Dumnezeu nu vrea sa avem familie?

[AlinB]

În prealabil postat de fallen

Am avut din nou o revelatie trista . In urma cu cateva zile ( de Rusalii mai exact) a zis sotul ca de cand merg la biserica parca avem numai ghinioane si certuri, neintelegeri...acum daca e sa disec aceasta constatare, pot spune ca nu eu vin de acolo cu chef de cearta, ci asa il gasesc pe el , cateodata; iar ghinioane chiar dacaam mai avut,totusi am avut si mari impliniri, cel putin in ultima vreme ( ne-am luat casa, o sa avem copil)...dar aici el ar putea argumenta ca toate astea au fost numai meritul trudei lui, si nu al rugaciunilor mele si nici al ajutorului divin, caci eu personal am avut mai mult esecuri si pagube in ultimii ani ( am pierdut un serviciu, am gasit altul mai rau, am castigat bani dar am si cheltuit, etc)... si analizand mai bine, am ajuns la concluzia ca:1) daca ma luam fie dupa reprezentantii bisericii ( popi) fie dupa multi dintre voi credinciosii, acum eram singura, fara familie si copil, si , mai dureros, 2), daca in duminica aceia as fi pkecat de acasa, fie seara la Paraclisul Maicii Domnului, fie chiar de dimineata, mai mult ca sigur nu ar mai fi venit fata mea, fie ca nu eram acasa,'fie ca era taica-su suparat pe mine....desi eu initial m-am grabit sa multumesc lui Dumnezeu si Maicii Domnului ca mi-au trimis-o....

Da mai, daca te luai dupa astia care au zis si ei, din nestiinta, ca e pacat concubinajul, pierdeai o asa minunatie de barbat ateu care nici acum cand ai un copil cu el, nu te ia de nevasta de frica sa nu ajungi la divort si sa ai si tu ceva pe numele tau.
Care sa-ti spuna ce minunata esti, ca tot ce ai facut de ceva ani incoace e doar esec si ratare, ca ceea ce crezi nu valoreaza doi bani ba mai mult, e spre paguba, nu folos.

Doamne fereste sa fi riscat sa pierzi asa minune de barbat pentru niste principii atat de abstracte sau poate pentru unul credincios, ca doar e mai bine cu cioara din mana decat cu porumbelul de pe gard.

Da mai, era un mare ghinion, sa fi avut o viata virtuoasa si impacata, nu mai aveai un copil fara familie, la care sa stai in dilema daca e mai bine sa-l cresti ca si credincios, sau mai bine ca ateu sa-i faci taticului genetic pe plac, sa nu cumva sa aiba indoieli si zbuciium sufletesc mai tarziu, ca ar putea totusi exista un dumnezeu?

Cum va explicati fenomenul ? Cum e posibil totusi sa vina un copil pe lume daca Dumnezeu nu vrea acest lucru ??? Poate sa vina din alta sursa, ca sa zic asa, sa fie exclusiv produsul trupului omenesc? De c vin copii atunci cand se spune ( spun unii popi) ca nu ar trebui sa vina,adica sa fie chemati de parintii lor ( duminca, in posturi, in zii de sarbatoare) pt ca vor deveni la randul lor rai si pacatosi?

Dumnezeu a facut pe om cu vointa libera, si l-a inzestrat cu multe daruri, ce face cu ele e treba exclusiva si responsabilitatea omului.

Daca dai cu masina in gard, nu Dumnezeu e de vina, ci cheful nebun si paharul inainte de drum.

Maturizeaza-te, asuma-ti responsabilitati pentru ceea ce faci, nu incerca sa-l faci pe Dumnezeu vinovat pentru deciziile tale proaste.

Copilul nu ajunge ateu pentru ca a fost conceput in nu stiu ce zi de sarbatoare cum prost ti-a placut sa intelegi sau prost si-a dat cineva cu parerea. Momentul propriuzis al conceptiei de altfel nu se cunoaste, ca poti face sex marti si ramane insarcinata duminica.

Si e asa o mare minune ca in ziua de azi mai sunt parinti care isi doresc copii, ca Dumnezeu ar da binecuvantare in orice zi, numai sa vrea parintii sa-i aduca pe lume iar de ferit poti sa te feresti in fiecare zi sa faci copii, asta nu inseamna ca daca o faci marti nu e pacat dar duminca este.

