![]() |
![]() |
|
|
|
|
|
#1
|
||||
|
||||
|
Vezi că ți-am arătat pe celălalt thread, tu însuți ai spus că te cheamă Remus Emilian Botoș.
În ce privește alegația ta "Numele de "romano" (din "romano-catolici"), tradus de la grecescurile romioi, romei, romaios", este ridicolă. Biserica își are administrația centrală în orașul Roma și este păstorită de Episcopul Romei. Limba oficială a Bisericii este latina. Iar tu susții că numele Bisericii ar fi o traducere înapoi din greacă a unui cuvânt care a ajuns, inițial, în greacă din latină !!! și că nu are nimic de-a face cu orașul Roma, ci cu Imperiul Roman. Noaptea minții. |
|
#2
|
||||
|
||||
|
Citat:
G. Mihai, greșești, sau mai rău minți. Unde spun eu că sunt Daniel, sau Emilian? Numele nu are importanță, pâna la urmă, ci ceea ce spun și ceea ce transmit. Nici unde nu spun că mă numesc Emilian. Îmi pare rău. Nici nu spun că eu sunt Daniel ortodox, minți din nou. Arată-mi citat al meu, quote, unde spun așa ceva. Manipulezi și dezinformezi. Nu sunt Daniel, nici Emilian, sunt Igor. Încântat de cunoștință. Erezia franco-latină, vrei să spui, are administrația centrală în orașul Roma, că franco-latinii nu mai fac parte din Biserică, din anul 1054. Iar Biserica, ca organism eclasial, își mută centrul administrativ, de la Roma, la Constantinopol, în anul 330, cum bine știm deja. Și acolo rămâne, pe vecie, și azi, tot acolo e, la Constantinopol. Numele "romioi-katolikoi", este preluat din limba greacă. Rădăcinile întregii limbii latine, stă în limba greacă, știai? Înainte de a exista Imperiul Roman, a existat Imperiul lui Alexandru Macedon, grecul, macedonianul. Imperiul lui, a fost mai mare ca imperiul roman, știai? Imperiul Roman a fost fondat de grecul Eneas, întemeietorul gintei latine, știai? Toată limba latină, stă și are fundament pe limba greacă. Ba mai mult, toate limbile de pe pământ, azi, stau pe fundamentul limbii grecești. Noaptea minții, cum bine spui. Ieși afară din noaptea minții. Ieși, pentru Dumnezeu, până nu e prea târziu.
__________________
Noul Testament ortodox e manualul normalității. Să citim zilnic din el, din Patristică, Dogmatică, Sfintele Canoane, cărți de la Sfinți ortodocși, nu de alte culte, ptr. a avea viață sfântă. În erezii nu e Duhul Sfânt, Har, Taine, Mântuire.
Dorim unirea tuturor în Sfânta Biserică fără ereziile lor. Hristos/Biserica/Creștinismul este și va fi ecumenic nu eretic-ecumenist, deschis la dialog și vindecare ptr. orice boală până la Parusie. Iubim toată Creația. Sunt 9 Sf. Sinoade Ecumenice. Biblia Last edited by Igor_Paslusnik; 13.03.2015 at 13:46:55. |
|
#3
|
|||
|
|||
|
Prima treapta a apropierii de dumnezeu este smerenia.....ceea ce ,draga igor,scuza-ma ....cam lipseste din discursul tau.
