Raspunsuri duhovnicesti +

[cristiboss56]

“Rugăciunea (spunea Sf. Grigorie Sinaitul +1346) este Dumnezeu, care le lucrează pe toate în toţi”. (Capete,113, P.G. 150, 1289 A).
Aşadar, Rugăciunea este lucrarea harului lui Dumnezeu, în noi, nu ceea ce facem noi, ci ceea ce face Dumnezeu în noi, după cum spunea şi Sfântul Apostol Pavel: “Nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine”. (Galateni 2, 20).
Rugăciunea este o cerere solemnă adresată lui Dumnezeu, cu care sufletul se înfăţişează în faţa lui Dumnezeu, într-o relaţie personală şi apropiată. Trebuie să ne cunoaştem fiecare nivel al fiinţei noastre, instinctual, intelectual şi spiritual, de la sub- la supraconştient, apropiindu-ne de starea mistică, în care se ascultă în tăcere glasul Rugăciunii, glasul lui Dumnezeu în proprei inimă, înţelegându-l. Condiţia înţelegerii este strâns legată de tăcere.
“Când te rogi (spunea un scriitor ortodox finlandez) taci tu şi lasă rugăciunea să vorbească”. (Tito Colliander,The Way of the Ascetics, London, 1960, p.79).
Calea Rugăciunii interioare ne este dezvăluită foarte clar şi de Sfântul Ioan Botezătorul, cu privire la Iisus: “El trebuie să crească, iar eu trebuie să mă micşorez”. (Ioan 3, 30). În acest înţeles, a te ruga înseamnă a tăcea.

[cristiboss56]

Cand spui rugaciunea «Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!», să te opreşti mai întâi la «Iisuse», căci este firesc să simţi dragoste către Hristos, arată puterea harului, şi asta s-o repetăm de mai multe ori; şi mai apoi trebuie să insistăm de mai multe ori pe „miluieşte-mă pe mine, păcătosul!”, căci este necesar acest sentiment al pocăinţei. În timpul rugăciunii sunt importante, deci, două lucruri: primul – tinderea către Hristos, să nu cer*cetăm alte lucruri, vedenii, glasuri, lumini, ci să avem atenţia noas*tră către chipul lui Hristos; iar al doilea – durerea neîntreruptă şi pocăinţa adâncă”.

„Să nu dăm importanţă la nimic ce se petrece în timpul rugăciunii, nici la glasuri. Când se aud glasuri înăuntrul nostru în timpul rugăciunii şi nu ne creează evlavie, atunci să nu fim atenţi. Mintea trebuie să fie lipită de Hristos.”

„Când ne rugăm mult, atunci înţelegem diferenţa dintre dobândirea cunoştinţelor din cărţi şi dobândirea cunoştinţelor din experienţa personală. Dacă într-o anume faptă noi suntem vinovaţi 5%, iar alţii sunt vinovaţi 95%, dacă noi ne îndreptăm vina noastră de 5%, atunci nu mai simţim vinovăţia celorlalţi.”

„Să iubim desconsiderarea celorlalţi faţă de noi, dar să nu ne lăudăm pentru răbdarea noastră. Să-i considerăm pe calomniatori ca pe binefăcă*torii noştri.” (Părintele Sofronie)

În prealabil postat de cristiboss56

„Când ne rugăm mult, atunci înţelegem diferenţa dintre dobândirea cunoştinţelor din cărţi şi dobândirea cunoştinţelor din experienţa personală.
Dacă într-o anume faptă noi suntem vinovaţi 5%, iar alţii sunt vinovaţi 95%, dacă noi ne îndreptăm vina noastră de 5%, atunci nu mai simţim vinovăţia celorlalţi.”
(Părintele Sofronie)

Aha!..........:)
Sărumâna!

[cristiboss56]

În prealabil postat de ahilpterodactil

Aha!..........:)
Sărumâna!

