![]() |
![]() |
|
|
#1
|
||||
|
||||
![]()
Și dacă și toți slujitorii noștrii vor face la fel, urmând pe Hristos și chemând oițele să-i imite, să-i urmeze, Biserica va înflori. Iar dacă vor veni timpuri când în orașe nu v-a mai fi mijloc de tranport în comun și fiecare va avea obiectul lui de transport, atunci episcopii, preoții și diaconii, să ia fiecare un obiect de transport mare, încăpător, ca să intre cât mai mulți din cei cărora li se v-a strica obiectul de transport sau care nu-l vor avea, din varii motive.
Da, Hristos a folosit mânzul asinei. Adică un pui de măgar, tocmai ca să dea exemplul smereniei. Deci aplicat în secolul nostru, ce înseamnă mânzul asinei? Un Tico, sau Trabant, un Matiz, întreținute, frumoase, recondiționate mereu, care să nu fie cumpărate, ci împreumutate, precum a împrumutat și Hristos mânzul asinei. Sau primite donație. Și mai degrabă folosite doar de sărbători. Sau deloc. Doar înafara orașului. Dar există trenul. Ce minunat ar fi dacă am vinde toți creștinii care iubim mult pe Domnul, obiectele scumpe, chiar și cele primite donație și să luăm sau să primim aceleași, dar smerite, poate un Logan, sau Cielo, e suficient. Cu banii obținuți, salvăm poate 1-3 familii cu 2 copii fiecare familie, cumpărându-le poate un apartament cu 2 camere, întrun oraș cu prețuri mai mici. Depinde ce preț luăm pe acel obiect. Orice obiect scump și nefolositor. Orice confort în plus, sau bogăție materială de care ne putem lipsi. Firesc, pentru aproapele. Să ne punem viața pentru turma Domnului. Iar în oraș, să folosim cu toții doar autobuze sau tramvaie. Nu ne simțim în siguranță cu un Logan sau Daewoo Cielo sau alt echivalent? Ducem Loganul la service, să-l ranforseze și să-i bage în tocuri și peste tot, bare de metal, ca la mașinile de curse, în caz de coliziune sau rostogolire, nimeni să nu pățească nimic. Dar oricum, dacă rânduie Dumnezeu să moară cineva, în moarte năpraznică, va muri fie că are Logan simplu, sau Logan cu bare ca la cursele de mașini în tocuri, întărit pentru accident, sau fie că are o mașină de zeci de mii de euro. Deci să avem credință. Multă credință. Și puțină bogăție materială, fiindcă aduce discernământul și măsura. Și rugăciunea și asceza. Să nu prefere nici un creștin să stea în confort și bunăstare, ci modestie, mai ales monahul, altfel va uita de cele 3 voturi monahale date lui Hristos, unul din ele fiind votul sărăciei de bună voie, să nu uite că au prioritate la toate cele materiale, săracii, orfanii, văduvele din parohie sau eparhie, mănăstirile, schiturile, of... să nu uite că sunt 32.000 de oameni care mor de foame la fiecare 24 de ore... Biserica este prigonită suficient de necredință, îndoială, erezie, ateism, păgânism. Să nu adăugăm mai multă prigoană. Avem nevoie de slujitori cât mai jertfelnici. Spunea inventatorul român Iustin Capra: "mașina și avionul de azi, sunt o abominație, sunt făcute ca să se transporte pe ele însele, consumă mult și au numai efecte dezastroase asupra mediului. A călători cu autobuzul, tramvaiul, trenul, este o formă de jertfă și asceză extraordinare și un exemplu absolut minunat. 24 - Ca și omenire, global, consumăm mult, bogații, modeștii, săracii, investim mult în noi și de alții ne pasă puțin sau deloc, avem muritori de foame peste tot, n-au mâncare, locuință, chiar în județul nostru, noi preferăm să ne luăm ultimul gadget, electronice, tehnologie, televizoare mari, luăm apartamente mai mari, mobilă mai bună, mai frumoasă, renovăm, extindem, ne diversificăm afacerile, exploatarea. În loc să creștem salariile celor angajați deja, să poată trece și ei de la o garsonieră, la un apartament cu 2 camere, fiindcă altă sursă de venit înafară de salar nu au, sau ca persoana singură să se poată căsători, să facă o familie. Nu ne pasă cu adevărat de ceilalți, fiindcă nu-i iubim cu adevărat pe ceilalți. Să se ducă să muncească, spunem, nu? În Timișoara, la magazinul bisericesc unde lucrez, vin foarte mulți cerșetori, boschetari, orfani, de la casele de copii, îi ajut pe fiecare cât de bine pot... Unii mai primesc ajutoare, pe aceia îi ajut puțin sau deloc, dar majoritatea nu au servici, nu au bani... Știți ce-mi spun? Dacă ne-ar face cineva buletin și ne-ar plăti o chirie, ca să ne putem spăla, să ne prezentăm cât de cât onorabil la servici, poate ne-ar angaja cineva, dar din pensia de handicapat, de 400 de lei, nu ne permitem nimic, abea ne ajunge de mâncare, câteva haine de la second-hand, în fiecare