Criticarea aproapelui

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Wryetui

Bună seara tuturor. Am o problemă foarte mare și cer ajutor (Am discutat și cu duhovnicul dar vreau și părerea dvs.). Problema mea este că, pornind de aici: „32. Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. 33. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.” am deprins un obicei care nu știu dacă este rău.

Versetele citate nu se refera la pacat in general, ci la pacatul lepadarii credintei cu vorba. Asa cum am facut eu in anii comunismului, atunci cand politrucul facultatii, banunind ca sunt crestin, m-a intrebat frontal "doar nu crezi in Dumnezeu si alte povesti ?", iar eu am raspuns "nu, nu cred, cum o sa cred asa ceva ?". Prin urmare, se refera la lapsi (cei care cedau la porunca romanilor de a tamaia statuile zeilor pagani). In lumea de azi din Europa, in care credinta, deocamdata, nu este persecutata asa cum era in comunism (ca sa nu mai spun de vremea romanilor), a nu-L marturisi pe Cristos imbraca cel mai adesea forma (atenuata, dar tinand tot de pacatul grav) al rusinarii de Cristos. Obisnuiesti sa faci o scurta rugaciune inainte de masa ? Fa-o si cand esti la restaurant, nu te rusina de Cristos, amagindu-te zicandu-ti ca nu te rogi ca sa fii corect politic, ori ca vrei sa eviti fariseismul celor care se rugau pe la colturi.

În fiecare zi, când văd că cineva de lângă mine păcătuiește sau vorbește despre păcate, îl atenționez „E păcat, nu fă aia!” sau „Ce zici/faci e păcat, termină” și chestii de genul, de fiecare dată când am ocazia. Mi s-a spus că și eu sunt păcătos și că nu ar trebui să mă iau de ceilalți pentru păcatele lor, dar asta îi ca și cum mi s-ar spune că sunt bolnav și nu ar trebui să încerc ca ceilalți să nu se îmbolnăvească și ei. Eu o fac din două motive, nu vreau ca ei să păcătuiască și să fie pedepsiți de Dumnezeu și nu vreau nici eu să fiu pedepsit fiindcă nu „L-am mărturisit” în fața oamenilor. Ce să fac?

Sa fiti nevinovat ca porumbeii, dar intelept ca serpii. Sa fiti asa cum este Dumnezeu si sa faceti asa cum face Dumnezeu Ati vazut cum a facut Dumnezeu ?

1) Mai intai, a dat oamenilor o singura porunca. Pe urma, a dat mai multe. A dat legea talionului, "dinte pentru dinte, sange pentru sange", fiind foarte multumit ca oamenii sa inceteze sa practice "sange pentru dinte", precum in legea care si-o facusera ei insisi, legea lui Lameh (Gen 4: 23-24). In vremea lui Moise a dat (cel putin) 10 porunci. In vremea lui Isus a mai adaugat ("porunca noua va dau voua"), iar in zilele noastre, prin puterea de a lega a Bisericii, a dat inca si mai multe.

In concluzie, urmati pedagogia divina. Celor care nu pot manca decat lactate, nu le cereti sa manance carne. Incurajati-i, cu tact, spre suisul duhovnicesc, constient fiind ca, asa cum a fost si este in cazul dv, tot asa este si in cazul lor: etape care necesita timp.

2) Dumnezeu este maestru in arta apologeticii. Scopul dv, in calitate de agent al lui Cristos in lume nu este neaparat sa vorbiti despre virtute si pacat, ci este ca oamenii sa nu pacatuiasca, spre salvarea sufletelor lor si domnia sociala a lui Cristos. Or, prima regula a apologeticii este sa vorbiti oamenilor pe limba lor. Domnul nostru rar spunea "acesta este pacat", ci des vorbea in pilde si parabole. Acestea erau alese in functie de adresanti. Vedem cum foloseste parabole agricole cu agricultorii, viticole ci viticultorii, ciobanesti cu crescatorii de animale. Este jurist cu fariseii, este filosof cu Pontius Pilat. El tuturor, toate S-a facut.

