Raspunsuri duhovnicesti +

[cristiboss56]

Care sunt motivele principale ale slăbirii credinţei?
Motivul principal al slăbirii credinţei în Dumnezeu este unul: înmulţirea fărădelegilor dintre oameni. Credinţa a slăbit pe Pământ mai ales din cauza următoarelor păcate: mândria, neascultarea de cuvântul Evangheliei şi de păstorii Bisericii, înstrăinarea creştinilor de Biserică, lipsa de păstori buni, beţia, desfrâul etc. Acest adevăr ni-L arată însuşi Domnul nostru Iisus Hristos, când zice: „Iar din pricina înmulţirii fărădelegilor, iubirea multora se va răci”.
Din cuvintele Arhimandritului Cleopa Ilie - Îndrumări duhovnicești pentru vremelnicie și veșnicie.

[cristiboss56]

Rugăciune înseamnă să-L aducem pe Hristos înlăuntru inimii noastre și să-L iubim cu toată ființa noastră. „Să iubești pe Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, cu toată puterea ta și cu tot cugetul tău” , spune Sfânta Scriptură. Când omul Îl va iubi pe Dumnezeu și va avea comuniune cu El, nu-l va impresiona nimic pământesc. Devine ca un nebun.
Pune-i unui nebun cea mai bună muzică și nu-l va mișca sufletește. Arată-i cele mai bune picturi și nu le va da nici o importanță. Dă-i cele mai bune mâncăruri, cele mai bune haine, cele mai bune parfumuri și nu va lua aminte la ele, căci trăiește în lumea lui. Tot astfel și cel care are comuniune cu lumea cerească, este lipit acolo și nu se dezlipește pentru nimic în lume. Așa cum nu poți dezlipi pe copil din brațele mamei sale, tot astfel nu poți dezlipi de rugăciune pe omul care a înțeles noima ei. Ce simte pruncul în brațele mamei sale? Numai cel care simte prezența lui Dumnezeu, iar pe sine copil mic, va putea înțelege asta.Am cunoscut oameni care, atunci când se rugau, erau ca niște copii mici. Și dacă i-ar auzi cineva în vremea când se roagă, ar zice că într-adevăr sunt copii mici. Dacă ar vedea ce mișcări fac, ar zice că au înnebunit. Așa cum aleargă copilul, îl apucă pe tatăl său de mânecă și-i zice: „Nu știu cum vei face, dar să-mi faci ceea ce-ți cer”, tot cu o astfel de simplitate și îndrăznire Îl roagă și acești oameni pe Dumnezeu.
Rugăciunea este convorbire cu Dumnezeu. Uneori îi fericesc pe cei care au trăit în vremea lui Hristos, pentru că Îl vedeau și Îl auzeau pe Hristos Însuși și puteau să-I vorbească. Dar mă gândesc că noi suntem într-o situație mai bună, pentru că aceia nu puteau să discute mult cu El, în timp ce noi putem vorbi neîncetat cu el prin rugăciune.
Dacă ne aflăm în legătură continuă și „în neîntreruptă convorbire deschisă” cu Dumnezeu, vom preîntâmpina orice rău. Odată într-un autobuz era un monah care se ruga cu ochii închiși și toți ceilalți credeau că doarme. La un moment dat un camion, care venea din direcție opusă, s-a izbit de un stâlp de curent electric, iar mașinile care veneau din ambele direcții se ciocneau între ele, pricinuindu-se mare pagubă. Autobuzul însă s-a aflat la câțiva metri de drum, ca și cum ar fi fost luat de o mână nevăzută, și niciunul dintre pasageri nu a pățit nimic. Rugăciunea monahului i-a salvat.
Ca să comunici cu Dumnezeu și să afli odihnă, trebuie să te supraveghezi pe tine însuți și să ai trezvie, ca să-ți dai seama de greșalele tale, să te pocăiești și să ceri iertare. Altfel, chiar dacă vei simți o oarecare bucurie în rugăciune, aceasta nu va fi o bucurie duhovnicească. Nu vei avea înlăuntrul tău întrariparea duhovnicească care provine din comuniunea cu Dumnezeu.
Rugăciunea trebuie să se facă cu mintea curată, fără gânduri și reprezentări, chiar dacă acestea sunt chipuri ale lui Hristos sau reprezentări din Sfânta Scriptură, pentru că aceasta este primejdios, mai ales pentru cei care au multă imaginație și mândrie. Numai când vin gânduri murdare și de hulă să folosim reprezentări din Sfânta Scriptură. Dar cea mai bună „reprezentare” este conștiința păcătoșeniei și a nerecunoștinței noastre.
Din vol. VI al Cuviosului Paisie Aghioritul – Despre rugăciune, Editura Evanghelismos.
Traducere de Ierom. Ștefan Nuțescu.

