aspectele practice ale Spovedaniei

[Dalian]

În prealabil postat de Igor_Paslusnik

Hai că faceţi asta în primi ani ai căsniciei, de mai multe ori, marţea şi joia

Deci pot sa pacatuiasca voit timp de... cativa ani?
Ai puterea sa dai dezlegare la pacate scarboase, Igore?

O data pe zi e ingaduit. Martea. Sau Joia. Punct.

[Igor_Paslusnik]

În prealabil postat de Dalian

Deci pot sa pacatuiasca voit timp de... cativa ani?
Ai puterea sa dai dezlegare la pacate scarboase, Igore?

O data pe zi e ingaduit. Martea. Sau Joia. Punct.

Punct? Să dea Dumnezeu ! Amin. Să pui punct nebuniei şi habotniciei tale, Daliane. Că-i multă şi din belşug. Şi te ţii de ea, ca de mare lucru ! Of, of, of !

Crezi că te naşti sfânt? Sfânt devii, copile. Te naşti păcătos, împuţit de păcate. Vrednic de moarte, te naşti. Şi tot vrednic de moarte şi iad, vei muri. Dar nădăjduim. Noi nu putem nimic. Hristos poate.

Ce faci? Le dai cu învăţătura în cap? Le spui: marţi. Sau joi. Şi Punct. Nu? Îi perzi. Le pierzi sufletele. Asta vrei? Opreşte nebunia !

Crezi că toţi pot să mănânce carne? Nu. Unii mănâncă lapte. Aşa spune Scriptura. Mai au până la carne.

Pentru început, când un cuplu se apropie cu sfială şi cuminţenie, de Biserică şi caută mântuirea, după o viaţă petrecută în păcate şi patimi, în discoteci, desfrânare, etc. Se cunosc apoi, fiecare venit dintro viaţă tumultoasă, şi se căsătoresc creştineşte şi hotărăsc să trăiască pe placul lui Dumnezeu.

Ei deci ce fac?
Se nasc în Hristos.
Prin începutul bun care vor să-l pună vieţii lor.
Deci sunt bebeluşi.
Ce faci?
Dai carne de vită, cu fasole scăzută şi murături, la bebelaş?
Păi îl omori !!
Asta vrei?
Şi te omoară apoi şi pe tine, Dumnezeu, copile! Că e dreptul Lui.
Tu gândeşti ce vorbeşti?
Zi !
Sau te porţi sălbatic şi barbar?
Opreşte-te.
Roagă-te cu iubire şi lacrimi.
Şi te va milui Dumnezeu, minunat !
Că zice: nu sminti pe cel mai mic decât tine, că mai bine-ţi este ţie de ţi-ai lega o piatră de moară de gât şi să te arunci în apă. Adică e grav să sminteşti. Grav ! Păcat de moarte, de neiertat.

Deci, ce le spui?

Sigur că le spui: dragii mei, aveţi grijă, că nu aveţi voie: asta, asta, asta şi asta. Dar dacă nu puteţi, uitaţi eu vă dau epitimie, dezlegare, nu numai marţi şi joi, ci şi luni. Dar voi, siliţi-vă, obligaţi-vă pentru Hristos, şi pentru Împărăţia Cerurilor să faceţi aceasta, că multă răsplată veţi avea.

Care-i scopul preotului? Să vindece ! Hristos, prin preot. Ăsta-i scopul şi al Ortodoxiei ! Cum îi vindeci ?

Se vindecă omul de la o pastilă ? Nu. Deci trebuie multe pastile de har.

Şi le spui: dacă totuşi nu puteţi să faceţi unirea doar marţi şi joi, şi vreţi şi luni, bine, aveţi dezlegare, dar îi daţi ceva în schimb la Hristos. Da-ţi milostenie la săraci, 5 lei, câte 1 leu la fiecare, în fiecare duminică la Sfânta Liturghie. Dacă vă învoiţi, aveţi dezlegare, dacă nu, nu.