Spunand "ce faci este pacat, termina!" nu aveti cum convinge pe cineva care nu are notiunea de pacat. Este adevarat ca simtul moral este sadit in inima omului, numai ca viata asta in care radem de murim e asa de zgomotoasa, incat glasul constiintei nu mai avem deprinderea de a-l auzi. Bazati-va pe morala naturala, fiindca majoritatea pacatelor contravin moralei naturale. Nu este nevoie sa fii crestin, ci este de ajuns sa fii ateu ca sa realizezi ca avortul inseamna intreruperea unei vieti si este altceva decat apendicectomia. Nu este nevoie sa fii crestin, ci este sufiecient sa fii ateu ca sa realizezi ca principalele doua consecinte medicale ale curviei si preacurviei sunt sarcinile nedorite si infectiile transmise sexual. Nu este nevoie sa fii crestin, ci este suficient sa fii ateu ca sa realizezi ca betia poate duce la nenorociri pe termen scurt si la ruina pe termen mediu, caci termen lung nu exista. Dimpotriva, daca vreti sa va faceti simultan dusmani si sa fiti hulit, sustineti la urmatoarea petrecere ca a te culca cu o fata fara sa fii casatorit este un pacat care poate duce la damnarea perpetua. Probabil ca cei mai multi vor rade, poate ca unii va vor injura si s-ar putea sa primiti si un pumn la figura, daca nu chiar un pantof de dama la testicule, dar un singur lucru este sigur: nu veti convinge pe nimeni. Nu asa.

3) Vorbiti-le oamenilor despre rugaciune mai mult decat despre pacate. Sf. Tereza spunea "nimeni nu se poate ruga si nu poate pacatui mult timp, fiindca sau va lasa rugaciunea, sau va lasa pacatul". Cauza pacatului este ca oamenii nu mai au o legatura personala cu Cristos, nu-i mai vorbesc. Si, ca urmare, nici nu-L mai aud. Nu uitati: cand oamenii vorbesc lui Dumnezeu, acest lucru se numeste "rugaciune". Iar cand Dumnezeu raspunde, numim asta "credinta".

4) Cea mai mare putere de convingere o are exemplul personal. Niciun argument moral, teologic, stiintific sau cum vreti dv nu are, nici pe departe, valoarea apologetica a exemplului personal. Motivul principal pentru care sunt crestin si nu sunt mahomedan sau budist este acela ca Domnul Cristos mi-a dat un cu totul alt exemplu personal decat mi-a dat Mahomed sau Buddha. Si poate ca nu as fi fost crestin daca, intr-un timp, un om, un preot, un adevarat pescar de oameni nu mi-ar fi dat exemplul personal al unei vieti de autentic calugar in lume, complet inchinata lui Cristos. Argumentele lui teologice erau remarcabile, dar ce m-a cucerit cu adevarat erau ochii lui luminosi de fericire cand imi vorbea despre Cristos, desi era batran, uratel, scund, teribil de sarac si muncise ani de zile, ca puscarias, in minele de plumb ale patriei care nu merita astfel de sfinti. Cum poate un asemenea om sa fie atat de fericit ? m-am intrebat. Era fericit fiindca era sfant. El m-a pus sa ma intorc ca sa vad sursa fericirii lui, care era Cristos, Domnul nostru. El mi-a zambit si mie, m-a cucerit si L-am urmat. Si sunt hotarat sa nu-L (mai) alung de langa mine, fiindca am vazut cu ochii mei ca poti fi batran, bolnav si lefter si sa fii mai fericit ca cei din fruntea bucatelor.
Fiti sfant, ca El este sfant. Atunci veti fi fericit. Si multi se vor intoarce, ca sa vada de unde vine fericirea asta a dv. Si, macar unii dintre ei, vor fi sfinti, asa cum va doriti!

Cu fratietate,
M.D.

[ioan67]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Nu uitati: cand oamenii vorbesc lui Dumnezeu, acest lucru se numeste "rugaciune". Iar cand Dumnezeu raspunde, numim asta "credinta".

Eu credeam ca se numeste impreuna-lucrare.
Luare aminte, trezvie, etc.

*
De obicei expresia impreuna-lucrare (sinergie) apare ca invitatie la nevointa, ca indemn catre asceza, catre urmarea Poruncii Domnului. Corelativ cu zicala "Dumnezeu iti da dar nu-ti baga in traista". Adica mai fa si tu ceva, nu trandavi, coopereaza, fa-ti partea ta si nu te ingriji de restul.
Cu toate acestea, nu e rugaciune, ne asigura Domnul si casnicii Lui, care sa ramana fara raspuns. "Cereti si vi se va da! Cautati si veti gasi. Bateti si vi se va deschide.".