lună, că pe cele vechi le aruncăm, că nu avem unde să le spălăm, oricum au costat doar vreo 30 de lei, și iarna, dormim pe țevile de căldură de rețea, care sunt tot mai puține, că lumea își tot pune centrale termice și se debranșează, țevile se împuținează... Majoritatea au fugit din centrele speciale și din orfelinate, că acolo erau molestați, bătuți, chinuiți, le erau luați toți banii și abea primeau o napolitană pe zi, ca desert. Vara dorm prin cimitire, că acolo nu-i bate nimeni și nu le fură amarul banilor lor... Oameni care se luptă maxim, după fier vechi, nimeni nu le face buletin, nu-i angajează, nu le dă apă curentă și cei 5 sau 8 copii, trăiesc din mila altora. Au primit de la primărie un container mare de fier, care l-au amenajat ca o locuință și le-a fost pus întro zonă mai nelocuită a orașului. Cum ar fi să trăiești așa ? Miliarde de oameni trăiesc așa... Îmi spuneau acei oameni minunați, aceste cuvinte cu lacrimi în ochi... 25 - Suntem tot mai nemulțumiți, mereu vrem tot mai mult, să fie progres în cele materiale, stricăcioase, distrugând resursele, consumăm foarte mult în bunăstarea materială, dezvoltăm economii de exploatare, de întreținere, dezvoltare, de desfacere, de consum, etc., în loc să aplicăm și să dorim progres dezvoltat în cele duhovnicești, să înaintăm din "slavă în slavă", cum spun Sfinții Părinți. 26 - Mulți sunt sau devin rasiști, ținând unii cu cei cu pigmentul pielii negru, alții cu cei cu pigmentul pielii alb, în America și alte locuri, prea des, neo-nazismul sau alte clase politice rasiale, se favorizează unii pe alții, în societăți, în companii, văzut sau nevăzut, se pun în poziții bune, se răsplătesc pentru "efortul" depus, se mențin în familie, cât mai mult și cât mai bine, nepăsându-le de nimeni alții. Ceilalți oare, nu sunt oameni? Avem același sânge, aceași transpirație, aceași salivă, același scaun și deșeuri umane, aceași organizare a trupului, de ce intenționat vrem să distrugem egalitatea dintre noi? 27 - Sclavagizăm oamenii, prin sisteme gândite pentru luxul și confortul unor puțini, prin dependența de monitoare și ecrane, undele alfa, imagini mișcătoare, pe principiul vechiului imperiu roman, "pâine și circ", adaptat modern, pentru a ne ține ocupați. 28 - Dependența cât mai mare, de orice depărtează de mântuire, la care renunțăm greu sau deloc, neglijând și nepăsându-ne de omenire, ne lipim inima de deșertăciuni și nu vrem să renunțăm la ele, le considerăm de folos, continuăm să investim în ele, bani, timp, viața noastră. 29 - Dezvoltăm proiecte secrete, cluburi oculte, grupul bildenberg, bohemian grove, culeși și aleși încă din facultate, precum la Utah, SUA, oamenii craniului și oaselor, din care au ieșit președinții americii, lucrurile acestea nu le ascund, le arată și dovedesc public, fiindcă nu le e frică de nimeni, mai ales nu de Dumnezeu, nu de Hristos. Facem experimente pe oameni, precum mk-ultra și altele, pe care le ținem cât mai secrete posibil. Anual dispar peste 2000 de oameni din America, care nu mai sunt găsiți niciodată. De ce? Cum? Doamne... Dezvoltăm aparatură militară cât mai avansată și cât mai secretă, să fim mereu în fața și înaintea celorlalți, în caz de război, să-i batem cât mai ușor și cât mai repede. Unde-i Hristos în toate acestea? Domnul ne învață: "cei din urmă, vor fi cei dintâi" și ne învață să ne iubim dușmanii, să întoarcem și obrazul celălalt, să aruncăm cu pâine în cine aruncă în noi cu pietre, să binecuvântăm pe cei ce ne blestemă. Un avion de vânătoare mediu, un MIG-29 consumă combustibil de 18.000 de dolari pe oră și costă 55 de milioane de dolari. Și poate fi aruncat în aer, deci explodat, de o rachetă de 5.000 de dolari venită din alt avion, de exemplu un F-35 care costă 80 de milioane. Exemplele sunt relative, dar se pot verifica pe internet statisticile. Câte vieți pot fi salvate cu acei bani? Câți muritori de foame vor avea ce să mănânce și pentru cât timp? Nici unui sistem politic, dezvoltat pe principiul evoluționist "supraviețuirea celui mai în formă și mai capabil", nu-i va păsa de muritorii de foame din Africa și Asia și de omenire în general, ci doar de tehnologii, de armată, bani pregătiți practic pentru uciderea în masă a populațiilor, la un caz de război. Oare doar Bisericii, creștinilor le mai pasă cu adevărat de omenire? 30 - Dragostea se răcește tot mai mult și toată virtutea și scopul omului pe pământ se răcește: sfințenia, curățirea, luminarea, îndumnezeirea, Hristos în inimile oamenilor, devine tot mai puțin gândit, căutat, râvnit, ajuns, înmulțit, dăruit. 