[cristiboss56]

Să nu crezi că lupta cu patima e ușoară.
Nu.
Este nevoie de osteneală și de durere multă, nu glumă.
Să nu crezi că lupta este mică.
Trebuie să strigi ca nebunul întruna:
“Iisuse al meu, scapă-mă!
Preasfântă Maica lui Dumnezeu, ajută-mă!“
Ca o mașină sa meargă limba ta:
“Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă! Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă! Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă!”
Și când obosești, îți va veni o mângâiere pe care nu ai gustat-o niciodată.
Dar dacă te lenevești și nu te îngrijești, nu te vei vindeca în veac.
(Gheron Iosif Isihastul)

[cristiboss56]

15 citate duhovniceşti ale Sf. Siluan Athonitul:


Orice acțiune înaintea căreia sau după care nu poți spune o rugăciune e mai bine să nu o faci.
Ţine-ţi mintea în iad şi nu deznădăjdui.
Cine iubeşte pe Domnul, acela îşi aduce aminte întotdeauna de El, iar aducerea-aminte de Dumnezeu naşte rugăciunea.
Pentru a cunoaşte pe Dumnezeu nu e nevoie nici de bani, nici de averi, ci numai de smerenie.
Pentru cel care se roagă neîncetat, lumea întreagă devine biserică.
Calea nevoitorului ortodox este aceasta: el caută pe adevăratul Dumnezeu-Ziditorul.
Sufletul, când se roagă pentru lume, ştie mai bine, fără ziare, cum suferă întreg pământul, ştie şi care sunt nevoile oamenilor, şi îl doare pentru ei. Rugăciunea curăţă mintea şi ea vede mai bine totul.
Duhul smereniei bucură pe Domnul mai mult decât toate.
Dacă vrei să cunoşti pe Domnul, smereşte-te până la sfârşit, fii ascultător şi înfrânat în toate, iubeşte adevărul şi negreşit Domnul îţi va da să-L cunoşti prin Duhul Sfânt; şi atunci vei şti din experienţă ce este iubirea lui Dumnezeu şi ce este iubirea de oameni.
Dacă încercările ni se par anevoioase, e semn că nu ne-am încredinţat pe deplin voii lui Dumnezeu.
Dacă vrei să ai în mod simţit harul Duhului Sfânt, atunci smereşte-te, ca şi Sfinţii Părinţi.
Noi credem că adevărata libertate este a nu păcătui, a iubi din toată inima şi din toate puterile pe Dumnezeu şi pe aproapele.
Dacă Domnul nu ne face cunoscut prin Duhul Sfânt cât de mult ne iubeşte, omul nu poate să o ştie, căci e cu neputinţă pentru mintea pământească să înţeleagă din ştiinţă ce fel de iubire are Domnul pentru oameni.
Dacă vrei rugăciunea curată, atunci fii smerit, înfrânat, mărturiseşte-te cu sinceritate şi rugăciunea te va iubi.
Domnul iubește atât de mult pe om că îi dă darurile Sfântului Duh. Dar până ce învață să păstreze harul, sufletul trece prin multe furtuni.

[cristiboss56]

PUTEREA RUGACIUNILOR MAICII DOMNULUI:
Pentru a avea o imagine despre acest mare Har al Maicii Domnului, trebuie să ne aducem aminte întotdeauna cuvintele pe care le-a rostit părintele Ioan din Kronstadt despre ea. Într-una din predicile sale, el spunea că, dacă s-ar uni îndrăzneala în rugăciunile înălţate de toţi îngerii şi sfinţii pentru noi păcătoşii spre tronul dumnezeiesc, luate împreună, n-ar întrece îndrăzneala pe care o are Una Singură, Preacurata Născătoare de Dumnezeu.
Îngerii şi sfinţii sunt o reflectare a slavei dumnezeieşti pe care aceştia o manifestă într-o măsură sau alta, şi numai Maicii Domnului Singure îi este caracteristică toată slava dumnezeiască. Nu degeaba Sfânta Biserică o numeşte pe ea Împărăteasa Cerului.
Ea salvează de la pieire oameni care au pierdut orice speranţă de îndreptare, orice nădejde de mântuire. Iată de ce ea este denumită de Biserică - nădejdea celor fără de nădejde. Ea îi face curaţi şi sfinţi pe cei desfrânaţi, cuprinşi cu totul de patimile trupeşti, căzuţi în întregime sub puterea diavolului. Ea poate salva chiar şi pe cei care s-au lepădat de credinţa în Hristos, care au lăsat pe Dumnezeu, Biserica Lui cea Sfântă, toate Tainele acesteia şi se află cu totul cuprinşi în braţele diavoleşti.
(Sfântul Ierarh Serafim (Sobolev) Făcătorul de minuni din Sofia