Cand, cum, in ce fel, sub ce forma vor fi aceste raspunsuri la rugaciune?
Dumnezeu raspunde, dar omul patrunde?
De nevoit se nevoieste, de muncit munceste, de silit se sileste sa faca (pe unele) si sa nu faca (pe altele) dar ... asculta? E cu urechea pe faza la raspunsul Domnului? E cu atentia treaza, convins ca in orice moment ar putea primi raspunsul de la Dumnezeu?
Sau, poate, dupa ce si-a facut "datoria" (ora de rugaciuni, milostenia, spovada) e atent la orice altceva dar nu la raspunsul lui Dumnezeu.

Uneori acest raspuns vine prin ganduri...
Alteori prin varii intamplari, prin oameni.

Ramane ca fiecare sa fie pregatit si sa isi ascuta simtul/atentia pentru a primi ceea ce a cerut la rugaciune. Altfel rugaciunea ramane un monolog steril, fara roade sau cu roade mult mai tarzii si mai sarace ori, de-a binelea, cu roade amare...
Avem credinta cand cerem, n-o mai avem la primire. Ca si cum am expedia banii pentru un colet dar lipsim de acasa tocmai cand vine postasul...

In acest sens vad impreuna-lucrarea, ca fiind continuata prin atentie, la/dupa rugaciune, intrucat si Domnul lucreaza ca raspuns la rugaciunea noastra si nu doar noi lucram la rugaciune pentru a ne implini datoria de buni crestini.

*
Un exemplu de incetare a sinergiei il avem tocmai la Saul, apropos de dezbaterea din alt topic. Acolo Saul nu asculta de Domnul si gasim ca la sfarsit Saul nu mai primeste raspuns de la Domnul. Tocmai din acest motiv el apeleaza, in disperare de cauza, la duhul lui Samuel. Vrea raspuns la rugaciune! De unde importanta acestui raspuns prin care se incheie circuitul numit impreuna-lucrare. Pentru a se relua, in spirala, mai departe...

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de ioan67

Eu credeam ca se numeste impreuna-lucrare.

Asa este, frate Ioan cel Nou. Binomul rugaciune-credinta este impreuna-lucrare. Omul da rugaciune si primeste credinta. De aceea spuneam ca raspunsul lui Dumnezeu la rugaciunile noastre este credinta. Aparent, initiativa o are omul, care se roaga mai intai. Dumnezeu e un parinte si un dascal perfect, care face in asa fel incat fii si elevii Lui sa creada ca de la a lor pornire incepe impreuna-lucrarea. In realitate, Dumnezeu, prin persoana Vistierului Bunatatilor este cel care ne da impulsul de a ne ruga. "Rugati-va neincetat" spune Apostolul (1 Tes 5: 17). Acolo, insa, Apostolul se adreseaza celor mai avansati in credinta, celor care sunt "fii ai luminii si fii ai zilei".

Dar cei care nu sunt fii ai luminii, cei care nu stiu sa se roage ? Sa ceara de la Dumnezeu sa la arate cum sa sa se roage, asa cum au cerut Apostolii cand au primit Rugaciunea Domneasca, pe vremea cand nu erau, inca, fii ai luminii. Daca Botezul este nasterea din nou, rugaciunea este incepatura mersului. Asa cum un parinte isi invata copiii sa mearga tinandu-i de mana, tot asa invata Domnul sa se roage pe toti cei care vor. Rugaciunea este bataia in usa Domnului, credinta este deschiderea usii. De aceea, El spune: "Bateti, si vi se va deschide" si de aceea spunem ca nicio rugaciune nu ramane fara raspuns.

In Cristos,
M.D.

[Florinvs]

Acum depinde si ce fel de critica este vorba

-Una este a critica pe cineva in mod nedrept si rauvoitor, cu intentia de a-l jigni, umili sau a-l face sa sufere, ceea ce evident este gresit

-Si cu totul alta este a-i atrage, cu calm si in mod politicos, atunci când greseste (ca toti suntem oameni si putem gresi)!
Uneori o critica sau a-i atrage atentia unui om când greseste (de exemplul nerespectarea unor reguli de protectia muncii, manevrarea gresita a unor utilaje sau masini, nepurtarea mijloacelor individuale de protectia muncii, etc), i poate chiar salva viata!