Alternativa la cardurile de sanatate cu cip

Ovidiu, daca Biserica se lasa influentata de politica, nu e greu sa se gaseasca doi-trei profesori teologi zelosi care sa spuna ceea ce li se impune referitor la cipuri si carduri. Aceiasi oameni o sa spuna ca ecumenismul e extraordinar, iar homosexualitatea este o virtute! Problema de timp.

În prealabil postat de antoniap

Ovidiu, daca că Biserica se lasa influentata de politica, nu e greu sa se gaseasca doi-trei profesori teologi zelosi care sa spuna ceea ce li se impune referitor la cipuri si carduri. Aceiasi oameni o sa spuna ca ecumenismul e extraordinar, iar homosexualitatea este o virtute! Problema de timp.

Antonia, omiţi un lucru foarte important, şi anume, uiţi sau nu ştii că Biserica este trupul lui Hristos, iar noi credincioşii suntem mădularele trupului lui Hristos. Aşadar, nu poţi fi mădular al lui Hristos şi în acelaşi timp să loveşti în trupul şi mădularele Lui. Sau poţi, fiecare este liber să aleagă. Cei care mereu aduc acuze la adresa Bisericii nu fac decât să dovedescă o râvnă prost înţeleasă.

Legat de "profesori teologi zeloşi", îţi dedic acest cuvânt al părintelui Mihoc despre înşelare: https://www.youtube.com/watch?v=a4tOVwFEIpI#t=6m53s

"Monahul trebuie foarte mult sa se pazeasca de rava trupeasca si sufleteasca, ce se infatiseaza la aratare ca evlavioasa, iar de fapt este nesocotita si stricatoare de suflet. Oamenii din lume si multi dintre cei ce duc viata monahiceasca, datorita nestiintei lor, lauda mult o asemenea ravna, nepricepand ca izvoarele ei sunt parerea de sine si trufia. Aceasta ravna ei o preama*resc ca ravna pentru credinta, pentru evlavie, pentru Biserica, pentru Dumnezeu. Ea consta in osandirea si acuzarea mai mult sau mai putin aspra a celorlalti, pentru greselile lor in privinta moralei si pentru cele impotriva bunei oranduieli si intocmiri bisericesti. Amagiti fiind de o falsa conceptie despre ravna, ravnitorii lipsiti de intelepciune socot ca, lasandu-se in voia acestei ravne urmeaza Sfintilor Parinti si sfintilor mucenici, uitand ca ei - ravnitorii - nu sunt sfinti, ci pacatosi." - Sf. Ignatie Briancianinov

[AlinB]

În prealabil postat de ovidiu b.

Cei care mereu aduc acuze la adresa Bisericii nu fac decât să dovedescă o râvnă prost înţeleasă.

Nu e ravna prost inteleasa este prostie pur si simplu si multa fudulie.

Legat de "profesori teologi zeloşi", îţi dedic acest cuvânt al părintelui Mihoc despre înşelare: https://www.youtube.com/watch?v=a4tOVwFEIpI#t=6m53s

Bate antoniap saua sa pricepa ovidiu.b.

Pai n-a scris ea cateva postari mai sus?

Ca par. Mihoc dupa mintea ei (care?) e unul din ala vandut Fiarei, care apara cipul si 666 -le ascuns intre foile de plastic, gata sa te loveasc acu lepadarea inconstienta - definitia ne(o)-ortodoxa a pacatului supremdupa mintea sectei cipofobe.

O chestie trebuie sa-ti intre in cap, cu prostul n-ai cum sa castigi un argument.

Pentru ca tu vrei sa-l faci sa rationeze, iar el n-are treba cu asa ceva, el e un raspandac cu o misiune: sa dea copy/paste sau sa repete ca un robot aceleasi idei stupide peste care incearca sa intinda o spoiala de virtute.

În prealabil postat de AlinB

Nu e ravna prost inteleasa este prostie pur si simplu si multa fudulie.



Bate antoniap saua sa pricepa ovidiu.b.

Pai n-a scris ea cateva postari mai sus?

Ca par. Mihoc dupa mintea ei (care?) e unul din ala vandut Fiarei, care apara cipul si 666 -le ascuns intre foile de plastic, gata sa te loveasc acu lepadarea inconstienta - definitia ne(o)-ortodoxa a pacatului supremdupa mintea sectei cipofobe.

O chestie trebuie sa-ti intre in cap, cu prostul n-ai cum sa castigi un argument.

