Ecumenismul si consecintele acestuia

În prealabil postat de Fani71

Salut. Am vrut sa-l dau, dar este in Acrobat reader si nu se poate copia cu copy paste, si mi-e greu sa il retapez. V-am zis numarul paginilor, 144-145, nu sunt decat doua. La mine apare ca are 191 de pagini. E usor de ajuns la paginile respective si fara sa descarci toata cartea in calculator.
Dar daca nu reusesti, o sa le copiez... Sa nu zica insa cineva ca le-am inventat eu ;-)

Multumesc, Fani. Am citit si eu acum. Raspunsul l-a dat foarte exact Monica.

În prealabil postat de orthodoxia.i.thanatos

“Ecumenismul, cea mai mare erezie a timpurilor noastre” – Pr. Prof. Dumitru Staniloae

Consecintele directe ale ecumenismului sint incalcarea invataturii Bisericii Ortodoxe, ceea ce inseamna ca nu poti fi si ecumenist si canonic in acelasi timp. Iar a fi canonic nu inseamna recunoastere mutuala intre patriarhii, ci respectarea stricta a canoanelor. Recunoasterea canonicitatii trebuie sa vina numai ca effect al acestei cauzalitati (respectarea canoanelor), ceea ce in practica, din pacate, nu se intimpla pentru ca ecumenismul pare sa aiba precedenta fata de canoane in ultima suta de ani.

In Biserica Ortodoxa canoanele nu sint ghiduri spirituale sau de conduita, ci standardele la care ne raportam in permanenta credinta si toata viata Bisericeasca din grija de a ne pastra ortodocsi. Canoanele reprezinta cadrul ortodoxiei. Cea mai mica incalcare a canoanelor (in special a celor care se refera la credinta) te scoate complet afara din ortodoxie. De ce e asa? Pentru ca noi, ortodocsii, spunem ca Adevarul e unul si ca Biserica Ortodoxa este Biserica Adevarata, Trupul Domnului, si, de aceea, orice schimbare, oricit de mica, pune la indoiala Adevarul, adica pe Dumnezeu. Credinta noastra este sigilata pina la sfirsitul lumii pentru ca Adevarul nu se schimba. Noi nu mai avem nimic de discutat, analizat sau revizuit cu privire la credinta. Cel care nu crede asa e liber sa plece. De aceea avem romano-catolici, protestanti si neo-protestanti.

Unitatea crestina adevarata poate fi realizata numai prin intoarcerea heterodocsilor la ortodoxie. Orice altceva inseamna transformarea ortodoxiei intr-o alta religie heterodoxa. Exemplele de mai jos vin sa demonstreze acest fapt:

1. In 1922 Patriarhia Ecumenica recunoaste validitatea succesiunii apostolice in biserica anglicana. Cu alte cuvinte, confirma veridicitatea tainelor si in afara Bisericii Ortodoxe, prin urmare Biserica Ortodoxa nu mai detine Adevarul decit impreuna cu anglicanii.

2. In 1965 Patriarhul Ecumenic Athenagoras ridica anathema asupra bisericii romano – catolice (da, schisma nu mai exista!) - in conditiile in care biserica romano – catolica se aflat intr-un grad de apostazie mult mai inaintat decit la 1053 (numarul ereziilor pe care le promoveaza este mult mai mare decit la vremea shismei). In plus, prin trecerea papei in dipticonul Constantinopolitan, Patriarhia Ecumenica se afla, tehnic, in comuniune si cu Papa de la Roma.

3. In 1993, Patriarhia Ecumenica, Biserica Rusa, Biserica Alexandriei, a Cyprului, Poloniei, Finlandei, Albaniei si BOR semneaza acordul de la Balamand (Liban) in care biserica romano-catolica este numita “biserica sora”, iar Biserica Ortodoxa si biserica romano-catolica sint definite ca “cei doi plamini ai Crestinatatii” - o renuntare in scris la ortodoxie.

4. In 2008, Mitropolitul BOR al Banatului se impartaseste cu greco-catolicii, excluzindu-se astfel din comuniunea ortodoxa, pentru ca nu poti fi si greco - catolic si ortodox in acelasi timp. Mitropolitul Corneanu ramine in continuare membru al Sinodului BOR.

5. Biserica Ortodoxa Antiohiana impartaseste monofiziti siriaci, recunoaste validitatea botezului si casatoriei monofizite, con-celebreaza slujbe cu monofizitii (Biserica Siriaca este o biserica monofizita – erezie condamnata la cel de-al IV-lea Consiliu Ecumenic).

6. Mitropolia Finlandei tine Sfintele Pasti dupa pascalia noua incalcind astfel hotaririle celui de-al III-lea Consiliu Ecumenic (in 2008 a sarbatorit Pastele cu 1 saptamina inaintea pastelui iudaic, impreuna cu romano-catolicii si protestantii).

7. Toate acele bisericile care isi spun canonice si care se afla in comuniune cu Patriarhia Ecumenica participa activ in miscarea ecumenista pan-crestina si inter-religiosa (canoanele Bisericii Ortodoxe interzic slujirea si rugaciunea in comun cu heterodocsii si paginii).

Lista, din pacate, ramine deschisa.