[cristiboss56]

BLÂNDEȚEA :
Blândețea e strălucita virtute care se opune cu succes mâniei: înfrânând-o, calmând-o și transformând-o din păcat, în faptă bună. Într-adevăr, blândețea moderează mișcările mâniei, însuflețește sentimentele pașnice, liniștește sufletul, gonește din inimă toate urile, tratează pe aproapele cu umanitate și bunătate și depărtează din vorbele noastre tot ce este aspru. Dar spre a practica blândețea, de mai multe ori trebuie omul să tacă, tocmai când ar vrea să vorbească și să vorbească tocmai când ar vrea să tacă, să cedeze chiar când ar putea să se apere, sau să se împotrivească. „Fericiți cei blânzi - zice Mântuitorul - că aceia vor moșteni pământul ” (Luca 23, 25).
Protosinghel Nicodim Măndiță

[cristiboss56]

Biserica noastră Ortodoxă nu este doar una dintre Bisericile creştine. Ea este prin excelenţă Biserica lui Hristos, este Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolică.
Este Biserica care constituie continuarea ne*întreruptă a Bisericii Apostolice. Ortodoxia noastră este Biserica ce se află în legătură directă cu izvoarele inepuizabile şi făcătoare de viaţă ale adevărului pe care ni L-a descoperit Hristos Însuşi, Mântuitorul nostru cel întrupat.
Mergând cu gândul până la rădăcinile Bisericii noastre Ortodoxe şi aducându-ne aminte de itinerariul ei istoric ajungem la epoca Apostolilor Domnului şi împreună cu aceştia intrăm şi noi în foişorul unde a avut loc Pogorârea Sfântului Duh. Îngenunchem pe culmea Golgotei şi îl atingem pe întemeietorul şi Făcătorul Bisericii noastre, Domnul nostru Iisus Hristos.
Sfinţii Apostoli au avut experienţa adevărurilor în care credeau şi pe care le propovăduiau. Ei cu adevărat îl văzuseră pe Domnul, îl auziseră cu urechile lor, trăiseră alături de El şi fuseseră, aşa cum spune Sfântul Evanghelist Luca, de la început văzători şi slujitori ai Cuvântului
Trăind şi noi azi în cadrul continuatoarei neîntre*rupte a Bisericii, Ortodoxia noastră, primim experienţa adevărurilor credinţei, trăim în Hristos, îl primim pe Acesta în viaţa liturgică a Bisericii noastre şi mai ales de fiecare dată când ne împărtăşim cu Trupul şi cu Sângele Lui.
Participând la viaţa Bisericii noastre simţim înlăun trul nostru prezenţa lui Hristos. Şi nu este exagerare dacă spunem că putem şi noi să repetăm, spunând împreună cu Sfinţii Apostoli: Ceea ce era de la început, ceea ce noi am auzit, ceea ce cu ochii noştri am văzut, ceea ce am privit şi ceea ce mâinile noastre au pipăit despre Cuvântul Vieţii…
Biserica noastră Ortodoxă a păstrat neîntreruptă succesiunea apostolică prin Tainele Preoţiei şi ale vredniciei arhiereşti şi a păzit continuarea ei prin Tradiţia Ortodoxă şi prin luptele Marilor Părinţi, ale marilor ei apărători şi prin lupta vie a Mucenicilor, de la Sfinţii Apostoli până astăzi.
Biserica noastră Ortodoxă a păstrat neatins şi în*treg adevărul credinţei revelate a lui Hristos, în pofida înfricoşătoarelor piedici pe care le-a întâlnit şi a luptelor şi atacurilor la care a fost supusă.
Kallinikos Karousos, fostul mitropolit al Pireului, Adevăruri mari, în cuvinte simple: Ghid de viață duhovnicească, Editura Egumenița, 2017