Raspunsuri duhovnicesti +

[cristiboss56]

În prealabil postat de cristiboss56

Dintre toate patimile, mandria intuneca cel mai mult constiinta omului si-l face sa nu-si cunoasca bolile sufletului, nici pe cele mici si tainuite, nici pe cele mari si vadite. “Trufia pricinuieste uitarea pacatelor“, spune Sfantul Ioan Scararul.

“Multi dintre cei mandri nu se cunosc pe ei insisi socotind ca sunt nepatimasi, si-au vazut saracia virtutii in ceasul iesirii din viata“.

Mandria este cea care duce pe om la “indreptatirea de sine”, dupa cum spun Parintii, care-l face sa nu-si recunoasca pacatul si sa nu fie constient de el.

Se intampla ca insusi omul duhovnicesc nu-si cunoaste patimile, pentru ca adesea, dupa cum arata Sfantul Maxim Marturisitorul, ele se afla in stare de nelucrare (anergesia) sau, altfel spus, sunt inactive ori dormiteaza. Nemiscarea lor indelungata il face chiar pe cel veghetor sa se socoteasca lipsit sau izbavit de ele. Iar atunci, pacea sufletului sau nu este altceva decat o mare inselare.

Intr-adevar, pe langa pacea pe care o rodeste nepatimirea, la care se ajunge pe culmile nevointei, cand omul este cu adevarat izbavit de orice patima, exista, dupa cum arata Evagrie, o stare de pace mincinoasa, care rezulta din retragerea demonilor, atunci cand acestia sunt siguri ca in fapt bietul suflet se afla in stapanirea lor. De pilda, atunci cand fie slava desarta, fie mandria iau locul tuturor celorlalte patimi.

Se mai poate ca, prins in multimea si agitatia treburilor lumesti, omul sa nu-si simta patimile, preocuparile de zi cu zi impiedicandu-l sa-si cunoasca starea.

“Prin trup, sufletul e distrat si uita de patimi“,

spune, in acest context, Avva Dorotei; insa, spune tot el,

“sa vina careva dintre voi, sa-l inchid intr-o chilie intunecoasa, sa nu manance, sa nu bea, sa nu doarma, sa nu se intalneasca cu nimeni, sa nu cante psalmi, sa nu se roage, nici sa-si aminteasca deloc de Dumnezeu numai trei zile. Si vei afla ce fac patimile cu el“.

Cand insa omul paraseste cararile lumii si incepe sa umble pe calea duhovniceasca, se starnesc in el cu furie patimi pana atunci nestiute sau care-i pareau cu totul mici si neinsemnate.

“Sa nu ne miram – spune Sfantul Ioan Scararul – daca, intrand in arena nevointei, ne vom vedea la inceput mai patimasi decat in viata din lume […]. Caci fiarele ascunse, mai inainte nu se aratau“.

Iar Avva Talasie atrage atentia asupra faptului ca:

“in sufletele noastre se ascund patimi foarte rele. Ele se dau pe fata insa abia atunci cand respingem lucrurile“.

Cel mai adesea, in vreme de ispita afla omul care-i sunt patimile.

“Sunt multe patimi in suflet pe care nu le cunoastem pana cand nu vine ispita, ca sa ni le arate“, spune Evagrie.

De asemenea,*omul nu-si cunoaste patimile cata vreme nimeni si nimic nu i le trezeste si nu i le rascoleste.*Daca nu are ganduri pacatoase, aceasta nu inseamna ca e lipsit de pacate, ci doar ca pe moment lipseste lucrul in stare sa i le starneasca.

“Altceva este a te izbavi de ganduri si altceva a te elibera de patimi.Adeseori se izbaveste cineva de ganduri, cand nu sunt de fata acele lucruri fata de care are anumite patimi. Dar patimile se ascund in suflet, iar cand se arata lucrurile, ies la iveala“.

Stim din viata pustnicilor ca in singuratate nu se misca in om patimile pe care le isca intalnirea cu semenii; dar ele se ivesc indata ce se paraseste sihastria.

“Negresit,*orice patimi nevindecate vom duce in pustie, le vom simti acoperite in noi, si nu sugrumate“,

spune Avva Ioan Casian.

“Cate un om pare rabdator si smerit pana nu s-a intovarasit cu cineva, dar cum s-a ivit prilej de iritare, il si vezi revenit indata la firea lui de mai inainte.*Patimile ce stateau ascunse au si irupt ca niste cai fara zabala care, dupa o prea lunga odihna, tasnesc navalnic si salbatic din grajd, ranindu-l de moarte pe cel care-i mana.*Intr-adevar, intrerupand legaturile noastre cu semenii si mai mult se aprind in noi patimile daca n-au fost sugrumate mai inainte“.

Acelasi Sfant Parinte, in alta scriere a sa, spune din nou ca*daca omul nu lupta impotriva patimilor sale si nu le smulge din suflet, ele nu pier, ci, dimpotriva, se intaresc tot mai mult:

“Sa stim bine ca daca ne retragem in locuri indepartate si pustii fara sa ne fi curatit de toate patimile noastre, nu inseamna ca, nemaiputandu-le practica acolo, ele nu exista in noi ca dorinta.*Ramane ascunsa in noi, serpuind oarecum, radacina tuturor patimilor daca n-a fost smulsa, si o simtim dupa oarecare semne ca traieste inca in noi. Si nu doar traieste, ci si sporeste tot mai mult“.

“Lucrarea pacatului ne lipseste, iar nu pofta.*Aceste patimi, daca ne amestecam din nou cu oamenii, de indata ies din hrubele simturilor noastre, dovedind ca ele nu se nasc atunci cand tasnesc cu putere, ci ca abia atunci au iesit la iveala, dupa ce statusera multa vreme ascunse“.

Invatatura Sfantului Parinte e limpedeana nu e deplin starpita din suflet, patima ramane vie si creste in ascuns, fara ca omul sa-si dea seama; si, pe masura ce creste, capata tot mai multa putere si, indata ce afla prilejul, izbucneste cu cea mai mare furie.*Aceasta se intampla insa numai daca omul e lipsit de luare-aminte si nu se straduieste s-o biruie cu puterea harului.

Vedem din toate aceste texte ca*pornirile patimase ale omului nu sunt determinate, asa cum se crede cel mai adesea, de circumstante exterioare.*Evenimentele si oamenii nu fac decat sa dea la iveala patimile ascunse in suflet.