![]() |
![]() |
|
|
#1
|
||||
|
||||
![]()
"gpalama", n-am spus despre studiile mele tuturora de aici, ci unei singure persoane, Alin B., care întotdeauna intervine agresiv, zeflemitor, batjocoritor, ironic, niciodată cu bucurie și blândețe. Iar eu te-am întrebat cu blândețe dacă te arde, iar ție, pentru că ești plin de bătrânețe, ți-a sărit muștarul. Unde e dragostea și răbdarea ta? Dacă ai fi în vârstă, ar trebui să fi înțelept și blând, dar "cu măsura cu care judeci, cu aceea vei fi judecat."
Deci eu n-am avut nimic cu tine, tu ești cel ce a venit primul și ai postat aici pe topic, foarte supărat pe acțiunile mele, dorind să mă dai de toți pereții, că doar sunt caz patologic, nu? Și-acum mai tare te-ai iritat, că te arde tupeul meu, spui... De ce mă bagi în seamă? Dacă nu știi să fi blând, să mă ajuți cu bucurie și nădejde, să te bucuri de bucuriile mele, să plângi cu mine în suferințele mele, atunci care-i scopul pentru care-mi scrii? Iar felul cum ai vorbit tu, Hristos nu a vorbit cu ucenicii și Apostolii Lui și nici cu cei ai timpului Lui care-L huleau și care nu erau credincioși învățăturii Sale, decât foarte puține cuvinte aspre, dar pline de dragoste, care se simțea, spre vindecarea lor, nici Sfinții Părinți, Sfinții Mucenici nu au vorbit aspru cu nimeni, decât cu păgânii și ateii vorbeau așa, din nou spre vindecare. Iar păgân și ateu, deci eretic, nu sunt. Deci dacă suntem frați de credință, de ce vorbești așa? Nu înțeleg de ce crezi că merit acel limbaj. Smerenia înseamnă cu totul altceva decât un om să-l apese pe alt om cu tot ce poate, făcând astfel slăbșete dragostea ta față de mine și a mea față de tine, că suntem oameni, și mai ales nu trebuie să ne ispitim noi de noi, unii pe alții, destul este demonilor, trupului și lumii necredincioase care face asta. În fine, eu mulțumesc Domnului pentru teologia ta, vârsta ta și dragostea ta, cu care vrei mă smerești. Ai spus o firimitură de adevăr despre mine, pe care eu îl știam și sunt mult mai rău decât spui frăția ta acolo. Însă din abis de iad, ce suntem, trebuie să amintim din când în când, doar puțin, nu să ne sfărâmăm. Slavă Domnului pentru toate ! Doamne ajută.
__________________
Noul Testament ortodox e manualul normalității. Să citim zilnic din el, din Patristică, Dogmatică, Sfintele Canoane, cărți de la Sfinți ortodocși, nu de alte culte, ptr. a avea viață sfântă. În erezii nu e Duhul Sfânt, Har, Taine, Mântuire.
Dorim unirea tuturor în Sfânta Biserică fără ereziile lor. Hristos/Biserica/Creștinismul este și va fi ecumenic nu eretic-ecumenist, deschis la dialog și vindecare ptr. orice boală până la Parusie. Iubim toată Creația. Sunt 9 Sf. Sinoade Ecumenice. Biblia Last edited by Igor_Paslusnik; 27.10.2016 at 18:08:18. |
#2
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Citat:
La noi Augustin e Fericit, nu eretic ca la tine, Duhul Sfant nu intra in magari si prosoape. Ca face minuni "prin" cutare sau cutare, e cu totul alta mancare.
__________________
Suprema intelepciune este a distinge binele de rau. Last edited by AlinB; 27.10.2016 at 18:23:42. |
#3
|
||||
|
||||
![]() Citat:
Dar la câtă Teologie ai și ai citit și trăiești, din atâtea cărți citite, știi cu siguranță că sunt unicat, așa-i? La noi? Arată-mi dogma. În capul tău eretic, da, Duhul Sfânt e incapabil și neputincios să intre în animale și obiecte. Tot aceași erezie susții, încontinuu, a romano-catolicilor, a harului și energiilor create. Vai de sminteala care o aduci, vai ! La noi? La tine. Da, e fericit și e și eretic. De aceea nu e Sfânt, ci foar fericit, că e eretic. Da, da, Aline, tot așa s-o ții pe forum. Ești de mare folos în felul ăsta, tuturora.
__________________
Noul Testament ortodox e manualul normalității. Să citim zilnic din el, din Patristică, Dogmatică, Sfintele Canoane, cărți de la Sfinți ortodocși, nu de alte culte, ptr. a avea viață sfântă. În erezii nu e Duhul Sfânt, Har, Taine, Mântuire.
