Despre sinodul cretan ,pareri

[suslik]

Iuliu, uneori imi dai mpresia ca scurta influenta pe care o avusera zisisul si hamsterul vulcanos asupra mea (la inceput, datorta unei perechi cu care sint sau am fost prieten si care sint pe felie cu popa din pireu) trecu acum la tine. :))
Glumeam, dar, acum, foarte serios: cum e posibil ca o erezie sa fie definita ca erezie altfel decit episcopal, eu nu inteleg. Da, arianismul punea niste problme. Insa tocmai aici se vede rolul urias al ierarhiei intrunite in sistem sinodal ( si chiar si asa se poate gresi, dovada sinoadele tilharesti): interpretarea scripturilor trebuie facuta sub indrumarea Bisricii. Pentru ca textele religioase sint ca un caleidoscop: din unele unghiuri se vede deva, din altele, altceva. Interpretarile si interpretativitatea sint cele mai bune dovezi ale entropiei din glorioasa minte umana. Doar Biserica, prin ierarhi ei ortodocsi, reuniti ecumenic poate da raspunsuri corecte. De pilda, lui Arius i-a tunat o anume interpretare antitrinitara. No, parea, si multora, inclusiv unor imparati, ca are dreptate. Pe de alta parte, cinicul din mine nu poate sa nu observe ceva ce este vizibil oricaror ochi mentali neacoperiti de lentila deformanta a evlaviei: ca si in istoria eclesiastica, ca si in cea mundana, invingatorul scrie istoria, deci dogmele sale sint cele corecte. E greu sa nu devii sceptic-relativist, cind vezi acest pattern repetindu-se de atitea ori. Si argumentul cu logica nu tine, intrucit si logica interna argumentelor teologice poate fi pervertita (suna mai dur decit nuanta corecta, intentionata de mine, nuanta data de cuvintul "biasata", cuvint luat de la sufocantii nostri ocupanti). Mintea umana tinde, si trebuie sa tinde, la obiectivitate cit mai absoluta, dar evident e incapabila de asta, chiar si pe terenul teologiei. Iar chestia cu inspiratia Sf. Duh, intotdeauna cind e vorba de "ai nostri", e undeva intre superstitie si propaganda.