ortodocsi din toate tzarile uniti-va!

[crincrin]

Mulțumesc, Polonia! Mul*țu*mesc, mulțumesc, mul*țu*mesc pentru ceea ce faci!“ Așa a încheiat președintele Biden dis*cursul ținut săptămîna trecută în Polonia. În logica paragrafului, Biden se referea la efortul Poloniei de a primi și proteja 10 milioane de refugiați ucraineni, dar mul*țumirile astfel repetate, e clar, treceau de contextul retoric. Erau mulțumiri pentru tot ceea ce a făcut și face Polonia de la începutul acestui nenorocit de război în U*craina.

Se cuvine să mulțumim și noi, românii, Poloniei. Nu mă aștept s-o facă actualii noștri decidenți de politică externă. Nu le stă în caracter, nu e în stilul lor. Președintele, premierul, miniștrii care au ceva impact în exprimarea internațională a României, plus liota de consilieri și de acoperiți sau descoperiți ai serviciilor de tot felul, toți doctori în chestii de genul informații, strategii, apărare, securitate, au decis deja care ne este exprimarea: în mijlocul corului, dar să nu ne auzim prea tare și niciodată soliști, iar dacă livrăm ceva, să o facem pe tăcute, la secret. Măreția curajului nu e pentru ei și nu e nici pentru noi. Fai*mosul „pe burtă“ românesc ni și li se po*trivește natural.

Nu există decît o explicație pentru genul a*cesta de atitudine, dacă nu luăm în considerare mai vechea idee că stilul regelui se impune în tot Palatul, iar regele actual e indolența întruchipată: frica. De fapt, nouă ne e frică atît să ajutăm Ucraina, cît și să nu ajutăm Ucraina. Pe moment, ne e mai frică să n-o ajutăm. Dar frica anticipează frică, așa că e bine să ajutăm, dar „pe burtă“ – nu știi cum se întoarce roata mîine. Ne e frică să spunem cum și cît ajutăm. Dar ne e frică și să-i spunem Ucrainei că greșește cînd greșește față de noi, să nu ne spună altora, mai mari, care o să ne certe. Politica noastră externă în tot deceniul Iohannis a fost să fim cuminți, să nu deranjăm, să nu avem păreri, să nu avem probleme, nimeni să nu se plîngă de noi, noi să nu ne plîngem de nimeni; ai zice că, în momente de-astea grele, ne-am dori nici să nu existăm, dar ce să-i faci, existăm și asta ia un pic pe nepregătite „doctrina Iohannis“.

De mai mulți ani, Polonia a încercat să facă Uniunea Europeană să vadă fața reală a Rusiei lui Putin. Amețite de gaze siberiene, fascinate de averile fabuloase ale oligarhilor, gîdilate de tandrețea slavă, pe un adînc și stupid fond antiamerican, puterile continentale erau un fel de somnambuli imposibil de trezit. Cînd Putin a invadat Ucraina prima dată, în 2014, nimeni n-a făcut nimic și totul s-a încheiat cu teritoriul pierdut de Ucraina și cu un soi de acord despre care cei lucizi au știut de la început că nu va funcționa. Dar Europa era așa de încîntată că a obținut acordul (cam cum fuseseră Daladier și Chamberlain încîntați de acordul încheiat cu Hitler în 1938), încît nu mai conta nimic. Somnambulii puteau în continuare să rămînă în oniricul lor filorus. A doua invazie, cea de acum un an, a fost, însă, prea serioasă. Chiar și așa, prima reacție a puterilor europene a fost confuză. Sigur, toți au condamnat invazia, dar… Un imens dar! Germania nu concepea să nu continue să cumpere gaze de la Putin și părea mai degrabă neutră. Italia era aproape pe față cu Putin. Franța, prin vocea lui Macron, avea o singură grijă: nu cumva să umilească cineva Rusia. Atitudinea puterilor majore din UE a fost, în primele săptămîni, lamentabilă. Dacă Kievul cădea în trei zile, cum voia Putin, toate aceste mari bastioane ale democrației și prosperității ar fi recunoscut noul guvern, ar fi mimat ceva supărare, dar ar fi acceptat siluirea prin forță a regulilor fundamentale ale dreptului internațional. Așa cum au făcut la invazia Crimeei, care nu a deranjat pe nimeni în afară de ucraineni. În tot acest timp, din 2014 și dinainte, Polonia nu a încetat să strige în urechea somnambulului chiar dacă acesta dădea semne de iritare – lasă-mă, nu mă trezi!