31 - Poate adesea indirect, discriminăm, punem praguri ideologice în acțiunile noastre prin credința slăbită, punem prea mari diferențe între oameni, mai ales ateii și bogații pământului, ne considerăm superiori față de alții, ne vedem mai înțelepți, mai buni, mai capabili, mai stabili mental, economic și pe multe criterii (necreștinești) luăm hotărâri, care adesea ne pun pe noi în lumină mai bună (cât mai bună) vrem să ne etalăm în fața altora prin modă, posesiuni, atitudini, poate inconștient îi și asuprim, îi desconsiderăm, nu le apreciem existența, nici privirea, nici nu-i vrem în preajma noastră, nu-i considerăm egalii noștrii, ajungând probabil, Doamne ferește, la uciderea lor sau la a-i face sclavi, direct sau indirect, cum mulți acceptă azi, de bună voie, din cauza atâtor neputințe și nevoi. Domnul a lăsat libertate. În responsabilitate. Spre mântuire... Împărăția...
__________________
Noul Testament ortodox e manualul normalității. Să citim zilnic din el, din Patristică, Dogmatică, Sfintele Canoane, cărți de la Sfinți ortodocși, nu de alte culte, ptr. a avea viață sfântă. În erezii nu e Duhul Sfânt, Har, Taine, Mântuire.
Dorim unirea tuturor în Sfânta Biserică fără ereziile lor. Hristos/Biserica/Creștinismul este și va fi ecumenic nu eretic-ecumenist, deschis la dialog și vindecare ptr. orice boală până la Parusie. Iubim toată Creația. Sunt 9 Sf. Sinoade Ecumenice. Biblia |
#2
|
|||
|
|||
![]()
2.2. Formele falsului misticism
Formele falsului misticism sunt și ele multe. Trăgându-și puterea din izvoarele prezentate până acum, falsul misticism se ramifică totuși în trei direcții principale de manifestare. Le vom expune în continuare pe scurt, insistând asupra detaliilor doar acolo unde este nevoie. a) Domeniul ocultismului, al magiei și al superstiției[1], cu următoarele forme: practicile vrăjitorești, descântecele, ghicirile și prezicerile (prin cuvânt, fie în stare de transă, fie pe baza interpretării unor semne și a visurilor), considerarea unor zile, numere sau evenimente ca norocoase, purtarea de talismane, astrologia, horoscopul, spiritismul, teozofia, bioenergia, radiestezia, parapsihologia. b) Domeniul patologicului, cu forme mai ușoare sau mai puțin grave de manifestare, cu tendințe de extindere mai mult sau mai puțin accentuate. Boala psihică, fie moștenită genetic, fie instalată prin educație (teroare în familie ori răsfăț), fie dezlănțuită în urma unor șocuri emoționale (bucurii euforice, crize sentimentale, rateuri în viață), generează în imaginația omului unele idei fixe, obsesii, halucinații și viziuni mai mult sau mai puțin religioase. Caracteristică psihopatologiei este prezența halucinațiilor, a vedeniilor cu conținut fantastic. „Dar, falsul misticism se întreține nu numai prin halucinații, ci și prin iluzii. La halucinație este mai întâi ideea, reprezentarea mintală, apoi senzația, sau imaginea cu aparență de realitate. La iluzie este întâi o senzație reală și apoi o idee, o reprezentare falsă despre ea, o interpretare greșită a ei. Dacă halucinația este mai ales, apanajul celor bolnavi, iluzia nu presupune numaidecât o boală.”[20] Ea apare în general acolo unde este o percepție superficială a realității și a vieții religioase, o confuzie și o ignoranță propice răspândirii falsului misticism. Totuși, în unele forme patologice de fals misticism un rol important în întreținerea acestei atitudini îl deține folosirea substanțelor halucinogene (băuturi, droguri) și a muzicii psihedelice), prin care „misticii” își provoacă rapid și-și întrețin vedeniile și extazurile. Cu toate că unii mistici psihopați își cunosc și recunosc starea de boală[21], sunt printre ei și unii care devin de bunăvoie înșelători ai bunei credințe a oamenilor, promovându-și în public, cu mare avânt, „profețiile apocaliptice”[22]. c) Domeniul ignoranței și al relei credințe, cu nenumăratele lui expresii, atât la nivel individual, cât și social. https://unsufletortodox.wordpress.co...lui-misticism/ |
#3
|
||||
|
||||
![]()
32 - Ne otrăvim și poluăm apa, cu fluoride, cloruri "testate" și sigure și alte chimicale, direct, știut sau indirect și neștiut, punând în pericol pânza freatică prin tot felul de metode de minerit, în loc ca inginerii sau inventatorii să descopere metode cât mai bune pentru desalinizarea apei, la cei care n-au apă și mor din lipsa apei sau a bolilor rezultate de acolo.
