Cicatrizarea

[florin.oltean75]

În prealabil postat de Urbanophon

Am iubit si eu din tot sufletul o porumbita. Dar si-a luat zborul. Au trecut 7 ani de atunci. Inca o visez, iar cand o visez ma trezesc intr-o melancolie/nostalgie care prefer sa nu o am. Cand trec pe langa casa unde a locuit ea ma pierd in trecut. Cand mai vine pe acasa si o vad ma blochez. M-am resemnat de mult timp si ma consider destul de barbat incat sa accept realitatea.

Totusi...cat mai dureaza sa mi se cicatrizeze rana asta si sa nu ma mai bantuie "fantoma" ei?

Durerea pierderii loveste in inima fiecarei fapturi, intr-o forma sau alta.

Nimeni nu scapa de acest chin.

Pana nu il gasim pe Dumnezeu in toate si peste toate, atata vreme cat ne lipim sufletul de ceea ce trece, nu putem scapa de aceasta durere.

Va fi recurenta, va fi gata sa-si implante pumnalul in fiecare clipa.

Iar frica de a nu pierde ne impinge in multe greseli.

[AlinB]

În prealabil postat de florin.oltean75

Pana nu il gasim pe Dumnezeu in toate ...

Asta e panteism si e "no no" pentru un crestin.

Ar trebui sa stii si tu macar atata lucru.