UE a devenit un exponent ferm al civilizației și libertății după săptămîni bune de la invazia din 24 februarie 2022 și asta s-a întîmplat din trei cauze conjugate. Prima, indiscutabil, a fost eroismul ucrainenilor, care au luptat exemplar, neașteptat pentru politicienii din „Europa untului“, și au dovedit unei clase politice europene amorțite, mediocre, blazate, cu sensibilitatea colmatată de colesterolul traiului bun, că eroismul colectiv e posibil și real. A doua, presiunea americană. Care, sigur, nu ar fi avut nici un sens dacă ucrainenii nu luptau. Dar americanii continuă să aibă o bună influență în Europa, chiar dacă europenii scrîșnesc din dinți. Și a treia, atitudinea Poloniei în interiorul Uniunii.

Polonia a continuat să creadă că, totuși, UE se trezește dacă îi țipi în ureche. Polonia s-a comportat în primele luni de război, ca și astăzi, într-o manieră șocantă pentru adormiții Scholz, Macron, Draghi. A susținut pe față Ucraina, strident, intens, fără să clipească. A doua zi după ce Putin a spus că oricine trimite arme și muniție Ucrainei se expune atacurilor rusești, site-ul Președinției Poloniei distribuia imagini cu primele coloane de camioane cu ajutor militar trimis Ucrainei, însoțite de salutul președintelui Duda. În vremea asta, alde Scholz, Macron și Draghi reproșau Poloniei, în spatele ușilor închise, că se comportă strident, că, după o vorbă a lașilor de azi, „escaladează“. De parcă mai era loc de nuanțe sonore cînd tancurile lui Putin intraseră în Ucraina prin nord și est. Știu că și ai noștri gîndeau cam la fel – „aliații îi ceartă pe polonezi că prea fac tărăboi“. Nu știu dacă i-or fi certat sau nu, dar așa cum Putin nu i-a potolit, nici „aliații“ nu i-au potolit. Polonia nu s-a lăsat intimidată. A continuat să se comporte demn, curajos, loial sieși și unei anume idei despre Europa care dispăruse din inimile liderilor UE și chiar din inimile multor locuitori ai continentului. În vremea asta, la noi se făceau cozi kilometrice la serviciile de pașapoarte.

Infatigabilă în a spune și a face, Polonia a generat un curent de opinie politică și publică atît de puternic, încît a devenit, indirect, unul dintre factorii care au împins, pînă la urmă, Berlinul, Parisul și Roma spre decență și demnitate. Nu spun că Polonia a ajuns să determine deciziile bune în aceste mari capitale. Nu ar fi putut și nu ar putea s-o facă. Dar spun că atitudinea Poloniei a creat în Europa curentul care, alături de ceilalți doi factori menționați, a dus la o bună răsucire a celor mai puternici europeni.

Pe lumea asta, gazele nu sînt totul. E ceea ce ne arată Polonia, că nu merită să te lași zdrobit de Putin pentru gazele lui. De fapt, Polonia crede mai mult în Europa decît cred Franța și Germania la un loc. Europa poate mobiliza un asemenea rezervor de creativitate, de inovație și de competență încît poate să iasă din orice situație tehnico-economică. Iar cînd am auzit, zilele trecute, că Cehia a anunțat deja completa independență energetică față de Rusia, după ce acum doi ani era 90% dependentă, am înțeles încă o dată că vor cîștiga cei care au încredere în Europa și nu cei care o văd iremediabil dependentă și aservită. Polonia a spus că, înainte de orice, noi, europenii, nu trebuie să umilim Europa. De Putin are istoria grijă, nu trebuie să ne îngrijim noi. Mulțumesc, Polonia! (Sever Voinescu)

[crincrin]

Putin nu e soluția la nebunia care demolează statui, schimbă sexe, strâmbă gramatica, exaltă anarhia și terorizează universitățile.

Progresismul stângist nu e soluția la crima, naționalismul, ura, imperialismul și propaganda putinistă.

Soluția ne-o oferă discernământul, cultura înaltă, marile cărți, cultul muncii, meritului, efortului, frumosului, valorile creștine (începând cu viața, demnitatea umană, libertatea, dreptatea și adevărul), aderența la natură, real, firesc.

