![]() |
![]() |
|
|
#1
|
|||
|
|||
![]() Citat:
1. Dacă lucrurile pe care mă axez sunt neimportante atunci țin să-ți spun că dacă Soarele ar fi sferic atunci pe pămînt exact sub soare ar fi mult mai puțină lumină și mai puțin cald din pricina că lumina și căldura fiind trimise omnidirecțional de la o sferă atunci ceea ce ar rămîne să ne vină nouă pămîntenilor ar fi cam a 10 parte din ce ne vine astăzi cînd toată puterea luminii și a căldurii este direcționată spre pămînt și mări de parcă ar fi o veioză incandescentă. Ca să nu mai amintesc de reducerea norilor și ploilor. 2. Dacă pămînul ar fi un lucru de nimic atunci nu ți-ar da hrană, nu ai avea pe ce să umblii lăsîndu-ți urmele și chiar tu însuți nu ai mai fi atît de palpabil căci din țărînă am fost făcuți de Dumnezeu și suflînd El peste țărînă așa a prins pămîntul modelat de Mîinile Domnului suflare de viață. 3. Chiar gaura din macaroană este foarte importantă fiindcă în timp ce o mănînci ai putea învăța de la ea cum prin vene și artere poate circula sînge fără să se verse și ți-ai putea da seama că după geniul unei macaroane s-au inspirat toți cei ce au vrut să transporte cîte ceva prin tuburi: gaz, electricitate, internet... Deci iată cum ignoranța te face să dai dreptate defapt interesului viclean al necredinței pe care o manifești. Dar să știi că ai dreptate căci pentru mîntuire nu ai nevoie de atîta cunoaștere ci e suficient ca împreună cu Domnul Iisus Hristos să te strădui să crezi în Dumnezeu și să nu mai păcătuiești. Asta te ajută mult la mîntuire iar apoi Duhul Sfînt și Cuvîntul lui Dumnezeu te va călăuzi în tot Adevărul. Last edited by Trimisul; 20.07.2016 at 14:28:09. |
|