Si eu sunt ortodoxa si cred in mesajul clar si decisiv pe care acesta religie il are de spus in istorie,dar sa pretinzi ca toata lumea trebuie sa fie dupa chipul si asemanrea ta,este mai mult decat o trufie ,este necunoastere! Toate razboaiele religioase din istorie s-au nascut si se nasc dintr-o mentalitate ca a ta:eu sunt cel mai bun....eu merit totul.nu,igor nu doar religia noastra exista pe mapamond si in istorie,ci multe alte variante de spiritualitate.....si stii de ce?pentru ca nu toti suntem la fel,nu toti avem acelasi profil genetic,nu toti avem aceeasi civiliztie......lumea este diversa...iar aceasta diversitate ii confera culoare.... Nu uita ca cei care au dus la rastignirea lui hristos, nu au fost in primul rand romanii....pagani,e adevarat,dar mult mai toleranti, ci extremistii clasei preotesti israelitiene.erau ei urmasii lui avraam?erau!aveau dreptul sa se considere indreptatiti sa poarte un razboi sfant impotriva paganatatii.....?si aici vine marea problema....ce-a spus marele preot ,care a fost principala acuzatie?ca iisus este prieten al romaniilor si,,vor venii romanii si ne vor lua tara.mai bine sa moara un om pentru popor decat sa piara tot neamul". Scuza-ma ,daca ai fii trait in vremuriile de atunci,nu ai fii fost decat unul dintre acei fanatici....care postesc,se roaga,aduc ofrande ,dar uita un lucru esential:toleranta! Cum iti permiti sa -ti bati joc de fratii tai din apus,care de-a lungul secolelor au nascut atatea vieti minunate si sfinte ,inchinate lui hristos!atatea pasaje memorabile pe care istoria nu le va uita niciodata..... Cine esti tu sa iti permiti sa razi de slabiciuniile fratiilor tai......si sa faci previziuni de tip apocaliptic......numai atata iti spun :daca satana va sta vreodata pe scaunul papal.....stii de ce o va face? Pentru ca e cel mai pretios dintre toate scaunele preotesti!si asta ti-o spune o ortodoxa convinsa! |
|
#4
|
||||
|
||||
|
Citat:
Oare ce-o fi însemnând numele tău ? Ești ortodoxă convinsă? Sincer, mă bucur nespus, cred în cuvintele tale. Deci să fim lucizi, limpezi în gândire, adică ortodocși: Spune-mi unde în Biblie, sau la care scriere a Sfinților Părinți apare că "cel mai prețios din toate scaunele preoțești (episcopești) este scaunul episcopului Romei" ? Niciunde. Mergem mai adânc: Mai ști când Apostolii se certau cine să fie primul, ce le spune Hristos ? "Cel ce vrea să fie primul, să fie cel ce slujește tuturor." Oare nu era firesc ca Hristos să spună că Apostolul X sau Y, să fie primul ? Hristos a hotărât că nu era firesc. Deci nu a numit niciun Apostol care să fie primul. Ci i-a pus pe toți egali. De aceea, au mai venit după cei 12, alți 72 de Sfinți Apostoli, și ei egali, cu cei 12, ca să întărească egalitatea lor. Dar hai să mergem mai adânc: De ce la Marea Schismă din 1054, din cei cinci Patriarhi, câți erau atunci, niciunul nu a vrut să fie mai sus sau mai jos față de celălalt, timp de peste 1000 de ani, numai Patriarhul Romei, vine și spune că el vrea să fie cinstit și considerat Primul între toți ceilalți Patriarhi ? Ce spun ceilalți 4 ? L-au iertat, dar l-au rugat să nu stăruiască în erezia lui. Și mergem mai adânc: cine-a dorit primul schisma și despărțirea? Episcopul Romei! Care a trimis pe cardinalul Humbert cu tomosul de excomunicare a celorlalți 4 Patriarhi, la Biserica Aghia Sophia, din Constantinopol ! Ortodoxia nu a vrut niciodată căderea Apusului, Patriarhii au iertat orice cădere și răzvrătire Romei, nu au vrut despărțirea, dar mândria Romei, era fără margini, și s-au despărțit. Mlădița ruptă, care nu mai aduce rod, drept urmare lipsei rodului: cruciadele, inchiziția... Și alte practici demonice. Deci nu Ortodoxia s-a rupt de Apus, ci Apusul s-a rupt de Răsărit, au vrut intenționat. Ortodoxia a rămas pură. Atunci ca și acum. Narbonsis, vorbești de toleranță. Dar nu vorbești de mântuire. Toleranța are o limită. Toate le tolerăm, dar nu tolerăm patima, Sfinții Părinți, ne spun că trebuie să avem ură sfântă, mânie sfântă, împotriva păcatului, a patimilor. Pe acestea nu putem să le tolerăm, fiindcă altfel, nu ne mai mântuim. Nu putem să avem toleranță față de erezie, fiindcă din nou, nu ne mântuim. Ereziile și păcatele, nu se tolerează. Ci luptăm împotriva lor, cu cuvântul. Cu Cuvântul, singurul război care este îngăduit unui creștin să-l poarte, este prin cuvânt, fiindcă un creștin este un om