Raspunsuri duhovnicesti +

[cristiboss56]

Nici o rugăciune pe care o faci pentru fratele tău, pentru ruda ta, nu se pierde. Dumnezeu îl va ajuta atunci când se va afla într-o situaţie grea. Rugăciunea nu numai că ajută, dar poate să scoată chiar şi un suflet din iad. Atâta putere are rugăciunea.

(Ieromonah Iosif Aghioritul)

[cristiboss56]

Orice manifestare în sufletul primului om a fost la început, prin natura ei, pozitivă. Apoi, aceste manifestări au degenerat, mutilându-se şi sluțindu-se, din pricina căderii în păcat. Patimile păcătoase care se observă astăzi ‒ precum osândirea, mânia, ura, pofta şi altele ‒ la început au fost însuşiri pozitive ale sufletului omenesc.

Pe acestea Dumnezeu le-a dat spre săvârşirea binelui, spre păzirea de rău şi spre atingerea unei desăvârşiri mai mari. Însă chiar noi, prin păcat, am întors în patimi aceste puteri sufleteşti dintru început bune.

Orice patimă, oricât de respingătoare ar fi în starea ei degenerată de manifestare, este expresie a puterii sufleteşti şi semn al unei capacităţi de care atârnă aceasta, şi în funcţie de cel căruia îi slujeşte ‒ binelui sau răului ‒, capătă o valoare fie pozitivă, fie negativă.

Fiecare patimă poate, cu ajutorul lui Dumnezeu şi prin străduinţa personală, să se transforme dintr-un defect, într-o calitate a sufletului. O astfel de patimă este şi osândirea. Şi ea poate să fie ori virtute, ori patimă.

(Arhimandrit Serafim Alexiev)

[cristiboss56]

Chiar dacă ni se pare că avem dreptul să nu iertăm, atunci trebuie să iertăm. Bunătatea naşte bunătate. Răutatea naşte răutate. Iertarea naşte iertare. Răzbunarea naşte răzbunare.

Asta e de când lumea. Acela care, suferind o răutate, se hotărăşte s-o pedepsească tot cu răutate, acela care se hotărăşte pentru răzbunare, acela nu combate răul, cum i se pare lui, nu reglementează situaţia, cum i se pare lui, ci dimpotrivă, trece şi el de partea răului.

Dacă tu condamni pe un altul pentru răul pe care ţi l-a făcut, înseamnă că trebuie să fii şi tu condamnat pentru răul pe care i-l faci lui, dacă îi răspunzi cu rău pentru rău. Bunătatea naşte bunătate, răutatea naşte răutate.

(Mitropolit Antonie Plămădeală )

[cristiboss56]

Înțelege bine un lucru: viaţa creştină este un război duhovnicesc purtat până la moarte. Vrăjmaşul viclean ne pune dinainte capcane bine-meşteşugite şi aruncă în noi nenumărate săgeţi ucigaşe pentru suflet.

Asupra multor oameni lumeşti aruncă momeala atracţiilor lumii şi a iubirii de cele materiale, prin mândria bogăţiei, a ostentaţiei, a dorinţelor trupeşti şi a plăcerilor.

În inimile celor pentru care toate acestea nu sunt ispititoare, diavolul seamănă alte forme de mândrie, mai „elevate”. Naşte în noi mulţumirea de sine, autoîndreptăţirea şi autosuficienţa, pe care ne este aproape imposibil să le conştientizăm. Şi după ce ne întunecă mintea, înfăşurându-ne în ceaţa acestei mândrii discrete, ne duce, ca pe nişte sclavi orbi, departe de Dumnezeu. Iar noi nu bănuim nimic!

Nu uita nici următorul lucru: pentru păcătosul de rând nu este foarte greu să ajungă să-şi urască murdăria sufletească, să se lepede de ea şi să înceapă să meargă pe drumul lui Dumnezeu. Însă pentru păcătosul caracterizat de autosuficienţă, este foarte greu să lase fie şi o rază de iubire sfântă să treacă prin tunica de piele a fariseismului său…

Gândul smerit este singura armă care respinge toate atacurile, dar este foarte greu de dobândit. Pe de altă parte, modul său de folosire este de multe ori prost interpretat, mai ales de cei care duc o viaţă dedicată exteriorului, adică lumii.

