Raspunsuri duhovnicesti +

[cristiboss56]

Postul nu înseamnă doar înfrânare de la mâncare, ci mai ales o strictă înfrânare a simţurilor. Atunci când simţurile sunt hrănite de lucruri din exterior, ele transmit o cantitate corespunzătoare de otravă minţii şi inimii, care ucide viaţa în Domnul a bietului suflet. Părinţii noştri au atâtea să ne spună despre sfântul post al simţurilor.
Intreaga lor învăţătură este în special îndreptată spre curăţirea minţii de năluciri şi gânduri păcătoase şi către curăţirea inimii de sentimente care o întinează. In plus, el ne învaţă că noi trebuie să alungăm orice rău de la bun început pentru a păstra sufletul curat. De îndată ce orice gând rău se apropie chiar pe nesimţite, este absolut necesar să-l alungăm şi să spunem de îndată rugăciunea lui Iisus. Şi atunci când în acest mod noi înfruntăm gândurile care vin de la simţuri şi de la diavol, foarte curând vom simţi bucuria şi câştigul dobândite din postirea simţurilor. Dacă Eva şi-ar fi înfrânat văzul, ea n-ar fi otrăvit pe urmaşii pântecelui ei, adică pe toţi oamenii care s-au născut din ea. Pe scurt, înffânarea simţurilor îl mântuieşte pe om de iad.
Mă rog, copilul meu, ca tu să biruieşti gândurile de egoism şi de mândrie, căci din acestea şi din patimi asemănătoare izvorăsc toate celelalte patimi rele şi prin ele un biet suflet este aruncat peste stânca distrugerii. Să nu dai nici o atenţie gândurilor pătimaşe; ignoră-le complet, deoarece urâţenia răului e înscrisă pe chipul lor. Ignorarea gândurilor sugerate de diavolul aduce mântuirea. Smerenia e cea mai bună stratagemă, căci a nu te angaja în discuţia cu ele şi a alerga la Hristos prin rugăciune înseamnă smerenie.
Gândurile pătimaşe pot fî eliberate şi cu ajutorul exemplificărilor din Scripturi, dar lupta este dificilă, iar ostaşul lui Hristos trebuie să fie extrem de experimentat pentru a scăpa nevătămat, întrucât satana este şi el expert în Sfintele Scripturi şi el citează la rândul lui argumente pentru a-l prinde în capcană pe ostaşul lui Hristos. Prin urmare, orice îţi sugerează prin intermediul gândurilor - fie că e vorba de mândrie, slavă deşartă, critică - lasă să-ţi intre pe o ureche şi să-ţi iasă pe alta. Intrucât sunt gânduri pătimaşe, este inutil să porţi o conversaţie cu ele. Alungă-le! Spune-le: „Nu îngădui să mă întovărăşesc şi să vorbesc cu gândurile eretice" şi rămâi neclintit în rugăciune.
Să nu dai nici o atenţie la nimic din ceea ce îţi spune vrăjmaşul. De îndată ce e pe punctul să-ţi şoptească ceva la ureche, spune imediat: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă“ sau „Mântuieşte-mă“ cu repeziciune şi fără oprire şi îndată vei vedea că gândul - sau, mai degrabă, presiunea exercitată pentru a accepta gândul - a slăbit, iar tu nu îţi vei aminti ce încerca el să-ţi spună. Această metodă e mai simplă şi mai eficace decât discuţia în contradictoriu cu gândurile sugerate - deoarece după ce demonul a plecat şi a terminat tot ce avea de spus, n-a mai rămas nimic în urmă ca rămăşiţă sau urmă de gând, în timp ce în cazul discuţiei contradictorii, atunci când e învins şi pleacă, lasă în urma lui rămăşiţe şi resturi a ceea ce a dorit el să-i sugereze sufletului, adică vagi amintiri ale gândurilor cu care ai luptat. Cea dintâi metodă - adică să-ţi afli imediat scăparea în rugăciune - este relaxantă, iar sufletul este rapid liniştit. Pe de altă parte, cea de-a doua metodă - discuţia prin argumente contradictorii - este dificilă, iar dacă sufletul nu reuşeşte în acest fel, omul poate fi
vătămat în raport cu dibăcia de persuasiune a demonului.
Fugiţi de gânduri păcătoase, alungaţi nălucirile, idolii provocărilor, căci satana - „atotştiutorul" - vrea să vă despartă de Dumnezeu, Creatorul vostru. Căci atunci când el îl învinuieşte pe om prin intermediul unui consimţământ păcătos, Harul Duhului Sfânt pleacă, aşa precum o albină fuge de fum, iar atunci sufletul rămâne fără har şi bucurie şi se umple de descurajare şi întristare. Dar atunci când ne opunem nălucirilor de îndată ce ele apar în minte prin a le distruge sau a le respinge şi imediat punem mâna pe sabia duhului - sfânta mică rugăciune a lui Iisus - cu râvnă şi dorire, de îndată vom vedea gândul cel rău şi ticălos abandonându-şi postul şi cedând biruinţa minţii conducătoare, pe care harul şi mila lui Dumnezeu au întărit-o. Diavolul cel viclean nu poate suporta să îl vadă pe sfântul înger păzitor al sufletului nostru stând lângă noi.
AVVA EFREM FILOTHEITUL
Fragment din cartea "COMORI DUHOVNICEŞTI DIN SFÂNTUL MUNTE ATHOS"