Iar daca sunt copii care desi au primit botezul crestin dar isi rateaza vocatia crestina, asta este pentru ca parintii sunt atei, sau daca sunt credinciosi, nu sunt in sensul autentic al cuvantului, pentru ca poti sa faci si o scoala de pedagogie si psihologie si tot sa nu fii bun parinte, daca nu ai simtire de parinte si vointa de parinte care iubeste pe copilul sau ca pe un om cu viitor, nu doar ca pe un animalut care sa-i ofere satisfactie afectiva.

(Oricum m-a intristat foarte tare constatarea ca e posibil ca Dumnezeu sa nu o vrea pe fata mea, sau sa nu fie trimisa de el ; eu chiar voiam sa o invat sa fie credinciosa, chiar daca se pare ca taica-su vrea altceva; deci in concluzie e posibil ca acest copil sa fie doar al lui taica-su, si nu si al lui Dumnezeu???
(...)
( bine oricm stiu ca parerea multora dintre voi e ca nu trebuia sa am acest copil, ca va fi un copil rau si pacatos sau ca va fi chinuit, va avaea o soarta rea, dar atunci dece mi la- dat Dumnezeu, ca sa se razbune pe noi, c al-am sfidat si l-am fact in ciuda dorintei lui, sau de ce, cum va explicati, ca n e trimis de el ci de cel rau, doamne fereste ??? Sau sa ma asteot sami spuneti sa ma stept ca Dumnezeu sa mil ia inapoi, ca sami arate puterea lui????)

Spui niste prostii mai mari decat tine si esti destul de mare.

Dumnzeu nu ti l-a trimis la pachet cu fundita si garantii, tu l-ai obtinut cum l-ai obtinut, ignorand "calea cea buna" si e numai si numai raspunderea ta ce faci mai departe cu el (dar poti sa-I ceri ajjutorul) insa pana una alta mai ai mult de lucru la tine, singurul mod prin care iti schimbi "soarta" este acela prin care te schimbi TU.

[Corinusha]

Cam dur in expimare, Alin, dar cam ai dreptate si aici si la topicul cu impartasania copilului.

Fallen, at trebui sa iti faci putina ordine in ganduri, sa te gandesti serios ca, copilul va veni (nu ai nascut inca, nu) si ca vei avea o responsabilitate enorma fata de copil in primul rand. El va trebui pus pe primul loc, nu barbatul, nu tu... asa ca practic, voi, ca parinti, ar trebui sa faceti ce e mai bine pentru copil, inclusiv sa va casatoriti cu acte sau sa va despartiti. Copilul vostru cand va creste, daca voi ramaneti tot necununati, va crede ca e perfect in regula sa faca la fel; doar v-ar avea pe voi ca exemplu, iar de acolo alte greseli pot sa apara, pana inr-acolo unde isi poate rata viata, pentru ca au vazut la voi un exemplu prost, pe care l-a luat de bun.
Si nu ma refer acum neaparat la o viata crestina; ma refer la o viata morala; nu este neaparat o diferenta intre cele doua, dar ideea e ca poti avea o viata morala si daca nu esti credincios; iar al tau barbat nu prea se incadreaza pe-acolo din unelepuncte de vedere (atat cat il cunosc din relatarile tale).

[fallen]

Si eu am vazut exemple proaste la parintii mei ( bine, nu chiar asa...) si nu le-am luat de bune...si nici ei nu m-au invatat asa,'ci ne-au zis mereu sa nurepetam greselile faute de ei. Dar nu-i nimic, le-am facut pe ale noastre, inca si mai mari... . E drept ca iti creaza o stare de nemultumire permanenta, ca sa zic asa, ca viata ta sa nu fie asa cum trebuie si tu sa stii asta, ca n-artb sa fie asa, dar sa nu poti sa schimbi nimic, cel putin asa curand, pt ca altii au gresit inaintea ta, poate chiar cateva generatii, ci poate abia candva in viitor, daca vei putea realiza ceva cu adevarat maret, sa iti poti schimba conditia...dar parca tot e preferabil asa, sa sti ca si parintii tai si parintii lor au fost oameni si au gresit, decat sa crezi ca ai niste parinti " perfecti" care ti-au oferit " totul" punandu-ti totodata niste standarde la care sa nu te poti ridica...
Nu e niciodata garantat ca o familie " perfecta" va transmite perctiunea si generatiilor urmatoare...cel mult se poate spune ca unele familii sunt " perfectionabile". Din mai multi copii ai unei familii, poate unul va invata din greselile parintilor si va da nastere unei familii mai bune, dpdv moral si crestin. Sau poate desi va avea o viata plina de virtute, nu va reusi sa isi intemeieze propria familie.