(Sfântul Macarie de la Optina, Poveţe duhovniceşti, Editura Egumeniţa, pp. 102-103)

[cristiboss56]

Parintele Ioan Danci :
Fă-ți o pasiune din rugăciune şi un rai din iubirea ce-o dai. Să- ți fie ziua frumoasă cu dragoste şi pace în casă. Să-ți fie cerul şi astăzi senin şi limba fără un pic de venin, mintea şi inima deschisă, pentru aproapele niciodată închisă. Chiar dacă drumul spre cer e spinos, tu roaga-te şi va fi cu folos, chiar dacă cazi uneori şi eşti jos!
Un sfârşit de săptămână binecuvântat!

[cristiboss56]

Se indoiește cineva de aceasta? Că adică faptul morții, conștient sau inconștient, ne stăpânește și ne asuprește? Ne vom uimi când vom vedea cum acest fapt funcționează chiar în viața de zi cu zi, atât în relațiile personale, cât și în cele sociale. Ne-am obișnuit și bine facem, noi, oamenii să schimbăm între noi salutări: „Bună ziua”, „noapte bună”, „o săptămână minunată”, „un an bun”, „călătorie plăcută”, „bucurie”, sau „la mulți ani”, „să trăiți”, „în sănătatea ta”, sau „fii atent la drum”, „Dumnezeu și Preasfânta fie cu tine”, sau „sănătate”, „fii tare ca fierul”, și multe altele asemenea. Pentru ce toate acestea? Ce vrem să arătăm prin aceste urări? Care este noima acestei comunicări dintre noi sau mai bine zis meta-comunicări? Fiindcă dacă am încerca să pătrundem în conținutul mai adânc și în finalitatea acestor urări zilnice, atunci vom vedea cu exactitate o neliniște care ne stăpânește și o angoasă care ne apasă neîncetat. Și care este această angoasă? Frica sau neliniștea ca nu cumva să ne întâlnim cu răul, având drept consecință răul care, după percepția omenească, este de neîndreptat – moartea! Da spunem și urăm „bună ziua” sau „noapte bună”, pentru că există și date care pot să schimbe ziua noastră sau noaptea noastră din bună în rea. Precum și „călătorie plăcută” și altele asemănătoare le spunem, fiindcă ne temem ca nu cumva să se întoarcă cele bune ale noastre și să ne întâmpine cele rele. Dar și „la mulți ani”, „să trăiți”, „în sănătatea ta”, pentru ce le spunem? Vrem și ne interesează să trăim mulți ani, chiar dacă suntem în vârstă, și să avem sănătate! Nu vrem adică răul și biruința răului, care este moartea! De aceea ne și înspăimântă răul și „ochiul rău”, cum spunem și alergăm la Dumnezeu, la Preacurata, la sfinți, la îngeri ca să ne ajute și să abată orice rău de la noi. Și aici să notăm că unii aleargă și la vrăjitori ca să caute ajutor! Nu, zice Marele Vasile, „unde te duci, omule? La dușmanii lui Hristos și la dușmanii tăi, adică la demoni te duci? De la aceștia numai rău poți să afli!” Atenție!

Astfel numai refugiul la Biserică se recomandă și se impune. Fiindcă însăși Biserica noastră se roagă în toate slujbele ei pentru îndepărtarea oricărui rău, care poate să ni se întâmple. Altminteri, și folosirea tainei Sfântului Maslu sau a sfințirii untdelemnului, sau a untdelemnului sfințit din candelele sfinților sau încă și sărutarea moaștelor sfinților și a icoanelor făcătoare de minuni au toate același scop: îndepărtarea sau alungarea oricărui rău care ne-a găsit sau care, eventual, ne va găsi.