[cristiboss56]

Postul înseamnă renunţare integrală la tot ceea ce te urâţeşte şi te înjoseşte ca fiu al lui Dumnezeu. De aceea, postul, fără dimensiunea sa spirituală, este ca un trup fără inimă, ca o nuntă fără mireasă. Şi viceversa. Nici postul spiritual nu poate exista fără cel biologic, alimentar: este ca şi cum ar fi o inimă fără corp, o mireasă fără nuntă. Totul este în complementaritate. Numai aşa putem trăi deplin bucuria şi lumina Crăciunului(Psf. IGNATIE - Episicopul Hușilor)

[cristiboss56]

Părinte, simt din partea unei persoane o apăsare, nu ştiu de ce mă urăşte!
Să ştiţi dumneavoastră că ura unui om, e mai puternică decât o vrajă.
Una dintre armele diavolului este ura, vine şi bagă ura între soţi şi ei nu-şi vorbesc, parcă sunt muţi, e ca un zid între ei. Mântuitorul spune: „să nu apună soarele peste mânia voastră”, faceţi mătănii cât mai multe ca să vă treacă supărarea. Mântuitorul spune: „trăiţi în iubire”, iar diavolul bagă ura ca să strice rânduiala lui Dumnezeu.
E bine ca atunci când unul greşeşte, celălalt să spună„Doamne, nu-i socoti păcatul acesta”. Rugaţi-vă unul pentru altul, la carte spune că bărbatul necredincios se mântuieşte prin femeia credincioasă, şi invers. Când vine mânia, plecaţi unul într-o cameră şi altul în alta, nu daţi prilej de ceartă, că se bucură diavolul, nu vă mai răniţi sufleteşte.
Diavolul se luptă să distrugă cetate mare ca să aibă plată mare, dar nu-l lăsaţi, aveţi atâtea arme împotriva lui: postul, rugăciunea, milostenia.
(Părintele Argatu V. Ioan, Răspunsuri duhovniceşti la întrebările credincioşilor ale Părintelui Ilarion Argatu, Editura Mila Creştină, 2005, p. 255)

[cristiboss56]