[COLOR=#663333]"Să ştii că noi trebuie să slujim lui Dumnezeu, nu timpului" (Sf. Atanasie cel Mare, Epistolă către Dracontie)
Astăzi se vorbeşte din ce în ce mai mult despre ecumenism, reuniuni ecumenice, teologie ecumenică, rugăciuni şi slujire ecumenică; discuţiile antrenează pasiuni dintre cele mai aprinse, poziţii pro sau contra ale celor două părţi cvasiconstant prezente în sălile de conferinţe teologice: susţinătorii care afirmă cu tărie misiunea ortodoxă făcută în rândul neortodocşilor prin adunările ecumenice şi adversarii acestei mişcări.
Voi menţiona doar câteva aspecte privind mişcarea ecumenică, scopurile acesteia şi concretizarea lor în viaţa Bisericii Ortodoxe.
Întâi trebuie amintit că ecumenismul, ca idee a apărut la mijlocul sec. XIX în Anglia şi America, propunându-şi să unească diferitele confesiuni creştine ce se autointitulează greşit “biserici”. Mai târziu în 1948 la Adunarea de la Amsterdam s-a hotărât fondarea aşa-numitului “Consiliu Mondial al Bisericilor” cu sediul la Geneva. Termenul de “ecumenism” a fost introdus la Congresul de Edinburgh (Scoţia) în 1910, Congres al organizaţiei I.M.K.A. condusă de cunoscutul lider francmason John Mott (1865-1955) care a şi prezidat lucrările acestui congres. Semnificativ este faptul că John Mott nu a ales pentru denumirea mişcării sale termenul de “universalism” (de la latinescul universum-univers) ci analogul grecesc, “oecumenicos” care aparţine exclusiv Bisericii Ortodoxe. Scopul vădit al acestei substituiri a fost cel de a masca intenţiile acestei mişcări sub un termen clasic pentru Ortodoxie – acela al ecumenicităţii, universalităţii Sfintei Biserici Ortodoxe – existând pericolul de a identifica cândva Sinoadele Ecumenice cu “Consiliul Mondial al Bisericilor”. Dealtfel chiar una din Bisericile Ortodoxe, cea Rusă, s-a exprimat semnificativ în acest sens, trăgând un semnal de alarmă, încă din anii trecuţi, după lucrările Adunării a V-a a CMB de la Nairobi: “Un alt pericol care ameninţă grav unitatea creştină şi viitorul mişcării ecumenice {…} este iluzia, nutrită de unii participanţi la mişcarea ecumenică, precum că C.M.B. ar putea asigura un asemenea grad al apropierii ecumenice a bisericilor membre ale ei, încât una din viitoarele sale adunări generale se va transforma în sinod creştin ecumenic”.
Aşadar încă dintru început, autodenumirea acestei mişcări drept “ecumenică” ridică grave semne de întrebare asupra a ceea ce urmăreşte ea. Noi afirmăm că aparţinem de acel ecumenism, vechi şi pururi nou, adică de universalitatea Sfintei Biserici Ortodoxe întemeiată de Domnul nostru Iisus Hristos în scopul răspândirii adevărului divin revelat propovăduit de Hristos şi înfăptuirii mântuirii făgăduite de El.[/COLOR]

În prealabil postat de mihnea45

[COLOR=#663333]"Să ştii că noi trebuie să slujim lui Dumnezeu, nu timpului" (Sf. Atanasie cel Mare, Epistolă către Dracontie)
Astăzi se vorbeşte din ce în ce mai mult despre ecumenism, reuniuni ecumenice, teologie ecumenică, rugăciuni şi slujire ecumenică; discuţiile antrenează pasiuni dintre cele mai aprinse, poziţii pro sau contra ale celor două părţi cvasiconstant prezente în sălile de conferinţe teologice: susţinătorii care afirmă cu tărie misiunea ortodoxă făcută în rândul neortodocşilor prin adunările ecumenice şi adversarii acestei mişcări.
Voi menţiona doar câteva aspecte privind mişcarea ecumenică, scopurile acesteia şi concretizarea lor în viaţa Bisericii Ortodoxe.
Întâi trebuie amintit că ecumenismul, ca idee a apărut la mijlocul sec. XIX în Anglia şi America, propunându-şi să unească diferitele confesiuni creştine ce se autointitulează greşit “biserici”. Mai târziu în 1948 la Adunarea de la Amsterdam s-a hotărât fondarea aşa-numitului “Consiliu Mondial al Bisericilor” cu sediul la Geneva. Termenul de “ecumenism” a fost introdus la Congresul de Edinburgh (Scoţia) în 1910, Congres al organizaţiei I.M.K.A. condusă de cunoscutul lider francmason John Mott (1865-1955) care a şi prezidat lucrările acestui congres. Semnificativ este faptul că John Mott nu a ales pentru denumirea mişcării sale termenul de “universalism” (de la latinescul universum-univers) ci analogul grecesc, “oecumenicos” care aparţine exclusiv Bisericii Ortodoxe. Scopul vădit al acestei substituiri a fost cel de a masca intenţiile acestei mişcări sub un termen clasic pentru Ortodoxie – acela al ecumenicităţii, universalităţii Sfintei Biserici Ortodoxe – existând pericolul de a identifica cândva Sinoadele Ecumenice cu “Consiliul Mondial al Bisericilor”. Dealtfel chiar una din Bisericile Ortodoxe, cea Rusă, s-a exprimat semnificativ în acest sens, trăgând un semnal de alarmă, încă din anii trecuţi, după lucrările Adunării a V-a a CMB de la Nairobi: “Un alt pericol care ameninţă grav unitatea creştină şi viitorul mişcării ecumenice {…} este iluzia, nutrită de unii participanţi la mişcarea ecumenică, precum că C.M.B. ar putea asigura un asemenea grad al apropierii ecumenice a bisericilor membre ale ei, încât una din viitoarele sale adunări generale se va transforma în sinod creştin ecumenic”.
Aşadar încă dintru început, autodenumirea acestei mişcări drept “ecumenică” ridică grave semne de întrebare asupra a ceea ce urmăreşte ea. Noi afirmăm că aparţinem de acel ecumenism, vechi şi pururi nou, adică de universalitatea Sfintei Biserici Ortodoxe întemeiată de Domnul nostru Iisus Hristos în scopul răspândirii adevărului divin revelat propovăduit de Hristos şi înfăptuirii mântuirii făgăduite de El.[/COLOR]