Civilizația e prinsă la mijloc între doi agresori: putinismul (care nu e conservator, ci radical) și stângismul (care nu e progresist, ci regresist). Dacă s-ar nimici reciproc ar fi minunat, dar acești agresori se legitimează reciproc și au același scop: să distrugă Civilizația, adică spațiul valorilor, culturii, drepturilor și libertăților fondate de creștinism în Europa și America.

Putinismul e național-socialism corcit cu bolșevism. În loc să persecute creștinismul, îl anexează. Nu-l distruge astfel din exterior, ci îl corupe și-l năruie din interior.

Ideologia stângistă care sucește minți în Occident e clar anticreștină, dar la fel de anticreștine sunt totalitarismul și imperialismul rusesc.

Discernământul unui bun creștin, unui bun român și al unui bun european sau american cere să ne opunem cu egală vehemență ambelor sminteli.

Mă chinui de 12 ani să explic asta, și se vede treaba că mă voi chinui încă mulți ani să dizolv amalgamul făcut de stângiștii occidentali și de bolșevicii putiniști:

– nu trebuie să subscrii, ba chiar trebuie să nu aderi la nebunia genderistă, woke, cancel, PC etc. ca să fii bun european/american/occidental/român. Nebunia asta e o boală (trecătoare, sper), nu ADN-ul Occidentului, din care facem parte.

– nu trebuie să aderi, ba chiar trebuie să te opui din răsputeri putinismului, securismului, protocronismului, naționalismului de anii '30 ca să fii bun patriot/creștin/român etc. (Adrian Papahagi)

[crincrin]

https://www.sunmedia.ro/2023/04/14/d...t-din-romania/


* Au inventat AUR ca instrument de tampire patriotarda. Nu s-au asteptat ca BOR sa fie transant de partea Ucrainei martirizate. De partea Vestului. Acum turbeaza, scuipa venin si blestema pravoslavnic. Oastea Diavolului de la Kremlin.

** Stiti care este miza? Nu calendarul, ci faptul ca un grup de intelectuali crestini ortodocsi din Romania sustin Vestul si nu Estul. Faptul ca BOR este pe o pozitie antipodic opusa, in ce priveste razboiul din Ucraina, lui Kiril si patronului sau. Doar astfel se explica virulenta agresiva a unora din "replici". De ani de zile goarnele kaghebiste se straduiesc sa picteze NATO in cele mai sinistre culori cu putinta. AUR este varf de aisberg si varf de lance. Detasament de parasutisti. Viitorii tanchisti. Comandoul anti-occidentalismului in transa. Este desantul trimis de "unchiul Vova" pe teritoriul Romaniei. Nu stiu daca toate trompetele acestei formatiuni extremiste sunt pe statul de plata al Kremlinului. Unii sunt pur si simplu capsomaniaci. Este insa limpede ca ei actioneaza impotriva interesului national al Romaniei, tara membra in NATO si in Uniunea Europeană.

*** Partidul extremist AUR, o formatiune-nevroza nascuta din strafundurile abisale ale sufletului dacic si din complexele insondabile ale sufletului slav, i.e. putinist,, este succesorul formatiunilor similare din trecut, şovine, patriotarde, tonitruante, ventriloce, conspirationiste, inclusiv PRM. Este o platforma pentru diversi poluatori ai spatiului public, nostalgici legionari si comunişti, plus veleitarii traseişti gen trumpisul Mike-of-all-trades, orfani de idei si de principii care isi viseaza un loc in Parlamentul Romaniei ori in cel European. Nu-şi pot revendica pe fata vadimismul pentru ca titlul este adjudecat fiicei "Tribunului". Dar poliloghiile incoerente si incontinente despre neam si glie, ambele primejduite mortal de globalismul neocominternist, neoliberschimbist si neocalendarist, isi au originea, ori cum ar zice campionii lor, obarşia, in ditirambii deliranti ai vadimismului, acel strigat arhaic, lamentatia cu naduf xenofob, zulufi, izmene si opinci stramoşeşti. Astfel ne indreptam voios si vijelios spre Dacoslavia.

(Vladimir Tismaneanu)

[Iorest]

În prealabil postat de crincrin

https://www.sunmedia.ro/2023/04/14/d...t-din-romania/

** Stiti care este miza? Nu calendarul, ci faptul ca un grup de intelectuali crestini ortodocsi din Romania sustin Vestul si nu Estul.

