Biserica si Psihologia

[catalin2]

Cum spuneam si pe topicul respectiv, hipnoza face parte si din domeniul teologiei. La fel cum yoga sau alte tehnici orientale, desi sunt recomandate de multi psihologi, fac parte si din domeniul teologiei, ortodoxiei. Hipnoza este o practica din samanism si religiile pagane, reinventata pentru lumea civilizata de o persoana care era preocupata de ocultism, la sfarsitul sec. XVIII. Despre hipnoza am scirs mai mult pe topicul dedicat hipnozei, inclusiv in acest mesaj: http://www.crestinortodox.ro/forum/s...&postcount=112
Nu are rost sa reluam discutiile de pe topic.

[fallen]

În prealabil postat de cezar_ioan

...........:)

Mai precis, românii pasează prost la traba cu psihologia, pasează tot înapoi, spre propria poartă.
Din experienţa mea şi a colegilor (câţi au rămas în ţară, că majoritatea, peste 50% trăiesc în alte ţări, unde îşi pot face meseria) am constatat de-a lungul anilor următoarele:
- clienţii locului vin la psiholog cam cum se duc la doctor, la preot şi la vrăjitoare: vor minuni; dacă nu li se face niscaiva magie, românii încep să bată din picior, vociferează, protestează apoi te fac şarlatan etc. Un singurul lucru nu vor: să lucreze cu ei înşişi, întru creşterea conştiinţei de sine şi rafinarea simţului analitic. Pomană, vrăji, formule - da! Reflecţie curajoasă asupra propriei minţi şi organizări sufleteşti - NU.
- oamenii nu vor să priceapă în ruptul capului că sunt participanţi activi (chiar principali) la propriile eşecuri sau succese, la propriile suferinţe sau bucurii. Mereu e de vină altcineva - partidul, Ceauşescu, Băsescu, minerii, soţul, soţia, Dumnezeu, dracu, şefu, colegii, vremea, soarele, ploaia, vârcolacii. Niciodată nu sunt eu responsabil, ci mereu altcineva pentru ce mi se întâmplă - zice românul.
- unii, ca şi Dobrin, se simt jigniţi când le aminteşti că trebuie să şi plătească şedinţa; lor li se cuvine totul pe gratis, ba chiar ar trebui să te simţi onorat că ai primit pe unul ca Dobrin în cabinetul tău sau în casa ta. Totuşi, aceşti bieţi bolnavi, deşi uneori lucrează în domeniul contabil, omit un lucru: patima sau dereglarea care i-a adus la psiholog costă de zeci sau sute de ori mai mult şi mai usturător decât banii pe care îi dau pe o şedinţă sau pe o perioadă de consiliere. Unul şi-a pierdut o vilă în Iancului, la crâşmă şi la păcănele; şi cu toate acestea era foarte intrigat când i-am spus că aştept să-şi plătească şedinţa. I se părea nedrept, vai. Ce om rău sunt şi ce viclean, mi-a spus şmecherul şi a plecat trîntind uşa....

Sunt intru totul de acord, cum am spus si pe topicul care s-a inchis, orice 'specialist' este subestimat sau nerecunoscut; oamneii nostri s-au obisnuit sa fie cu totii specialisti in de toate, precum "mecanicii de Dacia care (cica) pot repara orice"
Am si o posibila explicatie ; cu totii la scoala am fost nvoiti s ainvatam si lucruri care nu le-am inteles, nu le-am crezut, le-am invatat doar asa sa trecem clasa. Multi au continuat cu atitudinea asta si in facultate, si apoi in viata profesionala: sa nu va mire daca intalniti astfel de 'specialisti" care nici ei nu cred ce fac sau ce spun, o fac doar ca sa isi castige existenta. Si apoi unul daca se stie pe el ca asta face, cum ar crede pe altul ca face alminteri??? Insa aceia dintre noi care inca mai n eiubim meseria, care mai credem in ea, avem de munca de zece ori mai mult pentru a invinge prejudecatile care s-au creat:
(ca doctorii iau spaga, "altfel te opereaza prost" (???); ca profesorii sunt analfabeti, politistii sunt corupti, popii sunt 'iude in sutana", etc)