[COLOR=#663333]Între acest ecumenism ortodox şi “ecumenismul” promovat de C.M.B. există contradicţii flagrante şi deosebiri dogmatice profunde care fac imposibilă apartenenţa la Sfânt Biserică Ortodoxă Universală şi în acelaşi timp la mişcarea ecumenică ce îşi impune în ultima vreme concepţiile sale, tot mai insistent şi tot mai străin de duhul Ortodoxiei. Iată principalele puncte inacceptabile pentru un ortodox:
Mişcarea Ecumenică se bazează pe teologia modernistă promovată în spaţiul eterodox în zorii veacului XX şi care susţine întâi de toate existenţa Sfintelor Taine mântuitoare şi sfinţitoare şi în afara graniţelor Bisericii Ortodoxe. Această concepţie care consideră grupările eretice şi schismatice ca nefiind complet rupte de trupul Bisericii celei una, îi face pe teologii modernişti să afirme că în tainele (Botez, Mirungere, Hirotonie, ş.a.) săvârşite de eterodocşi lucrează acelaşi har mântuitor şi sfinţitor al Sfântului Duh, chiar dacă nu în plinătatea lui, ca în Biserica Ortodoxă. Menţionăm că încă din 1982, comisia “Credinţă şi organizare” de la Lima a adoptat documentul B.E.M. care constituie efectiv baza dogmatică şi liturgică minimă a unirii creştinilor – Botez, Euharistie, Slujire (preoţie). Analiza atentă a conţinutului acestui document demonstrează două aspecte:
Faptul că în B.E.M. nu sunt menţionate 4 Taine bisericeşti: Mirungere, Spovedanie, Căsătorie, Sfântul Maslu, denotă că acest document nu le recunoaşte drept Taine.
B.E.M. este alcătuit după criterii pur protestante. În finalul preambulului B.E.M., alcătuitorii declară într-un mod străin de duhul dreptei credinţe: “nu trebuie să ne aşteptăm în B.E.M. la o interpretare teologică deplină a botezului, euharistiei, preoţiei”, aceasta fiind în opinia lor “în cazul dat neadecvată şi nedorită”.
Teologia modernistă promovează aşa zisa “teorie a ramificaţiilor” potrivit căreia Biserica lui Hristos este trunchiul comun din care se desprind ramuri care deţin şi ele - ca biserică romano-catolică, protestantă, necalcedoniană, anglicană, etc. – har mântuitor şi sfinţitor.
Consecinţa imediată a celor expuse mai sus este posibilitatea rugăciunii în comun cu eterodocşii şi chiar a Euharistiei. În ultima vreme, la reuniunile C.M.B. se afirmă că numai săvârşirea Euharistiei în comun trebuie respinsă, celelalte slujbe sau rugăciuni fiind acceptate.[/COLOR]