33 - În vaccinuri ajungem să punem substanțe periculoase, testate și sigure mai mult sau mai puțin, iar dacă copii sunt afectați nervos sau mental, poate devin autiști sau altele asemănătoare, nimeni nu va plăti amendă sau închisoare pentru biologia acelui vaccin, poate distrugerea atâtor vieți, ne pasă de scopuri tot mai puțin creștinești. 34 - Ținem cât mai bine sub control populația, mai ales în Africa și Asia, fiindcă spunem că ajungem la suprapopulație, în loc să găsim soluții pentru a nu mai polua și pentru a crea ecosistemele dezvoltării umane, echitabile, necondiționate, nepărtinitoare, juste, cu un prag cât mai mic între bogați și săraci, fără a mai folosi și exploata pe alții pentru binele și bunăstarea câtorva, să nu mai construim bogăția pe sărăcia și slăbiciunile năpăstuiților. 35 - Ne respectăm tot mai puțin libertatea dată de Dumnezeu, acceptăm și aplicăm sisteme și filosofii străine de Hristos, de libertate, dragoste, de virtuți, sfințenie și mântuire. 36 - La nivel global, omenirea nu se încurajează cât mai viu unii pe alții, în urmarea învățăturii Evangheliei, a duhovniciei, vrem "binele" nostru, în definițiile noastre, văzut de noi, pentru noi, îi ținem ca prieteni pe cei ca noi, cât mai bogați, și pe cei care ne apreciază, ne laudă, fiecare în parte să fie văzut cât mai bine de toți cei din cercurile elitiste și înalte, nu acceptăm critica, suntem indispuși de orice este în contradictoriu cu preceptele noastre, îi respingem, îi îndepărtăm, căutăm să-i alungăm pe cei care nu sunt ca noi, iar restul, masele, sunt rotițele în fabrici, filosofia de azi, e fiecare pentru el, egoism și egocentrism, cum nu a mai existat vreodată în istoria umanității, care se răspândește ca cea mai incurabilă boală de pe pământ. De ce? De ce ne pasă tot mai puțin de Hristos și de dragoste, de iertare, de rugăciune, de smerenie? 37 - Exploatarea omului de către om, a devenit mai activă ca niciodată. Să produci cât mai mulți bani, întrun timp cât mai scurt, cu cât mai puține repercursiuni în cât mai multe planuri. Dacă repercursiunile se măresc, dar și banii produși cresc, căutăm să afle cât mai puțini, nu ne mai pasă așa mult de repercursiuni. Fiindcă un motto iubit: scopul scuză mijloacele. Aș adăuga eu: și aduce iadul. Doamne, ai milă de noi. 38 - Epuizăm resursele planetei, toate zăcămintele și minereurile, pădurile, peștii oceanelor, animalele de pe pământ, inconștient adesea săvârșim răul, de ce suntem atât de nemulțumiți? De ce dorim atât de puțin să fim creștini, să ne pese de ceilalți? 39 - Comandăm și impunem legal, ca un lucru normal, ordine și acțiuni anti-omenire, precum codex alimentarius, în alimente. 40 - Considerăm că este normal să modificăm genetic legumele, animalele, oamenii. Clonăm și vindem animalele, pentru bogații care le-au avut ca animale de companie, și care sunt atât de împătimiți și lipiți cu inima de acele animale, încât plătesc sume colosale, pentru clonarea și readucerea lor, când atât de mulți alții, oameni, nu animale, mor de foame. Investim și dorim lucrul acesta, adesea în experimente genetice ținute sub control, ascunse în laboratoare guvernamentale secrete, "pentru a ajuta și a grăbi evoluția omului". Vă dați seama ce diabolism demonic este în spatele acestor gândiri, ideologii, filosofii, aplicate în sistemele de acțiune ale lor? În loc să dorim vindecarea de tot ce ne pierde timpul și ne depărtează de lângă Hristos. 41 - Dacă avem de exemplu 200 sau 20.000 de hectare de pământ, nu suntem de acord să rămânem cu 10, dacă avem 2 copii și să lucrăm pentru familia noastră acele 10 hectare și restul de 190 sau 190.000 să le donăm la 19 sau 19.000 de familii, câte 10 hectare la fiecare familie cu 2 copii, sau 15 la 3 copii, 20 la 4 copii, cu hotărârea prin notarul public să nu le vândă niciodată, ci să le lase moștenire copiilor ce se vor căsători și cu verificarea eventual amendarea familiei, care nu-și lucrează pământul. E o soluție a scăpării din sărăcia lucie, în care trăiesc peste 5 miliarde de oameni. 