![]() |
![]() |
|
|
|
|
|
#1
|
|||
|
|||
|
Citat:
Pornind de la semn, noi cititorii avem o imensă sarcină de rezolvat: cum tâlcuim semnul? Cum călătorim cu semnul spre Dumnezeu? Ei bine, am învățat în Biserică, de la Sfinții noștri, Părinții, că tâlcuirea în duh și adevăr a Scripturii se face numai prin participarea la Dumnezeire, prin împărtășirea creștinului de Harul Duhului Sfânt. Nu poți intra în lumea Harului deschisă ori propusă nouă prin semnele scripturistice, decât atunci când te afli sub puterea și luminarea însăși a Duhului. Când trăiești în Dumnezeu. În consecință, noi folosim învățăturile Părinților Bisericii lui Hristos, deoarece am înțeles, prin modul cum am răspuns noi la chemarea și lucrarea Harului, că acești Luminători ai Ortodoxiei sunt cei care au trăit părtășia cu Dumnezeu și cu tainele Evangheliei și a întregii Scripturi. E o mare iluzie să cred că eu, ca om fără nici un alt reazem decât al minții naturale și (vai!) "culte", aș putea să mă bazez pe Sfânt Cuvântul lui Dumnezeu. Da, m-aș baza, desigur: DACĂ L-AȘ TRĂI CUM L-AU TRĂIT SFINȚII, adică purtătorii lui Hristos și împlinitorii întregii vieți pământești a Domnului. Da, se pot baza pe Cuvânt cei smeriți. Cei blânzi... Câtă vreme noi nu suntem, încă, aidoma sfinților, adică aidoma lui Hristos, Omul, e absolut necesar să urmăm pe sfinți, pe Părinți, în elanul apropierii noastre de Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu. Astfel deprindem, treptat, smerenia - înainte de toate! Să ne smerim, așadar, nu înaintea semnului către Dumnezeu, cât înaintea roadelor Duhului din cei ai lui Hristos: sfinții. Apoi ni se va da și tâlcul semnelor. În dar. Last edited by Ioan_Cezar; 03.03.2015 at 02:02:55. |
|
|