În prealabil postat de mihnea45

[COLOR=#663333]Între acest ecumenism ortodox şi “ecumenismul” promovat de C.M.B. există contradicţii flagrante şi deosebiri dogmatice profunde care fac imposibilă apartenenţa la Sfânt Biserică Ortodoxă Universală şi în acelaşi timp la mişcarea ecumenică ce îşi impune în ultima vreme concepţiile sale, tot mai insistent şi tot mai străin de duhul Ortodoxiei. Iată principalele puncte inacceptabile pentru un ortodox:
Mişcarea Ecumenică se bazează pe teologia modernistă promovată în spaţiul eterodox în zorii veacului XX şi care susţine întâi de toate existenţa Sfintelor Taine mântuitoare şi sfinţitoare şi în afara graniţelor Bisericii Ortodoxe. Această concepţie care consideră grupările eretice şi schismatice ca nefiind complet rupte de trupul Bisericii celei una, îi face pe teologii modernişti să afirme că în tainele (Botez, Mirungere, Hirotonie, ş.a.) săvârşite de eterodocşi lucrează acelaşi har mântuitor şi sfinţitor al Sfântului Duh, chiar dacă nu în plinătatea lui, ca în Biserica Ortodoxă. Menţionăm că încă din 1982, comisia “Credinţă şi organizare” de la Lima a adoptat documentul B.E.M. care constituie efectiv baza dogmatică şi liturgică minimă a unirii creştinilor – Botez, Euharistie, Slujire (preoţie). Analiza atentă a conţinutului acestui document demonstrează două aspecte:
Faptul că în B.E.M. nu sunt menţionate 4 Taine bisericeşti: Mirungere, Spovedanie, Căsătorie, Sfântul Maslu, denotă că acest document nu le recunoaşte drept Taine.
B.E.M. este alcătuit după criterii pur protestante. În finalul preambulului B.E.M., alcătuitorii declară într-un mod străin de duhul dreptei credinţe: “nu trebuie să ne aşteptăm în B.E.M. la o interpretare teologică deplină a botezului, euharistiei, preoţiei”, aceasta fiind în opinia lor “în cazul dat neadecvată şi nedorită”.
Teologia modernistă promovează aşa zisa “teorie a ramificaţiilor” potrivit căreia Biserica lui Hristos este trunchiul comun din care se desprind ramuri care deţin şi ele - ca biserică romano-catolică, protestantă, necalcedoniană, anglicană, etc. – har mântuitor şi sfinţitor.
Consecinţa imediată a celor expuse mai sus este posibilitatea rugăciunii în comun cu eterodocşii şi chiar a Euharistiei. În ultima vreme, la reuniunile C.M.B. se afirmă că numai săvârşirea Euharistiei în comun trebuie respinsă, celelalte slujbe sau rugăciuni fiind acceptate.[/COLOR]

[COLOR=#663333]De multe ori, autoprezentarea membrilor sau susţinătorilor mişcării ecumenice îmbracă forme aberante: să menţionăm manifestările de la Vulcana-Băi (Târgovişte, august 1998) când în materialul pus la dispoziţia participanţilor se defineşte ecumenismul ca “religia sec. XXI, religia speranţei” afirmându-se că nu se vrea un parlament al religiilor, ci mai grav, conform cuvântului de deschidere, “un chip sustras dogmelor, un chip viu şi convingător”, în care funcţionează alte legi decât cele creştine şi anume “legea curcubeului”, sau Conferinţa Mondială a Religiilor Lumii pentru Pace, ţinută la Bucureşti în septembrie 1998 când manifestările au culminat cu aprinderea unui “foc sacru” şi rostirea rugăciunii în comun pentru pace împreună nu numai cu reprezentanţii confesiunilor creştine eterodoxe, dar şi cu necreştinii şi cei aparţinând cultelor păgâne asiatice.
Acestea fiind datele, vom prezenta pe scurt credinţa noastră legată de ele:
În privinţa harului mântuitor şi sfinţitor al Sfântului Duh, Sf. Vasile cel Mare afirmă în Epistola I Canonică: "Începutul separării a fost schisma, iar prin această despărţire ei nu mai au harul Sf. Duh care nu li se mai dă din momentul despărţirii lor. La începuturi, înainte de despărţire, aceştia aveau harul preoţiei şi prin punerea mâinilor transmiteau acest har sfinţitor, iar după schismă au devenit laici, încât nu mai au puterea harului nici pentru a boteza, nici pentru a hirotoni; cei rupţi de Biserică au devenit astfel incapabili să transmită şi altora harul Sf. Duh." Sf. Irineu de Lyon afirmă: "Unde este Biserica acolo este şi Duhul Sfânt, iar unde este Duhul Sfânt acolo este Biserica şi tot harul, iar Duhul Sfânt este Adevărul;" "Cei care se depărtează de la Biserică […] ei se pedepsesc pe ei înşişi, tocmai despre ei spune Sf. Apostol Pavel că după prima şi a doua mustrare, îndepărtează-te de ei." Sf. Ciprian al Cartaginei: "În afara Bisericii nu există mântuire: casa lui Dumnezeu este una singură şi este imposibil să se mântuiască cineva în altă parte decât în Biserică […] oricine se depărtează de Biserică devine străin de testamentul Bisericii. Cel ce strică pacea şi unitatea în Hristos lucrează împotriva lui Hristos." Fericitul Augustin: "Mântuirea ni se dă prin Biserică, iar cei ce sunt în afara Bisericii nu vor primi viaţa veşnică." Sf. Chiril al Ierusalimului: "Mărturisirea credinţei ne învaţă despre una sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică pentru ca să te păzeşti de stricăciunea adunărilor eretice şi să fii totdeauna în Sfânta Sobornicească Biserică." Fericitul Augustin: "Afară de graniţele Bisericii poţi avea orice, cu excepţia mântuirii. În afara Bisericii se poate să ai trepte ierarhice, Taine, "Aliluia" şi "Amin", Evanghelie, credinţă şi să propovăduieşti pe Dumnezeu în trei ipostasuri, dar mântuire poţi să ai exclusiv în Biserica universală şi dreptmăritoare."
Socotim că nu numai aceste argumente ale Sf. Părinţi, cât şi întreaga noastră tradiţie ne îndreptăţesc să credem că:
nici graţia divină creată împărtăşită credincioşilor romano-catolici prin Sacramentele acestora nu serveşte mântuirii şi sfinţirii primitorilor.
nici simbolistica protestantă privind Euharistia nu ni-L oferă pe Hristosul cel adevărat.
nici o altă Taină săvârşită în afara Bisericii Ortodoxe Celei Una nu este deţinătoare a harului Sf. Duh.
în afara Bisericii dreptmăritoare, săvârşirea Tainelor chiar în cele mai mici amănunte nu se poate înţelege decât ca formă exterioară lipsită de har. Aceste forme goale însă îşi recapătă valabilitatea şi devin realităţi după întoarcerea în Biserica Ortodoxă.[/COLOR]

