Postul negru

Asceza pare cumplita, poate, pentru noi cei indulciti si supusi trupului.
Da, asa se vede de departe un lucru necunoscut - inspaimantator, poate.
Insa acea asceza a monahilor pomeniti de tine, Sophia, nu e lucru cumplit pentru ei. Acei oameni s-au deprins, in ascultare si rabdare, in iubire de Dumnezeu cu rugaciune, sa vietuiasca pur si simplu altfel decat noi. In alte registre ale omenescului, sub alte inrauriri.
Daca vorbim despre asceza, despre nevointa, atunci sa ne amintim cadrele, rostul, sensul si toata teologia/invatatura Bisericii. Numai de suntem bine ancorati in aceste cadre (iar nu in perimetrul cugetarii si vietuirii lumesti) putem intelege cum se cuvine si cum este, de fapt, asceza.

Pe scurt, asceza e lepadare, dezinteres, dispret (un soi anume) fata de anumite porniri launtrice si fata de anumite stimulari dinafara
care face posibila inaintarea atletului lui Hristos spre Tinta
si care se insoteste de bucurii si desfatari sufletesti/duhovnicesti pe care robii trupului nu le pot cunoaste oricat s-ar indulci cu cele trupesti, desarte si neputincioase in a sugera, macar, ce este aceea (de)plinatate in Har.

In fine, asceza crestina e una, iar scornelile dimprejurul postului negru e alta.