Pentru ca tu vrei sa-l faci sa rationeze, iar el n-are treba cu asa ceva, el e un raspandac cu o misiune: sa dea copy/paste sau sa repete ca un robot aceleasi idei stupide peste care incearca sa intinda o spoiala de virtute.

Nici ideile tale nu sunt originale! Doar ca te situezi de cealalta parte a baricadei. Tu esti corect politic, eu nu. In privinta aprecierilor, iti multumesc pentru complimente! Acestea sunt cele mai frumoase complimente pentru un crestin. Tu ma ajuti sa nu cad in mandrie, de aceea chiar nu-ti port pica. Mantuire!

Pe mine ma intereseaza parerea lui Iisus Hristos. Cu ce se aleg oamenii pe care-i lauda toata lumea de buna voie, de frica sau din interes? Tot la mila lui Dumnezeu ajung si ei...

Antonia, ce spune pr. Mihoc chiar nu contează. Dar de ce spune Sf. Ignatie Briancianinov ce spui?
Ceee ce omiţi ai înţeles?

Ovidiu, reiau citatul postat de tine.

"Monahul trebuie foarte mult sa se pazeasca de rava trupeasca si sufleteasca, ce se infatiseaza la aratare ca evlavioasa, iar de fapt este nesocotita si stricatoare de suflet. Oamenii din lume si multi dintre cei ce duc viata monahiceasca, datorita nestiintei lor, lauda mult o asemenea ravna, nepricepand ca izvoarele ei sunt parerea de sine si trufia. Aceasta ravna ei o preama*resc ca ravna pentru credinta, pentru evlavie, pentru Biserica, pentru Dumnezeu. Ea consta in osandirea si acuzarea mai mult sau mai putin aspra a celorlalti, pentru greselile lor in privinta moralei si pentru cele impotriva bunei oranduieli si intocmiri bisericesti. Amagiti fiind de o falsa conceptie despre ravna, ravnitorii lipsiti de intelepciune socot ca, lasandu-se in voia acestei ravne urmeaza Sfintilor Parinti si sfintilor mucenici, uitand ca ei - ravnitorii - nu sunt sfinti, ci pacatosi." - Sf. Ignatie Briancianinov

Delicata problema! Imi pui trufia la incercare. Voi incerca sa ma strecor printre cuvinte.

Una e sa spun ca X e mincinos pentru ca m-a mintit pe mine sau pe altcineva si alta e sa spun ca X e un crestin bun, doar ca aici si aici greseste cu buna stiinta sau din nestiinta, aducand prejudicii credintei ortodoxe! Iau ca repere sfintii si imi argumentez spusele cu cuvintele lor, de aceea trag nadejde sa nu ma pedepseasca Dumnezeu prea tare, daca gresesc scriind. In fond, e vorba despre mantuirea mea si a celor dragi mie. Si nu e gresit ca pacatului sa-i spun pacat si sa lupt cu acesta. Insa pe pacatos, da, trebuie sa-l las in grija lui Dumnezeu. Ma straduiesc.

[Corinusha]

Dna dobrin, acum, si daca s-ar da de maine salariile care s-ar merita, coruptia, hotia si santajul nu vor disparea. Ar mai trebui macar inca vreo sapte generatii cu salarii pe merit ca sa se ajunga sa se diminueze coruptia si hotia.

Da, in Anglia or fi preturi mari la privat, dar la stat mai gasesti un loc unde sa te tratezi farasa platesti. Incearca in Romania; aici daca nu sari cu banu mori cu zile. Pana si liftiera trebuie platita in unele locuri...

Părerea mea, nu îţi este de folos să îndrepţi preotul, ierarhul, chiar dacă am pleca de la premisa că aceştia ar fi în greşeală. Dacă doreşti să vindeci pe cineva de vreo boală află că cel bolnav are mai multă nevoie de îngrijire, decât mustrare, de dragoste, decât de ură, de pace, decât de tulburare, de milă, decât de neîndurare. Când copilul tău a căzut şi s-a lovit, ce faci? Îl mustri că nu a fost atent? Sau îi pansezi rana şi te rogi lui Dumnezeu să-l vindece?

Îndreaptă-ţi toată râvna ta împotriva păcatului din tine şi vei aduce mai mult folos, atât pentru tine cât şi pentru Biserică al cărui mădular pretinzi că eşti. Îndreaptă-te pe tine şi mulţi se vor îndrepta în jurul tău. Apoi, nu uita că noi nu sutem sfinţi, ci păcătoşi.