În prealabil postat de mihnea45

[COLOR=#663333]De multe ori, autoprezentarea membrilor sau susţinătorilor mişcării ecumenice îmbracă forme aberante: să menţionăm manifestările de la Vulcana-Băi (Târgovişte, august 1998) când în materialul pus la dispoziţia participanţilor se defineşte ecumenismul ca “religia sec. XXI, religia speranţei” afirmându-se că nu se vrea un parlament al religiilor, ci mai grav, conform cuvântului de deschidere, “un chip sustras dogmelor, un chip viu şi convingător”, în care funcţionează alte legi decât cele creştine şi anume “legea curcubeului”, sau Conferinţa Mondială a Religiilor Lumii pentru Pace, ţinută la Bucureşti în septembrie 1998 când manifestările au culminat cu aprinderea unui “foc sacru” şi rostirea rugăciunii în comun pentru pace împreună nu numai cu reprezentanţii confesiunilor creştine eterodoxe, dar şi cu necreştinii şi cei aparţinând cultelor păgâne asiatice.
Acestea fiind datele, vom prezenta pe scurt credinţa noastră legată de ele:
În privinţa harului mântuitor şi sfinţitor al Sfântului Duh, Sf. Vasile cel Mare afirmă în Epistola I Canonică: "Începutul separării a fost schisma, iar prin această despărţire ei nu mai au harul Sf. Duh care nu li se mai dă din momentul despărţirii lor. La începuturi, înainte de despărţire, aceştia aveau harul preoţiei şi prin punerea mâinilor transmiteau acest har sfinţitor, iar după schismă au devenit laici, încât nu mai au puterea harului nici pentru a boteza, nici pentru a hirotoni; cei rupţi de Biserică au devenit astfel incapabili să transmită şi altora harul Sf. Duh." Sf. Irineu de Lyon afirmă: "Unde este Biserica acolo este şi Duhul Sfânt, iar unde este Duhul Sfânt acolo este Biserica şi tot harul, iar Duhul Sfânt este Adevărul;" "Cei care se depărtează de la Biserică […] ei se pedepsesc pe ei înşişi, tocmai despre ei spune Sf. Apostol Pavel că după prima şi a doua mustrare, îndepărtează-te de ei." Sf. Ciprian al Cartaginei: "În afara Bisericii nu există mântuire: casa lui Dumnezeu este una singură şi este imposibil să se mântuiască cineva în altă parte decât în Biserică […] oricine se depărtează de Biserică devine străin de testamentul Bisericii. Cel ce strică pacea şi unitatea în Hristos lucrează împotriva lui Hristos." Fericitul Augustin: "Mântuirea ni se dă prin Biserică, iar cei ce sunt în afara Bisericii nu vor primi viaţa veşnică." Sf. Chiril al Ierusalimului: "Mărturisirea credinţei ne învaţă despre una sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică pentru ca să te păzeşti de stricăciunea adunărilor eretice şi să fii totdeauna în Sfânta Sobornicească Biserică." Fericitul Augustin: "Afară de graniţele Bisericii poţi avea orice, cu excepţia mântuirii. În afara Bisericii se poate să ai trepte ierarhice, Taine, "Aliluia" şi "Amin", Evanghelie, credinţă şi să propovăduieşti pe Dumnezeu în trei ipostasuri, dar mântuire poţi să ai exclusiv în Biserica universală şi dreptmăritoare."
Socotim că nu numai aceste argumente ale Sf. Părinţi, cât şi întreaga noastră tradiţie ne îndreptăţesc să credem că:
nici graţia divină creată împărtăşită credincioşilor romano-catolici prin Sacramentele acestora nu serveşte mântuirii şi sfinţirii primitorilor.
nici simbolistica protestantă privind Euharistia nu ni-L oferă pe Hristosul cel adevărat.
nici o altă Taină săvârşită în afara Bisericii Ortodoxe Celei Una nu este deţinătoare a harului Sf. Duh.
în afara Bisericii dreptmăritoare, săvârşirea Tainelor chiar în cele mai mici amănunte nu se poate înţelege decât ca formă exterioară lipsită de har. Aceste forme goale însă îşi recapătă valabilitatea şi devin realităţi după întoarcerea în Biserica Ortodoxă.[/COLOR]

