Maica Domnului ajutorul nostru nemijlocit pe drumul Pocaintei !

[cristiboss56]

O femeie oarecare, de neam bun şi îmbunătăţită, avea două fiice foarte frumoase pe care le sfătuia să-i urmeze ei la petrecerea cea după Dumnezeu, şi mai ales la multa evlavie pe care o avea faţă de Preasfânta Născătoare de Dumnezeu.
Iar după moartea bărbatului ei a sărăcit foarte şi nu avea cu ce să-şi mărite fetele ei. Deci se amăra, temându-se ca nu cumva să vândă cinstea lor din pricina sărăciei. Însă având credinţă către Dumnezeu, s-a dus cu dânsele la biserică şi stând înaintea Presfintei Născătoare de Dumnezeu a zis acesteia, cu lacrimi:
„Stăpâna îngerilor, Maica sărmanilor şi ajutătoarea săracilor, în îngrijirea şi sub acoperământul tău dau, din tot sufletul meu, pe aceste două sărmane fiice ca să le chiverniseşti; că nu pot să le păzesc eu fără de paguba sufletului şi a trupului, din sărăcia şi neajungerea mea. Şi tu, cu dumnezeiasca ta mai înainte purtare de grijă, după nemărginita ta milostivire să le acoperi şi să le păzeşti, ca să nu-şi întineze fecioria lor”.
Acestea zicând mama cea evlavioasă, a apucat mâinile fiicelor ei şi le-a apropiat de Sfânta icoană spre semn de legătură, ca să fie Preasfânta Născătoare de Dumnezeu mama lor, din ceasul acela, şi ea mai mult nu. Aceasta făcând, s-a întors la casa lor.
Deci când s-au apropiat de uşă, iată un tânăr în chipul fulgerului, care ţinând o pungă plină de arginţi, îi zise ei: „Împărăteasa cea Cerească îţi trimite banii aceştia ca să chiverniseşti fiicele tale”. Luând femeia banii în dar, îngerul s-a suit în Ceruri, iar dânsa a căzut la pământ cu lacrimi, mulţumind Făcătoarei de bine celei bogat dăruitoare, pentru grabnicul ajutor şi grabnica sprijineală. Apoi cheltuind, le-a îmbrăcat pe fete şi le-a cumpărat cele de nevoie ale vieţii lor.
Însă vecinii cei răi, ştiind sărăcia lor cea dinainte, le grăiau de rău şi le huleau pe dânsele cu nedreptate şi cu ruşine, osândindu-le şi zicând cum că maica lor le-a vândut cinstea vreunuia din cei bogaţi şi a luat bani. Clevetirea aceasta cumplită auzind-o evlavioasa femeie, socotească fiecare câtă durere şi necaz a suferit! Şi pe cât timpul trecea, pe atâta şi osândirea creştea, încât s-a înştiinţat de aceasta toată cetatea. Deci mama lor, neputând să mai sufere cuvintele oamenilor, a zis fiicelor: „Duceţi-vă la Maica voastră cea milostivă, şi vă rugaţi bunătăţii ei cu lacrimi şi cu inimă smerită, ca să vă ajute să vă izbăviţi de gurile oamenilor, şi dacă vă veţi ruga cu neîndoită credinţă, vă va auzi pe voi Maica înduratului Dumnezeu cea mult milostivă, după cum şi mai înainte ne-a auzit şi ajutat”.
Deci ascultând ele învăţătura mamei lor, s-au dus la dumnezeiasca biserică, şi au făcut după cum le-a învăţat. Şi după ce s-au rugat în destul, vărsând lacrimi, cu credinţă fierbinte, s-au întors la casa lor, nădăjduind la Împărăteasa cea Atotputernică, că le va trimite ajutor din Cer, după cum s-a şi făcut. Că Împărăteasa, hrănitoarea săracilor, primind smerita rugăciune şi lacrimile nevinovatelor tinere, le-a ascultat pe dânsele şi cu minune le-a ajutat întru acest chip:
La un praznic, la care era tot norodul cetăţii în Mitropolie adunat şi dădea învăţătură un duhovnic, era şi femeia cea zisă mai sus, cu fetele ei. Şi iată pe la mijlocul învăţăturii, când se ostenise duhovnicul, văzură toţi un înger preafrumos, că a intrat pe o fereastră, ţinând în mâini două cununi frumoase şi minunate, alcătuite din flori de trandafir alb şi din alte flori prea bine mirositoare, şi zise aceste cuvinte către cele două copile, întru auzul tuturor: „Aceste două cununi de flori albe vi le-a trimis din ceruri Împărăteasa, pentru semnul fecioriei voastre”. Acestea zicând, a pus pe capetele lor cununile şi îndată s-a făcut nevăzut. Câtă veselie socotiţi, o!, ascultătorilor că au luat fecioarele şi câtă înspăimântare cei ce stăteau împrejur! A rămas învăţătura neisprăvită; au alergat Arhiereul şi boierii ca să sărute cununile cele cereşti şi, în scurt, tot norodul se întrecea, cine să cinstească pe fecioare mai mult; şi mai pe urmă decât toate, le-au petrecut până la casa lor. Însă ele nu s-au mândrit în deşert pentru această cinste ce li s-a făcut, ci cu multă smerenie au mulţumit Împărătesei celei vrednice de cinste.
Iar Arhiereul şi cei mai mari boieri au cheltuit averi nenumărate, zidind două mănăstiri prea frumoase în numele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Şi au hotărât pe o fecioară stareţă într-o mănăstire şi pe alta în cealaltă mănăstire. Şi petreceau ele cu aşa fapte bune şi viaţă minunată, încât multe fecioare de bun neam ale boierilor, nu numai din acea cetate, ci şi din alte cetăţi, auzind de vestea cea bună, şi de petrecerea cea plăcută lui Dumnezeu, au lăsat bogăţia cea curgătoare, cum şi slava cea deşartă şi au venit la ascultarea lor. Şi atâta au crescut aceste două mănăstiri, avându-le toţi în mare evlavie, încât socotea o mare fericire cineva, dacă s-ar fi învrednicit să se numere împreună cu această binecuvântata tagmă. Iar acele două starețe minunate s-au săvârşit cu sfinţenie, şi sfintele lor moaşte bine au mirosit; iar fericitele lor suflete s-au dus întru Împărăţia cea Cerească, pe care, o!, de ar da Dumnezeu ca noi toţi să o dobândim. Amin.
(Din minunile Maicii Domnului , Editura Doxologia, Iași, 2013)

