Raspunsuri duhovnicesti +

[cristiboss56]

În prealabil postat de florin.oltean75

M-ar fi bucurat opinia unui teolog crestin in aceasta privinta

Am inteles Florin , cand am sa gasesc ceva in acest sens am sa revin la acest subiect .
Doamne ajuta !

[florin.oltean75]

În prealabil postat de cristiboss56

Am inteles Florin , cand am sa gasesc ceva in acest sens am sa revin la acest subiect .
Doamne ajuta !

Multumesc Cristi!

Noapte buna.

[cristiboss56]

Necunoaşterea lucrării practice în viaţa duhovnicească naşte în mintea omului contemporan multe semne de întrebare, pe care le auzim continuu în întâlnirile şi în discuţiile noastre zilnice. Sfinţirea, adic㠀ždesăvârşirea după Dumnezeu€, şi conţinutul ei esenţial aproape întotdeauna sunt interpretate greşit de către cei care se află departe de adevărata experienţă. Să-mi fie îngăduit să citez cu frica şi sfială câteva din judecăţile Părinţilor referitoare la aceasta, pentru a se face înţelese sensul şi însemnătatea sfinţirii potrivit duhului Sfinţilor Părinţi.
Este cu putinţă ca fiecare dintre noi să guste un anume fel de sfinţire, căci nevoinţa şi calea spre sfinţirea desăvârşitoare trec progresiv prin diferite stadii. Calea care duce la sfinţire şi la desăvârşirea în Hristos este pocăinţa, deoarece „toţi am păcătuit şi suntem lipsiţi de slava lui Dumnezeu”. Cu cât cineva urcă mai sus pe scara pocăinţei, în aceeaşi măsură urcă şi pe treptele sfinţirii. Acesta este scopul adevăratei pocăinţe, ca omul să redobândească Harul dumnezeiesc, pe care l-a pierdut din pricina păcatului sau de care s-a lipsit trăind departe de credinţă şi de cunoaşterea lui Dumnezeu.
Dobândirea Harului nu este ceva în parte, ci înfierea deplină, pe care Hristos o dă credincioşilor prin Biserica Sa. Credincioşii se pot apropia de desăvârşire dacă vor, atât cât este cu putinţă omului. Iar această apropiere Părinţii o împart în trei stări: curăţitoare, luminătoare şi desăvârşitoare. Starea a treia se numeşte şi desăvârşire sau nepătimire sau cunoaştere dumnezeiască sau dragoste de Dumnezeu.


(Monahul Iosif Vatopedinul, Cuviosul Iosif Isihastul: nevoint›e, experient›e, învăt›ături, traducere din limba greacă de Ieroschimonah S˜tefan Nut›escu, Editura Evanghelismos, Bucures™ti, 2009, pp. 152-153)

[cristiboss56]

Televizorul este una dintre invenţiile care pervertesc crunt copiii, şi asta în primul rând deoarece copiii absorb tot ce li se prezintă prin el. Pentru adulţi, el nu este atât de periculos, fiindcă ei pot să sară peste ceea ce nu vor să vadă.
Raţiunea şi sufletul copilului lucrează atât de intens, cum nici nu ne închipuim! Copilul primeşte jumătate din informaţia sa despre viaţă înainte de a împlini trei ani. Literatura duhovnicească ne vorbeşte despre aceasta, şi acesta este motivul pentru care Maica Domnului a fost dusă la trei ani în Templu.
Copiii se joacă, dar totodată absorb tot. Şi este foarte important să înţelegem lucrul acesta, fiindcă deseori spunem:€žCopiii nu aud€. Nu-i aşa: copiii aud şi văd tot. Uneori, copilul spune: €žUite, lucrul pe care îl cauţi este acolo!€. El a văzut tot: era ocupat cu altceva, dar a văzut unde a fost pus lucrul.
Şi dacă principala condiţie pentru educaţia unei familii ortodoxe normale este educaţia bisericească, să ştiţi că informaţia venită prin televizor este contrară acesteia şi înstrăinează de ea. (Protoiereul Valerian Krecetov)

[cristiboss56]