[fallen]

În prealabil postat de cezar_ioan

Doar ignoranţii cred că o profesie care este de fapt o artă totală se face pentru bani.
Un psiholog adevărat se simte ruşinat şi scârbit de o asemenea idee. Psihologia, practicată ca lumea, trece cu mult peste problema banilor: nu e un job oarecare ci o chestiune de vocaţie. Ca şi poezia, muzica etc. Dar dacă un tablou costă sute de mii de euro sau milioane, chiar, e vina pictorului? Şi fără promisiunea milioanelor, oare muzicianul sau pictorul nu şi-ar mai vedea de arta lor iubită? Asta o crede cel care nu are o vocaţie, cel care nu iubeşte, şi care, astfel, se vădeşte orbul care ne învaţă lumina...
Că unii nu înţeleg, din păcate chiar şi printre practicanţi, este problema lor. Nu a mea.

Aşa cum sunt mulţi care nu disting vocaţia sacerdotală de meseria de popă. Consecinţele, dezastruoase, ne sunt cunoscute, vai.
Ferească Dumnezeu de nenorocirea ca un psiholog să vadă în profesia lui mai întâi un prilej de a scoate bani, iar un preot slujitor al Domnului Hristos să devină popă.
Ferească Bunul Dumnezeu!
Nimic nu e mai nenorocit pe lume decât să fii sau să ai parte de un trădător.

Subscriu.
("arta" care se face numai pentru bani mai este cunoscuta si sub numele de 'cea mai veche meserie din lume")

Despre meserii vocationale mai am de spus un singur lucru: cred eu (am descoperit) ca e posibil ca invatarea unor arte sau stinte sa nu fie posibila decat pentru aceia care au "ingaduinta: de la Dumnezeu spre a pricepe anume taine ale respectivei profesii (biologie, psihologie, teologie, etc). Restul, oricat s-ar stradui, nu vor pricepe in veci de ce "x= cu be patrat minus radical din patru abe" (ma rog, care e aplicabilitatea practica a acestor formule, scopul pt care le folosim, afara sa trecem clasa a opta si sa intram la liceu).

[fallen]

[quote=cezar_ioan;533085]
a) nu am voie, deontologic, dacă aş practica, să fac consiliere cu persoane cu care am o relaţie paralelă. E o lege tare a profesiei, pentru a preveni eşecul terapeutic. Deci dacă îl ştiu pe careva de pe forum, fiind aşadar coleg de forum cu el, nu pot avea şi relaţie de consiliere. Pot cel mult să-i recomand pe cineva. /QUOTE]

Nu stiam ca este chiar o regula stricta in aceasta privinta, ci credeam ca e mai mult o "recomandare'. Intr-adevar , am observat cu totii ca daca incercam sa "prestam servicii" cu prietenii, rudele, cunostiintele, chiar "obligatiile", riscam sa nu fim obiectivi, nici noi, nici ei. Ori ne stresam peste masura sa nu dam gres, ori din contra suntem prea relaxati, delasatori, iar ei pe de alta parte risca sa devina 'abuzivi", sa aiba pretentii nejustificate: ia-ma peste rand, da-mi mai multa atentie ca sunt ..., etc, ori ei ne supraestimeaza : daca nu a putut el/ea ajuta,care ne e prieten/ruda, atunci nu poate nimeni, ori din contra ( ce stie ala/aia, ori e prea tanar ori prea batran), uneori nic noi nu putem fii sinceri, ori ca sa nu dezamagim, ori ca sa nu jignim, si multe alte motive exista pentru a nu fructifica la maxim actul profesional. Insa aceasta delimitare a ceea ce numiti 'relatie paralela", imi ramane oarecum neclara. Ma gandesc ca s-ar putea extinde si in cazul in care recomandam pe cineva unor apropiati sau ne este recomandat, la ranul nostru. Intervin iarasi aceleasi prejudecati (...e recomandat de seful, de soacra-mea, etc; nu pot sa dezamagesc, trebuie tratat preferential, etc).
Si inca ceva : invers e mai ok? Adica mai intai sa avem o relatie profesionala, apoi sa devenim prieteni? Desigur, nu prea devreme. Nu inainte de a castiga pe deplin increderea dpdv profesional.
Sau poate aceste limite nici macar nu le stabilim noi, ci Dumnezeu le ingaduie spre folosul nostru (adica al celor care_I cer ajutorul si se lasa calauziti de El)?