[COLOR=#663333]Afirmăm că Biserica lui Hristos, conform Simbolului nostru de credinţă este una, sfântă, sobornicească şi apostolică. Biserica este trupul mistic al lui Hristos. Hristos nu poate avea mai multe trupuri pentru că ea (Biserica) este zidită pe "piatra cea din capul unghiului" care este credinţa. Dogma ortodoxă este piatra cea din capul unghiului pe care se zideşte şi actul liturgic şi morala creştin ortodoxă şi activitatea misionară şi orice manifestare a creştinului ortodox în societate. Orice act exterior al credinciosului devine o mărturisire de credinţă de care vom da seama ştiind că vom fi întrebaţi şi "despre orice cuvânt deşert".
De aceea noi mărturisim că nu pot exista fragmente de mântuire, fragmente de adevăr şi nici jumătăţi de credinţă, odată ce "Vestea cea bună", Evanghelia lui Hristos a fost propovăduită în lume prin sfinţii săi ucenici şi apostoli care au întemeiat Biserica. Această Biserică deţine adevărul integral despre mântuire şi cine pretinde că, rupându-se de trupul Bisericii celei adevărate, se poate mântui cu bucăţele de adevăr doar, acela se înşeală. Pentru că un singur mădular numai, rupt dintr-un trup întreg, nu poate să aibă viaţă prun sine însuşi şi cu atât mai mult să fie lucrător, decât numai realipit fiind la trupul din care a fost rupt (pilda viţei cele adevărate "Eu sunt viţa cea adevărată şi Tatăl Meu este lucrătorul. Orice mlădiţă care nu aduce roadă El o taie; şi orice mlădiţă care aduce roadă El o curăţeşte ca mai multă roadă să aducă…"; "Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel ce rămâne întru Mine şi Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic. Dacă cineva nu rămâne în Mine se aruncă afară ca mlădiţa şi se usucă; şi le adună şi le aruncă în foc şi ard.", In. 15, 1-2 şi 5-6). Însuşi Domnul Iisus Hristos subliniază necesitatea credinţei în cuvintele: "Cine va crede şi se va boteza se va mântui, dar cine nu va crede, se va osândi" (Mc. 16, 16) iar în convorbirea cu Nicodim El spune: "Cine nu crede a şi fost judecat."[/COLOR]

[unortodox]

În prealabil postat de orthodoxia.i.thanatos

“Ecumenismul, cea mai mare erezie a timpurilor noastre” – Pr. Prof. Dumitru Staniloae

Consecintele directe ale ecumenismului sint incalcarea invataturii Bisericii Ortodoxe, ceea ce inseamna ca nu poti fi si ecumenist si canonic in acelasi timp. Iar a fi canonic nu inseamna recunoastere mutuala intre patriarhii, ci respectarea stricta a canoanelor. Recunoasterea canonicitatii trebuie sa vina numai ca effect al acestei cauzalitati (respectarea canoanelor), ceea ce in practica, din pacate, nu se intimpla pentru ca ecumenismul pare sa aiba precedenta fata de canoane in ultima suta de ani.

In Biserica Ortodoxa canoanele nu sint ghiduri spirituale sau de conduita, ci standardele la care ne raportam in permanenta credinta si toata viata Bisericeasca din grija de a ne pastra ortodocsi. Canoanele reprezinta cadrul ortodoxiei. Cea mai mica incalcare a canoanelor (in special a celor care se refera la credinta) te scoate complet afara din ortodoxie. De ce e asa? Pentru ca noi, ortodocsii, spunem ca Adevarul e unul si ca Biserica Ortodoxa este Biserica Adevarata, Trupul Domnului, si, de aceea, orice schimbare, oricit de mica, pune la indoiala Adevarul, adica pe Dumnezeu. Credinta noastra este sigilata pina la sfirsitul lumii pentru ca Adevarul nu se schimba. Noi nu mai avem nimic de discutat, analizat sau revizuit cu privire la credinta. Cel care nu crede asa e liber sa plece. De aceea avem romano-catolici, protestanti si neo-protestanti.

Unitatea crestina adevarata poate fi realizata numai prin intoarcerea heterodocsilor la ortodoxie. Orice altceva inseamna transformarea ortodoxiei intr-o alta religie heterodoxa. Exemplele de mai jos vin sa demonstreze acest fapt:

1. In 1922 Patriarhia Ecumenica recunoaste validitatea succesiunii apostolice in biserica anglicana. Cu alte cuvinte, confirma veridicitatea tainelor si in afara Bisericii Ortodoxe, prin urmare Biserica Ortodoxa nu mai detine Adevarul decit impreuna cu anglicanii.

2. In 1965 Patriarhul Ecumenic Athenagoras ridica anathema asupra bisericii romano – catolice (da, schisma nu mai exista!) - in conditiile in care biserica romano – catolica se aflat intr-un grad de apostazie mult mai inaintat decit la 1053 (numarul ereziilor pe care le promoveaza este mult mai mare decit la vremea shismei). In plus, prin trecerea papei in dipticonul Constantinopolitan, Patriarhia Ecumenica se afla, tehnic, in comuniune si cu Papa de la Roma.

3. In 1993, Patriarhia Ecumenica, Biserica Rusa, Biserica Alexandriei, a Cyprului, Poloniei, Finlandei, Albaniei si BOR semneaza acordul de la Balamand (Liban) in care biserica romano-catolica este numita “biserica sora”, iar Biserica Ortodoxa si biserica romano-catolica sint definite ca “cei doi plamini ai Crestinatatii” - o renuntare in scris la ortodoxie.