[cristiboss56]

O dată, pe când Sfântul Grigorie se afla în rugăciune înaintea icoanei Preacuratei Născătoare de Dumnezeu, i-a cerut călăuzire pentru sine și pentru fiii săi duhovnicești, cerând a fi luat sub ocrotirea ei, ca ea să înlăture orice piedică către liniștirea desăvârșită. El a mai rugat-o cu stăruință să ia asupra ei grija pentru toate nevoile lor lumești.
Ca răspuns la rugăciunea sa fierbinte, Maica Domnului i s-a arătat într-o vedenie, îmbrăcată smerit ca fecioarele, așa cum e zugrăvită în sfintele icoane.
Ea s-a întors către mulțimea purtătorilor de lumină care o însoțeau și le-a spus: „De acum veți fi slujitorii lui Grigorie și ai ucenicilor săi, dându-le cele de trebuință!”.
Apoi Grigorie și-a venit întru sine, bucuros că rugăciunea i-a fost împlinită așa de iute și cu atâta bunăvoire. Mai târziu avea să spună: „Din clipa aceea, am găsit cu ușurință toate cele trebuincioase trupului, oriunde ne-am aflat”.

[cristiboss56]

Un mare rol a jucat în chip minunat Născătoarea de Dumnezeu în viața lui Hristos cu simplitatea firii ei, cu înțelepciunea inimii ei și cu deplinătatea voinței și curăției ei. Când a încercat arhiereul pe Iosif și pe Născătoarea de Dumnezeu, s-a uimit de deplinătatea curăției, a sfințeniei și neprihănirii vieții ei. Nu exista nimic care să scindeze existența ei, fiindcă numai păcatul, adică apostazia omului de la Dumnezeu, scindează pe om. Dar ea, precum și Iosif, au fost aflați fără de pată[1]. Acest lucru era începutul deplinătății lui Hristos întru Care ne aflăm și noi sinele nostru și simțim deplinătatea sfințeniei și desăvârșirii lui Dumnezeu.