(Vladimir Tismaneanu)

Nu vezi că ei se folosesc de calendar ca să atragă B.O.R. în jocuri politice, aruncă chestiuni din alcătuirea bisericească în interes geopolitic, Sfinţii Părinţi de la Niceea făceau geopolitică când au stabilit calendarul ?

Uită-te şi tu cine e Volodea sau Vovka (prenume slavon) Tismăneanu:

Să ne cunoaștem moraliștii: Azi, Vladimir Tismăneanu. În 1981, politologul făcea elogiul comunismului și critica NATO: „bastion de escaladare a Europei în „Est” și „Vest”, acționînd împotriva tendințelor de cooperare general europeană, de înțelegere și pace”

https://r3media.ro/moralistiii-vladi...-critica-nato/


Acum 40 de ani, însă, Vladimir Tismăneanu avea păreri complet opuse, însă. În volumul „Mic dicționar social-politic pentru tineret”, editat de Editura Politică (viitoarea Humanitas), Vladimir Tismăneanu era unul dintre autori, din colectivul coordonat de Virgil Măgureanu (primul șef al SRI).

La pagina 298 al acestui volum, Vladimir Tismăneanu critica dur NATO, despre care scria că este un „instrument al politicii SUA”, care acționează „împotriva tendințelor de cooperare general europeană, de înțelegere și pace”.

Marxism

„Contribuții importante la dezvoltarea creatorare a marxismului au fost aduse de V. I. Lenin și de alți militanți de seamă ai mișcării munictorești, care au continuat opera lui Marx și Engels în noi condiții istorice. Teorie deschisă , marxism, se dezvoltă neîncetat prin gîndirea creatoare a partidelor comuniste și muncitorești, care în elaborarea strategiei și tacticii lor revoluționare țin seama de condițiile concret-istorice, de experiență specifică și de nivelul de dezvoltare proprii fiecărei țări.” (V.T.) (pag.281)

[crincrin]

* Penetrarea, intimidarea si terorizarea exilului anticomunist a fost una din sarcinile de baza ale Securitatii, de la infiintarea ei si pana la pretinsa-i disparitie. Dosarul meu de urmarire in strainatate s-a inchis abia in mai 1990, cand, oficial, Securitatea nu mai exista. In 1988, generalul securist Aristotel Stamatoiu, seful Directiei de Informatii Externe, adica al spionajului ceausist, decora un numar de colaboratori extrem de utili, intre care romancierul si ziaristul Ivan Denes, fost detinut politic, director al unei fantomatice agentii de presa in Berlinul de Vest. Vor fi fost si altii, directori de galerii de arta, antreprenori etc Unii au fost plasati in Vest pe vremea cand erau elevi de liceu, au facut studii, au ajuns, poate, chiar universitari. Ceea ce stiu cu precizie este ca intr-un document strict secret (copia se gaseste in dosarul lui Radu Ioanid, istoricul de la Muzeul Holocaustului din Washington, actualul ambasador al Romaniei in Israel)), eram numit de care Stamatoiu insusi drept "unul dintre cele mai primejdioase elemente ale exilului anticomunist". S-au pus in circulatie tot felul de legende despre mine si trecutul meu. Fusesem "speechwriter"-ul lui Nicu Ceausescu, activist de frunte la CC al UTC, profesor la "Stefan Gheorghiu". Faceam parte din specia "tradatorilor genetici" cum i-a numit Ioan Talpes pe "alogeni" anticomunisti.

Directorul Departamentului Romanesc de la Radio Europa Libera, istoricul Vlad Georgescu, a fost asaltat cu asemenea infamii. De ce ii deranjam atat de tare? Din aceleasi motive care au intemeiat atacurile contra mea in perioada activitatii Comisiei Prezidentiale si a scrierii Raportului Final. Eram competent, reusisem in palan academic in Occident. Nu eram cumparabil, informatorii acentuau acest lucru. Mai presus de orice, ceea ce regretatul Constantin Ticu Dumitrescu a accentuat public: "VT a dat o baza teoretica democratica anticomunismului din Romania". Informatorul Mihai Pelin vitupera urbi et orbi contra Monicai Lovinescu si a mea. Eram in aprilie 2006 invitat la cina, impreuna cu domnul Ticu, la prietena noastra Gabriela Stoica. Mergea televizorul, subit aud numele meu. Cine credeti ca erau cei care ma injurau din rasputeri? Cornel Nistorescu si Petru Romosan. In mai, a venit atacul din "Ziua", ziarul de santaj condus de alt "imaculat", ciripitorul SRS. Autorul mizeriei intitulata "Agentul Volodea" era un personaj deconspirat ulterior ca fost informator al Securitatii. Am cerut Colegiului CNSAS sa faca o verificare a tuturor documenrtelor disponibile referitoare la trecutul meu. A reiesit ca nu avusesem NICIO legatura cu Securitatea.