Dorim unirea tuturor în Sfânta Biserică fără ereziile lor. Hristos/Biserica/Creștinismul este și va fi ecumenic nu eretic-ecumenist, deschis la dialog și vindecare ptr. orice boală până la Parusie. Iubim toată Creația. Sunt 9 Sf. Sinoade Ecumenice. Biblia Last edited by Igor_Paslusnik; 27.10.2016 at 18:25:55. |
#4
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Bre, doar ateii fara minte pun problema la modul "Dumnezeu poate sa faca o piatra care sa nu o ridice?". Si tu la fel, vadind ca esti chinuit de dracii arhiconi. Nu e vorba ca nu poate, e vorba ca nu se cade si nu e ca in capul tau un duh pardalnic ca cel viclean care sa "posede" animale, ce sa mai zic ca nici cel viclean nu "intra in obiecte". De ce? Ca fizic, spiritual e imposibil ca o fiinta sa "posede" un obiect. Da' poate ne zici tu ce face un obiect posedat, se tavaleste, urla, se arunca in foc? Si chinuit si prostit tare, pana la a pierde uzul ratiunii, daca tu crezi ca "fericit" si "eretic" pot sta impreuna, iar "fericit ca e eretic" e chiar bataie de joc pe fatza la adresa intelepciunii Parintilor Bisericii, deasuprea carora in mintea ta inselata te pui.
__________________
Suprema intelepciune este a distinge binele de rau. Last edited by AlinB; 27.10.2016 at 18:31:18. |
#5
|
||||
|
||||
![]() Citat:
Ba tu ești chinuit de mai multe categorii de draci, nu numai arhiconi, și ești mincinos, slujindu-i și împrăștii otravă pe forum cu erezia romano-catolicismului a harului creat care acționează separat față de Duhul Sfânt. Nu se cade, spui? Dar se cădea să intre întro bucată de pământ cu formă de om și să-i dea suflare de viață și să-l facă pe primul om, Adam ? Dacă diavolul intră în porci și acționează cu ei, Duhul Sfânt nu poate să intre în orice animal și să acționeze prin el ? Iar ce spui tu, nu e doar batjocorirea Sfinților Părinți, și a Bisericii, dar ești hulitor și batjocorit al Duhului Sfânt Însuși ! Acesta e păcat de neiertat, deci e erezie. Și n-am spus fericit că e eretic, ci am spus: fericit și eretic. Și un Patriarh, numit Preafericit, poate ajunge în erezie.
__________________
Noul Testament ortodox e manualul normalității. Să citim zilnic din el, din Patristică, Dogmatică, Sfintele Canoane, cărți de la Sfinți ortodocși, nu de alte culte, ptr. a avea viață sfântă. În erezii nu e Duhul Sfânt, Har, Taine, Mântuire.
Dorim unirea tuturor în Sfânta Biserică fără ereziile lor. Hristos/Biserica/Creștinismul este și va fi ecumenic nu eretic-ecumenist, deschis la dialog și vindecare ptr. orice boală până la Parusie. Iubim toată Creația. Sunt 9 Sf. Sinoade Ecumenice. Biblia Last edited by Igor_Paslusnik; 27.10.2016 at 18:32:39. |
#6
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Citat:
Pai tu n-ai sa primesti hirotonie in veci si pururi, pentru ca o conditie de baza e sa fii intreg la minte si toti care te cunosc, fie si de pe Internet, stiu ca asta nu se poate.
__________________
Suprema intelepciune este a distinge binele de rau. |
#7
|
||||
|
||||
![]()
Ereziile mele? Poți spune asta, așa-i hulitorile? Tu nu ești întreg la minte, că hulești pe Duhul Sfânt Domnul ! Și îmi spui că eu sunt patologic.
Tu ești patologic, în minciunile tale. Niciodată n-ai avut blândețe și răbdare și dragoste și îngăduință, mereu ai vorbit agresiv, posesiv, arogant, arunca-i 3 vorbe și gata erai important ! Tu ești dependent de internet, ești pe forum din 2007, ai aproape 19.000 de mesaje, și numai nimicuri scrii și vi să-mi spui că sunt patologic? Cu ce autoritate? Ce medicină ai studiat ? Și eu tac ca prostu și înghit găluștele și jignirile tale? Și te mai cred și alții că ești normal la cap când pui diagnosticuri de psihologie, cu patologic și altele, așa-i ? Nu ți-e rușine? O vai de capu tău, că te conduc demonii ! N-ai strop de rușine ! Ești mai rău ca fariseii, prefăcut, ești extrem de viclean și de alunecos, aduci sminteală și hulă. Certe Domnul demonii tăi. Răspunde-mi: Este harul creat sau necreat? Dacă este creat, acționează separat sau împreună cu Duhul Sfânt? Dacă este necreat, Duhul Sfânt este izvorul harului și a energiilor, daruri și harisme, sau acționează fiecare de la sine? Dacă harul este creat sau necreat, fiind trimis de Duhul Sfânt sau izvorând din Duhul Sfânt, a vorbit măgărușa datorită harului sau datorită Duhului Sfânt care a lucrat în măgărușă cu harul? În omul de lut, Adam, înainte de suflarea de viață, când era doar o formă de pământ, a lucrat harul sau Duhul Sfânt cu harul, dându-i viață? Răspunde cu Sfinții Părinți, sau cu versete Scripturistice, cu ce vrei tu ! Însănătoșire grabnică la cap și la suflet, îți doresc.