nobil, înțelept și blând, atent, perspicace, ascuțit în gândire, este un filosof, ambasador al iubirii și păcii lui Hristos. Asta am fost noi, creștinii, ortodocșii, de când eram prigoniți în primele 3 secole. Mergeam la Coloseum, să fim uciși, zâmbind, cântând ușor și plăcut, rugându-ne, fiindcă știam și știm, că dincolo mergem acasă, la Fratele, Prietenul și Dumnezeu nostru, Hristos, Cuvântul Tatălui și Creatorul Universului. Toată lumea trebuie să fie după chipul și asemănarea lui Hristos, așa a și fost creată omenirea, dragă surioară. Deci Hristos este creștinismul, nu hristoși mincinoși, care am fost atenșionați de Hristos, că vor veni. Iată-i că îi găsim veniți, în fiecare secol, alți și alți hristoși mincinoși. Cine se roagă lui Hristos se mântuiește, nu hristoșilor mincinoși. Și Acesta este Adevărul, nu este trufie, nici necunoaștere. Este Adevărul, ține minte, draga mea. Și din nou greșești, toate războaiele din istorie, s-au născut din lăcomie. Atât. Lăcomie după cele materiale. Nimic mai mult. Conduse de demoni, pornind din lăcomie și terminând cu lăcomie de materialism. Înainte și după apariția creștinismului, omul a suferit de lăcomie și a pornit război. Mai ales franco-latinii, alias "romano-catolici". Ortodoxia a rămas pură, repet. Mentalitatea mea, este a păcii lui Hristos. Dacă cineva m-ar ucide ca să-mi ia casa, și vine cu aramtă peste mine, i-o dau de bună voie, nu-i nevoie să ucidă pe nimeni. Asta mentalitate trebuie să avem, fiindcă suntem creștini și ne iubim vrăjmașii, cum ne învață Hristos, nu? Deci, nu Narbonsis, nu doar Ortodoxia există pe mapamond, dar doar Ortodoxia aduce mântuirea. Doar în Ortodoxie, suntem noi, "turma mică": "Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a binevoit să vă dea vouă împărăția." - Luca 12, 32. Ceilalți, înafara Ortodoxiei, nu se pot mântui, fiindcă doar creștinismul aduce mântuirea, iar creștini mai sunt ortodocșii, restul sunt eretici. Cum se pot mântui ? Hristos a spus clar: "Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăția cerurilor" - Matei 7, 21. Fiindcă știm deja: "Intrați prin poarta cea strâmtă, că largă este poarta și lată este calea care duce la pieire și mulți sunt cei care o află. Și strâmtă este poarta și îngustă este calea care duce la viață și puțini sunt care o află." - Matei 7, 13-14. Și mai știm: "Doamne, puțini sunt, oare, cei ce se mântuiesc? Iar El le-a zis: Siliți-vă să intrați prin poarta cea strâmtă, că mulți, zic vouă, vor căuta să intre și nu vor putea." - Luca 13, 23-24. Răstignirea lui Hristos au făcut-o evreii, cu ajutorul romanilor, fiindcă ei cunoșteau Legea, nu putea să ucidă un prooroc, că pe destui i-a ucis deja, ci căutau să-L prindă pe Hristos în cuvânt și așa să-l ucidă. Dacă erau fanatici, ca musulmanii, Îl executau pe Hristos, în secret, Îl asasinau. Dar și Hristos a știut unde să vină, când să vină, în ce timp, în ce loc și de unde și cnd să pornească mântuirea omenirii. Deci ce spun ? Evreii, nu erau fanatici, cu atât mai mult, creștinii (ortodocșii) nu sunt fanatici. Însuși "creștin ortodox", exclude orice urmă de fanatism, căci un "creștin ortodox", e un împlinitor al Legii Iubirii, cât mai bine cu putință poate el, nici gând de a ucide un alt om, sub orice circumstanță. Iar frații mei, sunt toți oamenii de pe pământ. Frați din Adam și Eva. Unii sunt frați în Hristos, alții, sunt fii risipitori, eretici, păgâni, atei, dar tot frații mei sunt, ei sunt cei în suferință, în întuneric, în negare, în nemulțumire, în neacceptare, în minciună, în cădere, în iad, în moarte. Frații mei preaiubiți, atât de mulți suferă... Frații mei din Apus, au pornit cel mai mare holocaust al umanității, produs vreodată de oameni: inchiziția și cruciadele. Au eradicat, au șters de pe fața pământului 5 mari civilizații. Mayașii, aztecii și alții. Ei, frații mei, ucideau în numele lui hristos (cu h mic, că-i drac acel hristos). Împotriva faptelor acelor frați, și ereziilor în care și azi se scaldă, voi lupta toată viața, fiindcă le vreau binele, le vreau mântuirea. Și nu, nu am râs niciodată de slăbiciunile lor, ci am plâns... Iartă-mă dacă te-a smintit puțina mea smerenie, roagă-te Domnului pentru mine, să primesc smerenie și orice crezi tu că am nevoie. Am nevoie cu adevărat că nimic bun nu am, și nimic bun nu fac. Vai mie, că sunt cel mai rău om și știu că așa este. Hristos a înviat !