4. In 2008, Mitropolitul BOR al Banatului se impartaseste cu greco-catolicii, excluzindu-se astfel din comuniunea ortodoxa, pentru ca nu poti fi si greco - catolic si ortodox in acelasi timp. Mitropolitul Corneanu ramine in continuare membru al Sinodului BOR.

5. Biserica Ortodoxa Antiohiana impartaseste monofiziti siriaci, recunoaste validitatea botezului si casatoriei monofizite, con-celebreaza slujbe cu monofizitii (Biserica Siriaca este o biserica monofizita – erezie condamnata la cel de-al IV-lea Consiliu Ecumenic).

6. Mitropolia Finlandei tine Sfintele Pasti dupa pascalia noua incalcind astfel hotaririle celui de-al III-lea Consiliu Ecumenic (in 2008 a sarbatorit Pastele cu 1 saptamina inaintea pastelui iudaic, impreuna cu romano-catolicii si protestantii).

7. Toate acele bisericile care isi spun canonice si care se afla in comuniune cu Patriarhia Ecumenica participa activ in miscarea ecumenista pan-crestina si inter-religiosa (canoanele Bisericii Ortodoxe interzic slujirea si rugaciunea in comun cu heterodocsii si paginii).

Lista, din pacate, ramine deschisa.

Sa nu ne lasam inselati, fratilor ortodoxi. Eu unul am fost adept al ecumenismului in ideea de a-mi pastra mintea deschisa si va spun sincer ca sub aceasta mieroasa vorbire despre ecumenism se ascunde minciuna prozelitismului si dorinta de a dezbina biserica ortodoxa. Ecumenismul este razboiul dus de bisericile puternice impotriva Bisericii noastre Ortodoxe. Este un razboi pe care l-am sesizat din interior si in care voi fi de partea Bisericii Ortodoxe Romane.
Oricine e liber sa se scalde in mocirla ecumenismului. Eu unul nu vreau si nici nu o voi face. Ortodoxii rataciti care doar participa la slujbe in biserici catolice, greco catolice sau de orice alta natura, nu sunt si nici nu vor fi acceptati de acestia pana nu se vor converti.
Sa nu ne amagim: intre noi si celelalte biserici exista un razboi. El se poarta incepand de la micile pliante distribuite pe strada de batranei, cu invitatiile nevinovate la "biserica" strecurate de amici sau cunostinte, cu indemnuri aparent simple de genul haideti sa ne rugam impreuna si pana la zecile de spamuri trimise prin e-mail zi de zi... Noi rezistam destul de bine la astfel de atacuri, dar nu stiu cat de bine te simti cand ei iti abordeaza copilul pe strada, il iau de manutza, il duc in "bisericile" lor si te trezesti ca ai in propria casa un eretic cu creierul spalat care se roaga zilnic pentru sufletul tau in ideea de a te converti la secta lui.
Fiti tari si cu ochii deschisi ca e razboi. Preotul Pupaza, din comuna Branistea, jud. Mehedinti a inteles bine acest lucru asa ca in momentul in care baptistii tineau predici in caminul cultural a mers ca un adevarat pastor si i-a alungat cu bata pe acesti lupi veniti in mijlocul turmei. A zadarnicit astfel crearea unei "biserici" baptiste in comuna. Poate parea o metoda dura, dar prin ea, preotul a salvat multe suflete de rataciri eretice. Nu spun nu, turma Domnului trebuie condusa cu fluierul si nu cu batul, dar batul este rezervat lupilor, nu-i asa?
Doamne ajuta!

[Monachos]

În prealabil postat de orthodoxia.i.thanatos

In 1965 Patriarhul Ecumenic Athenagoras ridica anathema asupra bisericii romano – catolice (da, schisma nu mai exista!) - in conditiile in care biserica romano – catolica se aflat intr-un grad de apostazie mult mai inaintat decit la 1053 (numarul ereziilor pe care le promoveaza este mult mai mare decit la vremea shismei). In plus, prin trecerea papei in dipticonul Constantinopolitan, Patriarhia Ecumenica se afla, tehnic, in comuniune si cu Papa de la Roma.

Doresc sa stiu unde, cum si cand sunt precizate aceste amanunte, si mai ales, in ce dipitc a fost trecut papa de la Roma? Un diptic oficial, un act oficial... Unde? A fost pomenit la Liturghie? Daca da, v-as ruga sa prezentati acele acte pe care va bazati cand afirmati aceste lucruri f grave. Multumesc anticipat!

[orthodoxia.i.thanatos]

În prealabil postat de Monachos

Doresc sa stiu unde, cum si cand sunt precizate aceste amanunte, si mai ales, in ce dipitc a fost trecut papa de la Roma? Un diptic oficial, un act oficial... Unde? A fost pomenit la Liturghie? Daca da, v-as ruga sa prezentati acele acte pe care va bazati cand afirmati aceste lucruri f grave. Multumesc anticipat!

V-am raspuns aici.

