Raspunsuri duhovnicesti +

[cristiboss56]

Care este cel mai bun dascăl al rugăciunii?


Este însăşi sfânta rugăciune, după cum spune Sfântul Macarie cel Mare: „Eu ştiu că nu ştii săĺ te rogi, dar roagă-te cum poţi şi cât mai des şi rugăciunea singură te va învăţa să te rogi”. Deci, să ne rugăm cum putem şi cât mai mult şi văzând Dumnezeu râvna noastră ne va ajuta să dobândim rugăciunea cea adevărată a inimii şi darul lacrimilor.

(Arhimandrit Cleopa Ilie, Lumina şi faptele credinţei, Mitropolia Molovei şi Bucovinei, p. 131)

[cristiboss56]

<<Fă Rai din ce ai!
Gândurile sunt coroană de spini sau de flori pe capul fiecăruia!
"Cu un cuvânt bun, faci şi pe cel rău, bun"!
Iar Sfântul Chiril spune aşa:
"Cel ce face din rău, bun, este Gura Duhului Sfânt!"
Oamenii sus-puşi sau cei cu averi mari, suferă niste greutăţi enorme. Adică Slavici, când a scris în Romanul "Moara Cu Noroc": „Omul să fie mulţumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăţia ci liniştea colibei tale te face fericit” a scris, ca sa putem noi întelege, zduncinul şi necazul celor plini de bani, dar fără linişte. De aceea, Evanghelia, n-o poţi aplica nici bogatului, nici săracului, nici intelectualului şi nici omului simplu..
Evanghelia o poţi aplica numai omului străpuns de fiorul credinţei sănătoase şi sfinte.
Căci poţi să ai un intelectual de marcă şi plin de diplome, şi să fie zero, şi poţi să ai un om simplu şi modest, aşa cum spune Sfântul Antonie: "CERUL ŞI PĂMÂNTUL SUNT CĂRŢILE MELE" sau orice om care a învăţat o rugăciune sau o plidă din Pateric „Trei voi, trei noi, miluieşte-ne pe noi!“ şi să te trezeşti că acolo vezi credinţa, aşa cum spunea Mântuitorul, pe care nu ai văzut-o nici în Israel!>>

Părintele Calistrat

[cristiboss56]

Toată pocăința trebuie făcută cu bucurie. Pocăința se face cu fața spre viitor. Eu nu sunt pentru o pocăință care privește doar în trecut. Noi privim viața în față, mergem înainte. Trecutul e irecuperabil. De aceea, pocăința se face în prezent, cu fața spre viitor, căci ea este, în esența ei, părăsirea păcatului, nu altceva. Eu n-am fost niciodată pentru o pocăință „de penitenciar”, ci totdeauna am îndemnat spre o pocăință senină, cu nădejde, cu bucurie. Și atunci, iată, dacă pocăința e făcută cu bucurie, înseamnă că există o strânsă legătură între pocăință și bucurie, și nu se exclude pocăința, atunci când e de față bucuria.

Gândiți-vă, de exemplu, la fiul risipitor (tare-mi place mie pilda aceasta!) care, atunci când s-a întors, a fost primit de tatăl lui, care l-a îmbrățișat, l-a sărutat, a dat poruncă să se sărbătorească venirea sa, făcând mare ospăț de bucurie. Dacă el s-ar fi pocăit cu tânguire, n-ar fi putut participa la ospăț. Or, tatăl nu i-a cerut nimic.

Ce i-a cerut Domnul Hristos, de pildă, Sfântului Apostol Petru, ca să fie reașezat ca apostol, după ce s-a lepădat de trei ori? A treia zi i S-a arătat deja Domnul Hristos! A pus accent pe iubire - iubirea-i fericire, iubirea-i bucurie! În esența ei, așa cum am spus mai înainte, pocăința este părăsirea păcatului, nu tânguirea pentru păcat. Adică, Dumnezeu nu vrea să fim o ceată de tânguitori, ci vrea să fim oameni care să ne bucurăm de El, de Evanghelia Lui, de cuvântul Lui, de darurile Lui.

(Arhimandrit Teofil Părăian)

[cristiboss56]