Ma gandesc la situatia actuala. Ce-a fost linsarea mediatica a lui Mihai Sora decat o revarsare de noroi securist? Chiar si postum filosoful ii scoate din minti pe diversii Curea si Pacuraru. Cei care cerem limpezirea apelor si a spatiului moral suntem urgent stigmatizati drept agentii maleficului Soros si ai globalismului "fara neam si tara". Mecanismele securiste ale diabolizarii sunt departe de a fi disparut. Acum folosesc televiziunile ancilare si internetul pentru a-i lichida in efigie pe cei care indraznesc sa apere valorile si normele euro-atlantice. Am scris la inceputul anilor 90 un articol cu titlul "Linia despartitoare". Dupa trezeci de ani, constat ca este vital sa mentinem bariera care ne separa de Satan, Caliban si Pocitan ben Pehlivan, dregatori de seama in ceea ce Ioan Petru Culianu a vestejit sub numele de "Jormania Libera"...


** Bulgărele urii: L-am văzut rostogolindu-se in anii 90 cand Vadim Tudor cerea sa vina echipa de deratizare sa lichideze sobolanii cosmopoliti. Eram unul dintre acestia. L-am vazut in campaniile de demonizare a Doinei Cornea si a Anei Blandiana. In mizeriile improscate la adresa intelectualilor democrati si a oamenilor politici proveniti din partidele istorice (Corneliu Coposu, Constantin Ticu Dumitrescu, Ion Ratiu). L-am văzut in actiunea de razbunare uselista care a fost puciul parlamentar din 2012. L-am vazut cand se cerea capul lui H.-R. Patapievici. L-am vazut crescand exponential cand venea vorba de Laura Codruta Kovesi, de Monica Macovei sau de Vlad Voiculescu . S-a umflat jegos si dizgratios in campaniile de o nemarginita josnicie impotriva filosofului si intelectualului public Mihai ȘORA. Il vedem acum, clocotind furibund precum procurorul Andrei Visinski in procesele-spectacol din timpul Marii Terori staliniste, in corul diatribelor nerusinate la adresa d-lui Vasile Bănescu. Despre ce este vorba? Mie mi se pare ca ne intalnim cu aceeasi occidentofobie ca in anii 90 cand Ilici perora despre "democratia noastra originala". Dl Vasile Bănescu deranjează.


*** Cei mai multi dintre rechinii cinici, cupizi si corupti din presa ultimelor trei decenii provin din aparatele ideologice ale ceausismului tarziu. Daca nu direct, macar prin protectia asigurata de catre un Dumitru Tinu. Ieri am facut o scurta cautare despre Bogdan Chireac. Vomitivul perfect. Despre SRS nu are rost sa vorbesc, cazul e notoriu. Nistorescu vine tot din structurile presei utecisto-paunesciene. Despre Cristoiu, chiar nu merita sa ne pierdem vremea. Nu stiu ce mai invarte, daca mai traieste, Tatulici. Stireanu e pe baricade, in zona pesedist-radicala. "Taranistul" Ghilezan s-a convertit la putinism. Turcescu este puiul viu nascut de gaina Cristoiu. Ma gandesc la acest peisaj lamentabil pentru ca mi-am dat seama ca este in fond unul extrem de deprimant. Nu "corporatismul feroce" denuntat de neo-bolsevicii cu conturi elevetiene (ma rog, si Lenin le avea in agreabilul sau exil de la Zurich), ci mizeria morala a post-comunismului parazitat de snapanii vechi si noi este cauza unei dezesperante amaraciuni a sufletului. Unii rezistam, altii nu. E nevoie de o reala de-sacalizare a presei. De o reala de-snapanizare. Miasma de canal e oribila. Canalizarea este un imperativ igienic.

https://ziaristii.com/cristoiu-nisto...cinici-verosi/

(Vladimir Tismaneanu)

[crincrin]

Mă amuză nevoia unora de-a caracteriza intelectuali de prim nivel drept "pseudo-intelectuali", sau "entelectuali", sau "sinecuriști", sau te miri ce.