Preasfânta nu a făcut nimic altceva pe pământ decât a slujit kenoza și ascunderea lui Dumnezeu, ca să putem și noi a-L avea fără să reacționăm împotrivă. Să vedem un exemplu. Este cu putință ca uneori să vrei un sfat sau să ai nevoie de o binecuvântare sau chiar de ceva bani. Dar fiindcă tu ai ceva împotriva mea, eu voi da prietenului tău sau oricui altcuiva ca să-ți dea cele ce ai nevoie. Tu atunci le primești, îi săruți mâna și, plângând, îi spui: „M-ai salvat astăzi”. Le vei primi, fără să știi că în spatele prietenului mă ascund eu. Ceva asemănător face și Dumnezeu.

Ascunzișul acesta îl întâlnim și în Taine. Se ascunde Dumnezeu în spatele mirosului, gustului și vederii pâinii și vinului, în spatele lipsei de miros, de gust și de culoare al apei în agheasmă, în spatele untdelemnului și în spatele oricărei substanțe a fiecărei taine. A găsit înțelepciunea lui Dumnezeu acest mod, fiindcă omul nu ar putea altminteri să-L țină pe Dumnezeu. Dar luând aceste elemente ca pe o gustare, Îl ia pe Hristos, dumnezeirea.

Același ascunziș s-a petrecut și când Născătoarea de Dumnezeu a intrat în Sfânta Sfintelor. Fără să o înțeleagă, înlăuntrul ei se ascundea Hristos. Preasfânta nu știa felul în care ea L-a ascuns pe Hristos de toți. Ascunziș era de asemenea și adormirea ei. Nu știm modul în care a adormit Născătoarea de Dumnezeu, suflarea îngerilor, a sfinților, a oamenilor, adunarea apostolilor. Istoria Bisericii noastre nu relatează nimic. Numai sinaxarele vorbesc despre adormirea ei, dar ele își scot conținutul lor din cărțile apocrife. Dar în mod special, Născătoarea de Dumnezeu Îl ascunde pe Dumnezeu. De aceea a și slujit într-un mod atât de minunat și atât de tăcut pe Domnul. Nicăieri nu o vedem pe Preasfânta vorbind: chipul viu, adevărat, desăvârșit așa cum o voiește Biserica printr-o viață atât de ascunsă, încât nici măcar să nu pună întrebări în sinaxă. Numai la Bunăvestire Născătoarea de Dumnezeu a spus: „Cum va fi mie aceasta?” și la nunta din Cana a cerut să se petreacă minunea. Nicăieri în altă parte nu a vorbit, fiindcă luptele ei, lăuntrul ei, inima ei, tainele ei Îl ascundeau pe Dumnezeu.

Încă și parabolele și minunile lui, felul în care le-a făcut erau un ascunziș al dumnezeirii Lui, atât de puternic încât să poată evreii să spună că avea demon și că săvârșea minunile cu belzebul. În final, și profețiile Lui erau adevăruri atât de ascunse, încât nici astăzi nu putem încă să distingem ce voia să spună sau care profeție a lui privea distrugerea Ierusalimului și în care profeție Hristos se referea la distrugerea lumii, la cea de-a doua Venire.

După Domnul, Născătoarea de Dumnezeu era făptura cea mai desăvârșită care putea să tacă, chiar dacă ascundea înlăuntrul ei pe Dumnezeu. Nu este întâmplător că Dumnezeu a folosit o femeie în planul iconomiei Lui, cu toate că femeia tace mai greu. A reușit cu Preasfânta, de aceea și textele noastre conțin locuri care arată cât de aleasă era între toate femeile din veac. Au trebuit să treacă veacuri ca să se afle persoana Preasfintei ca să ascundă înlăuntrul ei pe Hristos. Viața ei ascunsă arată că toate faptele vieții ei sunt tainice și nu trebuie să fie cercetate, fiindcă omul nici nu poate purta descoperirea lor.

