![]() |
![]() |
|
|
|
#11
|
||||
|
||||
|
Citat:
Am observat că întotdeauna în istorie așa se întâmplă: În față ies idealiștii, cei dispuși să moară pentru ca ceilalți să scape de vreo robie. Alții, din spate, îi încurajează la astfel de gesturi, știind că după ce rândul întâi va fi ucis, ei vor revendica victoria și vor face ceea ce știu mai bine cu ea. Dar chiar și atunci când un astfel de gest este singular și imediat înăbușit, ceva se schimbă în conștiința celorlalți. Observă că există unii (nebuni?) pentru care viața asta nu e totul; care preferă să renunțe la ea decât să trăiască încătușați; care au curaj. Cel mai mare pericol al lumii în care trăim acum nu cred că vine din partea sistemelor politice, ci din pervertirea și aplatizarea conștiințelor, din faptul că nu mai credem că merită să murim pentru ceva. În primii ani de după Revoluție a urmat o efervescență spirituală. S-au publicat atunci multe cărți bune, care îi ajutau să găsească răspunsuri pe cei care aveau multe întrebări. Pe mulți i-a ajutat să-și afle credința, să (re)descopere Biserica. La TV erau invitați oameni deosebiți, preoți de excepție. Peisajul era cu totul diferit față de ce vedem acum, când toată media servește parcă dracului consumismului. Iar faptul că am ajuns aici nu e o consecință a jertfei celor pe care Biserica îi cinstește ca eroi ce au murit inclusiv pentru ca ea să fie liberă.
__________________
Știu, vom muri. Dar cîtă splendoare! (Daniel Turcea) |
|
|