"Rețeta de mântuire" a părintelui Paisie Aghioritul pentru toți cei osteniți și împovărați
Limitați-vă nevoile materiale pentru că acestea creează poveri înfricoșătoare și neliniști.
Nu râvniți la oamenii care au bani, confort, slavă și putere, ci la cei care trăiesc în virtute, înțelepciune și dreaptă credință.
Nu cereți de la Dumnezeu lucruri care întăresc numai trupul, ci cereți, în primul rând, ceea ce este bun și folositor pentru suflet.
Schimbați-vă viața, descoperiți sensul vieții, câștigați timpul pe care l-ați pierdut în călătoria voastră de până acum pe acest pământ.
Nu vă încredeți în cugetul oamenilor lumești.
Vindecați-vă de bolile care domină în viața oamenilor care nu au învățat să postească, să se înfrâneze, să se roage și să nădăjduiască.
Nu deznădăjduiți, Dumnezeu este pretutindeni și îl iubește pe om.
Tăiați orice relație cu răul, trăiți liber, în acord cu voia lui Dumnezeu.
Arătați-vă credința și prin faptele dragostei față de aproapele.
Hotărâți-vă, ce vreți mai mult: să plăceți lumii sau să vă întoarceți lângă Dumnezeu.
Aproape toate problemele încep de la gură (de la felul în care vorbești, adică) și de asemenea de la cât de mult depinzi de patimile tale.
Să o iubești pe soția ta mai mult decât pe tine însuți. Cu faptele, nu cu vorbele. Și să nu-i vorbești niciodată urât, fiindcă de fiecare dată limba ucide și distruge dragostea. De asemenea, să luați aminte că unii părinți îi răsfață pe copiii lor și le fac toate voile. Și când răsfeți prea mult pe copil, devine egoist și o va lua pe o cale strâmbă. Mulți părinți au grijă să dea copiilor lor mai mult lucruri materiale. Aceasta este o greșeală. Trupul are multe pofte materiale, dar viață scurtă. Sufletul are veșnicie: alt drum, altă călătorie. Sufletul nu sfârșește în pământ, ci la Dumnezeu. Astăzi toți se ocupă de trup, iar nu de nevoile sufletului lor.
- Și care sunt nevoile sufletului, părinte?
- Iată, cum să-ți zic? Nevoile sufletului sunt felurite. Și bucuriile sufletului sunt altele decât cele ale trupului. Trupul ușor îl mulțumești, sufletul nu. Dacă ai bani și te duci într-un magazin mare, trupul este mulțumit. Dar ce poți să găsești pentru sufletul tău într-unul din magazinele acelea mari, cum le zice, supermarketuri, da. Sufletul are nevoie de alte lucruri. Sufletul are nevoie de pace, liniște, comunicare cu Dumnezeu. Pentru a se întreține trupul, este nevoie de bani și de pâinea cea de toate zilele, dar sufletul, pentru a se întreține, are nevoie de talanți dumnezeiești: pâinea cea cerească.
traducere şi adaptare: Laura Enache
sursa: ΑΓΙΟΡΕΙΤΙΚΟ ΒΗΜΑ www.agioritikovima.gr

[cristiboss56]

Să ne depărtăm de lucrurile pământeşti, că şi magii, atâta vreme cât erau în Persia, vedeau numai steaua; dar când s-au depărtat de Persia, au văzut pe Soarele dreptăţii!
Sa căutăm deci să fim şi noi ca magii! Să ne eliberăm de obiceiurile cele păgâneşti, să ne depărtăm mult de ele, ca să vedem pe Hristos; că şi magii nu L-ar fi văzut dacă nu s-ar fi depărtat de ţara lor. Să ne depărtăm de lucrurile pământeşti, că şi magii, atâta vreme cât erau în Persia, vedeau numai steaua; dar când s-au depărtat de Persia, au văzut pe Soarele dreptăţii; dar mai bine spus, nici steaua nu ar fi văzut-o dacă nu s-ar fi ridicat de acolo cu râvnă.