42 - Suntem ca în timpul comunismului: pe-atunci erau doar două opțiuni la votare, azi, spre exemplu în America, sunt tot două opțiuni. E firesc? Libertatea adevărată nu este asta, ci doar cea în Hristos. De ce nu există pe listele de vot și monarhia? Și orice sistem politic care construiește și întărește omenirea, nu care-o consumă și-o ucide. Unde sunt filosofii, gânditorii, intelectualii? Care să schimbe politica de azi? Atâtea emisiuni la televizor, arată problemele, dar nu arată soluțiile. Nu sunt capabili? Nu vor? Ce se întâmplă, Doamne, cu omenirea și cu pământul pentru care ai deschis Ușa, și-ai arătat Calea, ai spus Adevărul și ți-ai dat Viața? 43 - Nu considerăm normal, ci antisocial ca un om să nu aibe și să nu folosească telefon mobil și mașină, de exemplu, dacă omul vrea să aibe și să fie găsit numai telefon fix, considerăm o absurditate, o acțiune fanatică(?), ultra-conservatoare, tradiționalistă, conservă, nu? Poate ne mai scapă să spunem că e faptă necreștină. Fără să ne gândim a urma mai vârtos lui Hristos. Hristos a fost și El ultra-conservator, nu? Nu! El a fost normal. El este stasul normalității și standardul umanității. Și Apostolii. Și Sfinții Părinți. Și Sfinții Mucenici. Și oricine îi urmează. 44 - Până în secolul 8, existau în Biserică 12 Sfinte Taine, apoi s-au făcut 7, apoi prin lutheranism s-au făcut 2 taine, nădăjduiesc că nu va veni un timp când se va renunța la orice taină, ci propun reîntoarcerea, reintroducerea celor 12 Sfinte Taine, deci și celelalte 5 care au fost scoase: Înmormântarea, Călugăria, Sfânta Aghiasmă, Exorcizarea și Ungerea unui Monarh (Rege) pentru conducerea țării (adaptat azi, din lipsa monarhiei, alcătuirea de către imnografii Bisericii în dezlegarea Sfântului Sinod, a Sfinte Taine de Binecuvântare a Conducătorilor țării sau continentului). 45 - Pentru părerea de rău că tot mai mult după căderea în păcat adamică, omenirea s-a lipit tot mai cu poftă de cele materiale și tot mai lipsiți de cele duhovnicești, tot mai mult de cele ce sunt străine de Hristos, iar creștinii cei fără erezie, cei cu adevărat ai lui Hristos, pe care lumea îi urăște, pentru neaccptarea nebuniilor lumii, sunt tot mai puțini, prin unele Sfinte Mănăstiri și unele Sfințite Apartamente... Tot mai puțini iubitori, jertfitori și asceți. 46 - Un subiect foarte actual, pentru creștinismul în modernism ce îl trăim (și post-modernism), tot mai puține fete și băieți se păstrează în feciorie (virginitate) până la căsătorie, iar cele care spun că sunt în feciorie, dacă li se cere să meargă să confirme asta la un medic ginecolog, care eliberează la cerere un certificat de virginitate, nu acceptă, sau spun că doar la ginecologul familiei vor să meargă, fiindcă cu acel ginecolog pot să vorbească de dinainte, în prealabil pentru ca dorința lor să fie aranjată după voia lor. Sau motivând că băieții, cum pot dovedi fecioria lor? Pot face un jurământ foarte aspru, pe Sfânta Scriptură, pe Sfânta Cruce, pe Dumnezeu, ca în sala de judecată, ca la terminarea facultății de Teologie, ca în armată. E jurământ dăruit odată în viață, femeii cu care vor să-și unească drumul spre mântuire, în Taina Căsătoriei. Dar asta să nu fie ca o justificare a căderii ei din feciorie. 