De parcă le-ar scrie altcineva cărțile; de parcă vocea intelectualilor autentici n-ar fi destul de relevantă încât să impună subiecte pe agenda publică, deși aceștia n-au nicio funcție; de parcă n-ar fi impus teme, concepte, sintagme folosite de oricine.

Poate să te enerveze Andrei Pleșu, dar cărțile și instituțiile lui rămân: toată lumea cunoaște măcar titlul, dacă nu splendida carte "Minima moralia" (sintagma e a lui Adorno); volumele despre Îngeri și despre Parabolele lui Iisus depășesc intelectual și hermeneutic exegeza multor teologi profesioniști; sute de cercetători au beneficiat de stagii la New Europe College (printre care Mihail Neamțu, sau eu); Dilema Veche e citită în continuare de oamenii cu gust și cultură. Mai presus de toate, stilul inimitabil al lui Andrei Pleșu e un etalon pentru oricine caută să scrie bine în limba română.

Sigur, poate nu-l înghiți pe Teodor Baconschi, dar nu poți contesta nici doctoratul său savant, publicat la Desclée de Brouwer, nici eseistica sa vastă, impecabilă stilistic și ideatic, care de trei decenii ilustrează consecvent ideea de "urbanitate a credinței" – formulă care va dăinui în limba noastră. Nu mai vorbesc de binele pe care l-a făcut României ambasadorul care l-a adus pe Papa Ioan-Paul II la București, pecetluind astfel încadrarea noastră definitivă în Europa liberă și civilizată, sau semnarea la Casa Albă a acordului privind scutul antirachetă, care ne pune la adăpost de atacurile Moscovei. Ucenicul lui Bartolomeu Anania, editorul de carte creștină de la Anastasia, membrul grupul de reflecție pentru Înnoirea Bisericii (în anii 1990 la el participau Părintele Galeriu, Părintele Stăniloae, sau actualul Patriarh) a contribuit major la educarea ortodoxiei românești.

Ana Blandiana nu ne-a oferit doar splendide volume de poezii, studiate de toți elevii, ci și rezistența curajoasă la dictatura lui Ceaușescu, sau opoziția la autoritarismul fesenist al lui Iliescu, exprimat prin mineriade. Fără Blandiana, nu se înregistra victoria lui Constantinescu în 1996 și nici cotitura definitivă spre Vest a României. Sigur că securiștii care o denigrează de trei decenii încoace ar fi preferat ca România să rămână un soi de Bielorusie sau Serbie, la cheremul Moscovei, jefuită de o oligarhie securistă, și încă se zvârcolesc neputincioși dar putiniști. Tot Anei Blandiana și regretatului Romulus Rusan li se datorează singurul memorial anticomunist de care s-a învrednicit națiunea noastră, sub atâtea guverne patriotice: Memorialul Sighet.

Poate să nu-ți placă de Vladimir Tismăneanu, de pildă, ca să citez un om cu care am avut destule polemici, dar raportul de condamnare a comunismului e un reper major al istoriei noastre și, ca să se enerveze Aligică, Vieru și Toplean, al clarității morale, iar sintagma "regim ilegitim și criminal" e memorabilă și va rămâne în conștiința publică și în vocabularul curent.

Nu mai continuu.

Oricât s-ar agita toți jurnaliștii-tonomat de trei parale, toate goarnele securistoide, toți postacii și comentacii de pe Facebook, toți veleitarii cu operă de trei parale, nu ei decid cine e cu adevărat intelectual. Adevărații intelectuali sunt relevanți, și toți ceilalți se raportează spontan la ei – îi includ aici și pe cei care le parazitează imaginea și încearcă să se valideze înjurându-i. Adevărații intelectuali n-au nevoie de validarea netoților, și nici chiar a instituțiilor. Ei se recunosc și se validează între ei; la fel de natural, aceștia știu și cine e impostor, intelectual ratat sau minor, demagog, sofist arghirofil, sau pur și simplu prostănac care se află în treabă.

Și încă o veste proastă: nu rămâne nimic din agitația sterilă a mediocrilor. Numai cărțile, construcțiile, ideile, formulările marilor spirite rămân. Ele sunt metabolizate de corpul națiunii și devin carne lingvistică, imaginar colectiv, suflet național; excrementele și flegmele mediocrităților se usucă la soare și devin praf.

