ortodocsi din toate tzarile uniti-va!

[crincrin]

Nu că n-aș fi avut o părere, o am încă. Sunt român, desigur că mă pricep la fotbal, politică și subtilități bisericești, cu schimbarea garniturilor la robinet stau ceva mai prost. Și nu c-aș fi rămas inert, m-am amuzat deșănțat urmărind cum i se dictează lui Dumnezeu cum să învârtă planeta, taie domle alea nouă minute și nouă secunde care ne-au dus la dandanaua cu calendarul, că alea șase ore de întârziere le înghesuim o dată la patru ani în ziua de 29 februarie a anului bisect, dar oricât ne-am foi după argumente, alea 9'9" rămân îndesate în buzunarele cerului și se tot strâng, se tot strâng.
Știți unde suntem? Întârzie trenul în gară și impegatul se uită fix în ochii călătorului și-i zice ți se pare, uite ce scrie aici, trenul a sosit la timp. Adevărata realitate nu e a tabelei din gară, ci a momentului în care pufăie locomotiva la peron, și din perspectiva asta geograful (care sunt) îi șoptește teologului (care sunt), persuasiv și axiomatic, băiete stai cuminte că Dumnezeu a scris graficul de zbor al planetei înainte să vă dea vouă prin cap să inventați hârtia și abacul. O să îndreptăm calendarul, mai devreme sau mai târziu, relax. Pur și simplu nu avem de ales, doar dacă nu ținem ridicol să umblăm cu Iordanul în mânecă scurtă joi la Paști. Și nu mă luați cu argumentul că asta nu se va întâmpla prea curând, e total irelevant, căci din perspectivă creștină binecuvântările date unei posterități îndepărtate sunt formule de dragoste imediată. Așadar îndreptarea calendarului nu e un act de pedantism intelectual, ci o reverență obedientă cuvenită Legiuitorului celor de sus și al celor de jos.
Dar nu despre asta vreau să scriu, nu. Știam că ridicarea subiectului va corespunde unei scuturări violente și că orice mișcare tectonică produce talazuri înalte, doar sunt geograf, nu? Așa e firesc să fie, avem opinii chiar și în biserică, dogme și teologumene care poate nu vor deveni niciodată dogmă. Ce m-a frapat a fost cantitatea copleșitoare de ură dezlănțuită în toate direcțiile și în toate formele. Încleștările hidoase ale urâtului, ieșit la suprafață de sub coji dovedite subțiri, înverșunările spiritelor mici și partizane până la violență, vanități care deversează în invective ignobile, demne de fetidul mahalalei, aduse fraudulos în epicentrul agorei. Dar și astea sunt de înțeles, la o adică, oameni suntem și ne mai lasă nervii.
Citeam comentariile și deodată am văzut unul care m-a încremenit vreo mie de ani, așa, pe puțin, zice ”acum se vede pe față că Papahagi îi iubește pe catolici!” Mă ridic de la calculator, îmi pun un pahar de acid carbonic și-l beau, privesc lung norii și apoi mai citesc o dată, comentariul ăla e tot acolo și tot așa de înfricoșător, Papahagi îi iubește pe catolici, scris ca o sentință, o deconspirare publică a răului suprem, Papahagi îi iubește pe catolici și se cuvine să fie urcat pe rugul rezervat defetiștilor vocaționali. Și brusc mi-am amintit de ce-am citit la un teolog anglican (căci da, mai citesc uneori teologie din ograda vecinului), C.S. Lewis, zice undeva ”majoritatea celor care sunt gata să moară pentru credința lor sunt gata să și ucidă pentru ea”. Majoritatea, dar nu toți. Diferența o fac sfinții, blânzii pământului, săracii care strigă către Domnul. Hristoforii. Că una e a vorbi de Domnul și alta e a-L trăi. Vedeți? Diferența e așa de mica!
Frații mei, surorile mele, țineți-vă de iubire ca de o ancoră tare că dacă pierzi iubirea, pe Dumnezeu în persoană întrupată îl pierzi, și ce va da omul în schimb pentru sufletul său, un calendar (ne)îndreptat?
Știți cum e iubirea?
În anii 80 se construia în portul Mangaliei crucișătorul ”Mărășești”, doi unchi dintr-ai mei au sudat la el de le-au sărit ochii din cap de oboseală, Petre și Mihai, și un al treilea, tot cu nume de sfânt, Constantin, a servit în echipajul lui, și întârzie unchiul Costel acasă și când vine îl întreb care-i faza, zice sunt obosit, instalăm acum niște pompe de suprapresiune, eu curios da ce-s alea, unchiule? Și-mi explică, dacă nimerește o torpilă în carena vasului și-i face o gaură, pompa asta bagă aer așa de mult și de repede în corpul navei încât apa nu mai poate intra pe deschizătura aia și nava nu se scufundă.
Frații mei, asta e iubirea. O pompă de suprapresiune prin care aerul Duhului Sfânt suflă în inimă și n-o lasă să se scufunde, oricâte găuri ar avea sub nivelul mocirlos pe care plutim. Când ai pierdut iubirea îți intră în inimă trufia și toate celelalte rugini ale sufletului. Și chiar și dreptatea, care dezbrăcată de dragoste se face un colesterol care te duce în infarct.
Așadar întreb: dacă nu puteți să-l iubiți pe Papahagi, cum veți putea să-i iubiți pe catolici? ȘI nu numai pe catolici, ci și pe cei doi prieteni tătari ai mei, Tunai Geafer și Semiran Abdurefi să-i iubiți, și pe mucosul ăla de țigănuș, obraznic și impertinent ca o carte scrisă în chineză, care mă exploatează în parcarea marketului ca pe un bleg al lui Dumnezeu, și pe el să-l iubiți, pe toți oamenii, până la ultimul dintre ei, oricât de diferit ar fi! Și dacă nu puteți face asta, vă rog eu mult, retrăgeți-mi prietenia și lăsați pe alții, că vreau să mor îmbrăcat în iubire și-n blândețe, luați-vă voi dreptatea de aici și lăsați-mă cu Înviatul meu Desculț și blând.
Că la poarta raiului te poți prezenta cu ce calendar vrei în dinți, îndreptat sau nu, dacă iubire n-ai, pe Dumnezeu nu-L ai. (Crin - Triandafil Theodorescu)

