Îmi pasă...

[florin.oltean75]

Sfanta nepasare

Din punctul meu de vedere, "Sfanta nepasare" este spatiul apofatic care se deschide in toate, atunci cand vederea noastra le investigheaza adancul.

Dragostea apare atunci cand mintea noastra concepe o "identitate".

Cand mintea realizeaza o identitate apare un foc intelegator in inima.

La sfinti, acest foc este intotdeauna in natura dragostei.

Toate identitatile sunt privite cu dragoste.

Iar aceasta dragoste este curata pentru ca ea se extinde apofatic in fiecare identitate.

Aceasta componenta apofatica a perceptiei este o slobozenie nespusa.

Sfintii nu sunt prinsi in "identitate" nu intra in coliziune cu aceasta. Ci se pot odihni liber in infinitatea adancului ei.

Aceasta patrundere eliberata de coliziune este Sfanta nepasare.

"Sfanta", pentru ca ea dezleaga sufletul.

"El mă paşte în păşuni verzi, şi mă duce la ape de odihnă"

Dragostea si Sfanta nepasare nu se afla in contradictie ci intr-un perfect echilibru, intr-o patrundere armonioasa - unde nu stii care este una si care este alta.

Expresia ,,sfanta nepasare" nu prea mi-e familiara, nu prea am intalnit-o. Eu cred ca poate fi vorba de o ,,sfanta nepasare'' atunci cand nu-ti pasa de propriul trup care este supus la chinuri, cand nu-ti pasa de jignirile altora. Dar astea se incadreaza foarte bine la rabdare. Cine stie sa mai explice un pic ce e cu sfanta nepasare, ca eu am intalnit mai ales texte duhovnicesti in care nepasarea este pusa la zid.

[florin.oltean75]

În prealabil postat de antoniap

Expresia ,,sfanta nepasare" nu prea mi-e familiara, nu prea am intalnit-o.

Eu cred ca poate fi vorba de o ,,sfanta nepasare'' atunci cand nu-ti pasa de propriul trup care este supus la chinuri, cand nu-ti pasa de jignirile altora.

Dar astea se incadreaza foarte bine la rabdare.

Cine stie sa mai explice un pic ce e cu sfanta nepasare, ca eu am intalnit mai ales texte duhovnicesti in care nepasarea este pusa la zid.

Nepasarea este o deficienta sufleteasca.

Omul duhovnicesc nu este nepasator la ceea ce se intampla in lume, nu este nepasator nici fata de propriul trup, nici fata de jignirile altora.

Ii pasa de toate.

Pentru ca orice lucru care se intampla, oricat de mic ar fi - este un prilej de rugaciune si contemplatie.

Prin suma tuturor experientelor, oricat de nesemnificative, isi face Dumnezeu lucrarea in noi.

Nepasarea inseamna pe fond ratarea unei lectii, unei posibilitati de conlucrare cu Dumnezeu, adancirii experientei de viata, extinderii contemplarii si patrunderii calificate a rugaciunii neincetate in varietatea de situatii.

====

"Sfanta nepasare" este o expresie inovata de unii cercetatori in ale Duhului. Este o simpla denominare.

Sfanta nepasare este echivalenta cu o stare de mare slobozenie launtrica, o mare libertate pe care o experimenteaza cei ce se apropie de Dumnezeu.

Este o traire care purifica toate perceptiile, toate interactiunile omului cu lumea.

Desi omul pare prins intr-o multitudine de probleme, de dificultati lumesti, el inlauntrul lui este slobod.

Pe toate le face cu o usurinta miraculoasa.

Mintea patrunsa de Duhul este foarte agera, se misca usor - cu mare repeziciune.

Este unitara, mult lucratoare si fara tensiune.

Este o minte luminoasa care lucrand, in acelasi timp se si odihneste in Dumnezeu.

Desi este cu cele de jos, este nedespartita de cele de sus.

Pt Mos Neagu: postarea ta este complexa, nu stiu cum sa o comentez mai bine, dar are sens ceea ce ai scris. Este posibil sa nu fi inteles eu toate nuantele, nici nu am pretentia ca reusesc constant asa ceva, dar ideea de baza cred ca am inteles-o. Am citit azi ceva din Epistola catre Filipeni, impreuna cu un comentariu la ea. M-a pus pe ganduri un fragment din comentariu care remarca un aspect la care nu ma gandisem.La un anumit moment apostolul da un sfat la doua femei crestine care, probabil, nu prea se intelegeau in acel moment. Ma gandeam: omul acesta, Pavel, strabatea mii de km,in toate conditiile posibile, predica, convertea, calauzea, muncea, se implica in actiuni de caritate, scria, se ruga si trecea prin diferite primejdii. Si lista nu este completa. Oricine s-ar gandi ca mintea acestui om era pe nivel macro, sinteza, la cate responsabilitati avea.

Totusi acest apostol, intr-o epistola extraordinara din punct de vedere teologic, isi gaseste timp sa dea un sfat personal, care poate ni s-ar parea marunt, la doua femei despre care ( daca nu le-ar fi mentionat el) poate nu am fi auzit.Evodia si Sintichia au ramas in istoria crestinismului datorita unei marunte certe probabil ( sau indiferent din ce cauza) insignifianta, dar care nu a fost atat de neimportantata pt apostol.Nu uitase ce facusera ele in trecut, pt raspandirea Evangheliei si vrea sa le ajute. Azi se dau multe comunicate, epistole moderne, la nivel general. Nu sunt mentionate nici o Evodia sau Sintichia, doar sfaturi generale, catre comunitati. Trebuie chiar sa-ti pese, chiar sa te implici cu toata fiinta, chiar sa-i iubesti pe acei oameni ca sa-ti pese chiar atat de mult in contextul unei vieti tumultoase.

Omul acesta le stia pe nume si tineti cont de numarul de oameni cu care interactiona. Ii pasa pana la acest nivel al detaliului lui, unui apostol, care avea atat de multe de facut. Raportat la timpurile noastre este uluitor, azi oamenilor nu le pasa daca moare unul pe strada langa ei. Cu toate acestea oamenii nu i-au raspuns mereu la fel. In 2Timotei Pavel spune, cu durere cred, ca pana si cei mai apropiati il parasisera. Cred ca l-a durut tare de tot. Cand a trebuit sa se apere a fost singur. S-a rugat sa le ierte Dumnezeu slabiciunea spunand ca l-a intarit EL cand oamenii l-au abandonat. Raportul din a-ti pasa si sfanta nepasare? Foarte complicat.