(Adrian Papahagi)

[crincrin]

Andrei Pleșu - Creștinism necreștinesc

https://dilemaveche.ro/sectiune/edit...sc-634549.html

(...) Mi se pare însă legitim ca, atunci cînd cineva mi se recomandă apăsat, aproape răstit, ca fiind creştin, creştin adevărat, aflat zi şi noapte în slujba Creatorului, să mă smintesc dacă vorbele şi faptele sale reuşesc nu să aspire către, ci, dimpotrivă, să se orînduiască împotriva exigenţelor impuse de idealul bunului creştin. E ceea ce constat adesea, mai cu seamă în cercurile unor militanţi riguroşi, pe care „convertirea“ la credinţă pare să-i fi radicalizat (= împuţinat) pînă la schemă. Erau neliniştiţi, fragezi, întrebători şi au devenit, brusc, autoritari, asfixiaţi de certitudini tăioase, nemiloşi, gata să mînuiască sabia judecăţii pînă la suprimarea „adversarului“, fie el ateu, insuficient „îmbisericit“, neconform politic sau, pur şi simplu, antipatic. Întîlnesc supărător de des creştini care se răfuiesc, drapaţi în suficienţă dogmatică, cu cei care nu le cîntă în strună sau care nu le recunosc îndreptăţirea. Îi văd mobilizîndu-se, răzbunători, împotriva cîte unui „netrebnic“ care i-a dezamăgit. Au mereu la îndemînă arsenalul unei teologii „penale“: îţi numără relele, îţi exaltă vinovăţia, ba chiar se oferă să-şi asume rolul gîdelui, pentru a uşura sarcina lui Dumnezeu la Judecata de Apoi. În orice caz, te judecă aspru şi sumar, te sermonizează încruntat, te ameninţă. Au dreptate... şi îşi savurează impudic convingerea că au dreptate, că „îl au pe Dumnezeu“ de partea lor, că, la sfîrşitul vremurilor, se vor uita la tine de sus, din fotoliul de orchestră al unui Paradis rezervat cuminţeniei lor militante şi apropiaţilor lor. Inşi pe care nu-i cunoşti şi cu care nu ai nimic de împărţit dau cu tine de pămînt prin presă şi mai ales pe blog-uri (creştine, evident). Alţii, pe care îi cunoşti şi cărora, din întîmplare, le-ai făcut, la un moment dat, numai bine, te detestă mărunt, cu manifestări de furie golănească: vor să te bată (la propriu!), să te evacueze, dacă se poate, de pe scena publică, să te nimicească. Creştini plini de ură, gata să mintă, să calomnieze, să practice, stilistic, necuviinţa de periferie, să te batjocorească. Mulţi – puşi pe căpătuială (culturală sau politică, sau, măcar, financiară) – încep să se coloreze politic, să-şi caute oareşce „coledzi“, să ia cu asalt, de dragul cauzei, fireşte, eventuale poziţii publice. Alţii, nemulţumiţi de opacitatea lumii faţă de talentele lor, otrăviţi de gîndul că nu sînt apreciaţi la adevărata lor valoare, se umplu de resentimente, devin sumbri, prizonieri ai conspiraţionismelor de tot soiul, campioni ai bombănelii, ţinînd minte, clipă de clipă, răul, certăreţi, supăraţi pe mai toată lumea, neînduplecaţi.

Nu poţi să nu te întrebi: ce Evanghelie au citit ei? Pe ce nisipuri (luate drept stîncă) îşi construiesc casa? Cum cred că se pot salva printr-o grijulie roboteală pravoslavnică, dublată de slavă deşartă, parapon şi dispreţ faţă de aproapele? (...)

[Iorest]

În prealabil postat de crincrin

Poate să te enerveze Andrei Pleșu, dar cărțile și instituțiile lui rămân: toată lumea cunoaște măcar titlul, dacă nu splendida carte "Minima moralia" (sintagma e a lui Adorno);

Ai văzut ce probleme are în justiţie fiul lui Andrei Pleşu, de ce nu l-a educat pe el cu Minima Moralia ?
https://www.stirilekanald.ro/fiul-lu...sotie-20014846

„Nu mai e un secret că fiul lui Andrei Pleşu a fost căsătorit de 4 ori. Numele lui Mihai Pleşu a apărut în prim-plan vineri, când surse judiciare au precizat că poliţiştii antidrog din Iaşi şi Bucureşti au efectuat o acţiune pe linia combaterii traficului de droguri de risc, în cadrul căreia au fost realizate opt percheziţii domiciliare, pe raza judeţului Iaşi şi a municipiului Bucureşti.”