Parintele Paisie

Despre rugăciune
Orice rugăciune este dar de la Dumnezeu. Dar noi, cei mai slabi, avem rugăciunea gurii. Deocamdată împlineste-o pe asta, tătucută. Fântâna e adâncă, dar funia e scurtă si găleata e mică. Citeste dimineata Acatistul Maicii Domnului iar seara citeste Paraclisul ei. Crezul - neapărat, măcar o dată pe zi, si Psalmul 50 de două-trei ori pe zi... Mai mult, canonul e benevol: "Tatăl nostru" fără număr, "Doamne Iisuse" fără număr, metanii fără număr. Fiecare cuprinde cât poate; nici albina nu poate lua tot nectarul din floare. Dar tare-i bine dacă faci oleacă de rânduială. Eu mă stiu pe mine: dacă mă scol de dimineată si-mi fac oleacă de canon, parcă sunt un alt om toată ziua. Dar dacă te scoli dimineata si te învârtesti asa, prin casă - că mai am asta de făcut, mai am si treaba astălaltă -, apoi nu-ti merge bine toată ziua. Asa că să faci oleacă de canon în fiecare zi, ca dreptul Iov, care aducea jertfă în fiecare zi pentru feciorii lui - poate au gresit ceva cu gândul.
Să faci în fiecare zi câte metanii poti către Maica Domnului - cel putin 12 metanii - si la fiecare metanie să spui asa, ca baba: "Maica Domnului, nu mă lăsa... nu mă lăsa, Măicuta Domnului". Să n-o uiti pe Maica Domnului, tată, să n-o uiti, că tare-i bună Măicuta Domnului. Asa, tătucută, să nu lasi rugăciunea... Mai fă o metanie, mai citeste un psalm, mai spune un "Doamne Iisuse"... Trebuie să faci oleacă de rânduială. Că o cămasă murdară nu se spală numai cu apă, ci trebuie si săpun si altceva mai tare care să o curete...
Si dacă spui de 100 de ori "Doamne Iisuse", măcar de 10 ori să fii cu gândul acolo. Când stai de vorbă cu cineva, nu stai de vorbă cu dosul... D'apoi când vorbesti cu Dumnezeu! Asa îmi spunea si mie părintele Daniel, săracu': "Paisie, bre, nu lăsa gândul să iasă afară din chilie"...
Gândurile mai vin, dar tu nu sta de vorbă cu ele, nu le lua în seamă. Caută să-ti fie tot timpul mintea ocupată cu rugăciunea; tot timpul să spui "Doamne Iisuse". Să te obisnuiesti să spui tot timpul rugăciunea asta, iar pentru fiecare Acatist sau Paraclis necitit într-o zi să faci câte 24 de metanii - măcar atât... Acum, la miezul noptii, aici la Sihla (si la Sihăstria) se face priveghere. Încearcă să te scoli, fă măcar trei cruci, spune "Împărate ceresc", "Tatăl nostru" si ce mai stii tu, fă 24 de metanii - si ai stat la toată privegherea...
Când nu poti plânge la rugăciune, asta este si pentru umilinta noastră, tătucută, ca să ne smerim. Nu trebuie neapărat să plângem în hohote. "Jertfa plăcută lui Dumnezeu este duhul umilit, inima înfrântă si smerită Dumnezeu nu o va urgisi."
Că si diavolul te ajută câteodată să plângi, ca pe urmă să te mândresti si să te pierzi. Venea aici o femeie, si o dată mi-a spus: "Eu, părinte, fac în fiecare zi câte 100 de metanii" - dar făcea fără blagoslovenie. Si i-am spus asa: "De acum înainte, să nu mai faci 100, să faci numai 24 de metanii pe zi. Atât ai blagoslovenie". Si a venit la mine după o lună de zile plângând si mi-a spus: "Părinte, nu reusesc să mai fac cele 24 de metanii pe zi. Nu stiu ce se întâmplă, dar nu pot să mai fac - eu, care făceam câte 100 de metanii si încă îmi era foarte usor să le fac, acum în nici una din zile nu am reusit să fac 24 de metanii, asa cum mi-ai spus". Ai văzut? O lupta vrăjmasul, pentru că astea erau făcute cu blagoslovenie. Când făcea câte 100, era si oleacă de mândrie acolo.
Asa că tot ce faci să faci cu blagoslovenia duhovnicului. Acolo unde esti tu, mergi la duhovnic si spune-i să-ti dea el să ai o rânduială de rugăciune. El să stie rânduiala rugăciunii tale, iar tu atâta să faci, pentru cât ai blagoslovenie. E bine să ceri sfat si blagoslovenie si pentru o faptă bună pe care vrei s-o faci, sau pentru o zi de post... Tot ce faci să faci cu blagoslovenia duhovnicului, tătucută, ca să nu aibă îndrăzneală vrăjmasul la osteneala ta...

[cristiboss56]

"Dragostea este tocmai extrema suferinţă, durere, pentru că omul este nedesăvârşit şi, totodată, minunarea pentru că el este uluitor, irepetabil de frumos.

Şi iată, dacă priveşti măcar o dată la om în felul acesta, poţi să îl îndrăgeşti în pofida a tot ce le sare în ochi altora.

Taina iubirii faţă de om începe în clipa în care ne uităm la el fără dorinţa de a-l poseda, fără dorinţa de a stăpâni asupra lui, fără dorinţa de a ne folosi în vreun fel de darurile lui sau de personalitatea lui, ci doar privim şi ne minunăm de frumuseţea care ni s-a descoperit."

Mitropolitul Antonie Bloom de Suroj.

[cristiboss56]

Părintele Constantin Necula îi sfătuiește pe cei care doresc să țină Postul Paștelui să nu considere că acesta este o cură de slăbire și nici o obligație, ci o bucurie.