[AlinB]

În prealabil postat de fallen

Si eu am vazut exemple proaste la parintii mei ( bine, nu chiar asa...) si nu le-am luat de bune...si nici ei nu m-au invatat asa,'ci ne-au zis mereu sa nurepetam greselile faute de ei. Dar nu-i nimic, le-am facut pe ale noastre, inca si mai mari... . E drept ca iti creaza o stare de nemultumire permanenta, ca sa zic asa, ca viata ta sa nu fie asa cum trebuie si tu sa stii asta, ca n-artb sa fie asa, dar sa nu poti sa schimbi nimic, cel putin asa curand, pt ca altii au gresit inaintea ta, poate chiar cateva generatii, ci poate abia candva in viitor, daca vei putea realiza ceva cu adevarat maret, sa iti poti schimba conditia...dar parca tot e preferabil asa, sa sti ca si parintii tai si parintii lor au fost oameni si au gresit, decat sa crezi ca ai niste parinti " perfecti" care ti-au oferit " totul" punandu-ti totodata niste standarde la care sa nu te poti ridica...
Nu e niciodata garantat ca o familie " perfecta" va transmite perctiunea si generatiilor urmatoare...cel mult se poate spune ca unele familii sunt " perfectionabile". Din mai multi copii ai unei familii, poate unul va invata din greselile parintilor si va da nastere unei familii mai bune, dpdv moral si crestin. Sau poate desi va avea o viata plina de virtute, nu va reusi sa isi intemeieze propria familie.

Cu alte cuvinte, hai sa imbratisam relativismul moral ca mai mult ca sigur, nu conteaza ce faci, oricum poti ajunge la opusul a ceea ce aspiri.

Stralucita gandire, ce sa mai, nici nu e de mirare ca faci atatea "progrese".

[Corinusha]

Fallen, comnteaza ce exemplu dai copiilor; ei fie ca iti place, foe ca nu, vad in parinti un fel de minizei; si ii vad ca perfecti, chiar daca nu sunt asa, asta cel putin in primii ani de viata; copiii tind sa repete reselile copiilor, tind sa ia de bine exemplele proaste (si nu e cam ipocrit sa-i zici copilului tau adolescent ca el trebuie sa se casatoreasca, de exemplu, si tu nu esti casatorita cu tac'su? - cunosc un exemplu de genu, si nu s-a ajuns prea bine, mai ales nu pentru mama, care o sfatuia pe fica-sa unele lucruri (bune, de altfel), dar ea- mama- era amanta unui barbat insurat.

copiii tind sa imite ce vad acasa, si sunt convinsa ca se poate vedea asta, mai ales cand cunosti o familie, apoi vezi cum imita copiii.

[fallen]

Mie nu mi se pare ca cineva ar tine partea femeilor abuzate, ba din contra, nu face nimeni altceva decat sa le acuze si sa le invinuiasca pe ele ca au ajuns in situatia respectiva. Exact cum fac insusi " abuzatorul" : invinuieste victimele ca din vina lor au ajuns sa le persecute ( ca nu au facut ce trebuie, ca nu au facut bine, ca nu i-au facut pe plac, etc).