"Amagiti fiind de o falsa conceptie despre ravna, ravnitorii lipsiti de intelepciune socot ca, lasandu-se in voia acestei ravne urmeaza Sfintilor Parinti si sfintilor mucenici, uitand ca ei - ravnitorii - nu sunt sfinti, ci pacatosi."

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de ovidiu b.

... ce spune Sf. Ignatie Briancianinov ....

Ce spune Sfântul a fost folosit (şi va mai fi mereu) pe post de bâtă, de către unii. Cuvintele lui sunt transformate de unii în sârmă ghimpată. Noi înşine, "râvnitorii" facem asta adeseori.
Ce spunea şi făcea Părintele Arsenie Boca a fost folosit ca bâtă şi bici, de către unii. Şi va mai fi.
Ce spunea şi făcea Cuviosul Paisie a fost, spre marea lui durere mărturisită, mereu răstălmăcit, edulcorat, catastrofizat şi folosit pe post de bâtă de către unii.
Ce a învăţat şi a făcut Hristos Domnul, a fost mereu şi va mai fi răstălmăcit şi folosit pe post de bâtă, scuipat, glonţ, sabie, de către unii, de către noi înşine, credincioşii.
Mereu suntem "râvnitori" la căsăpirea noastră şi a aproapelui folosind "armele" cele mai generoase - vorbele şi faptele sfinţilor. Când e ştiut că nu e bine să laşi pe mâna copiilor fără minte nici cuţitul, nici chibritul... Ca să nu mai amintesc despre mărgăritare şi porci, despre computere şi trandafiri...

Acum voi spune şi eu câteva cuvinte despre un alt sfânt, anume Sfântul Nicolae Velimirovici, mult agreat şi folosit de unii "râvnitori", întocmai ca pe Sfântul Ignatie Brancianinov. Cu nădejdea că sunt altfel de cuvinte decât se folosesc mereu pe acest forum cu prilejul luptelor cinstiţilor antiecumenişti şi pravoslavnici.
Voi folosi, atât cât mă ajuta biata mea memorie, mărturisirea unuia dintre ucenicii Sfântului Velimirovici.
Acest ucenic, pe nume monahicesc Calist ("Calist monahul") era un sârb care supravieţuise câtorva măceluri relativ recente din istoria ţării vecine. El avea într-o zi suspiciuni la adresa Sfântului. Nu pricepea ce face de fapt Episcopul, de ce spune una şi alta etc. Ucenicul povesteşte că într-o zi s-a hotărât să tragă cu urechea, să iscodească, să privească pe gaura cheii - pentru a afla ce fel de om e de fapt Sfântul şi cu ce se îndeletniceşte el. Vieţuiau împreună în aceeaşi fericită obşte monahicească.
La scut timp după această hotărâre a lui, ucenicul s-a pomenit chemat de Episcop şi a auzit, spre uimirea lui, următoarele: pentru că am aflat că vrei să ştii ce fac eu şi cum îmi trăiesc viaţa, iată că de azi vei locui cu mine, vei trăi împreună cu mine, întocmai ca mine, vei avea experienţa modului meu de a fi chiar pe pielea ta. Începem!
Şi din acea clipă, vreme de câteva săptămâni, ucenicul şi Sfântul au trăit împreună tot ceea ce trăia Sfântul.
Ce, oare, avea să trăiască ucenicul Calist?
Nimic altceva decât o viaţă într-o cămară unde exista un singur pat, o masă, un scaun şi câteva cărţi precum şi unele obiecte de cult bisericesc.
Adică, mai concret, ucenicul a postit trei săptămâni, aşa cum postea Sfântul - la început foarte puţină apă şi un colţ de pâine, apoi ...nimic. Pur şi simplu nimic de pus pe gură vreme de 3 săptămâni.
Ce mai făcea în rest? Rugăciune, neîncetată rugăciune.
Şi mai ce? Studiul Scripturii şi al Filocaliei.
Şi mai ce? În cazul ucenicului, după două-trei zile proteste verbale. Apoi rugăminţi. Apoi urlete. Apoi ameninţări. Apoi încercarea de a fugi (dar Sfântul a pus patul în dreptul uşii, baricadînd ieşirea, iar fereastra se afla la mai mulţi metri deasupra pământului, zădărnicind astfel orice tentativă de fugă pe geam). Apoi implorări, târâri pe jos, cuprinderea genunchilor Sfântului, iarăşi reînnoite implorări şi aşa mai departe. Precizez că ucenicul era unul dintre cei mari duri războinici sârbi, unul care supravieţuise unor măceluri interumane greu de descris în cuvinte... Era, pe scurt, un dur şi un "supravieţuitor". Iar acum un mieluşel care scâncea şi implora...
În tot acest timp Sfântul îşi făcea mai departe programul, ducea viaţa aceea simplă de ascet al lui Hristos: postea, se ruga, citea Scriptura şi Filocalia.
După ce, cu mila lui Dumnezeu şi cu rugăciunile Sfântului Nicolae Velimirovici, au trecut cele trei săptămâni iar ucenicul Calist a supravieţuit, acesta povesteşte că niciodată nu a mai avut îndoieli cu privire la viaţa Sfântului, la ceea ce făcea şi cum şi cât făcea.