Și aici nu trebuie să uităm și altceva foarte important. Că potrivnicul nostru vrăjmaș, diavolul, pândește când și cum să se răzbune pe noi și trupește, și sufletește. Și aici este momentul să adăugăm răspunsul Domnului către căpetenia sinagogii la indignarea acestuia că a vindecat-o pe femeia gârbovă: Dar pe această fiică a lui Avraam, pe care a legat-o satana, iată, de optsprezece ani... (Lc. 13, 16), ceea ce înseamnă că și vătămările și bolile trupești poate să ni le provoace cel rău.

Prin urmare, frica de moarte nu este nejustificată.

(Nikos Nikolaidis, De ce moartea si starea dincolo de mormant?, Editura Obștea creștin ortodoxă "Lydia", Cipru, 2016)

[cristiboss56]

Sfaturile Pr. Sofian Boghiu culese din mărturiile ucenicilor

Unii dintre fiii duhovniceşti ai Părintelui Sofian îşi aduc aminte cu drag de părintele lor duhovnicesc şi de sfaturile pe care le dădea. În câteva pagini vom încerca să împărtăşim şi cititorilor noştri din îndemnurile marelui duhovnic al Bucureştilor.
Ne spunea mereu să facem milostenie. Zicea:
„Dă cât poţi, dar dă! Că milostenia e mare înaintea lui Dumnezeu, şterge multe păcate!” . Iar alteori ne spunea: „Măi omule, milostenia te ridică la cer şi Dumnezeu îţi ascultă rugăciunea.”
Părintele ne cerea mereu să dăm. Asta-i plăcea: să fii milos. Ne zicea: „Dacă primeşti, să dai. Oricât de puţin. Dar să dai. Dacă cineva îţi dă un covrig, iar lângă tine şade unul ca tine, un om sărman, un frate de-al tău, rupe din covrig o bucăţică şi dă-i şi lui. Că Dumnezeu e mare şi poate din bucăţica aia să vă sature pe amândoi.”
Ne mai zicea: „Când dai, să nu-ţi pară rău. Să dai cu bucurie că lângă tine e îngerul care te scrie în cartea cu fapte bune. Iar dacă îţi pare rău, nu te poate scrie că te îndoieşti în inima ta. Şi lui Dumnezeu nu-I plac îndoielile. Dumnezeu e drept şi bun şi vrea să fim şi noi la fel.”
Părintele se întrista mult când auzea că femeile leapădă copiii. Avea lacrimi în glas şi zicea: „Să ţii post negru miercurea şi vinerea, fără strop de apă, pentru că ai omorât un suflet de om.” Era bun cum nu pot povesti.
Părintele Sofian Boghiu spunea: „În post contează foarte mult să vă iertaţi unul pe altul. Poţi să mori de foame, nu are niciun rost postul tău, până nu te împaci cu celălalt. Unii nu-şi vorbesc cu anii. Dar postesc fiecare post. Vai de postul lor!...”
Părintele ne zicea multe lucruri frumoase despre Sfânta Împărtăşanie. Mereu ne învăţa ceva. Ne spunea că după Sfânta Împărtăşanie, să nu vorbim, să nu ne supărăm, să nu ne certăm unii cu alţii, pentru că Duhul Sfânt e curat şi bun şi nu şade în tine dacă nu poţi să-L ţii.
Altădată noi l-am întrebat: „Părinte la cât timp trebuie să ne împărtăşim ca să vină Duhul în noi?”, iar dânsul ne-a zis: „La Împărtăşanie nu trebuie să te grăbeşti. Unii vin la 40 de zile, alţii la o lună, alţii mai des. Dar eu vă spun că Duhul stă în voi atâta timp cât voi nu-L alungaţi. Nu trebuie să calculaţi zilele, ci să aveţi inimă bună şi curată. Şi atunci Duhul Sfânt e în voi.”