(Arhimandritul Emilianos Simonopetritul )

[cristiboss56]

Viaţa Maicii Domnului în Tradiţia Bisericii şi în poveştile româneşti :


Sfinţii Ioachim şi Ana nu au avut copii până la bătrâneţe. Aşa că, deşi erau drepţi, credincioşi şi milostivi, jertfa lor, conform obiceiului iudeu, era primită ultima la templu. Îndurerat, Ioachim a plecat în pustie, să se roage Domnului pentru necazul său. Ana a rămas acasă în rugăciune. I s-a arătat îngerul Domnului, spunându-i că va naşte o fiică preabinecuvântată, prin care se va dărui mântuire lumii. Apoi, îngerul Gavriil i-a dat vestea cea bună şi lui Ioachim.
După naştere, copila a fost crescută de părinţi până la trei ani, când a fost dusă la Templu, după făgăduinţă. Plin de Duh Sfânt, preotul Zaharia a dus-o pe Fecioara Maria în altar, în Sfânta Sfintelor, acolo unde nu avea voie nici o femeie. 12 ani a stat Fecioara Maria la Templu, rugându-se şi lucrând. Se spune că, în tot acest timp, îngerii au hrănit-o pe Preacurata numai cu hrană îngerească.
Când a crescut, preoţii au vrut să o căsătorească, după cum era datina, dar Sfânta Fecioară a refuzat, mărturisind că a făgăduit să-şi închine viaţa Domnului. Atunci, preoţii au hotărât să-i aleagă drept soţ ocrotitor pe acel bărbat vârstnic, credincios, al cărui toiag pus în Sfânta Sfintelor peste noapte va înverzi. Aşa i-a fost ales drept logodnic Sfântul Iosif.
Iosif a dus-o pe Maria în Nazaret, ca stăpână a casei şi a familiei sale. Deşi de neam împărătesc, Iosif era dulgher sărac. Maria trăia retrasă, ca la Templu. Dar, deşi era obişnuită din Templu să vorbească cu îngerii în rugăciune, vestea cea bună adusă de Arhanghelul Gavriil a uimit-o. Totuşi, a acceptat să se facă voia Domnului, învrednicindu-se, prin smerenie, să devină mama Mântuitorului întregii lumi.
O poveste românească spune că Fecioara Maria s-a dus la fântână să aducă apă. Acolo a găsit o iconiţă nespus de frumoasă. A luat-o, să o arate părinţilor ei, dar a văzut-o vizitiul lui Irod şi a vrut să i-o ia. Ba a legat-o şi de cai, să o rupă, să-i rămână iconiţa. Maria a scăpat, caii s-au speriat şi au fugit. S-a întors veselă acasă, dar n-a mai găsit iconiţa în sân, unde o ascunsese. Dar de la acea iconiţă a ştiut că o să nască un prunc…
Îngerul Gavriil o anunţase pe Maria că Elisabeta va naşte şi ea un prunc, deşi era în vârstă. Maica Domnului s-a dus să o vadă şi pruncul a săltat în pântecele Elisabetei. Plină de Duh Sfânt, Elisabeta a proorocit venirea lui Dumnezeu în trup. Dreptul Iosif a fost tulburat observând că Maria va naşte un prunc, dar îngerul i s-a arătat şi a confirmat zămislirea Domnului de la Duhul Sfânt.
Apoi, Iosif şi Fecioara Maria au fost nevoiţi să meargă la Betleem, pentru recensământul făcut de romani. Lângă Betleem, într-un staul amenajat într-o peşteră, S-a născut Mântuitorul lumii.