Bucurii si multă nădejde, frate Ioane :)

[cristiboss56]

Îi auzim pe unii spunând: rugăciunea ne oboseşte repede. De ce oare? Fiindcă nu-L aveţi în faţa ochilor minţii pe Domnul ca şi când ar fi aievea. Priviţi-L mereu cu ochii minţii şi ai inimii şi atunci veţi putea sta la rugăciune toată noaptea şi nu veţi osteni. Ce spun, o noapte! Veţi fi în stare să staţi trei zile şi trei nopţi la rând şi nu veţi obosi. Aduceţi-vă aminte de stâlpnici. Ei au stat mulţi ani la rând pe un stâlp, cu duh rugător, învingându-şi trupul, cel care, ca şi trupul tău, trăgea spre lenevie. Iar ţie ţi se par grele câteva ceasuri de rugăciune, poate chiar unul singur!

(Sfântul Ioan de Kronstadt )

În prealabil postat de cristiboss56

Bucurii si multă nădejde, frate Ioane :)

Avem şi una şi alta. Vineri, părintele Paul de la biserica "Sfântul Mare Mucenic Mercurie" ne-a vorbit şi ne-a cântat (cu emoţie extraordinară, aleasă, de ne-a buit plânsul pe toţi) "O, ce veste minunată!". Fusese programul susţinut de grădiniţa din vecinătate, unde fiica noastră a fost distribuită în rolul Preacuratei Fecioare Născătoare de Dumnezeu.
...........:)
Avem deci bucurie şi avem şi nădejde!
Doamne ajută şi spor în cele bineplăcute Domnului, frate Cristian!

[cristiboss56]

În prealabil postat de ahilpterodactil

Avem şi una şi alta. Vineri, părintele Paul de la biserica "Sfântul Mare Mucenic Mercurie" ne-a vorbit şi ne-a cântat (cu emoţie extraordinară, aleasă, de ne-a buit plânsul pe toţi) "O, ce veste minunată!". Fusese programul susţinut de grădiniţa din vecinătate, unde fiica noastră a fost distribuită în rolul Preacuratei Fecioare Născătoare de Dumnezeu.
...........:)
Avem deci bucurie şi avem şi nădejde!
Doamne ajută şi spor în cele bineplăcute Domnului, frate Cristian!

O Veste minunată, păcat ca nu am participat , sincer imi pare rău, mai ales ca ne mai vedeam si noi , si o vedeam pe Maria , Ingerasul vostru :)
Domnul sa fie cu voi si cu noi toți, acum si pururea si-n vecii vecilor !
Amin !

[cristiboss56]

Care este nădejdea cea mai nestrămutată, fără greşeală şi vrednică de crezământ a creştinului celui adevărat?

Nădejdea vieţii veşnice şi a răsplăţii veşnice. La împlinirea ei au ajuns toţi cei care s-au nevoit întru adevăr, după duhul Bisericii şi al tuturor sfinţilor.

Care este nădejdea cea mai şubredă, cea mai amăgitoare, cea mai pieritoare, cea mai asemănătoare cu o nălucă?

Nădejdea fericirii pământeşti, a bunătăţilor pământeşti: a sănătăţii, a lungimii de zile, a bogăţiei, a slavei pământeşti, a cinstirilor, a plăcerilor, a biruinţelor pământeşti, a feluritelor câştiguri.

Oare sfinţii s-au amăgit în nădejdea lor, în nevoinţele lor până la sfârşitul vieţii? Nu. Oare cei ce au adunat bogăţia pământească, cei ce au alergat după slava pământească, după cinstiri, nu s-au înşelat amarnic şi pentru totdeauna? Oare nu este tot lucrul pământesc fum care piere?

Nu e nimic mai sfânt și mai vrednic de crezământ decât Biserica lui Dumnezeu, decât învăţătura ei, decât slujbele, Tainele și ierarhia ei, și nu este nimic mai amăgitor decât lumea şi decât a face pe plac lumii.

(Sfântul Ioan de Kronstadt )