Menirea fiecaruia

[iustin10]

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Menirea "cautata" cu orice pret, fara o discernere meticuloasa, poate fi de fapt o inselare prin care omul sa-si rateze propria mantuire, tocmai din dorinta de a se mantui cu "merite speciale".
Doamne ajuta!

Acest fel de menire,'voluntara' ,care e mai mult o opinie a celor care cred ca sunt mai speciali,intradevar ,nu e de dorit. Dar cred ca e vorba de o menire ,care involuntar o constatam , cand constatam cat bine ne face o anumita persoana,sau cat ne potrivim noi cu nevoile cuiva. Menirea noastra generala este chemarea intru Hristos. Dar aceasta nu e deloc in contradictie ,ba mai mult ,cred ca o implineste, cu menirea particulara a cuiva intr-o anumita societate.
Atat ca la aceasta menire particulara ,nu ar trebui sa ii zicem 'menire',ci 'dar'.....

[grigoras gherase]

În prealabil postat de Tomita

Eu cred ca am fost chemata la credinta pentru a-mi ajuta familia in primul rand, sa fiu alaturi de prietenele mele si de cei apropiati. Nu pot spune ca am fost la nivelul "asteptat" sau al "posibilitatilor" dar am incercat.
Si ca sa ma bucur foarte mult ca traiesc...poate asa pe altii ii molipsesc.

Draga prietena,putinele tale cuvinte,nemestesugite,dar spuse din inima cu multa sinceritate, au o valoare de nebanuit de catre noi in fata Dumnezeului nostru!
Nu putem fi toti Sf.Ioan Botezatorul,parintele Galeriu sau Cleopa.Suntem si trebuie sa fim noi insine cu harul pe care EL ni l-a dat,si descoperindu-ne harul fiecare sa lucram cu el si in folosul semenilor nostri pentru lauda si marirea lui Dumnezeu!Aceasta faci domnia ta si spun eu,un neputincios in ale credintei,faci bine.
Daca vei vedea ca apropiatii te abordeaza cu respect si decenta inseamna ca esti pe drumul cel bun,si mai mult,trebuie sa continui cu si mai multa tragere de inima.
Multe as putea scrie dar ma tem ca nu cumva un guraliv,un inchipuit,iar daca cumva am si facut-o imi cer iertare!Viata mea a avut in ea de toate:zbatere neputincioasa,suisuri si coborasuri,bucurii si tristeti,din toate cate ceva,dar toate spre indreptarea mea pentru a fi azi ceea ce sunt si de care tot sunt nemultumit!
In concluzie:Oricat te-ai stradui de mult sa fi precum Teofil Paraian (ca exemplu),nu poti fi mai mult decat a dorit Dumnezeul nostru.A dori cu tot dinadinsul sa fim mai mult decat aceasta putem sa ne smintim, si aceasta inseamna sa pierdem totul,sa ne pierdem mantuirea.

Pazeste-ma,Doamne,ca spre Tine am nadajduit.

În prealabil postat de Florin-Ionut

În primul rînd, să lămuresc sensul cuvîntului, că să evit discuţiile inutile despre soartă sau predestinare. Menire aici va avea strict sensul de chemare, rol, rost, sarcină sau misiune. Cuvîntul "menire" l-am întîlnit doar cu acest sens în predicile Părintelui Galeriu.

In mod sigur fiecare din noi vine in aceasta lume cu o menire. Uneori ne trebuie destul de multa vreme sa intelegem asta. Abia dupa ce am trecut printr-o incercare, un eveniment si incepem sa ne punem intrebari: de ce? de ce eu? de ce asa si nu altfel? ni se face un pic de lumina in minte si ne dam seama ca asa era menit pentru noi, adica aveam aceasta sarcina de indeplinit, acel rost de dus la capat, etc.
Cunosc un caz foarte, foarte apropiat, un copil care prin viata lui a intors spre credinta pe cei din jurul lui...
Nu tuturor ne este dat un rol atat de insemnat, dar cred ca acest copil a avut o astfel de menire, sa-si intoarca neamul spre credinta.
Discutia se poate extinde: http://pilde.uv.ro/talanti.htm

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de Adriana Cluj

Discutia se poate extinde: http://pilde.uv.ro/talanti.htm

Da, şi eu sînt convins că împlinirea noastră ţine de descoperirea talentelor proprii şi de valorificarea lor la maxim. Dacă Dumnezeu ne-a dăruit cîteva calităţi, trebuie să le exploatăm în folosul celorlalţi, dar şi al nostru. Meritul rămîne întotdeauna al Domnului, noi fiind simple instrumente vii care propagă de bunăvoie iubirea Lui mai departe, către Creaţie.

