenilor, de data asta contrariul cred protestantii, care spun ca jertfa are efect asupra oricarui om care se naste.

Desigur, sutaşul Corneliu e diferit de sutaşul pomenit în Evanghelie. Sunt, oricum, sensuri şi tâlcuri diferite pentru cele două consemnări.
Apoi, însuşi Domnul vorbeşte despre întemeierea nevăzută a Bisericii prin Jertfa pe Cruce, folosind timpul viitor (aşa cum foloseşte viitorul şi atunci când le vesteşte apostolilor trimiterea Duhului Sfânt în lume): "... pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui." (Mt 16,18)
Iar ziua de naştere (asemănător cu ivirea în lume a unui prunc) este la Cincizecime, când are loc sub ochii tuturor celor prezenţi evenimentul consemnat în FA - pogorârea Duhului Sfânt şi botezarea miilor de credincioşi.
Aceasta, însă, nu este întemeiere a unei alte Biserici, diferită de Biserica întemeiată de Hristos. Nu cred că e folositor să vorbim de o Biserică, văzută şi altă Biserică, nevăzută. Ci, mai degrabă de aspectul vizibil al Bisericii şi de aspectul tainic al Bisericii. Biserica fiind Una.

Aşadar, găsesc mai convenabil şi cu totul corect să numim întemeiere a Bisericii actul care a urmat Jertfei Domnului, aşa cum dealtfel ai precizat în postarea ta, respectiv să numim inaugurarea în chip văzut a Bisericii, la Cincizecime. Căci a inaugura o instituţie asta şi înseamnă: a o da la iveală, a o face accesibilă oamenilor, pe scurt "a o deschide" pentru intrarea în funcţiune în lume. Într-adevăr, atunci la Cincizecime Biserica a devenit accesibilă multor oameni, în jur de 3000 de suflete.