47 - Tot mai puține fete/femei, poartă capul acoperit în Sfânta Biserică, contrar învățăturilor Sfântului Apostol Pavel: "orice femeie care se roagă sau proorocește cu capul neacoperit, își necinstește capul; căci tot una este ca și cum ar fi rasă (cheală, dacă nu poartă capul acoperit). Căci dacă o femeie nu-și pune văl pe cap, atunci să se și tundă. (chel)" - 1 Corinteni 11, 5-6. De ce spune Sfântul Apostol Pavel asta, femeilor creștine? Pentru a arăta dorința lor de a primi un luptător pentru ele și copii lor, pe bărbat, și dorința lor de a-l asculta, pentru ca el să lupte mai bine pentru ele, și pentru familia lui, pentru mântuirea lor. Iar dacă noi ca și creștini, ne rugăm neîncetat, cum spune la 1 Tesaloniceni 5, 17, atunci nu oare și femeia să aibe capul acoperit neîncetat? Spun ele, dar ce sunt maică, sunt monahie? Nu mai e la modă. Hristos e la modă? Nu am găsit o fată, femeie, să fie preoteasă, cu această conștiință de monahie, cu dorința și ardoarea de a urma astfel pe Hristos. Abea, abea acceptă femeile să poarte capul acoperit în Sfânta Biserică, dar înafara ei, nici în ruptul capului. De la noi, au preluat regula și musulmanii apăruți în anul 622, și au dus regula asta la extrem, conduși fiind de demoni, au obligat femeile să poarte hijabul, acea haină lungă largă, care-i acoperă și tot capul, și numai ochii i se văd, ba încă este un port că-i pune un fel de sită și pe ochi. Hristos nu impune și nu obligă pe nimeni cu nimic. Fiecare femeie poartă ce vrea, bărbații creștini nu vor dori femeile altor bărbați și femeile creștine, nu vor dori bărbații altor femei, fiecare dându-și silința să fie cât mai mult pe placul femeii lui și femeia pe placul bărbatului ei, amândoi în Hristos Domnul. Nu suntem habotnici, fixiști, rigizi, suntem liberi, iubitori, dar cu cât iubim mai mult pe Domnul, ne silim la o măsură cât mai bună, pe placul Domnului, al Sfinților, al mântuirii noastre în Împărăția Cerurilor. Acestea nu sunt glume, precum islamismul e o glumă ieftină și foarte violentă, o imitație demonică a creștinismului.
__________________
Noul Testament ortodox e manualul normalității. Să citim zilnic din el, din Patristică, Dogmatică, Sfintele Canoane, cărți de la Sfinți ortodocși, nu de alte culte, ptr. a avea viață sfântă. În erezii nu e Duhul Sfânt, Har, Taine, Mântuire.
Dorim unirea tuturor în Sfânta Biserică fără ereziile lor. Hristos/Biserica/Creștinismul este și va fi ecumenic nu eretic-ecumenist, deschis la dialog și vindecare ptr. orice boală până la Parusie. Iubim toată Creația. Sunt 9 Sf. Sinoade Ecumenice. Biblia |
#4
|
|||
|
|||
![]()
4. Demascarea și combaterea „falșilor mistici”
Omul cu adevărat duhovnicesc nu-și face și nici nu încurajează la alții reclama propriilor virtuți; „poziția sigură în spiritualitatea ortodoxă este cea din smerenie; aceasta este, de fapt, criteriul ei absolut. Cei care au fost și au rămas în smerenie au putut să se bucure de daruri duhovnicești reale, au putut să le păstreze și au putut folosi și pe alții cu ele. Pe aceștia îi impune însuși Duhul Adevărului, Duhul Bisericii întregi Care lucrează printr-înșii. Duh care respiră nevăzut și discret prin toată lucrarea lor, iar sentimentele pe care le angajează în credincioși nu cad sub cenzura îndoielii. Dacă un asemenea om are și o vocație misionară, el o întreprinde cu sfat, fără grabă, desfășurând-o progresiv, în timp, fără publicitate, fără „eu” la orice pas și fără adunare de „partizani”[1]. De aceea, din momentul apariției unui nou „prooroc”, se cuvine ca Biserica, prin preoții și învățătorii ei, să-l cerceteze și să-1 caracterizeze în public imediat, după criteriile următoare: 1) în legătură cu persoana lui: dacă este sau nu sănătos la minte, smerit, evlavios, bun cunoscător al Ortodoxiei, lipsit de patimi; 2) în legătură cu mesajul lui: dacă nu e în contradicție cu datele Revelației dumnezeiești, dacă nu are contradicții interne, dacă nu inovează, dacă e moral, dacă e serios și limpede; 3) în legătură cu urmările prezente sau eventuale pe care le-ar putea avea promovarea și propovăduirea