Este trist cînd realizezi că ai ajuns să practici un serviciu pentru toată viaţa într-un domeniu care nu ţi se potriveşte. Ştiu cazuri concrete. Asta se întîmplă de multe ori nu din cauza individului, ci a sistemului ticăloşit care nu permite omului să-şi pună în practică talentul, fiind un sistem corupt unde locurile de muncă nu prea există şi alea puţine care apar au fost din start aranjate. Este strigător la cer, doar că vinovaţilor nu le pasă de lucrurile astea...

[DragosP]

Întotdeauna rămâne varianta iniţiativei private pentru a ieşi din "sistemul ticăloşit".

Nichita Stănescu - Gând 6

"Singurele lucruri reale, singurele lucruri pe care le ducem cu noi până la urmă sunt propriile noastre sentimente, dragostele noastre, patemile noastre, urile şi adversităţile noastre. Mă-ntreb: noi, la capătul vieţii noastre, ce-am lăsa în afară? Bănuiesc că putem lăsa nişte sentimente. Mai puţin de ură, întrucâtva de patemi dar... de dragoste mai ales."

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de DragosP

Întotdeauna rămâne varianta iniţiativei private pentru a ieşi din "sistemul ticăloşit".

În realitate, alternativa privată îţi arată o altă faţă a aceluiaşi sistem corupt. În sfîrşit, fiecare cu "norocul" lui.

[DragosP]

Nu-s deloc de acord cu tine. Da, te poţi lovi de "feţele" de care zici. Dar nu te obligă nimeni să iei parte la actele de corupţie.
Eu, slavă Domnului, din 1997 îmi desfăşor activitatea şi-mi câştig bruma de pâine, prestând la mica mea firmă. Fac ce-mi place, cât pot, cum pot, îmi aleg clienţii şi seara mă duc liniştit la culcare mulţumindu-i lui Dumnezeu pentru ce-mi îngăduie să fac.

[iustin10]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Aţi avut vreodată gîndul că Dumnezeu v-a chemat pe acest pămînt, în această viaţă, cu un anumit scop particular? Evident că toţi trebuie să ţintim mîntuirea, dar pentru a ajunge foarte aproape de Hristos, trebuie să facem dovada iubirii semenilor, ajutîndu-i în diverse moduri. Poate că mai nimerit ar fi să întreb aşa: aţi simţit că veţi avea în viitorul mai mult sau mai puţin apropiat o anumită misiune specială, ajutîndu-i pe ceilalţi cu ceva anume?

Pai asa ar si trebui sa avem:o chemare generala ,care sa fie aceiasi pentru toti,dar si diferite 'meniri' particulare,pentru a sluji oamenilor concreti din juru nostru.
Cred ca toti am simtit aceasta ,ca un anumit loc sau situatie ni se potriveste.
De ce? Pentru ca totul se potriveste cu totul ,si Dumnezeu e toate in toti.
Dumnezeu e la fel de slavit si in dogmele inalte despre mantuire, dar si in viata noastra concreta ,indiferent daca suntem sau nu credinciosi. Caci fiecare constata in propria sa viata ,ca nu e singur,ca e util celorlalti ,ca depinde de ceilalti,si ca toti suntem in interdependenta unii de altii. Si chiar daca ar nega credinta in Dumnezeu, armonia si interpdependenta aceasta dintre oameni ,nici cel mai inversunat ateu nu o poate nega.
Astfel dar , slujindu ne unii pe altii ,credinta in Dumnezeul cel Viu se impune ,si celor nedusi la biserica, prin puterea iubirii. Singura diferenta e ca cei necredinciosi nu stiu de unde vine, iar cei credinciosi cunosc numele Domnului