![]() |
![]() |
|
|
#1
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Trebuia și Iisus anatemizat că nu a avut toată viața sa parte de o femeie. Când te gândești că este Dumnezeu, creatorul feminității dar nu a avut parte de sexualitatea, frumusețea, gingășia unei femei. Să o țină în brațe să-i pupe boticul acela scump de păpusică. Să simtă că este bărbat... Aici se află cei mai acrii struguri, nu e de mirare că a avut astfel de cerințe: Sfânta Evanghelie după Matei Capitolul 19 12.Că sunt fameni care s-au născut așa din pântecele mamei lor; sunt fameni pe care oamenii i-au făcut fameni, și sunt fameni care s-au făcut fameni pe ei înșiși, pentru împărăția cerurilor. Cine poate înțelege să înțeleagă. |
#2
|
||||
|
||||
![]() Citat:
Epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel, cap 5. 31. De aceea, va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va alipi de femeia sa și vor fi amândoi un trup. 32. Taina aceasta mare este; iar eu zic în Hristos și în Biserică. Ba mai spune apostolul Pavel că femeia se va mântui prin naștere: Epistola întâia către Timotei a Sfântului Apostol Pavel cap 2.v5 Dar ea se va mântui prin naștere de fii, dacă va stărui, cu înțelepciune, în credință, în iubire și în sfințenie. Deci există citate atât pentru traiul în necăsătorie dar în curăție, cât și pentru căsătorie. Citat:
Citat:
Sfânta Evanghelie după Matei Cap. 8 20. Dar Iisus i-a răspuns: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; Fiul Omului însă nu are unde să-Și plece capul. Citat:
Dacă Biserica ortodoxă ar desființa ideea de mănăstire, ar face un abuz față de cei care au vocația traiului în castitate, dacă i-ar obliga pe toți preoții să nu se căsătorească le-ar schilodi personalitatea preoților care au familie, ar naște oameni frustrați care poate ar face copii în afara căsătoriei, așa e mai bine că e la vedere totul, asumat.
__________________
„Că s-a întărit mila Lui peste noi și adevărul Domnului rămâne în veac.” Ps.116, v.2. |
#3
|
|||
|
|||
![]()
Din fecioara!
E o mare diferenta fiindca fecioara nu si-a oferit trupul barbatului. Sf Ioan Botezatorul este cel mai vrednic om nascut din femeie.
__________________
Sublimă fărâmă a Sfintei Chemări, Zvâcnită din Vrerea divină, Mi-e sufletul vultur ce spintecă zări Și sus, printre stele, se-nchină.(pr. Dumitru) Last edited by Demetrius; 02.09.2021 at 00:53:28. |
#4
|
|||
|
|||
![]()
Da ai dreptate, mulțumesc pentru completare, a primit să vină în lume printr-o fecioară (fire femeiească) am vrut să zic, dar Maica Domnului a fost mireasă nemiresită cum e tradusă de către unii teologi rugăciunea-tropar - Apărătoare Doamnă.
__________________
„Că s-a întărit mila Lui peste noi și adevărul Domnului rămâne în veac.” Ps.116, v.2. Last edited by Iorest; 02.09.2021 at 14:52:46. |
#5
|
|||
|
|||
![]()
Ații revenit la setarile din fabrică. Ce legătură este intre situația sexuală a lui Iisus cu situația sexuală a mamei sale? E ca di cum ii spune mamei sale că nu a avut o relație cu o femeie iar ea îi răspunde lasă fiule că eu am fost virgină când Te-am născut. Ca nuca in perete. Probabil sunteți preoți că doar ei sunt în stare să nege realitatea pentru idei dogmatice imaginare.
|
#6
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Hristos umbla pe drumuri în călătorii misionare cu ucenicii, erau considerați niște oameni neobișnuiți, dacă Hristos ar fi avut fii trupești nu mai exista nici Treime, căci și aceia erau niște dumnezei după fire, nu avea nevoie de fii trupești din moment ce a avut fii după Har. Eu nu sunt preot, nu știu să fie preoți pe forum poate urmăresc fără cont discuțiile, e nevoie de preoți conștiincioși față de misiune, secerișul e mult, am văzut că s-a făcut muncă rodnică pe trinitas tv și doxologia, dar nu e de ajuns, în fiecare parohie de oraș cel puțin predica ar trebui să fie la nivel înalt și cateheza și magazinul cu cărți să fie alimentat și bine segmentat pe teme de interes căsătorie, monahism, sfinte taine, atitudini pro viață, bioetică pictură bisericească, muzică bisericească, arhitectură bisericească, obiecte de cult, abordări misionare.
__________________
„Că s-a întărit mila Lui peste noi și adevărul Domnului rămâne în veac.” Ps.116, v.2. |
#7
|
|||
|
|||
![]()
Dacă mama natură ar putea citi o asemenea marotă, v-ar avorta instantaneu. Chinuiți rău cerebelul pentru că nu înțelegeți că este conceput pentru acțiuni simple nu idei elaborate. Preocuparea robotită cât și trudnicia rugăciunii sunt pentru dumneavoastră. Lăsați bolta cerească aerienilor, că e posibil să vă frângeți gâtul. Fiecare idee filosofică pe care o arunc aici dvs o distorsionați cu o nonșalanță de gospodină ca și cum ați găti o oală de sarmale și explicați teoria orezului expandat. Am dedus că sunteți preoteasă(femeile în general au astfel de năzuințe filosofice "postculinare") :)))))
|
|