![]() |
![]() |
|
#30
|
||||
|
||||
![]()
20
![]() ovidiu b. Senior Member Data înregistrării: 13.07.2011 Religia: Ortodox Mesaje: 5.299 Am spus cât se poate de clar că era nevoie de o mângâiere, de un cuvânt, de o prezență a unsului Domnului în mijlocul poporului care suferea și nicidecum de o asemenea atitudine (miștocăreală cu jurnaliștii). Și am mai spus că nu era nevoie de o slujbă specială la fața locului. Ce treabă are Biserica cu ce spun jurnaliștii sau lumea, cu ce vrea lumea sau cu ce ar fi spus lumea (prejudecăți de la care ați plecat cei care mi-ați răspuns)? Este uimitor cum se aduc tot felul de justificări inutile și refuzăm să învățăm din greșelile noastre, deși PF Daniel și-a cerut iertare. Asta nu înseamnă că aș avea ceva cu Patriarhul BOR, ci am vrut să subliniez că avem și noi bubele noastre și că, uneori, nemulțumirile celor rupți de Biserică sunt justificate. Hai să nu ne mai credem buricul pământului că nu suntem. Și prigoana asta o merităm, poate așa ne vom trezi la realitate. Sunt multe (foarte multe) lucruri în Biserică care sunt tratate cu multă superficialitate. ps: dacă presa are o atitudine ostilă față de Biserică, eu trebuie să adopt aceeași atitudine?
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Cum poate cineva sa isi stearga propria lui postare ? | mbarboi | Reguli generale de utilizare a forumului | 11 | 13.02.2013 18:30:35 |
buna | costan bianca | Umanitare | 21 | 10.12.2010 16:27:25 |
Buna | Liliane | Generalitati | 22 | 31.08.2010 18:56:23 |
Buna | llaurentiu | Stiri, actualitati, anunturi | 2 | 14.10.2008 22:09:55 |
POSTARE | agapius | Generalitati | 0 | 21.09.2007 19:48:02 |
|