Vad si la voi credinciosii o oarecare sa nu-i zic ipocrizie, ci mai degraba contradictie in ceea ce sustineti : daca cineva face un avort, spuneti ca nu e bine, ca nu trebuia, ca era un dar de la Dumnezeu si trebuia sa-l primeasca, oricat de greu i-ar fi fost si lui/ei ca parinte si copilului implicit. Daca insa cineva fac un copil " in pacat" si nu ii poate oferi o viata buna, cinstita, crestineasca, ii spuneti ca a facut o alegere gresita, o decizie proasta, cu alte cuvinte era mai bine daca nu il facea...cum ramane atunci cu darul de la Dumnezeu, mai e sau nu mai e asa ??? De ce nu lasati omul sa creada ca e un dar de la Dumnezeu, copilul lui, asa cum e el, pacatos, si viata lui mizerabila, si incercati sa-l inoculati cu vinovatia ca copilul lui e o greseala, sau mai bine zis victima unei greseli, a unei decizii proaste,etc ? Credeti ca asa, facandu-l sa regrete, isi va iubi mai mult copilul, si-l va creste mai bine, sau ce, care e rationamentul ca-mi scapa ???
Vreau sa zic ca deja am inceput sa spun la lumea care n-are ce face decat sa remarce a o sa am copil, ca a fost o greseala...nu ca nu l-as fi vrut, dar nu ma asteptam sa imi fie greu la serviciu si sa stau toata sarcina cu grija ca daca nu o sa ma descurc, fie cu sanatatea, fie cu randamentul, productivitatea muncii , puterea deconcentrare, ca ma voi gandi mai mult la problemele ppersoanale si la viitorul nostru decat la problemele de serviciu, si nu voi mai face fata, risc sa imi pierd dreptul la concediu platit ...( asa e legea, daac nu obti venituri 12 luni consecutiv pana se naste copilu nu ai dreptul la concediu de cr copil ( platit de stat)...degeaba m-am culcat pe urechea ca statul si legislatia ne garanteaza niste drepturi,ca mie mi sa' spus clar sa nu cumva sa ma imbolnavaesc si sa intru in cm inainte de termenul stabilit ( cu 2 luni inainte de nastere), ca n-are cine sa-mi tina locul si nici nu si'ar permite sa mai plateasca pe altcineva....si iata ca acum se apropie momentul cand ar trebui as avea dreptul sa intru in co, si inca nu s'agasit nimeni sa se angajez in locul meu...dar se pare ca in alte tari e si mai rau, nasc femeile pe la birouri, le apuca travaliul in multinationale...nici vorba de program redus, etc...ba mai le cheama si inapoi dupa cateva luni si nici nu le da liber cand n.au unde lasa copii, am tot vazut prin filmele americane cum le persecuta si nu le nteleg de ce au facut copii, la ce s-au asteptat......si spune sefa ca si in comunism era la fel, vroiau ei sa faci copii,dar sa vii si la munca, nu te tinea nimeni degeaba, tot sclavi eram, majoritatea, si aia saraci, prostimea, si cei cu functii de raspundere...

[AlinB]

În prealabil postat de fallen

Mie nu mi se pare ca cineva ar tine partea femeilor abuzate, ba din contra, nu face nimeni altceva decat sa le acuze si sa le invinuiasca pe ele ca au ajuns in situatia respectiva. Exact cum fac insusi " abuzatorul" : invinuieste victimele ca din vina lor au ajuns sa le persecute ( ca nu au facut ce trebuie, ca nu au facut bine, ca nu i-au facut pe plac, etc).

Si cum vezi tu lucrurile mai exact?

Ai fost cumva luata cu forta de barbatul fata de care ai atatea nemultumiri?
Te tinea cu forta langa el?

Vad si la voi credinciosii o oarecare sa nu-i zic ipocrizie, ci mai degraba contradictie in ceea ce sustineti : daca cineva face un avort, spuneti ca nu e bine, ca nu trebuia, ca era un dar de la Dumnezeu si trebuia sa-l primeasca, oricat de greu i-ar fi fost si lui/ei ca parinte si copilului implicit.

Nu trebuie sa faca avort pentru ca este o crima, pentru ca au sa mearga in Iad pentru asta.

Ai proasta intelegere ca orice copil este "dar de la Dumnezeu", un soi de binecuvantare la foc automat, care suprascrie orice pacat si mai mult, te absolva de orice responsabilitate.

Daca insa cineva fac un copil " in pacat" si nu ii poate oferi o viata buna, cinstita, crestineasca, ii spuneti ca a facut o alegere gresita, o decizie proasta, cu alte cuvinte era mai bine daca nu il facea...cum ramane atunci cu darul de la Dumnezeu, mai e sau nu mai e asa ???