Are pretenţia să educe un neam întreg cu problemele pe care le are, cât de mare e tupeul ăstora de a se erija în intelectuali mesianici, al căror cuvânt nu poate fi contrazis ?

Vor să ne împingă în faţă un cult al personalităţii despre ei ?

E adevărat că Pleşu l-a trădat pe Noica, că acesta le-a cerut să stea departe de partizanatul politic ?

În prealabil postat de crincrin

Sigur, poate nu-l înghiți pe Teodor Baconschi, dar nu poți contesta nici doctoratul său savant, publicat la Desclée de Brouwer

Baconschi o peria pe Elena Udrea, iar cu privire la putinism el a emis nişte cuvinte de laudă destul de greţoase despre Lavrov, pe care nu cred că diplomatul i le-a cerut.

https://www.activenews.ro/stiri/Teod...-RUSIEI-181940

Teodor Baconschi despre Lavrov

"Serghei Lavrov este un monstru sacru al.diplomatiei europene. O personalitate fascinantă, trebuie sa admit . (...) Personaj complicat: perfect anglofon, posesor al unei experiențe internaționale inegalabile, foarte inteligent, dur , dar totodată și histrionic, sigur pe el și conștient nu mai puțin de slăbiciunile structuralr ale Rusiei postcomuniste - Baconschi "

În prealabil postat de crincrin

Poate să nu-ți placă de Vladimir Tismăneanu, de pildă, ca să citez un om cu care am avut destule polemici, dar raportul de condamnare a comunismului

Tisminețki n-are rădăcini bolșevice, e o conspirație ?

https://ro.wikipedia.org/wiki/Vladimir_Tismăneanu

Vladimir Tismăneanu este fiul militanților comuniști Leonte Tismăneanu și Hermina Marcusohn. A urmat cursurile Liceului 24 (actualul Jean Monnet) din cartierul Primăverii, unde a fost coleg de clasa cu Nicu Ceaușescu și alți copii sau nepoți de nomenclaturiști (

În prealabil postat de crincrin

Și încă o veste proastă: nu rămâne nimic din agitația sterilă a mediocrilor. Numai cărțile, construcțiile, ideile, formulările marilor spirite rămân. Ele sunt metabolizate de corpul națiunii și devin carne lingvistică, imaginar colectiv, suflet național; excrementele și flegmele mediocrităților se usucă la soare și devin praf.

(Adrian Papahagi)

Problema e că Papahagi s-a trezit vorbind singur, nu l-a atacat nimeni anterior șantajului lui către Patriarhie să schimbe calendarul că altfel vin acuze de putinism, deci el s-a băgat singur în mocirlă, pe o problemă pe care el a generat-o în postul Paștelui.

Acum tot el e victima, de ce ține mereu să ne fluture tezele lui, operele lui, e singurul intelectual din România, trebuie să facem ca el, e infailibil ?

Nu e prima dată când stârnește probleme teologice din nimic, complet neprovocat doar pt a se afla în treabă, în pandemie propunea renunţarea la împărtăşirea cu linguriţa :

https://www.activenews.ro/stiri-soci...dievala-161318

Profesorul Adrian Papahagi se alătură corului secularist care cere Bisericii Ortodoxe să renunțe la Sfânta Împărtășanie prin intermediul linguriței, pe care o numește „invenție bizantină medievală

În interiorul Bisericilor, ar trebui discutate de pe acum reguli de igienă și distanțare. Cred că ortodoxia poate renunța liniștită la linguriță, invenție bizantină medievală, dar această discuție poate fi purtată în medii calificate, nu aici”, a scris el.

Un deputat USR a făcut plângere penală preoților de la Cluj care au făcut același lucru.”.

[Iorest]

În prealabil postat de crincrin

Despre ce este vorba? Mie mi se pare ca ne intalnim cu aceeasi occidentofobie ca in anii 90 cand Ilici perora despre "democratia noastra originala".

(Vladimir Tismaneanu)

Ăsta chiar are tupeu, nu l-a susţinut el pe Ilici printr-o carte în 2004, nu sunt reale pozele cu el şi Iliescu ?
Brusc e şi un dizident anti iliescean ?

N-a negat în niciun fel că nu ar fi declaraţiile lui alea din anii 80 despre marxism, socialism, NATO.