[crincrin]

Invocarea minunii aprinderii Sfintei Lumini ca argument pentru menținerea unui calendar eronat este compromițătoare intelectual, teologic și moral.

Calendarul nu este o emisie a Revelației dumnezeiești, ci exclusiv expresia unor necesare calcule astronomice omenești. Ca urmare, orice calendar trebuie ajustat în timp.

Reținerea și zbaterea unora care sacralizează calendarul, confundându-l cu un adevăr de credință, oameni care arată aparent compătimitor cu degetul (gest reprobabil mereu) spre faptul că doar ortodocșii primesc Sfânta Lumină, invocând în mod inept ideea că, dacă am sărbători Paștele corect din punct de vedere calendaristic, Sfânta Lumină nu s-ar mai aprinde, ca și cum minunea lui Dumnezeu e condiționată de calendar și nu de credință, ca și cum dacă îți aduci ceasul rămas în urmă la ora exactă comiți un sacrilegiu, trădează inclusiv o perfidă gelozie și jenantă zgârcenie confesională: dacă am sărbători Paștile împreună, toți creștinii din lume, ar trebui să împărțim Sfânta Lumină cu alții și am pierde din prestigiul singularității cu care ne place să facem paradă.

Nu în acest tip de creștinism s-ar putea recunoaște Hristos, Cel care ne-a dat în Sfânta și Marea Joi din Săptămâna Sfintelor Sale Pătimiri cea mai înaltă poruncă:

„Să vă iubiți unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, așa și voi să vă iubiți unul pe altul. Întru aceasta vor cunoaște toți că sunteti ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii față de alții.” (Vasile Bănescu)

[crincrin]

* Nordul pe care îl arată busola morală a Bisericii este mereu Hristos, Dumnezeu Cel milostiv și drept, Cel care ne-a spus ceva copleșitor, greu de înghițit și înfăptuit: Iubiți-i pe vrăjmașii voștri !

Hristos, Dumnezeul Păcii, nu un fals dumnezeu gnostic al urii, al distrugerii, al războiului dezlănțuit împotriva unei lumi (europene) care, cu toate imensele ei păcate, rămâne deocamdată cea mai bună dintre toate.

O lume în care nu ești arestat sau aruncat de la etaj pentru exprimarea liberă a unei păreri contrare dogmei politice a regimului în care trăiești, una în care religia nu a devenit instrument de propagandă belicoasă favorabilă crimelor în masă, nici reprezentanții ei oficiali, fanatici adulatori antihristici și antiumani.

O lume pe care o putem face mai bună doar fiecare dintre noi în parte prin faptele bunătății personale, nu prin vorbe deșarte, prin exprimarea urgentă în act a încreștinării noastre de care facem atâta caz.

O lume care nu trebuie făcută țăndări doar pentru că diavolul a mai intrat în cineva și mimează sacrileg ortopraxia și ortodoxia.