Şi apoi ei, făcând astfel, cu cuminţenie şi atenţie, venind la Biserică, primind picături de har, la fiecare slujbă, azi un pic, mâine un pic, şi îi câştigi, pentru Împărăţia Cerurilor. Harul le va schimba inimile. Şi vor voii ei apoi, de bună voie, să fie doar marţi şi joi. Apoi vor voii să fie doar marţi. Sau joi. Singurei se vor decide asta. Şi vor fi proslăviţi de Dumnezeu şi vor primi har şi se vor vindeca şi se vor curăţi.

Şi altele mai mari vor face. Se vor îmbunătăţi. Cu ajutorul şi mila Domnului, pentru rugăciunile Preacuratei şi ale tuturor Sfinţilor.
Şi într-un an de zile, aşa cu atenţia lor copilărească, dar doritoare şi fierbinte după mântuire, unindu-se marţi şi joi, vor ajunge mai îmbunătăţiţi decât cei care se unesc doar marţea. Sau joia. Garantat ! Apoi, Domnul cu mila, după voinţa şi lupta fiecăruia.

Ăsta-i un exemplu. Poate varia, de la caz la caz. Să nu ne temem ce vom vorbi în ceasul acela, că ne va da nouă Duhul Sfânt a grăi, chiar El Însuşi, va pune în gura noastră ce să spunem în ceasul acela, spune Biblia.

Deci, ai grijă ce faci şi ce vorbeşti, Daliane, că te duci în hăurile iadului cu habotnicia. Asta vrea vrăjmăşescu.

"Bate păstorii şi se risipeşte turma", spune Biblia, şi vrăjmaşu ştie asta. Şi preoţii sunt primi atacaţi, cel mai mult, cel mai sistematic şi constant, ca să se piardă ei şi să piardă şi turma lui Hristos. Să nu fie.

Hristos în mijlocul nostru.

[Dalian]

În prealabil postat de Igor_Paslusnik

Punct? Să dea Dumnezeu ! Amin.

Asa frate, vad ca ai inceput sa te trezesti.

În prealabil postat de Igor_Paslusnik

dacă totuşi nu puteţi să faceţi unirea doar marţi şi joi, şi vreţi şi luni, bine, aveţi dezlegare, dar îi daţi ceva în schimb la Hristos. Da-ţi milostenie la săraci, 5 lei, câte 1 leu la fiecare, în fiecare duminică la Sfânta Liturghie. Dacă vă învoiţi, aveţi dezlegare, dacă nu, nu.

In ziua de luni, partida de sex conjugal e doar 5 lei? Merita, s-a facut.
Celelalte pacate cat costa, cat ar trebui sa da-m? Ai putea face un mercurial? As prefera pe zile.
Si, cine stie, poate batem palma.

[Ioan_Cezar]

Doi oameni pe care îi îndrăgesc şi cărora mă simt mereu îndatorat pentru frumuseţea lor, au adus de curînd în discuţie (aici pe topic) un mecanism psihologic şi o însuşire de caracter.
Proiecţia, mecanism psihologic din sfera mecanismelor de apărare ale eului.
Onestitatea, o însuşire de personalitate greu de găsit la muritori, din moment ce trăim cu toţii în aceeaşi lume unde fiecare minte şi se minte, trădează şi se trădează, crezînd că astfel o scoate cumva la capăt cu problema universală a adaptării.

Mă simt îmboldit să meditez cu voce tare pe tema asta - proiecţie şi onestitate.
Dar o voi face cu onestitate? Cât de liber voi fi de jocul proiecţiilor?

Mai bine o las baltă.
Pot totuşi să expun câteva asocieri care mi s-au ivit parcă din întâmplare, fugitiv, prin minte...