__________________
Noul Testament ortodox e manualul normalității. Să citim zilnic din el, din Patristică, Dogmatică, Sfintele Canoane, cărți de la Sfinți ortodocși, nu de alte culte, ptr. a avea viață sfântă. În erezii nu e Duhul Sfânt, Har, Taine, Mântuire.
Dorim unirea tuturor în Sfânta Biserică fără ereziile lor. Hristos/Biserica/Creștinismul este și va fi ecumenic nu eretic-ecumenist, deschis la dialog și vindecare ptr. orice boală până la Parusie. Iubim toată Creația. Sunt 9 Sf. Sinoade Ecumenice. Biblia Last edited by Igor_Paslusnik; 27.10.2016 at 18:47:12. |
#8
|
|||
|
|||
![]()
Dragilor, nu vă mai certați și nu vă mai socotiți nebuni sau eretici sau în alte feluri nedemne de un creștin ortodox ci iubiți-vă, iubiți-vă și bucurați-vă că puteți vorbi unul cu altul... prin scris.
Nu știți niciunul cine este și cum este Duhul Sfînt. Știți doar teorii. Nu aveți experiența și cunoașterea Duhului Sfînt. Nu știu dacă l-ați văzut măcar vreodată sau dacă l-ați simțit... dar vorbiți despre El de parcă L-ați cunoaște voi mai bine ca Dumnezeu sau mai bine ca oricine. Duhul Sfînt este iubire și credință care se smerește curățind... de păcate. Nimic nu-l poate opri. Poate totul, poate trece prin orice și ajunge oriunde este trimis. Purcede din Tatăl și ascultă de Fiul care ascultă de Tatăl. E mare minune să vezi cum lucrurile capătă viață, credință... pînă și ele... doar omul nu vrea, preferă să stea în neascultare și în ceartă, departe de Dumnezeu pe care Îl folosește doar pentru a avea pile. Tot așa cum se ceartă cu apropiații, omul fără Dumnezeu, tot așa se ceartă și cu Duhul Sfînt... așa cum ocărăște apropiații și cum îi face nebuni sau eretici sau îndrăciți călcînd cu nepăsare peste viața și mintea și credința apropiaților, peste cuviința și sensibilitatea lor harică, tot așa socotesc ei să facă și-și permit să hulească pe Duhul Sfînt. Nu e frumos, nu e bine... ''Și cine va face rău unuia dintre acești compilași, unuia dintre mai micii Mei, mai bine să-și lege o piatră de gît și să se arunce în mare căci îi va fi mai ușor în Ziua aceea''... Deci Duhul Sfînt trece prin orice și rămîne acolo unde îi spune Dumnezeu să rămînă, dăruind pace, liniște, sfințire, odihnă, curățire și tot ceea ce e mai bun adică RAI. Poate locui în cîrpe și prosoape, în animale sau plante, în pietre și lemne, poate locui în văzduh sau în cer, în pămînt sau în apă, poate locui în foc... și toate cele sfințite poartă pe Duhul în ele, pe Domnul dătător de Viață. Chiar și în păcătoși locuiește Duhul și rabdă păcătosul care vrea să se pocăiască și să se mîntuie... nu pleacă ci rabdă... rabdă mult... pe toate le rabdă. Imediat după botez Duhul deja locuiește în copil și împreună cu el caută să se desăvîrșească. Dacă ați cunoaște pe Duhul ați ști că NIP și cele 7 sfinte Trîmbițe sunt de la Dumnezeu... dar voi nu-L cunoașteți și din pricina asta nu credeți și osîndiți și dezinformați că cei ce cred ar fi defapt mîndrii. Mîndria nu vă lasă să cunoașteți pe Duhul și necunoscîndu-L pe el de aia nu puteți citit nici textele sfinte ale Trîmbițelor. Ei bine în NIP... locuiește Mîngîietorul... Căci Cuvîntul lui Dumnezeu prin Duhul Sfînt se rostește și se scrie în Carte! Ce bine ar fi dacă L-ați vedea, dacă L-ați cunoaște, dacă ați trăi în Duhul Sfînt! Atunci v-ați iubi mult și nu v-ați mai certa niciodată... și numai pentru faptul că sunteți oameni sau creștini. Duhul Sfînt.. Păi Duhul Sfînt este Dumnezeu și este a Treia Putere Cerească! Bine ar fi să-L căutați și pe El ca să-L Cunoașteți, pe Duhul Sfînt! Last edited by vsovi; 27.10.2016 at 19:15:23. |
|