lui. Biserica nu trebuie să tolereze sau să aștepte maturizarea cazurilor de fals misticism; extinderea unor asemenea cazuri poate genera secte și chiar erezii. Nu trebuie îngăduit (atenție!) ca turma lui Hristos să fie dezbinată! Primul lucru care trebuie făcut după identificarea falsului este contracararea lui cu toate mijloacele misionare pe care rânduiala bisericească le prescrie. Tratativele politicoase și așteptarea ca acești „prooroci” să dea singuri faliment nu sunt indicate, întrucât le prelungesc autorizația de a înșela. Dialogul și cateheza cu cei căzuți în rătăcire sunt metodele principale pentru aducerea lor în perimetrul Ortodoxiei, metode trăite și explicitate de Sfinți. În general, într-o formă de fals misticism, inspirată sigur nu de Duhul Adevărului, oamenilor li se oferă noutatea, senzaționalul, mirajul unor experiențe deosebite, accesul la unele „taine” descoperite doar câtorva „aleși”, aflarea unor profeții și chiar exersarea unor „semne și minuni paranormale”. Aceste experiențe, precum vedem, nu intră în viața normală a unui bun creștin ortodox, luminat, care-și păzește sufletul pe drumul lin și drept al sfințeniei. Ele, de fapt, nu sunt cuprinse în cele nouă Fericiri ale Mântuitorului. https://unsufletortodox.wordpress.co...silor-mistici/ |
#5
|
|||
|
|||
![]()
Dragul meu Emmilian,
Și eu sunt un fel de călugăr... pentru că îl iubesc pe Dumnezeu și pe Maica Domnului, pe Hristos, Creația, sfinții, drepții, îngerașii, iubita-nevastă, toate făpturile necăjite sau fericite, familia, frații și surorile în Dumnezeu și tot Cuvîntul Duhului Sfînt, de la început și pînă la sfîrșit și toată creația afară de păcat. Păcatul nu-l iubim ci în contra lui, a păcatului viclean și cu mîndria lui luptăm! Deci mă bucur că vrei și tu însfîrșit să-ți călugărești viața. Mă bucur pentru tine și pentru Dumnezeu. Cu răbdarea treci ''marea'', cu răbdările treci ''averile''! Atîtea griji reale și atîtea dureri ai luat asupra ta și ai scris atît de mult și de frumos și de corect gramatical, n-am reușit să citesc tot decît pe diagonală și cu toate astea crincrin bagă înainte cu bolile psihice, cu falsul înduhovnicit și cu alte psihologisme psihiatrologico-''duhovnicești''... iart-o, iart-o iară. Îmi dau seama că nu ești bolnav psihic și nici păcălit de satana fiindcă satana nu vrea să se facă călugăr ci un acoperit din serv-vicii sau om mare de tot, om de mare lucs... lucsiferic. Nu te lua după cei ce te consideră nebun fiindcă tu nu ești nebun ci ai citit foarte multe lucruri Duhovnicești care sunt foarte bune și Adevărate... însă nu întotdeauna le știi aplica spre folosul și mîntuirea ta și a altora. Trebuie să perseverezi dacă vrei să cîștigi pe cineva de partea sfințeniei. Deci mă bucur că ești pentru fecioria duhovnicească a rugăciunii și trupească a comuniunii, pentru ascultarea dreaptă de duhovnicul Dumnezeu direct sau prin sfinți și pentru sărăcia curată de orice averi păcătoase și deșarte. Piatra cea mai de temelie a oricărui călugăr este nepăcătuirea ce vine de la Dumnezeu prin Domnul Iisus Hristos și Cuvîntul lui Dumnezeu. Iar această nepăcătuire se continuă prin Har pe tărîmurile cele fericite ale Virtuților. Deci dragă Emiliane te cred că ești deja un creștin ortodox cu viață călugărită foarte mult și care vrei și mai multă înduhovnicire... iar această extrem de multă duhovnicie este foarte bună și pentru tine și pentru cei din jur... așa că nu te sfătuiesc și nu te îndemn la altceva decît ca, odată ajuns călugăr, să studiezi tu viața celor 7 Trîmbițe Apocaliptice și să le pricepi mesajul Dumnezeiesc și astfel călugăria ta va putea să înceapă să se lămurească... să se limpezească și să se desăvîrșească. Mă bucur deci că Dumnezeu este și cu tine! Ești pe drumul cel bun, pe Calea cea strîmtă