[cristiboss56]

În prealabil postat de orthodoxia.i.thanatos

“Ecumenismul, cea mai mare erezie a timpurilor noastre” – Pr. Prof. Dumitru Staniloae

Consecintele directe ale ecumenismului sint incalcarea invataturii Bisericii Ortodoxe, ceea ce inseamna ca nu poti fi si ecumenist si canonic in acelasi timp. Iar a fi canonic nu inseamna recunoastere mutuala intre patriarhii, ci respectarea stricta a canoanelor. Recunoasterea canonicitatii trebuie sa vina numai ca effect al acestei cauzalitati (respectarea canoanelor), ceea ce in practica, din pacate, nu se intimpla pentru ca ecumenismul pare sa aiba precedenta fata de canoane in ultima suta de ani.

In Biserica Ortodoxa canoanele nu sint ghiduri spirituale sau de conduita, ci standardele la care ne raportam in permanenta credinta si toata viata Bisericeasca din grija de a ne pastra ortodocsi. Canoanele reprezinta cadrul ortodoxiei. Cea mai mica incalcare a canoanelor (in special a celor care se refera la credinta) te scoate complet afara din ortodoxie. De ce e asa? Pentru ca noi, ortodocsii, spunem ca Adevarul e unul si ca Biserica Ortodoxa este Biserica Adevarata, Trupul Domnului, si, de aceea, orice schimbare, oricit de mica, pune la indoiala Adevarul, adica pe Dumnezeu. Credinta noastra este sigilata pina la sfirsitul lumii pentru ca Adevarul nu se schimba. Noi nu mai avem nimic de discutat, analizat sau revizuit cu privire la credinta. Cel care nu crede asa e liber sa plece. De aceea avem romano-catolici, protestanti si neo-protestanti.

Unitatea crestina adevarata poate fi realizata numai prin intoarcerea heterodocsilor la ortodoxie. Orice altceva inseamna transformarea ortodoxiei intr-o alta religie heterodoxa. Exemplele de mai jos vin sa demonstreze acest fapt:

1. In 1922 Patriarhia Ecumenica recunoaste validitatea succesiunii apostolice in biserica anglicana. Cu alte cuvinte, confirma veridicitatea tainelor si in afara Bisericii Ortodoxe, prin urmare Biserica Ortodoxa nu mai detine Adevarul decit impreuna cu anglicanii.

2. In 1965 Patriarhul Ecumenic Athenagoras ridica anathema asupra bisericii romano – catolice (da, schisma nu mai exista!) - in conditiile in care biserica romano – catolica se aflat intr-un grad de apostazie mult mai inaintat decit la 1053 (numarul ereziilor pe care le promoveaza este mult mai mare decit la vremea shismei). In plus, prin trecerea papei in dipticonul Constantinopolitan, Patriarhia Ecumenica se afla, tehnic, in comuniune si cu Papa de la Roma.

3. In 1993, Patriarhia Ecumenica, Biserica Rusa, Biserica Alexandriei, a Cyprului, Poloniei, Finlandei, Albaniei si BOR semneaza acordul de la Balamand (Liban) in care biserica romano-catolica este numita “biserica sora”, iar Biserica Ortodoxa si biserica romano-catolica sint definite ca “cei doi plamini ai Crestinatatii” - o renuntare in scris la ortodoxie.

4. In 2008, Mitropolitul BOR al Banatului se impartaseste cu greco-catolicii, excluzindu-se astfel din comuniunea ortodoxa, pentru ca nu poti fi si greco - catolic si ortodox in acelasi timp. Mitropolitul Corneanu ramine in continuare membru al Sinodului BOR.

5. Biserica Ortodoxa Antiohiana impartaseste monofiziti siriaci, recunoaste validitatea botezului si casatoriei monofizite, con-celebreaza slujbe cu monofizitii (Biserica Siriaca este o biserica monofizita – erezie condamnata la cel de-al IV-lea Consiliu Ecumenic).

6. Mitropolia Finlandei tine Sfintele Pasti dupa pascalia noua incalcind astfel hotaririle celui de-al III-lea Consiliu Ecumenic (in 2008 a sarbatorit Pastele cu 1 saptamina inaintea pastelui iudaic, impreuna cu romano-catolicii si protestantii).

7. Toate acele bisericile care isi spun canonice si care se afla in comuniune cu Patriarhia Ecumenica participa activ in miscarea ecumenista pan-crestina si inter-religiosa (canoanele Bisericii Ortodoxe interzic slujirea si rugaciunea in comun cu heterodocsii si paginii).

Lista, din pacate, ramine deschisa.

Uite ce spune initiatorul thread-ului , monalisa !

[buratino]

In primul si in primul rand acest individ ar trebui sa se mai informeze , sa se cultive si sa fie mai altruist si plin de compasiune inainte sa se erijeze intr-un eminent crestin....pana atunci ar trebui sa dea sonorul mai incet.
Iar ortodoxia, cea din aceasta tara ar trebui sa se repozitioneze si sa isi recunoasca neputinta si spiritul arhaic demult depasit de vreme, este nevoie de adevar, oameni informati, inteligenti si cu mintea clara, nu de oameni cu credinta oarba, frica de mania lui Dumnezeu si alte asemenea '''atentionari'' emise de preoti.