__________________
Noul Testament ortodox e manualul normalității. Să citim zilnic din el, din Patristică, Dogmatică, Sfintele Canoane, cărți de la Sfinți ortodocși, nu de alte culte, ptr. a avea viață sfântă. În erezii nu e Duhul Sfânt, Har, Taine, Mântuire.
Dorim unirea tuturor în Sfânta Biserică fără ereziile lor. Hristos/Biserica/Creștinismul este și va fi ecumenic nu eretic-ecumenist, deschis la dialog și vindecare ptr. orice boală până la Parusie. Iubim toată Creația. Sunt 9 Sf. Sinoade Ecumenice. Biblia |
|
#5
|
|||
|
|||
|
Citat:
Mare erou a fost Atahualpa, si toti cei ce, precum marele rege incas, au refuzat convertirea la aiureala fortarii confesionale. Sunt convins ca acum se afla in Rai. |
|
#6
|
||||
|
||||
|
Citat:
Până la Hristos, toți mergeau în iad. Dar Mântuitorul s-a pogorât în iad și a eliberat drepții, care au fost și cei din religii diferite, care au avut o viață curată, morală. Dar apoi, după Hristos, nimeni nu a mai mers în Împărăția Cerurilor, în Rai, decât dacă credeau și mărturiseau pe Hristos. Dar asta până la convertirea forțată. Converitrea forțată, făcută de "romano-catolici", e defapt un genocid, eu îl numesc cel mai mare Holocaust care-a existat vreodată la omenire. Nu numai că au eradicat civilizații întregi de oameni, în numele lui hristos (cu h mic), dar defapt nici nu le vroiau convertirea, ci numai aurul. Zeci de mii de tone de aur, au scos "creștinii" fideli "Papei" de la Roma. Și-au ucis și zeci de mii din proprii credincioși, din Europa. Și nimeni nu-i trage la răspundere nici până în ziua de azi, pentru acel holocaust cu o durată de peste 500 de ani. Ba chiar bancherii, le gestionează și banii, acoperă faptele lor, mușamalizează cât se poate. Să ne ferească Dumnezeu de lăcomie, de materialism, de nemulțumire, de inividie, de lene, de nepăsare, de akedie, lâncezeală, de orice patimă și de tot lucrul rău. Și o spun cu drag, din nou: în tot acel timp, Ortodoxia... a rămas pură... atunci ca și acum :) Ce bine e să cunoști calea și să o urmezi.
__________________
Noul Testament ortodox e manualul normalității. Să citim zilnic din el, din Patristică, Dogmatică, Sfintele Canoane, cărți de la Sfinți ortodocși, nu de alte culte, ptr. a avea viață sfântă. În erezii nu e Duhul Sfânt, Har, Taine, Mântuire.
Dorim unirea tuturor în Sfânta Biserică fără ereziile lor. Hristos/Biserica/Creștinismul este și va fi ecumenic nu eretic-ecumenist, deschis la dialog și vindecare ptr. orice boală până la Parusie. Iubim toată Creația. Sunt 9 Sf. Sinoade Ecumenice. Biblia |
|
#7
|
||||
|
||||
|
Citat:
Mai ales ortodoxia rusa, este curata ca picatura de vodca privita in soarele diminetii. Chiriarhii pravoslavnici rusi mai degraba ar indura mucenicia decat sa blagosloveasca vreo convertire fortata chiar si a unui sulfet de lipovean de pripas.
__________________
Doamne, Tu pe toate le știi ! Tu știi că Te iubesc ! www.catehism.com http://regnabit.wordpress.com |
|
#8
|
||||
|
||||
|
Citat:
"Russian police and Cossacks were used to force the parishioners to accept the new rules; parishioners were sometimes beaten or shot. " |
|
#9
|
|||
|
|||
|
Citat:
Iata inca un om de bun-simt. Prea putini, prea tacuti... |
|
|