[fallen]

În prealabil postat de cezar_ioan

a) nu ţii discursuri de evaluare denigratoare într-un domeniu unde nu eşti măcar profesor;
b) nu critici după ureche, ci în baza unor studii proprii, cercetări, formare, experienţă practică etc; câţiva ani buni în domeniul respectiv pentru o iniţiere;
c) arăţi respect pentru profesionistul care îţi expune ceva din domeniul lui;
d) când nu ştii ceva, întrebi; nu e ruşine, ci e chiar folositor pentru mintea ta - dacă nu-i prea fudulă;
e) nu te crezi omnipotent şi omniştient în dialog cu altul, cu atât mai mult într-un domeniu care nu ţine de specialitatea ta;

Inca cateva afirmatii, rupte ce-i drept din context, dar carora nu le poate cotesta nimeni veridicitatea.
(Nu am urmarit discutia in totalitate, nu am vazut pe nimeni facand asta, acum aici, insa am retinut afirmatiile acestea.)

[dobrin7m]

În prealabil postat de fallen

Subscriu.
("arta" care se face numai pentru bani mai este cunoscuta si sub numele de 'cea mai veche meserie din lume")

Despre meserii vocationale mai am de spus un singur lucru: cred eu (am descoperit) ca e posibil ca invatarea unor arte sau stinte sa nu fie posibila decat pentru aceia care au "ingaduinta: de la Dumnezeu spre a pricepe anume taine ale respectivei profesii (biologie, psihologie, teologie, etc). Restul, oricat s-ar stradui, nu vor pricepe in veci de ce "x= cu be patrat minus radical din patru abe" (ma rog, care e aplicabilitatea practica a acestor formule, scopul pt care le folosim, afara sa trecem clasa a opta si sa intram la liceu).

imi cer scuze dar:

formula ecuatiei de gradul doi este:

X1,2 = -b +_ radical din delta totul supra 2a
unde delta este = bpatrat -4ac

cele doua radacini trebuiesc comparate cu domeniul de definitie, adica daca vorbim de numere reale sau complexe. exista mai multe variante de rezultat .
retine am terminat liceul acum 27 ani dar stiu matematica la nivel de facultate si acum. matematica a fost hobby-ul meu.

Cunosc foarte multi profesori de matematica care isi rotunjesc veniturile predand in particular matematica. Nu cred ca este ceva rau. Si nici nu putem spune ca isi folosesc talantul exclusiv numai pentru bani.

E foarte periculos sa ducem la o extrema o anumita situatie. Nimeni aici pe forum , si nici eu, nu am spus ca cineva face ceva exclusiv numai pentru bani.
Insa am afirmat ca foarte multi psihologi incearca sa faca bani din aceasta meserie. Plus s-a facut comparatie aici pe forum intre un preot si un psiholog inclusiv la nivelul anilor de studiu, ceea ce mi s-a parut complet deplasat. de aceea am si dat exemplul chirurgilor sau al cardiologilor care au nevoie de cel putin 10 ani pentru a putea fii un medic bun.

