Raspunsuri duhovnicesti +

În prealabil postat de cristiboss56

Bucurii si multă nădejde, frate Ioane :)

Avem şi una şi alta. Vineri, părintele Paul de la biserica "Sfântul Mare Mucenic Mercurie" ne-a vorbit şi ne-a cântat (cu emoţie extraordinară, aleasă, de ne-a buit plânsul pe toţi) "O, ce veste minunată!". Fusese programul susţinut de grădiniţa din vecinătate, unde fiica noastră a fost distribuită în rolul Preacuratei Fecioare Născătoare de Dumnezeu.
...........:)
Avem deci bucurie şi avem şi nădejde!
Doamne ajută şi spor în cele bineplăcute Domnului, frate Cristian!

[cristiboss56]

În prealabil postat de ahilpterodactil

Avem şi una şi alta. Vineri, părintele Paul de la biserica "Sfântul Mare Mucenic Mercurie" ne-a vorbit şi ne-a cântat (cu emoţie extraordinară, aleasă, de ne-a buit plânsul pe toţi) "O, ce veste minunată!". Fusese programul susţinut de grădiniţa din vecinătate, unde fiica noastră a fost distribuită în rolul Preacuratei Fecioare Născătoare de Dumnezeu.
...........:)
Avem deci bucurie şi avem şi nădejde!
Doamne ajută şi spor în cele bineplăcute Domnului, frate Cristian!

O Veste minunată, păcat ca nu am participat , sincer imi pare rău, mai ales ca ne mai vedeam si noi , si o vedeam pe Maria , Ingerasul vostru :)
Domnul sa fie cu voi si cu noi toți, acum si pururea si-n vecii vecilor !
Amin !

[cristiboss56]

Care este nădejdea cea mai nestrămutată, fără greşeală şi vrednică de crezământ a creştinului celui adevărat?

Nădejdea vieţii veşnice şi a răsplăţii veşnice. La împlinirea ei au ajuns toţi cei care s-au nevoit întru adevăr, după duhul Bisericii şi al tuturor sfinţilor.

Care este nădejdea cea mai şubredă, cea mai amăgitoare, cea mai pieritoare, cea mai asemănătoare cu o nălucă?

Nădejdea fericirii pământeşti, a bunătăţilor pământeşti: a sănătăţii, a lungimii de zile, a bogăţiei, a slavei pământeşti, a cinstirilor, a plăcerilor, a biruinţelor pământeşti, a feluritelor câştiguri.

Oare sfinţii s-au amăgit în nădejdea lor, în nevoinţele lor până la sfârşitul vieţii? Nu. Oare cei ce au adunat bogăţia pământească, cei ce au alergat după slava pământească, după cinstiri, nu s-au înşelat amarnic şi pentru totdeauna? Oare nu este tot lucrul pământesc fum care piere?

Nu e nimic mai sfânt și mai vrednic de crezământ decât Biserica lui Dumnezeu, decât învăţătura ei, decât slujbele, Tainele și ierarhia ei, și nu este nimic mai amăgitor decât lumea şi decât a face pe plac lumii.

(Sfântul Ioan de Kronstadt )

[cristiboss56]

Calea cea mai bună şi sigură pentru a ne apropia de Dumnezeu este rugăciunea neîntreruptă, făcută în Duh şi în adevăr, lauda, preaslăvirea, cântările duhovniceşti şi cugetarea adâncă în legea Domnului, însoţite de înnoirea vieţii. „Priveghiaţi şi vă rugaţi neîncetat, ca să nu cădeţi în ispite” (Luca 11, 1-13; 18, 1-8; Matei 26, 41). O viaţă nouă şi o petrecere duhovnicească mai aprinsă de flacăra dragostei de Dumnezeu o aflăm în viaţa creştinilor apostolici şi patristici.

Îndeletnicirea cea mai de căpetenie erau rugăciunile. Sfântul Apostol Pavel, ca şi ceilalţi Apostoli, urmând porunca Domnului, îndeamnă pe creştini să se roage neîncetat. Aşa au făcut toţi drepţii, patriarhii, proorocii şi credincioşii Vechiului Testament; aşa să facem şi noi.

(Protosinghel Nicodim Măndiță )

[cristiboss56]

Doi crestini*s-au hotărât să se ducă la Ierusalim. Se mergea pe mare cu corabia, în condiţii grele, nu erau avioane. Mergând ei spre Ierusalim, au intrat să găzduiască la o casă, unde i-au găsit pe toţi bolnavi. Au sărit amândoi, i-au ajutat cât au putut. Dar unul dintre ei a zis:

‒*Eu nu mai merg la Ierusalim, căci nu pot să-i părăsesc pe cei bolnavi.