Degeaba aduce copilul pe lume, daca nu vrea sa-l creasca crestineste, s-ar putea sa ajunga si copilul in Iad si mama pentru el.

Cu dedicatie:

https://www.youtube.com/watch?v=UL7DvKCnETU

De ce nu lasati omul sa creada ca e un dar de la Dumnezeu, copilul lui, asa cum e el, pacatos, si viata lui mizerabila, si incercati sa-l inoculati cu vinovatia ca copilul lui e o greseala, sau mai bine zis victima unei greseli, a unei decizii proaste,etc ?

Copilul in sine nu e o greseala, el nu are nici o vina.

Contextul in care mama sa il aduce pe lume poate fi insa o greseala, de exemplu daca alege pentru el o familie care cu greu ea insasi o suporta si un tata la fel.

Credeti ca asa, facandu-l sa regrete, isi va iubi mai mult copilul, si-l va creste mai bine, sau ce, care e rationamentul ca-mi scapa ???

Nu, asta se cheama responsabilizare.

Greselile de mai sus se pot corecta daca mama face un efort si duce o viata cu adevarat crestina si isi educa si copilul la fel si cine stie, poate il pune si pe tatal copilului pe un drum bun.

Dar daca mama vrea sa "inteleaga" ca pentru "binele copilului" e mai bine sa-l educe ca pe un ateu ca sa-i faca pe plac tatalui biologic, ca vezi Doamne pana la urma si daca i-ar da o educatie crestina nu se stie daca nu va fi un copil rau, ca "tatal" il va corupe oricum orice ar face ea, si alte astfel de "scuze", atunci nu va ajunge mult mai departe decat cei cu avortul.

[Yasmina]

În prealabil postat de fallen

Mie nu mi se pare ca cineva ar tine partea femeilor abuzate, ba din contra, nu face nimeni altceva decat sa le acuze si sa le invinuiasca pe ele ca au ajuns in situatia respectiva. Exact cum fac insusi " abuzatorul" : invinuieste victimele ca din vina lor au ajuns sa le persecute ( ca nu au facut ce trebuie, ca nu au facut bine, ca nu i-au facut pe plac, etc).

Vad si la voi credinciosii o oarecare sa nu-i zic ipocrizie, ci mai degraba contradictie in ceea ce sustineti : daca cineva face un avort, spuneti ca nu e bine, ca nu trebuia, ca era un dar de la Dumnezeu si trebuia sa-l primeasca, oricat de greu i-ar fi fost si lui/ei ca parinte si copilului implicit. Daca insa cineva fac un copil " in pacat" si nu ii poate oferi o viata buna, cinstita, crestineasca, ii spuneti ca a facut o alegere gresita, o decizie proasta, cu alte cuvinte era mai bine daca nu il facea...cum ramane atunci cu darul de la Dumnezeu, mai e sau nu mai e asa ??? De ce nu lasati omul sa creada ca e un dar de la Dumnezeu, copilul lui, asa cum e el, pacatos, si viata lui mizerabila, si incercati sa-l inoculati cu vinovatia ca copilul lui e o greseala, sau mai bine zis victima unei greseli, a unei decizii proaste,etc ? Credeti ca asa, facandu-l sa regrete, isi va iubi mai mult copilul, si-l va creste mai bine, sau ce, care e rationamentul ca-mi scapa ???
Vreau sa zic ca deja am inceput sa spun la lumea care n-are ce face decat sa remarce a o sa am copil, ca a fost o greseala...nu ca nu l-as fi vrut, dar nu ma asteptam sa imi fie greu la serviciu si sa stau toata sarcina cu grija ca daca nu o sa ma descurc, fie cu sanatatea, fie cu randamentul, productivitatea muncii , puterea deconcentrare, ca ma voi gandi mai mult la problemele ppersoanale si la viitorul nostru decat la problemele de serviciu, si nu voi mai face fata, risc sa imi pierd dreptul la concediu platit ...( asa e legea, daac nu obti venituri 12 luni consecutiv pana se naste copilu nu ai dreptul la concediu de cr copil ( platit de stat)...degeaba m-am culcat pe urechea ca statul si legislatia ne garanteaza niste drepturi,ca mie mi sa' spus clar sa nu cumva sa ma imbolnavaesc si sa intru in cm inainte de termenul stabilit ( cu 2 luni inainte de nastere), ca n-are cine sa-mi tina locul si nici nu si'ar permite sa mai plateasca pe altcineva....si iata ca acum se apropie momentul cand ar trebui as avea dreptul sa intru in co, si inca nu s'agasit nimeni sa se angajez in locul meu...dar se pare ca in alte tari e si mai rau, nasc femeile pe la birouri, le apuca travaliul in multinationale...nici vorba de program redus, etc...ba mai le cheama si inapoi dupa cateva luni si nici nu le da liber cand n.au unde lasa copii, am tot vazut prin filmele americane cum le persecuta si nu le nteleg de ce au facut copii, la ce s-au asteptat......si spune sefa ca si in comunism era la fel, vroiau ei sa faci copii,dar sa vii si la munca, nu te tinea nimeni degeaba, tot sclavi eram, majoritatea, si aia saraci, prostimea, si cei cu functii de raspundere...