Cred ca fiecare om are locul sau in societate si fiecare serveste seamanul folosind talantii sai. Pictorul incanta ochiul, soprana auzul, doctorul alina suferinte, preotul vindeca suflete. Nu cred ca e unul mai presus decat altul prin prisma meseriei ce o are.

[dobrin7m]

----- editat postat de doua ori, nu stiu cum de s-a intamplat

[dobrin7m]

În prealabil postat de fallen

Sunt intru totul de acord, cum am spus si pe topicul care s-a inchis, orice 'specialist' este subestimat sau nerecunoscut; oamneii nostri s-au obisnuit sa fie cu totii specialisti in de toate, precum "mecanicii de Dacia care (cica) pot repara orice"
Am si o posibila explicatie ; cu totii la scoala am fost nvoiti s ainvatam si lucruri care nu le-am inteles, nu le-am crezut, le-am invatat doar asa sa trecem clasa. Multi au continuat cu atitudinea asta si in facultate, si apoi in viata profesionala: sa nu va mire daca intalniti astfel de 'specialisti" care nici ei nu cred ce fac sau ce spun, o fac doar ca sa isi castige existenta. Si apoi unul daca se stie pe el ca asta face, cum ar crede pe altul ca face alminteri??? Insa aceia dintre noi care inca mai n eiubim meseria, care mai credem in ea, avem de munca de zece ori mai mult pentru a invinge prejudecatile care s-au creat:
(ca doctorii iau spaga, "altfel te opereaza prost" (???); ca profesorii sunt analfabeti, politistii sunt corupti, popii sunt 'iude in sutana", etc)

Intrebarea mea este acum directa pentru tine fallen.
Esti intru totul de acord. asadar ceea ce ma vizeaza pe mine este: in citatul respectiv s-au facut cateva afirmatii mincinoase la adresa mea: aceea cum ca as fi intrat in cabinetul unui psiholog sau medic fara sa platesc, ceea ce mi se pare extrem de deplasat . Nu poti afirma anumite lucruri despre cineva pe care nu il cunosti de loc. Ca as avea anumite dereglari care chipurile m-au dus la psiholog desi uneori as fi lucrat ca si contabil , o alta minciuna nu m-am dus niciodata la psiholog, nu am suferit niciodata de nici un fel de dereglari, si nu am practicat contabilitatea uneori. Cum am mai postat aici, se pare ca ma vad nevoita sa iti spun si tie personal ca am lucrat 20 ani in domeniul contabil din care ultimii 5 ani ca si manager economic. Am o experienta si ceva ani vechime fara intrerupere in acest domeniu. Cu toate acestea nu m-am pus de-a curmezisul cu nimeni ca sa demonstrez superioritate in meseria ce o cunosc.
Deci prin expresia sunt intru totul de acord sa inteleg ca sustii minciunile afirmate "dupa ureche" (iata ca acel paragraf b cu criticarea dupa ureche desi este amintita este practicata cu varf si indesat de toata lumea) la adresa mea? daca da, pe ce temei , necunoscundu-ma si nici conversand prea mult impreuna.
Nu vad de ce sa vii acum sa ma jignesti indirect. Astept o explicatie.

[dobrin7m]

În prealabil postat de antoniap

In momentul in care vrei sa aperi psihologia intr-o tara ortodoxa, trebuie sa-ti asumi riscul de a fi contrazis. De ce? Pentru ca psihologia, ca stiinta, nu raspunde intocmai asteptarilor ortodocsilor. Fara suparare. Omul mai afla din diverse surse ce invata studentii pe la psihologie si se protejeaza.

Consider ca orice psiholog roman ar trebui sa se adapteze la aceasta situatie intocmai ca maica Siluana, adica sa preia din tot ce invata la facultate numai ce corespunde valorilor ortodoxe. Si sa nu se supere daca tinerii aleg preotul. In problema alcoolismului, un preot, i-a recomandat sotiei celui in cauza sa-i puna cate trei picaturi de ulei de la Sfantul Maslu sotului ei. Alaturi de rugaciune, metoda a dat roade.