Ortodoxia nu este ortodoxism, ortopraxia nu e bruxism, Tradiția nu e tradiționalism, nici Biserica birocratism !

Ea este comunitatea vie de oameni uniți și vertebrați de credința în Hristos, de speranța în Înviere, de dragostea milostivă pentru cei umiliți și obidiți.

Altfel, noi toţi cădem...

„Dar este Unul care ţine-n mână căderea asta, nesfârșit de blând.”

Să ne încredem doar în El !



** A spune, fără să intri simultan în pământ de rușine, că tu, cel care brutal invadezi, bombardezi, violezi, furi, ucizi în masă, minți de stingi acasă, trimiți tineri la moarte, promițându-le raiul în schimbul crimei oarbe,

a afirma din mijlocul acestor orori comise de tine că ești „în prima linie în lupta pentru păstrarea credinței creștine și a valorilor creștine împotriva întregii lumi apostate”,

a susține această infernală enormitate, a fi crezut de unii hipnotizați de rău că, totuși, ai dreptate:

iată cum arată răstignirea Adevărului în viziunea unor sacrilegi care se folosesc antihristic de ideea de creștinism în modul cel mai cinic, vulgar, pervers și trist.

Evanghelia, cea mai bună dintre vești, ne încurajează, însă:

„Cel ce va răbda până la sfârșit, acela se va mântui.” (Vasile Bănescu)

[Iorest]

În prealabil postat de crincrin

ȘI nu numai pe catolici, ci și pe cei doi prieteni tătari ai mei, Tunai Geafer și Semiran Abdurefi să-i iubiți, și pe mucosul ăla de țigănuș, obraznic și impertinent ca o carte scrisă în chineză, care mă exploatează în parcarea marketului ca pe un bleg al lui Dumnezeu, și pe el să-l iubiți, pe toți oamenii, până la ultimul dintre ei, oricât de diferit ar fi! Și dacă nu puteți face asta, vă rog eu mult, retrăgeți-mi prietenia și lăsați pe alții, că vreau să mor îmbrăcat în iubire și-n blândețe, luați-vă voi dreptatea de aici și lăsați-mă cu Înviatul meu Desculț și blând.
Că la poarta raiului te poți prezenta cu ce calendar vrei în dinți, îndreptat sau nu, dacă iubire n-ai, pe Dumnezeu nu-L ai. (Crin - Triandafil Theodorescu)

Dacă înşiri texte despre iubire nu însemnă că iubeşti aproapele ci că vrei să câştigi argumentaţia prin argumentul sensibil -lacrimogen, şi maneliştii cântă despre iubire dar nu prea-i cred cei deşteptaţi.

Crin Triandafil Theodorescu e vaccinist, preluat de cam toată presa main stream care primise bani de la guvern să ne bage pe gât inocularea obligatorie cu un ser despre care abia acum se descoperă efecte adverse.
Ce răspundere va avea faţă de oamenii care de frică s-au vaccinat şi vor duce după ei probleme de sănătate toată viaţa ?

„Da, m-am vaccinat fluierând şi o să fac şi boosterul. Pentru că singura grădină în care dau cu sapa e conştiinţa mea...
https://adevarul.ro/stiri-locale/con...l-2124124.html

Am găsit pe net un calendar calculat până prin 2100 şi cel mai târziu pica Paştile prin 8 mai, şi a mai căzut odată în anii 80 în 8 mai şi nu s-a vitriolat nimeni.
În rest rar cade în mai cam într-un deceniu de 2x maxim, între 90 şi 2000 nu a picat decât odată în mai, deci e o minciună că o să faci Boboteaza vara cum vâră sofismul ăla în argumentaţie.
În 1983 a picat Paştile în 8 mai şi va mai pica în 2070, cine mai trăieşte până atunci ?

Urmăriţi şi dvs când pică paştile
https://www.savastan.ro/paste.php

Când pică Paştile prin 4 - 9 aprilie şi începe prin februarie postul Paştilor, nu se gândeşte nimeni că e frig de cazi jos 90% din Post, a bătut un vânt în postul ăsta de făceai otită, plus că trebuie să înconjori Biserica în Vinerea mare şi în noaptea dinspre Duminica Paştilor prin ploaie şi frig care îngheaţă, nu vântişor de primăvară.

Ce plăcere e să ţii Paştile sau postul Paştilor la o vreme de Postul Crăciunului ?

Nu ne-am scârbit de frig, întuneric, facturi nesimţite, poate nici în Biserică nu se dă căldură că nu sunt bani şi se pun mai puţine cicluri de încălzire, stau mulţi cu vată în urechi că nu mai suportă curenţii de aer din unele parohii.