„A posti înseamnă a vorbi mai puțin, a munci mai atent, a ne iubi cu mai mare grijă, a fi mai atenți la tot ceea ce Dumnezeu ne-a dăruit”, a explicat, preotul Constantin Necula, consilier misionar și de imagine al Mitropoliei Ardealului.



Potrivit acestuia, „postul nu e un post vegan în modul vegan al acțiunii”. „Dincolo de a nu mânca și a nu bea, înseamnă a te așeza în liniștea lui Dumnezeu. Nu în ultimul rând nu este o obligație de serviciu, postul este o bucurie. Este un mod al lui Dumnezeu de a se face cunoscut oamenilor și de a-i face pe oameni să înțeleagă adevăratul ritm al vieții. Apoi, una dintre propunerile pe care putem să o facem liniștiți în timpul postului este să vorbim mai puțin, să muncim mai atent, să ne iubim mai cu grijă, să fim un pic mai atenți la tot ceea ce Dumnezeu ne-a dăruit, pentru că, până la urmă, nu vine chiar totul din construcția financiară a lumii, ci și din partea morală a lumii”, a spus părintele.

El a adăugat că postul nu trebuie fie confundat cu o obsesie a mâncării.
„Trebuie să fim atenți ca să nu facem din a nu mânca o obsesie și nici din a mânca o obsesie. Trebuie să învățăm să trăim într-un echilibru așa cum ni-l îngăduie Dumnezeu. Sunt convins că cei care au munci foarte grele pe șantier sau în alte condiții au micile lor derogări dumnezeiești. Nu cred că Hristos stă cu o carte de rețete să controleze oamenii, dar răstignirea Mântuitorului ne obligă la un pic mai multă atenție și să înțelegem că nu asta trebuie să fie principalul scop al postului. Noi nu mâncăm, ca să ne împărtășim. Noi nu mâncăm, pentru ca să putem să mâncăm în noaptea de Înviere trupul și sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos”, a afirmat Constantin Necula.

Întrebat cât de mult contează Postul Paștelui pentru el ca preot, părintele Necula a răspuns: „Foarte mult, pentru că mă ajută să-mi întăresc relația cu toți credincioșii, pentru că vezi încă o dată sute de oameni, în Postul Mare spovedești, chiar tu ca preot te reașezi în normalitatea preoției tale. Postul este un exercițiu pe care trebuie să îl avem tot timpul, pentru că niciodată nu trebuie să mâncăm pe săturate, niciodată nu trebuie să facem niciun abuz. Cred că a posti înseamnă a refuza să te prostești”.

[cristiboss56]

ESTE GREU SĂ MENŢII O RELAŢIE CURĂŢA CU O FATĂ PÂNĂ LA CĂSNICIE?

Ai putea dumneata să te mai uiţi în ochii unei fete după ce ţi-ai bătut joc de ea, după ce i-ai călcat în picioare fecioria? Să ştiţi că numai cel care păstrează o desăvârşită curăţenie în gânduri este prieten adevărat. Eu când mă uit la copil, rămân cutremurat când văd că se atentează la el. Sunt monştrii care vor să folosească trupuşorul copilului. Este o monstruozitate. Eu nu pot înţelege. Un individ care se atinge de un copil, sau se atinge de curăţenia unei tinere FACE O MONSTRUOZITATE CARE DEPĂŞEŞTE ŞI PE DIAVOLUL.

CÂND VĂD UN COPIL EU MĂ SFINŢESC! Se trezesc în mine toate gândurile cele sfinte şi mari, când mă uit la un copil. Acelaşi lucru se întâmplă când mă uit la orice om - mă sfinţesc, mă curăţesc. Aşa trebuie să fie şi prietenia între băiat şi faţă: să păstreze această frumuseţe. Sigur că există impulsuri, pentru că ai în spate păcatul strămoşilor, păcatul strămoşesc, şi ispitele vin. Dar DACĂ UN TÂNĂR ESTE CUMINTE, DEŞTEPT ŞI SE ROAGĂ, ŞTIE SĂ-ŞI RESPECTE PRIETENA.

Omul se satură foarte repede de plăceri, nu mai vrea să o vadă pe femeie şi din această cauză divorţează. De aceea se sparge iubirea sufletească şi legătura dintre bărbat şi femeie devine o legătură de circumstanţă, de interese. De multe ori când stau de vorbă cu oameni căsătoriţi şi când le vorbesc de soţ sau soţie văd că se încruntă. Nu le face plăcere. S-au săturat unul de altul. Şi trăiesc, se forţează să trăiască, că mai au copii, mai au interese materiale.

Dar nu se mai iubesc, nu se mai respectă. De aceea ESTE NEVOIE DE PURITATE, DE CURĂŢENIE, DE CUMPĂTARE. ELE SUNT NECESARE CA SĂ SE PĂSTREZE ECHILIBRUL ÎN VIAŢA OMULUI ŞI TOT PRIN ELE SUNT PĂSTRATE DRAGOSTEA ŞI ARMONIA ÎN VIAŢĂ.

Sf. Parinte IPS Iustinain Chira