‒*Cum, dragă, că noi ne-am hotărât. Unde-i hotărârea noastră?

Şi a plecat celălalt singur şi a ajuns la Ierusalim. Acolo era o mare aglomeraţie, că era vorba de Praznicul Învierii Domnului. Pelerinul odată ajuns în biserică, a pătruns cu mare greutate, şi-l vedea pe cel care rămăsese la bolnavi chiar în faţa altarului. Dintre două fapte bune, alege fapta cea mai mare.

Cel care a îngrijit de bolnavi s-a aşezat pe poziţia de vârf a Scripturii: Iubirea. Şi atunci ce cauţi la Ierusalim? Te duci din tradiţie! Te duci că ai posibilităţi! Te duci că ai timp sau că ai avut bani! Dar ce te faci dacă ai lăsat vreo duşmănie în urma ta? Porunca iubirii e porunca cea mai mare, de aceea insistă Mântuitorul. Deci e o întrebare justificată; să ne-o punem toţi: „Iubesc sau nu iubesc?”, că e poruncă, dragă! Să nu credeţi că Mântuitorul a vorbit numai pentru veacul respectiv, pentru apostoli. Nu. A vorbit pentru toate timpurile. Şi noi avem privilegiul că suntem creştini. Şi atunci sigur că nu o să-l urmăm pe Tutankhamon sau pe Budha. Noi Îl urmăm pe Hristos. Băgaţi de seamă, iubirea e criteriu de Judecată!

(Părintele Arsenie Papacioc )

[cristiboss56]

Orice clipă poate să fie un timp și orice suspinare poate să fie o rugăciune. Pentru Dumnezeu! Există o lume călugărească care se deosebește de cea laică, deși, în mare, călugăr înseamnă creștin bun. Căci Dumnezeu n-a făcut special rugăciuni pentru călugări.

Însă călugăria nu poate fi prinsă în nici un citat, în nici o cuprindere filosofică. E dincolo de înțelegere, pentru că este o luptă continuă cu Dumnezeu. Omul este creat de ' Dumnezeu cu voință liberă, cu rațiune și cu afecte. Deci, dacă mergi la mânăstire și-ți tai voia, ești în luptă cu Creatorul, care te-a lăsat cu voință liberă. Și atunci trebuie să birui cu orice chip, și lui Dumnezeu îi place acest lucru. Cum și Iacob s-a luptat cu Dumnezeu și L-a biruit ‒ în sensul acesta: trebuie să te pierzi ca să te găsești! Trebuie cu orice preț să te instalezi într-o personalitate îngerească. Vorbesc despre călugări, dar nu e oprit nici unui mirean de a se „subția” cât mai mult.

( Părintele Armenia Papacioc )

[cristiboss56]

Adevarul imbatabil este că sufletul omului este nemuritor, şi că noi, oamenii, nu murim după plecarea din această viaţă. Rămâne doar ca sufletul să fie pregătit după moarte. Deci să ne punem în ordine sufletul nostru şi să-l avem cât se poate de curat.

Fiecare om din această lume, mai mult sau mai puţin, este nemulţumit. Dumnezeu este Cel Care ne hrăneşte, ne îmbracă, ne păzeşte, ne trimite înger păzitor, ne hrăneşte cu Sfintele Taine, cu Trupul şi Sângele Lui, ne pregăteşte Împărăţia Lui nemărginită, ne rabdă, ocrotindu-ne, ne primeşte când ne pocăim, iar noi Îl blestemăm, nu-I arătăm cinstire, Îl ocărâm, Îl dispreţuim, şi Acesta rabdă îndelung şi ne aşteaptă. Noi ne comportăm ca şi cum Dumnezeu ne este dator, n-avem în minte frica de Dumnezeu, respectul faţă de Acesta, evlavia cuvenită faţă de amintirea şi prezenţa Lui, nu ne lovim piepturile, închinându-ne Marelui Dumnezeu, Făcătorului de minuni, Celui negrăit şi necuprins, Preadulcelui nostru Stăpân. Dacă am avea fiecare mii de guri, n-am putea să-L lăudăm cu vrednicie şi cu cuviinţă pentru nemărginitele Lui daruri faţă de noi.

De aceea, Sfântul Apostol Pavel, după repetatele căderi în extaz şi desfătări dumnezeieşti, striga aceste cuvinte nemuritoare: „O, adâncul bogăţiei şi al înţelepciunii şi al ştiinţei lui Dumnezeu! Cât sunt de necercetate judecăţile Lui şi cât de nepătrunse căile Lui!” (Romani 11, 33). Cine poate să cunoască cum lucrează Înţelepciunea cea nemărginită, atât în lumea cerească, cât şi în lumea pământească, cât şi în lumea cea de sub pământ?

(Avva Efrem Filotheitul )