Povestea spune că, în Vifleem, Maica Domnului a nimerit la casa lui Crăciun, un om tare rău, şi s-a rugat să-i dea şi ei un locuşor, să nască. Crăciuneasa, miloasă, a primit-o în grajd, de teama bărbatului ei. Aici erau un bou şi un cal. Boul a mâncat ce a mâncat, apoi s-a aşezat şi a prins să rumege. Calul, nesătul, după ce şi-a ronţăit porţia, a mâncat şi fânul cu care Maica Sfântă Îl învelise pe Prunc. Mâniată, Maica Domnului l-a blestemat să nu se sature decât o dată pe an, de Ispas, iar pe bou l-a binecuvântat să mănânce puţin şi să fie mereu sătul. Apoi, s-a întors Crăciun şi, furios că nevasta a dat adăpost unei străine, i-a tăiat mâinile. Dar Maica Domnului i-a lipit mâinile la loc. Speriat, Crăciun şi-a cerut iertare, devenind, se zice, primul creştin…
La patruzeci de zile de la naştere, Maica Domnului s-a dus la Templu pentru curăţire, după Legea veche. Sfântul Simeon şi Sfânta Proorociţă Ana au dat slavă lui Dumnezeu văzându-L pe Prunc, ştiind că El este Mântuitorul.
La naştere s-au închinat Pruncului trei regi-magi, care i-au adus daruri. Dar de la ei aflase regele Irod de naşterea Mântuitorului şi, de teamă că îi va lua tronul, s-a hotărât să omoare pruncii din Betleem, ca să-L omoare şi pe El. Dar, înştiinţaţi de înger, Iosif şi Maria au dus Pruncul în Egipt, unde au stat până când îngerul le-a îngăduit să se întoarcă.
O poveste spune că, pe drumul spre Egipt, Maica Domnului s-a întâlnit cu nişte ostaşi ai lui Irod. Au întrebat-o ce are în braţe şi le-a răspuns că are grâu. Ostaşii s-au uitat, dar Pruncul Se transformase în grâu şi aşa au săpat de primejdie. De aceea, se spune, pe grâu este întipărită faţa Domnului Hristos…
A venit apoi vremea predicării Adevărului de către Domnul Hristos, după ce S-a lăsat botezat de către Sfântul Ioan. Maica Sa L-a urmat întotdeauna, slujindu-L şi păstrându-I cuvintele în inima ei. Se spune că atunci când Domnul a fost prins, înainte de sărbătoarea Paştilor, Maica Domnului se afla în casa lui Lazăr din Betania. Auzind că Domnul a fost prins, a plecat spre Ierusalim. A ajuns la timp pentru a pătimi împreună cu El, suferind o îndoită sfâşiere: cea de a-şi pierde Fiul şi cea de a-L vedea pe Dumnezeu umilit, batjocorit şi răstignit.
O poveste spune că pe drumul spre Ierusalim Maica Domnului s-a întâlnit cu un lemnar. L-a întrebat dacă nu L-a văzut pe Fiul ei şi el s-a lăudat că i-a făcut crucea mare şi grea. Atunci Preacurata l-a blestemat să-şi câştige greu pâinea. S-a întâlnit apoi cu un fierar, care i-a mărturisit că i-a făcut cuiele, dar le-a făcut mai mici. Pe el l-a blagoslovit să-şi câştige uşor banii. O broască a încercat să o aline şi i-a povestit durerea ei de mamă care şi-a pierdut feciorii. Numai unul îi rămăsese, urât, cu ochi bulbucaţi… Dar Maica Domnului a surâs o clipă şi a binecuvântat broasca să trăiască numai în apă bună de băut şi să nu putrezească după moarte. A plecat mai departe şi din lacrimile ei au răsărit busuiocul şi viţa-de-vie…
După Învierea Domnului şi Înălţarea Sa la cer, Maica Domnului a mai trăit în pace 11 ani, apoi s-a dus la Domnul. Pentru că Sfântul Toma nu fusese de faţă la înmormântare, mormântul a fost deschis, dar era gol. Trupul ei fusese ridicat la cer, de Fiul ei preaiubit.