Să ne ridicăm şi noi! Lasă-I pe toţi ceilalţi să se tulbure! Noi să alergăm la casa Pruncului! Să nu ni se potolească dorul chiar dacă împăraţi, popoare şi tirani ne-ar tăia drumul. Aşa, vom depărta din calea noastră toate greutăţile. Că şi magii n-ar fi scăpat de primejdia care venea din partea împăratului, dacă n-ar fi văzut Pruncul. Înainte de a-L vedea, erau înconjuraţi din toate părţile de frică, de primejdii, de tulburări; după ce I s-au închinat, linişte şi siguranţă! Acum, nu-i mai primeşte steaua, ci îngerul, că prin închinare ajungând preoţi, I-au adus şi daruri.
Părăseşte dar şi tu, oraşul tulburat, pe tiranul ucigaş, nălucirea cea lumească, grăbeşte-te spre Betleem, unde este Casa Pâinii celei duhovniceşti. Eşti păstor? Vino şi vei vedea pe Prunc în colibă! Eşti împărat? Nu vii să-L vezi? Atunci nu ţi-e de folos porfira împărătească! Eşti mag? Asta nu te împiedică deloc, numai dacă vii să-L cinsteşti şi să I te închini Lui, nu ca să calci în picioare pe Fiul lui Dumnezeu.
Fă aceasta cu cutremur şi cu bucurie! Pot sta împreună bucuria şi cutremurul! Vezi să nu fii ca Irod şi să spui: “Că venind să mă închin Lui” şi venind să vrei să-L ucizi! Că lui Irod se aseamănă toţi cei care se împărtăşesc cu nevrednicie cu Sfintele Taine! “Unul ca acesta, spune Pavel, va fi vinovat faţă de Trupul şi Sângele Domnului”, pentru că au în ei înşişi pe mamona, pe tiranul pe care-l supără împărăţia lui Hristos, tiran mai nelegiuit decât Irod. Mamona vrea să stăpânească şi trimite pe cei ai lui să se închine lui Hristos numai de formă, dar Îl junghie când I se închină. Să ne temem, dar, ca nu cumva să avem chip de rugători şi de închinători, dar cu fapta să facem cele potrivnice. Când vrem să ne închinăm, să aruncăm totul din mâini! De avem aur, să-l dăm lui Hristos, să nu-l îngropăm în pământ! Dacă barbarii aceia I-au adus atunci aur ca să-L cinstească, cine eşti tu de nu dai nimic celui care are nevoie de ajutor? Aceia au făcut atât drum ca să vadă pe Cel născut, dar tu ce apărare mai poţi avea cînd n-ai de trecut nicio uliţă ca să cercetezi pe cel bolnav şi întemniţat? Ni-e milă negreşit de bolnavi, de întemniţaţi şi de vrăjmaşi, dar tu n-ai milă nici de Stăpânul şi Binefăcătorul tău.
Magii i-au adus aur, dar tu abia de-I dai o pâine. Magii au văzut steaua şi s-au bucurat, dar tu vezi chiar pe Hristos, străin şi gol şi nu-ţi tresare inima! Care dintre voi cei de faţă, care aţi fost încărcaţi cu atâtea binefaceri, aţi făcut o cale atât de lungă de dragul lui Hristos, ca barbarii aceia, dar mai bine spus, mai filosofi decât filosofii? Dar pentru ce vorbesc de cale lungă? Multe femei de-ale noastre sunt atât de trândave încât nu merg nicio uliţă ca să vadă pe Hristos, în ieslea cea duhovnicească, dacă nu sunt purtate de catâri. Alţii deşi pot să meargă pe picioarele lor, totuşi în loc să meargă la biserică, preferă afacerile şi teatrele! Barbarii aceia, înainte de a-L vedea, au făcut atâta cale de dragul lui Hristos! Tu însă nici după ce L-ai văzut n-ai râvna lor, ci-L laşi pe Hristos şi dai fuga să vezi pe actori, Îl vezi pe Hristos culcat în iesle şi-L părăseşti ca să vezi femei pe scenă. De câte trăsnete nu-s vrednice aceste purtări?
Sfântul Ioan Gură de Aur,