Pe de alta parte, consider ca orice medic ar trebui sa cunoasca psihologie la nivel satisfacator, astfel incat discutiile purtate sa-l ajute pe cel in cauza.

Asadar, nu e o idee inteleapta sa facem abstractie de neajunsurile psihologiei si de prejudiciile pe care le poate aduce crestinului. Asta ar insemna sa semanam sminteala. Mult mai bine ar fi sa fim realisti si sa urmarim mantuirea noastra si a semenilor nostri, caci scris este:
,,33.Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă.

34. Nu vă îngrijiţi de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale. Ajunge zilei răutatea ei."

Sursa:

http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=55&cap=6

De ce sa ne ridicam impotriva lui Dumnezeu cand putem sa-i slujim cu toata fiinta? Aude omul ca esti psiholog crestin cu fapta, nu cu numele, te cauta si se face coada la cabinetul tau. Daca esti onest pana la capat, atunci pe atei ii indrepti spre biserica, nu vei dori sa-ti fie clienti in veci. in felul acesta, daca tu faci voia lui Dumnezeu, nici tie nu-ti va lipsi nimic, caci vei fi cautat.

Sunt de acord cu tine Antonia.
In plus am constatat o anumita intoleranta fata de semenii care nu le impartasesc teoriile. Cei care nu vor sa accepte aceste idei inovatoare in ortodoxie sunt invariabil jigniti si umiliti. exemplu userul antiecumenism a fost facut tampit, eu si catalin nebuni, Decebal la fel, si cu dereglari. Eu cred ca trebuie sa toleram pe fiecare si sa acceptam ca sunt oameni care nu ne impartasesc ideile si teoriile. asta nu inseamna ca sunt mai prejos ca noi si nici nu inseamna ca trebuie jigniti si umiliti.

Cred ca a tolera seamanul si al intelege in acelasi timp este o parte din intregul iubirea de semeni.

legat de sminteala iarasi sunt de acord cu tine. Luat mai in particular a trimite un om la psiholog in loc de preot mi se pare o mare sminteala. Eu cred ca toti oamenii ar trebui sa ajunga la duhovnic iar daca printre oameni se afla si dintre cei care au nevoie de doctor cred ca preotul stie sa discearna si poate sa decida mai ales ca este sfintit si vas ales prin care se revarsa Duhul Sfant noua oamenilor. Sigur nu ma refer aici la anumite probleme de sanatate care necesita medic. Sper ca nu se impinge acum discutia spre extreme.

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de dobrin7m

Cred ca a tolera seamanul si al intelege in acelasi timp este o parte din intregul iubirea de semeni.

Bună Mihaela,

Dar unde e toleranța cînd e vorba ce a ierta celui care ție îți greșește? Tu dai dovadă de înțelegerea pe care o susții?

Am văzut că ai avut niște tentative de împăcare cu Ioan, dar acum te-ai răzgîndit? De ce îl tot zădărăști, de ce îl ispitești să păcătuiască?

Aș zice să-ți asumi creștinește răspunderea pentru partea de vină și să încerci o împăcare reală cu el, promițînd ca pe viitor să nu mai dai frîu liber demonilor în spațiul virtual-nemuritor.

Și acum pentru voi doi, Ioan și Mihaela, o întrebare: voi cînd spuneți ”Tatăl nostru”, cum ziceți cînd vine partea cu iertarea? Cum puteți trece peste acest principiu fundamental care este toleranța și iertarea celui care, slab fiind, ți-a greșit cu cuvîntul? Că nu v-a lovit nimeni peste față ca să spuneți că nu ați reușit să vă abțineți.

Nu pot să vă înțeleg. Sînteți creștini sau îmi scapă mie ceva?