[cristiboss56]

Incepe Postul Adormirii Maicii Domnului. Postul este necesar si folositor pentru infranarea pacatului. Postul si rugaciunea il fac pe om ceresc si ii bucura pe ingeri. Sa aducem postul nostru ca o jertfa lui Dumnezeu, sa intarim rugaciunea, sa biruim patimile, sa ne impacam cu cei care ne-au suparat. Sa slujim lui Dumnezeu cugetand la El, citind, infranandu-ne, impartasindu-ne. Postul trupesc fara cel duhovnicesc nu este folositor. Sa ne canalizam toate eforturile pentru a ne infrana de la rau, pentru a topi pornirile spre manie si a pune paza gurii. Sa ne straduim sa fim binevoitori, lipsiti de rautate, sa-i vizitam pe cei bolnavi, sa ne impacam cu toti. Nu-l invidia pe cel fericit, ci impleteste dragostea fata de aproapele cu zdrobirea inimii si cu pocainta.

[cristiboss56]

Darurile Maicii Domnului pentru fiecare dintre noi
( Diacon Gheorghe Băbuț )


Pe cei bolnavi îi vindecă, pe cei scârbiţi îi mângâie, pe cei căzuţi îi ajută să se îndrepteze, pe cei deznădăjduiţi îi încurajează şi Ie umple sufletul de nădejde, tărie şi dulceaţă, adăpând inimile tuturor de bucurie, de mângâiere, de dulceaţă, precum şi de dragoste de Dumnezeu, ca o mamă adevărată a milostivirilor.

Cea mai mare îndeletnicire a Maicii Domnului a fost rugăciunea. Zi de zi se împodobea cu podoabele smereniei, ale răbdării, ale tăcerii, ale iubirii şi ale neprihănirii. Pe cei bolnavi îi vindeca, pe cei scârbiţi îi mângâia, pe cei căzuţi îi ajuta să se îndrepteze, pe cei deznădăjduiţi îi încuraja şi Ie umplea sufletul de nădejde, tărie şi dulceaţă, adăpând inimile tuturor de bucurie, de mângâiere, de dulceaţă, precum şi de dragoste de Dumnezeu, ca o mamă adevărată a milostivirilor.

Mintea ei era călăuzită de Dumnezeu, dorinţa ei era îndreptată spre lucrul cel bun şi vrednic de dragoste şi ura o avea numai asupra păcatului şi asupra pricinuitorului lui, iar ochii ei erau îndreptaţi spre căile cele veşnice ale Cerului. Şi era spre a asculta numai cuvântul lui Dumnezeu. Iar din limba ei revărsa dulceaţa cea dumnezeiască de la Cel Preaînalt şi Veşnic.

[cristiboss56]

Bunavestire – inceputul mantuirii noastre !
“Astazi este incepatura mantuirii noastre si aratarea tainei celei din veac: Fiul lui Dumnezeu – Fiu Fecioarei se face si Gavriil Darul bine il vesteste…”.

Prăznuim aniversarea faptei celei mai mari pe care a făcut-o Dumnezeu în lume, arătarea nemărginitei Sale iubiri faţă de oameni prin întruparea Fiului Său, Iisus Hristos, în pântecele Fecioarei Maria. Şi această sărbătoare este numită în Sfânta noastră Biserică Buna Vestire, adică ziua când Fecioara Maria a fost vestită de Sfântul Arhanghel Gavriil, că va naşte pe Fiul lui Dumnezeu prin încuviinţarea Fecioarei.
Astazi este zi de mare bucurie, căci prin arhanghelul Gavriil ni s-a adus bucurie la toată lumea. El a fericit-o pe Fecioara Maria spunându-i mai întâi: “Bucură-te! şi apoi: “Ceea ce eşti mai cinstită, ceea ce eşti plină de dar, că prin tine vine bucuria la toată lumea şi se risipeşte întunericul.
Fecioara Maria cu adevărat a fost plină de daruri, ea este comoara tuturor darurilor duhovniceşti ale Duhului Sfânt, fiindcă în dânsa se află darurile arhanghelilor şi îngerilor, ale căpeteniilor, începătoriilor, puterilor, stăpâniilor, domniilor, scaunelor, heruvimilor şi serafimilor. De aceea Sfânta Fecioară Maria este împărăteasa îngerilor, a cerului şi a pământului. Dar mai presus de toate darurile pe care le avea Fecioara, era smerenia, ea a zis către înger: “că a căutat Domnul spre smerenia roabei Sale”. Iată deci că smerenia a fost cea mai dintâi calitate pentru care Dumnezeu a ridicat-o în slavă şi cinste spre a fi lăudată în cer de toate oştile cereşti şi pe pământ fericită de toate neamurile.
Dintre toate făpturile pământeşti, Sfânta Fecioară Maria a fost darul cel mai vrednic şi frumos şi cel mai iubit de Dumnezeu. Noi ne lăudăm cu un astfel de dar nepreţuit şi ne punem mare nădejde în sprijinul Sfintei Fecioare ca să fim ocrotiţi şi scăpaţi de vicleanul şarpe care vrea să înghită tot pământul cu răutatea lui.
Să ne aducem aminte de Sfânta Fecioară Maria şi s-o avem ca pildă înaintea ochilor noştri. Să urmăm smerenia şi ascultarea ei de poruncile dumnezeieşti şi începand de astăzi să ne lăsăm de toate relele şi păcatele şi hotărâţi să mergem pe calea Bisericii ca să ne mântuim şi noi, ca să ajungem la locul acela fericit, la viaţa veşnică.