Ok ti-am zis eu cam la ultimul mesaj ca nu mai doresc sa dezvolt,stiind la ce sa ma astept.
Nu stiu la ce te astepti ,ca toti sa te felicitam pt idee?

Important este daca tu te simti implinita si fericita in urma acestei idei cat si tatal copilului.
Daca voi 2 sunteti incantati si abia asteptati sa va "responsabilizati"si sa mutati relatia la nivelul urmator atunci noi,babele cartitoare de pe margini nu facem nici cat 2 cepe degerate!
Dar nu inteleg de ce intrebi pt diferite opinii daca esti sigura pe tine ca ai luat o decizie corecta?



Oricum care este rostul subiectelor deschise,ca nu pricep ?"Dumnezeu nu vrea sa avem familie"?Adica ce a facut concret ca sa te impiedice?
Adica cum vine asta? Daca oamenii se iubesc si vor sa imbatraneasca impreuna ,se casatoresc.
Dumnezeu nu sta impotriva acestor sentimente,de ce ar face-o?Ba din contra,vine si El inauntrul acelei casatorii ca sa-i dea putere,har si sustinere.
Doar Dumnezeu este El insusi sustinatorul familiei din timpuri stravechi.

[fallen]

În prealabil postat de Corinusha

Fallen, comnteaza ce exemplu dai copiilor; ei fie ca iti place, foe ca nu, vad in parinti un fel de minizei; si ii vad ca perfecti, chiar daca nu sunt asa, asta cel putin in primii ani de viata; copiii tind sa repete reselile copiilor, tind sa ia de bine exemplele proaste (si nu e cam ipocrit sa-i zici copilului tau adolescent ca el trebuie sa se casatoreasca, de exemplu, si tu nu esti casatorita cu tac'su? - cunosc un exemplu de genu, si nu s-a ajuns prea bine, mai ales nu pentru mama, care o sfatuia pe fica-sa unele lucruri (bune, de altfel), dar ea- mama- era amanta unui barbat insurat.

copiii tind sa imite ce vad acasa, si sunt convinsa ca se poate vedea asta, mai ales cand cunosti o familie, apoi vezi cum imita copiii.