Astfel, de cele mai multe ori, au loc diverse contradicţii şi chiar certuri de mai mare sau mai mică intensitate. Fireşte că există şi certuri constructive şi lupte contradictorii, unele care preced independenţa şi altele care îi măresc doar intensitatea. Asta depinde de personalitatea părinţilor, de cum şi-au dobândit ei înşişi independenţa în adolescenţa proprie, precum şi de sentimentele de mânie şi de resentiment ce se dezvoltă în timpul certurilor, sau de unele influenţe exterioare. „Certurile constituie o parte firească şi obişnuită a legăturilor între părinţi şi adolescenţi. Băieţii se ceartă mai mult cu mamele decât cu taţii lor, iar fetele, chiar mai mult... Certurile în cadrul relaţiei caracterizate de încredere, de familiaritate şi sentimente pozitive, sunt legate de o mai mare conştientizare a identităţii şi de înţelegerea abilităţilor proprii şi a responsabilităţilor interpersonale, în timp ce acelea care stau sub semnul duşmăniei, al neînţelegerii, şi care cresc în intensitate, îi îndepărtează pe indivizi unul de altul şi limitează capacitatea unei influenţări reciproce pozitive în viitor.”
Pentru a înţelege mai bine diferenţa între certurile cu părinţii, ar trebui să cunoaştem că adolescenţii menţin o legătură mai strânsă cu mamele decât cu taţii lor şi de aceea se şi contrazic şi se ceartă mai mult cu acestea. (Să ne amintim de observaţia pe care am făcut-o mai sus, conform căreia femeile sau fetele adolescente stabilesc de obicei relaţii mai strânse cu cele de vârsta lor.) Deseori, pentru a putea lua distanţă, este nevoie de o ceartă.
Manifestarea certurilor şi contradicţiilor exterioare exprimă existenţa unor tensiuni interioare. Adolescentul este încercat de tendinţe contradictorii înlăuntrul său, de îndoieli şi oscilaţii, pe care le administrează cu greu. Adolescenţa devine, astfel, vârsta cea mai conflictuală la nivel interior.
„Împotrivirea pe care o trăieşte adolescentul este un alt element caracteristic care probează, în decursul adolescenţei, prezenţa caracteristicilor stadiilor precedente de dezvoltare. Aceasta se poate manifesta printr-o nestatornicie sentimentală în relaţii, printr-o împotrivire la orice gândeşte sau simte sau prin schimbările ciudate şi iraţionale de comportament...
Toate aceste elemente sunt, de asemenea, indicatori ai unei imaturităţi, însă ceea ce trebuie subliniat este că imaturitatea este un element constitutiv al sănătății adolescentului. Winnicott scrie: „Există doar o singură terapie pentru imaturitatea adolescenţei, şi aceasta este trecerea timpului”. Acelaşi autor susţine că imaturitatea este cel mai important lucru în adolescenţă. În acesta sunt cuprinse elementele importante ale creativităţii, ale gândurilor şi părerilor noi, ale ideilor cutezătoare despre viață”.
Astfel, părinţii nu înţeleg împotrivirea copiilor lor, sunt dezamăgiţi din cauză că le sunt înşelate aşteptările, în timp ce, de fapt, aceasta este doar o treaptă către următorul stadiu al maturizării.
Pr. Vasilios Thermos

[cristiboss56]

Cum să ne smerim? „Dacă, de exemplu, vine cineva şi-ţi spune că nu-i bun cum ai făcut un anume lucru, tu să-i răspunzi cu toată inima: Aşa-i frate, cum spui tu. Sau îţi spune cineva că eşti proastă, că nu ştii să faci una sau alta, chiar dacă ştii lucrul acela foarte bine şi eşti specialist – tu să nu te mânii, ci cu dragoste să-i răspunzi: Mă rog de mă iertaţi. Și nici măcar în gândul tău să nu îndrăznești să cârtești în vreun chip. Tot timpul să fii supusă. Întotdeauna am zis: ca să înveţi un lucru, trebuie să-l întâmpini, să te loveşti de el. Până ce nu te loveşti, chiar de-ţi spune cineva, înţelegi doar în parte. Dar atunci când tu singur te lupţi cu greşeala, ştii prin ce-ai trecut şi nu-ţi mai doreşti; aşa căpătăm şi noi experienţa vieţii în toate”, consideră maica Andreea.
Care e cel mai important lucru într-o obşte?
„Să cauţi pacea cu toți”, îmi răspunde maica Veniamina. „Monahul trebuie să-şi taie voia. Eram mai tânără şi aveam o ispită mare. Şi atunci cineva m-a întrebat: Nu-ţi pare rău c-ai venit la mănăstire? Uite prin ce treci... / Nu, nu îmi pare rău că am venit, pentru că ştiam de la început că voi întâmpina astfel de lucruri. Dar e şi frumoasă viaţa de monah. Trebuie să ştim noi să trecem peste toate”, completează călugărița.

[cristiboss56]

Oare puţini sunt între voi cei ce varsă lacrimi amare pentru fiii lor şi fiicele lor? Oare puţini dintre voi aveţi fii şi fiice care desfrânează, care fură, care comit acte de huliganism? Multe, multe lacrimi vărsaţi pentru ei. De ce?


Pentru că mai înainte nu v-ați amintit cuvintele lui Hristos: „Vedeţi să nu dispreţuiţi pe vreunul din aceştia mai mici” (Matei 18, 10). Când vă vine greu din pricina lucrurilor pe care le fac copiii voştri, atunci plângeţi, atunci vă rugaţi lui Dumnezeu să vă ajute. Iar rugăciunea voastră rămâne neroditoare, pentru că nu este îngăduit să arunci asupra lui Dumnezeu propriile tale îndatoriri, pentru că trebuie să vă îngrijiţi voi înşivă de copiii voştri şi să-i educaţi, nu să aşteptaţi ca Dumnezeu să facă asta în locul vostru. (Sfântul Luca al Crimeii)