[cristiboss56]

Ajunul Craciunului este ultima zi de post din Postul Nasterii Domnului. Acest post, care incepe in ziua de 15 noiembrie si se incheie in ziua de 24 decembrie, ne aduce aminte de patriarhii si dreptii Vechiului Testament, care au petrecut timp indelungat, in post si rugaciune, asteptand venirea lui Mesia, Mantuitorul lumii.
Daca primele 39 de zile ale acestui post sunt mai usoare, din punct de vedere alimentar, intre ele existand mai multe zile in care Parintii Bisericii au randuit "dezlegare la peste", cea de-a patruzecea zi a postului este una de aspra postire, adica de ajunare. Obiceiul de a ajuna in aceasta ultima zi a postului este consemnat inca din secolul al IV-lea.
Astfel, in ajunul Craciunului, fiecare credincios ajuneaza dupa putere, pana la Ceasul al IX-lea (ora 15.00), nimic mancand. In unele zone, credinciosii ajuneaza pana mai tarziu, asteptand rasaritul luceafarului de seara, in amintirea stelei care a vestit magilor Nasterea Domnului.
Dupa ceasul pranzului, spre seara, se obisnuieste sa se manance grau fiert, amestecat cu fructe si miere, in amintirea postului Prorocului Daniel si al celor trei tineri din Babilon (Daniel 1, 5-16). Aceasta zi de post aspru mai aminteste si de postul tinut odinioara de catehumenii care, in seara acestei zile, erau botezati si impartasiti pentru prima data cu Sfintele Taine, in cadrul Liturghiei Sfantului Vasile cel Mare.
In seara zilei de ajun, credinciosii obisnuiesc sa manance o mancare dulce, numita in popor "Scutele lui Iisus". Cu faina, apa si sare se framanta niste lipii subtiri care se coc pe plita. Acestea se inmoaie intr-un sirop dulce (apa cu miere sau zahar) si se presara cu nuca macinata.
Nasterea Domnului este anuntata in lume de crestini prin colinde, primii care pornesc cu colindatul, in dimineata de Ajun, fiind copiii si tinerii. Acestia sunt primiti de crestini cu mere, nuci, covrigi si cu acele turte numite "Scutecelele lui Hristos". Pentru ca pana dupa Sfanta Liturghie din ziua de Craciun este inca post, colindatorii trebuie si ei primiti cu daruri de post (covrigi, turte, nuci, fructe).
Tot in ultima zi a postului Craciunului, preotul umbla pe la casele credinciosilor cu icoana Nasterii Domnului, spre a vesti maritul praznic al Intruparii Fiului lui Dumnezeu din Fecioara Maria. Din punct de vedere liturgic, putem spune ca aceasta traditie, a umblatului cu icoana, este un fel de slujba in afara zidurilor bisericii. Este o slujba savarsita pe ulite si pe stradute, prin curti si prin case, pe la ferestre si pe la usi. Precum odinioara facea crainicul, parintele se straduieste a anuta in tot locul si pe tot omul o mare veste: Dumnezeu se face om, ramanand insa Dumnezeu! Astfel, singurul lucru nou sub soare se arata vrednic de o asemenea mare vestire.
Fiecare preot vesteste Nasterea Domnului in parohia lui. In functie de marimea parohiei, preotul poate incepe sa umble cu icoana mai devreme sau mai tarziu. Astfel, la sate, aceasta vestire se petrece chiar in ajunul Craciunului, pe cand la orase, unde parohiile sunt mai mari si credinciosii mai numerosi, preotii incep sa umble cu icoana ceva mai devreme.
In ajunul Craciunului se citesc "Ceasurile Imparatesti" si se savarseste Liturghia Sfantului Vasile cel Mare unita cu Vecernia. In cadrul acestor slujbe sunt randuite spre citire mai multe profetii din Vechiul Testament privind Nasterea Domnului.
Daca ajunul Craciunului cade intr-o zi de sambata sau dumnica, slujba numita "Ceasurile Imparatesti" se muta in vinerea dinainte, aceasta zi devenind "zi aliturgica", adica zi in care nu se savarseste Sfanta Liturghie". Aceasta slujba a Ceasurilor este numita astfel deoarece, in lumea bizantina, la aceasta participau si imparatii, iar la noi se aduna in biserica toata familia domneasca.
Daca ajunul Craciunului cade in zilele de luni pana vineri, in ziua de ajun se va savarsi Liturghia Sfantului Vasile cel Mare, iar in ziua praznicului se va savarsi cea a Sfantului Ioan Gura de Aur. Daca ajunul va cadea insa intr-o zi de sambata sau duminica, in ziua de ajun se va savarsi Liturghia Sfantului Ioan Gura de Aur, iar in ziua praznicului se va savarsi cea a Sfantului Vasile cel Mare unita cu Vecernia.
Dupa noaptea de ajun, trei zile la rand, in toate bisericile se savarseste Sfanta Liturghie. Din pricina bucuriei marelui praznic al Nasterii Domnului, s-a randuit ca in perioada cuprinsa intre Craciunului si Boboteaza sa nu se faca ingenuncheri si plecaciuni. Exceptie fac insa canoanele primite de la duhovnic, savarsite in taina camerei fiecaruia.
"Fecioara astazi pe Cel mai presus de fiinta naste si pamantul pestera Celui neapropiat aduce. Ingerii cu pastorii slavesc si magii cu steaua calatoresc, ca pentru noi S-a nascut prunc tanar, Dumnezeu Cel mai inainte de veci."
"Nasterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, rasarit-a lumii lumina cunostintei. Ca intru dansa cei ce slujeau stelelor de la stea s-au invatat sa se inchine Tie, Soarelui dreptatii, si sa Te cunoasca pe Tine, Rasaritul cel de sus. Doamne, slava Tie!"
Teodor Danalache

[cristiboss56]

Cum să învăţăm viaţa duhovnicească?
Vieţuind în singurătate, mă hrănesc din Dumnezeieştile Scripturi, după poruncile Domnului şi din tâlcuirea lor şi, de asemenea, din predaniile apostoleşti, din vieţile şi învăţăturile Sfinţilor Părinţi şi ascult de ele; şi ceea ce este pe măsura înţelegerii mele spre a-I face pe plac lui Dumnezeu şi spre folosul meu sufletesc, transcriu şi învăţ: în aceasta constau viața şi suflarea mea. Vă sfătuiesc să faceţi la fel. Eu vă dau sfatul acesta spre binele sufletului, propunându-vă ceea ce pentru mine însumi socotesc a fi folositor (Sfântul Nil Sorski).