Când facem aşadar vreo referire la Sfântul (oricine ar fi acest sfânt sau sfântă) sau când îi cităm din cărţi pentru a "îndrepta" pe vreunul dintre fraţii noştri, eu cuget că e de folos să ne întrebăm mai întâi: dacă aş fi eu acum în locul ucenicului Sfântului, oare aş putea duce aceeaşi viaţă ca Sfântul? Iar dacă nu am viaţa lui, atunci de ce îndrăznesc eu să îi folosesc cuvintele lui sfinte împotriva aproapelui? Oare sunt în acelaşi duh cu Sfântul atunci când vorbesc semenului? Oare cu adevărat prin mine vorbeşte însuşi Sfântul Velimirovici sau Sfântul Ignatie etc.? Şi dacă nu, nu e aşa, atunci de ce continui să mă folosesc împotriva aproapelui de vorbele lui sfinte, care exprimă o viaţă sfântă? Aceste întrebări mi le adresez mie însumi, mai întâi, iar răspunsul care îmi vine în minte acum nu mă măguleşte, nu mă felicită, nu mă îndreptăţeşte deloc...
http://ro.orthodoxwiki.org/Nicolae_Velimirovici

[Ioan_Cezar]

http://ro.orthodoxwiki.org/Nicolae_Velimirovici

În perioada dintre cele două Războaie Mondiale, Episcopul Nicolae face câteva vizite în Sfântul Munte, care îi modelează și îi preschimbă pentru tot restul vieții perspectiva și viața duhovnicească. În această perioadă îl cunoaște la Mănăstirea Sfântul Pantelimon (Muntele Athos) pe Sf. Siluan Athonitul și îl hirotonește în 1930 ierodiacon pe Părintele Sofronie (Saharov); ulterior, după război, în 1952, la Londra, îl încurajează pe acesta să publice scrierile Sfântului Siluan, spunând: "Siluan e mai mare decât toți ceilalți sfinți în dragostea sa! Când citești pe toți ceilalți, o disperare te cuprinde, dar niciodată nu se întâmplă așa ceva cu ceea ce a scris Siluan".

În necrologul dedicat Sf. Siluan, publicat în revista misionară a eparhiei sale, Episcopul Nicolae scria:

"Despre acest minunat monah nu se poate spune decât un singur lucru: era un suflet plin de blândețe. Nu sunt singurul care să fi simțit această blândețe, orice pelerin la Sfântul Munte care l-a întâlnit a simțit această blândețe. Siluan era un bărbat viguros, înalt; avea o barbă neagră mare și, la prima vedere, înfățișarea lui nu îl făcea atrăgător pentru cine nu-l cunoștea. Dar era de ajuns o singură conversație ca să-l iubești pe acest om. Vorbea despre nemăsurata dragoste a lui Dumnezeu și îi făcea pe păcătoși să se judece foarte sever pe ei înșiși. Acest minunat ascet era un simplu monah, dar plin de dragoste de Dumnezeu și de aproapele. Din toate părțile Sfântului Munte numeroși monahi alergau la el să-i primească sfaturile, dar era deosebit de iubit de monahii de la Hilandari și Sfântul Savva care vedea în el pe părintele lor duhovnicesc. Și pentru mine, Părintele Siluan mi-a fost de un mare ajutor duhovnicesc. Simțeam cum rugăciunea lui mă întărea. La fiecare dintre vizitele mele la Sfântul Munte mă grăbeam să-l vizitez. [...] Cartea vieții sale e smălțuită toată de mărgăritarele înțelepciunii și de aurul dragostei. E o carte uriașă și nestricăcioasă."