*
Am experimentat rolul foarte greu de a fi tată unui copil şturlubatic. Un micuţ plin de energie, mereu pus pe fapte, vioi, inventiv, cu mare apetit de a experimenta cele mai neobişnuite situaţii. Şi cu o minte reflexivă, critică, penetrantă, productivă, flexibilă, incomodă. Cât l-am povăţuit, cât l-am aşteptat să se "cuminţească", cât l-am rugat şi m-am rugat să vină la ascultare.... Degeaba. Micuţul face cum face şi tot de ale lui îşi vede! Şi de n-ar trece atât de aproape ori de-a dreptul prin mari pericole, poate l-aş lăsa în pace, vorba lui... Dar frica de a nu-mi vedea cumva copilul într-o ipostază cumplită e mai puternică decât răbdarea şi nădejdea mea şi atunci intervin, cum mă pricep mai bine sau cum nu prea mă pricep. Suntem adeseori, tot mai des, în conflict. Şi-mi pare că amândoi am obosit de jocul ăsta...
Deunăzi m-am hotărât să îi expun imaginea mea despre el. Să îi povestesc cum îl văd eu, să mă fac prin cuvinte oglinda lui, de la comportamente la însuşiri ascunse. Şi i-am vorbit, i-am vorbit, când mai domol când mai tumultuos, când mai cu perdea când mai direct şi aspru, când mai cald şi cu lacrimi în ochi când mai detaşat şi chiar un pic indiferent. Dar, pe măsură ce vorbeam, micul meu interlocutor părea ca, în loc să se lămurească şi să se lumineze, în loc să înceapă să dea aprobativ din cap şi să îmi spună aha, am înţeles tată, aşa voi face şi iată şi cum - dimpotrivă, se închidea tot mai mult, se întrista şi, de la un punct încolo se uita cu un fel de interes amar la mine ca şi când abia atunci vedea pentru prima dată o şopârlă nouă, atât de ciudată şi respingătoare încât până şi curiozitatea lui de explorator colosal era pusă în surdină de mai marea repulsie, de aproape scârbă...
Când am terminat ce aveam de spus am simţit brusc, fulgerător, că tot ce spusesem despre el îmi spunea de fapt mie altcineva despre mine. Am avut simţământul puternic că mi-a vorbit cineva descriindu-mă prin cuvintele pe care le adresasem lui. Impresia era teribil de lipicioasă, de pregnantă, de vie. Nu reuşeam să scap de simţământul că mă făceam de fapt cunoscut pe mine însumi prin cuvintele pe care le adresasem lui. Că doar vorbindu-i lui reuşisem de fapt să mă cunosc şi pe mine, căpătînd acces la însuşiri ascunse despre care nu vreau să pomenesc când mă descriu pe mine însumi.
Copilul a fost scurt şi direct, precum îi este felul. A spus cu amărăciune şi cu un pic de revoltă, de refuz: "Da, tată, aşa te cunosc şi eu."
Nu mi-a venit să cred!
Apoi am plâns. De milă, de ruşine, de furie faţă de mine însumi... El m-a iertat, ca de obicei. Copiii sunt un izvor uriaş de iertare, până la o vreme...
Tema? Proiecţie şi onestitate. Subtema: În relaţiile "educative" dintre părinţii proşti şi copiii isteţi.

*

În îndreptarele de spovedanie şi în practica spovedaniei cred că se joacă mereu teme ca aceastea: proiecţia şi onestitatea.
Atât îndreptarul cât şi actul mărturisirii pot fi de folos pentru a ne retrage proiecţiile (prin exprimare şi astfel conştientizare) şi a ne dezvolta, atât cât ne e cu folos, onestitatea.

[AlinB]

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Că doar vorbindu-i lui reuşisem de fapt să mă cunosc şi pe mine, căpătînd acces la însuşiri ascunse despre care nu vreau să pomenesc când mă descriu pe mine însumi.
Copilul a fost scurt şi direct, precum îi este felul. A spus cu amărăciune şi cu un pic de revoltă, de refuz: "Da, tată, aşa te cunosc şi eu."

Teribil copil
Cati ani avea la faza asta?

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de AlinB

Teribil copil
Cati ani avea la faza asta?

Acum vreo două săptămâni avea 9 ani, ca de obicei în ultima vreme...:))