care duce la Mîntuire și în Rai încă de aici! Dacă-ți mai amintești de mine vreodată, mă iartă și roagă-te pentru mine ca să fie Voia Domnului cu noi toți! Sper că nu te superi iară ca să începi să arunci iar josnicii despre unii sau despre alții. Eu te-am iertat. Mie mi-ești drag din pricina Domnului Iisus așa că îți doresc binele și-ți mulțumesc pentru încercarea ta de a ne transmite și nouă din multa duhovnicie cu care te-ai însuflețit. Greu însă îi este unui bogat care se auto-îndreptățește băgîndu-se în seamă ca să urmeze Mie.... adică Lui Dumnezeu. Trebuie multă lepădare de sine și de necredeință! E posibil și toți sfinții stau mărturie Vie că Viu e Domnul! Last edited by vsovi; 18.10.2016 at 16:55:52. |
#6
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Deci hai să facem primul lucru, să respectem pancarta pusă de Dumnezeu în RAI pe care scrie: Interzis păcatului! Hai să nu mai păcătuim! Hai să ne rugăm, să ne respectăm și să nu mai păcătuim. Atît! Iubire Curată... ce vine din Credință... ce vine din Iubire Sfîntă. Hai să fim drepți! Last edited by vsovi; 18.10.2016 at 17:04:55. |
#7
|
|||
|
|||
![]()
O lunga lista de motive care nu prea au legatura cu calugarie.
__________________
Suprema intelepciune este a distinge binele de rau. |
#8
|
||||
|
||||
![]()
Pai nu, dar oricum, dintre ele se poate decela resortul real: n-a gasit o fata care sa fie de acord sa-i aduca certificat de virginitate de la ginecolog.
__________________
"If you take the Christian Bible and put it out in the wind and the rain, soon the paper on which the words are printed will disintegrate and the words will be gone. Our bible IS the wind and the rain." Herbalist Carol McGrath as told to her by a Native-American woman. "Laudato si, mi Signore, per frate Uento et per aere et nubilo et sereno et onne tempo, per lo quale, a le Tue creature dài sustentamento" - Sfântul Francisc de Assisi |
#9
|
|||
|
|||
![]() Citat:
__________________
Suprema intelepciune este a distinge binele de rau. |
#10
|
|||
|
|||
![]()
Absolut bineînțeles că e păcat... mai ales cînd ai o astfel de credință eretică și greșită prin care necinstești pe maica Domnului... susținînd tot felul de lucruri rele despre Ea.
Deci asta susțin și eu mult mai mult ca tine că sectarismul e păcat stigător la cer, e păcat mare, e un fel de satanizare... Dar și cine face confuzii așa ca în vechime susținînd cu viclenie că Domnul Iisus e sectă sau că NIP e sectă se face părtaș unei mai mari batjocuri și necinstiri a preasfintei Maria și a lui Dumnezeu! Deci întăresc că sectarismul este foarte mare păcat dar nu așa cum ai vrea tu ci așa cum este Adevărul: sectele sunt secte dar NIP nu e sectă! Însă Dumnezeu nu-i condamnă pe sectanți ci sectele și credințele lor greșite dar îi iubește și pe ei cu milă chiar dacă ei sunt doar trupești spre deosebire de voi care vă credeți mari înduhovniciți dar urîți sectanții și prin asta făcîndu-vă voi judecători în locul lui Dumnezeu în timp ce sunteți mai rău ca sectanții fiind în fiecare clipă în gură cu toate relele și minciunile și judecățile la adresa apropiaților... deci eu sunt contra sectanarismelor de tip Iehoviști, Mormoni, Penticostali și împotrivă la ideile tuturor neoprotestanților care vorbesc de Isus și care cîntă despre Isus în timp ce necinstesc pe Maica Lui și pe Dumnezeu... răstălmăcind scripturile mai rău ca ortodocșii sau ca și catolicii. :) Milă voiesc și nu jertfe... deci Dumnezeu îi iubește pe toți dar păcatele și mîndriile și eresurile nu le iubește deloc fiindcă alea toate sunt rele și au ieșit din om și întră în om și strică pe om și nu sunt de la Dumnezeu... ci sunt căi păgîne și păcăleli lucsiferice care duc în groapă pe oricine care le primește. Last edited by vsovi; 18.10.2016 at 17:46:46. |
|