Părintele era şi glumeţ. Odată l-am întrebat:
„Părinte, vreţi o cafea?”, dar dânsul mi-a zis: „Ce-mi trebuie cafea, când mă doare o măsea?”. Ştia să te înveselească şi să te facă să uiţi de necazuri.
Nimeni, nimeni, nimeni nu pleca de la dânsul trist. Nu te rănea, nu te supăra. Uneori stăteam pe capul dânsului să-l ascultăm până noaptea la 11. Şi ne zicea: „Hai că nu mai aveţi tramvaie!” , dar noi ziceam: „Părinte, nu mai vrem să plecăm!” , „Păi, unde vreţi să dormiţi?”, „Aicea pe jos în Biserică” . Şi dânsul nu ne întrista: „Bine, hai! Dar numai de data asta!” . Şi aşa stăteam de multe ori toţi.
Se supăra pe unii care făceau milostenie în văzul lumii. Nouă ne cerea să nu fim văzuţi când dăm, să nu aşteptăm laude sau vorbe frumoase de la cei pe care-i ajutăm. Dânsul a avut grijă de mine toată viaţa. Am avut multe necazuri, mama era bolnavă, alimente nu prea se găseau. Şi mă striga: „Ecaterino!”, „Da, Părinte!”, „Ia mai stai un pic!”. Era lume în jurul lui, îi puneau întrebări... Nu putea să-mi dea. Dar ţinea mâinile la spate, cu sacoşi pline. Îmi dădea când nu mai era nimeni lângă dânsul. Şi ce nu-mi punea? Ulei, zahăr, câte şi câte... Aşa plecam.
Odată eram la bucătărie, era 11 noaptea şi i-am zis: „Părinte, veniţi că se răceşte ciorba” , dar dânsul, blajin, mi-a zis: „Ce-mi trebuie mie ciorbă? Ce, eu trăiesc cu ciorbă?” .
Îi plăcea să postească. Se ruga, citea şi picta. Dar mânca târziu seara o bucăţică de ceva. Părintele şi picta şi se ruga. Le făcea pe ambele.Nu-i plăcea moda. Zicea femeilor: „Să nu vii la Biserică cu moda ca să întoarcă alţii capul după tine. Să nu-ţi pui haine strălucitoare! Să nu te machiezi, să nu-ţi dai cu roşu pe buze, să nu te vopseşti. Că asta înseamnă că tu nu crezi că Dumnezeu tea făcut frumoasă, că a greşit şi vrei tu să te faci.”
Mereu zicea: „Lăsaţi moda! La Biserică vino să te rogi!” . Odată a venit un băiat tânăr şi i-a zis:
„Părinte, am venit la Biserică să-mi găsesc nevastă.” , iar dânsul i-a răspuns: „Eu credeam că la Biserică vii să te rogi, nu să te căsătoreşti. Hai, lasă! Roagă-te şi mai apoi, vedem ce vrea Dumnezeu cu tine.” .Tot când ne certa cu moda, ne zicea: „Lasă hainele care nasc invidie! Tu vino la Biserică cu straie curate, simple!” .
Părintelui îi plăcea mult să ne înveţe. Stăteam în Biserică, dânsul scotea din altar un scăunel şi noi pe jos, în jurul dânsului.
Părintele iubea canoanele. După ele te învăţa şi după ele te certa.
„Părintele avea darul facerii de minuni. Dar eu nu pot spune despre asta. Dânsul vedea. Şi-ţi vorbea aşa cum Dumnezeu îi descoperea lucrurile despre tine. Pe mine m-a întrebat: „Eşti domnişoară?”, şi i-am spus adevărul. O lună trăisem în păcat. Dânsul mi-a zis: „Acum gata cu ce-a fost! De acum stai aici şi să iubeşti Biserica!”. Nu mi-a mai trebuit niciodată bărbat şi uite de 60 de ani sunt numai cu Biserica. Şi n-am fost singură. Maica Domnului mi-a dat tot, iar Părintele avea grijă şi de mine. Ăsta era darul dânsului cu care făcea minuni. Îţi schimba toată viaţa.”