Rugăciunea către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu

O, preamilostivă stăpâna mea, nu mă lepăda pe mine, nevrednicul, ci primeşte această puţină rugăciune a mea din buzele mele cele întinate, şi o du Fiului tău şi Dumnezeului nostru, Care S-a născut cu trupul din tine spre mântuirea noastră; Care pentru noi, păcătoşii, s-a răstignit şi s-a îngropat şi a înviat a treia zi. Deşi fărădelegea mea este mai grea decât toate fărădelegile, totuşi tâlharii şi desfrânaţii pe care Iubitorul de oameni, pentru nemăsurata Lui milostivire, i-a primit şi i-a miluit, îmi dau îndrăznire; şi cu toate că nu te aveau pe tine mijlocitoare bună, nu le-a închis uşa milostivirii Sale. Cum să nu mă primească dar şi pe mine, care nădăjduiesc în ajutorul tău? Milostiveşte-te deci spre mine, Doamna mea, căci poţi toate câte le voieşti, iar pe care le ceri de la Fiul tău le şi iau fără îndoială, deoarece pe tine te-a făcut mijlocitoare creştinilor. Pentru aceasta pe tine te binecuvântăm şi te preaînălţăm în vecii vecilor. Amin.

Rugăciune către Preasfînta Născătoare de Dumnezeu

Preacurată Doamnă, Stăpînă de Dumnezeu Născătoare Fecioară, care poţi face tot binele, primeşte aceste daruri, care se cuvin numai ţie, de la noi, nevrednicii robii tăi, ceea ce eşti aleasă din toate neamurile, şi te-ai arătat mai înaltă decît toate făpturile cereşti şi pămînteşti. Căci pentru tine a fost cu noi Domnul puterilor; şi prin tine am cunoscut pe Fiul lui Dumnezeu, şi ne-am învrednicit Sfîntului Lui Trup şi Preacuratului Lui Sînge. Pentru aceea fericită eşti întru neamurile neamurilor, ceea ce eşti de Dumnezeu fericită, mai luminată decît Heruvimii şi mai cinstită decît Serafimii fiind.
Şi acum, Preasfîntă Stăpînă de Dumnezeu Născătoare Fecioară întru tot cîntată, nu înceta a te ruga pentru noi, nevrednicii robii tăi, ca să ne izbăvim de tot sfatul celui înşelător, şi de toată primejdia şi să fim păziţi nevătămaţi de toată lovirea cea înveninată a diavolului; ci pînă la sfîrşit cu rugăciunile tale, păzeşte-ne pe noi neosîndiţi. Ca întru paza şi cu ajutorul tău fiind mîntuiţi, slavă, laudă, mulţumită şi închinăciune, pentru toate să înălţăm unuia în Treime Dumnezeu, Ziditorul tuturor, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Va doresc ca aceasta Sfanta Sarbatoare sa va umple sufletul si inima cu Bucurie Sfanta!
Doamne ajuta!