Da si eu cunosc un exemplu chiar in familia mea ( mai exact a lui) , mama atrait cu un brabat insurat ( dupa ce a divortat de tatal copiilor, desi se pare nu prea a avut de ales, ca taica-su nu i-a ajutat de loc), si fii-sa o vreme a avut aceiasi problema...desi se pare si la ea a fost acelasi considerent, o ajuta sa se intretina...insa mama si acum se plange si nu intelge de ce fata ei nu gaseste un baiat bun s-o ia de nevasta si sa-i faca copii...problema e ca nu se prea gasesc suficienti barbati destul de buni in acest scop, mai ales ca fata are sio meserie care nu o poate practica pe perioada sarcinii, nici chiar primele luni, posibil, si poate nici dupa aceea, iar barbatii se pare nu sunt suficient de capabili sau de dispusi sa tina acasa o femeie insarcinata si copilu ei....desi altele din bransa ei au avut noroc in acest sens, nenumarate chiar, ea se pare ca nu are, si nu cred ca celelalte au fost exemple de virtute, au avut si alea mai multi prieteni inainte sa se marite...( iar de virtutile mamei din tinerete,'nu stiu daca chiar se intereseaza cineva, mai ales ca mama nici macar nu e vedeta, nici nu sta la tara s-o stie tot satul ca e c**va satului; si chiar daca ar fi vedeta, nu cred ca cineva ar refuza sa ia de nevasta pe fata lui Elizabet Taylor, de ex, pt cama-sa a fost o stricata si a avut 7 barbati si nustiu cati amanti...sau poate la noi nu, lumea are prejudecati, chiar si cei mai stricati barbati ( exista si de-astia, nenumarati, isi cauta neveste neprihanite, sa stea acasa cu copiii, iar pe celelalte le iau doar de amante...noroc ca unii totusi mai " bazati" ( chiar si tigani) isi permit sa faca copii si sa-i intretina, chiar si cu acestea...)

[Yasmina]

În prealabil postat de Corinusha

Cam dur in expimare, Alin, dar cam ai dreptate si aici si la topicul cu impartasania copilului.

Fallen, at trebui sa iti faci putina ordine in ganduri, sa te gandesti serios ca, copilul va veni (nu ai nascut inca, nu) si ca vei avea o responsabilitate enorma fata de copil in primul rand. El va trebui pus pe primul loc, nu barbatul, nu tu... asa ca practic, voi, ca parinti, ar trebui sa faceti ce e mai bine pentru copil, inclusiv sa va casatoriti cu acte sau sa va despartiti. Copilul vostru cand va creste, daca voi ramaneti tot necununati, va crede ca e perfect in regula sa faca la fel; doar v-ar avea pe voi ca exemplu, iar de acolo alte greseli pot sa apara, pana inr-acolo unde isi poate rata viata, pentru ca au vazut la voi un exemplu prost, pe care l-a luat de bun.
Si nu ma refer acum neaparat la o viata crestina; ma refer la o viata morala; nu este neaparat o diferenta intre cele doua, dar ideea e ca poti avea o viata morala si daca nu esti credincios; iar al tau barbat nu prea se incadreaza pe-acolo din unelepuncte de vedere (atat cat il cunosc din relatarile tale).

Mie nu mi se pare dur,cel putin doar ca o scuturare de umeri pt cineva care nu este atent la discutie :)
Este si mai de necrezut de AlinB este barbat si pune problema mereu in favoarea femeilor care sunt abuzate intr-o relatie de catre barbati ce profita de ele ani intregi fara a le face"femei cinstite"(cum zic englezii).

Dupa parerea mea,copiii trebuie sa se nasca din relatii stabile,dragoste in cuplu,intelegere si sa fie doriti,planificati.
Cand o relatie nu prea merge,scartaie din toate incheieturile nu este momentul sa faci copii;dar lumea ii face,mai ales pt ca exista obsesia scopului in viata.
Adica eu nu am un scop in viata dar mi-l fac prin copil/copii;este si asta acceptabil,nu stiu...dar pana la urma ar fi interesant sa se afle ce motivatie ascunde dorinta de a avea un copil cu orice chip chiar si atunci cand lucrurile nu merg bine?Instinctul primar cat si teama de singuratate.
Nu vb despre Fallen aici(deoarece nu stiu cat de bine sau de prost merge relatia ei in realitate),ci despre alte cazuri pe care le-am vazut.

Oricum,partea pozitiva este femeile alea isi doresc copii,pe cand altele casatorite si cu toate conditiile,nu!
Aveam o cunostiinta care se casatorise cu un baiat ce promitea,joburi superbanoase amandoi ,viitor stralucitor in fata iar ea face avort primului copil care a prins vreodata viata in ea! Soc!
De ce,am intrebat-o? Ah pai stateam cu parintii lui inca,nu eram pregatiti...Ca mai apoi sa fie"pregatita"si sa astepte mult si bine ocazia asta...

Asta si pt ca avem falsa impresie ca noi suntem stapanii vietii noastre.