Transformarea de dupa pocainta

[Doriana]

În prealabil postat de Seraphim7

Nu ma refeream la generalizari:sa postesti,sa citesti Biblia,sa mergi la biserica etc..Asta e crestinismul formal.Ma refeream la transfigurarea interioara.Ce simti,nu cum te comporti.Si intrebarea vizeaza mai degraba crestinii neoprotestanti.Probabil din jena nu isi dezvaluie trairile,pentru ca imediat apar ultraortodocsii si ii jignesc.

Nu este vorba de trairile crestinilor dintr-un anume cult ci de trairea cu Hristos. In orice cult sunt crestini transformati de intalnirea cu El si crestini care vorbesc din auzite; plus cei pe care nici nu ii intereseaza aspectul. Cele din urma categorii sunt responsabile in general cu pietrele, dar au si pietrele rostul lor.

Intalnirea cu Hristos transforma deoarece deschide o viziune noua. E ca si cum ai intelege in sfarsit cum gandeste Dumnezeu (cel putin in cazul tau), ca si cum ai privi de sus "the big picture". Esti in sfarsit impacat cu tine si cu Dumnezeu si hotarasti sa asculti orice ar spune si sa Il urmezi oriunde va merge. Esti implinit pentru ca in sfarsit ai gasit ce ai cautat si intri in odihna de care spune in Evrei 4, caci vei uita de oboseala pricinuita de pacatul atat de greu de purtat, pe care l-ai lasat la picioarele crucii Lui. Esti ca o apa linistita, plin de pace si bucurie in Duhul Sfant. Inima este atinsa si ea cu o dulce pocainta, cu nepretuita mangaiere de a fi alaturi de Hristos, de a-L simti langa tine, de a-i vorbi deschis, stiind ca asculta si ca nu te judeca, ci te intelege. De acum stii ca nu mai esti singur, ca Dumnezeu are privirea indreptata asupra ta ca sa-ti faca bine, stii ce vei face maine si ce drum vei apuca, deoarece El ti l-a aratat. Este atingerea unei tinte de mult cautate si in acelasi timp inceputul unui drum cu mult mai frumos si maret; este intalnirea cu Adevarul.

[dobrin7m]

Nu in orice cult crestin te intalnesti cu Hristos cel adevarat. Unul singur este Hristos cel adevarat si multi sunt hristosii mincinosi. Daca nu ar fi asa, inseamna ca am desconsidera Scriptura. Iar daca este asa, atunci nu putem spune ca in orice cult este acelasi Hristos. Caci iarasi ne-am contrazice pentru ca se cuvine sa punem intrebarea: daca toti se intalnesc cu Hristos cel adevarat atunci unde sunt hristosii cei mincinosi?

Satana a cazut pentru ca din mandrie a vrut sa fie ca Dumnezeu. Si de atunci asta face , incearca sa insele oamenii facandu-i sa creada ca el e Hristos. Si imbraca diferite fatete si umple mintea omului cu diferite inchipuiri. Cele mai indemana inchipuiri si stari - trairi sunt cele de bine pentru sine, (omul in egoismul sau cauta sa ii fie lui bine: si astfel daca se linisteste si are starea lui de bine socoteste ca l-a gasit pe Hristos). Diavolul stie foarte bine ce cauta omul. Cu atat mai mult cu cat omul este obosit de greutati, necazuri si suferinte. Diavolul stie ca omul cauta sa se linisteasca, sa se simta bine si confortabil in sinea lui. Diavolul insa stie tot atat de bine ca omul , uzat sufleteste de suferinte, este egoist in sine. Voieste tot binele in acel moment, caci e satul de suferinta si nu mai are rabdare. Si vine si inseala omul, dandu-i o aparenta liniste si bunatate, insa unde: in alta parte, in barca pierzaniei, facandu-l sa se abata de la calea cea dreapta.
Uite, ii spune, aici e blandetea si ajutorul, aici e pacea si sfarsitul suferintei. Si omul, inselat in simturile sale crede si se pierde.

"Ti-a venit vreun gand bun? Opreste-te: sa nu tinzi spre implinirea lui fara chibzuiala, pe negandite. Simti in inima vreo insuflare buna? Opreste-te, nu indrazni sa te lasi dus de ea. Ia Evanghelia ca indreptar. Cerceteaza: se potrivesc oare gandul tau cel bun si insuflarea cea buna a inimii tale cu atotsfanta invatatura a Domnului? Curand vei vedea ca nu este nici o potrivire intre binele evanghelic si binele firii omenesti cazute. Binele firii noastre cazute este amestecat cu raul, si de aceea insusi acest bine s-a preschimbat in rau, la fel cum se preface in otrava mancarea gustoasa si sanatoasa , atunci cand este amestecata cu otrava. Pazeste-te de a savarsi binele firii cazute! Savarsind acest bine, vei hrani caderea ta, vei hrani in tine parerea de sine si trufia, vei atinge cea mai apropiata asemanare cu demonii.
Dimpotriva, savarsind binele evanghelic, ca un ucenic adevarat si credincios al Dumnezeului-Om, te vei face asemenea Dumnezeului-Om. Cel ce isi iubeste sufletul sau - a zis Domnul - si-l va pierde iar cel ce isi uraste sufletul sau in lumea aceasta il va pastra in viata vesnica." Sf. Ignatie Briancianinov - Despre inselare

Iata ca transformarea de dupa pocainta nu inseamna liniste si pace ci plans pentru pacatele ce le-ai facut si pe care le ai in mintea ta mereu. (4. Că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea.) . De ai trait starea de pocainta , atunci pacatele ce le-ai savarsit iti sunt povara vietii tale, spre pocainta ta continua , spre smerenia ta. Ce simplu inseala diavolul: gata oameni, ati desertat pacatele la cruce, sunteti liberi si fericiti. Vai aici e pierzania: libertatea aceasta nu e libertate ci lant greu de fier ferecat.
Transformarea de dupa pocainta inseamna iubirea lui Hristos pentru oameni: acesta este binele evanghelic pe care trebuie sa il infaptuim.
Transformarea de dupa pocainta inseamna iubirea si smerenia.

Dar bucuria unde e? Ce bucurie poate fi mai mare ca aceea ca L-am gasit pe Hristos?!
Sa ne bucuram, deci!

[dobrin7m]

În prealabil postat de crinrin

Dar bucuria unde e? Ce bucurie poate fi mai mare ca aceea ca L-am gasit pe Hristos?!
Sa ne bucuram, deci!

Sigur, ne bucuram, dar oare stim sa pastram ce am gasit?

Nu poate fi bucurie in lumea aceasta, unde vesnic pacatuim. Bucuria cea mai mare este atunci cand traim intru Hristos. Dar traim intru Hristos?

Cand Il gasesti pe Hristos, simti o mare recunostiinta si o mare iubire pentru El. Bucurie? cand stiu si sunt constienta de starea mea? Bucuria vine la liman de drum. Cred ca adevarata bucurie este doar sus in cer daca ne-om invrednici de mantuire.

Imi amintesc ca plangeam incontinuu, fara oprire, mai ales in Biserica, la Sfanta Liturghie, plangeam mereu. Era coplesitor: eu marunta si nenorocita, si El Bunul Cel desavarsit.
Acum nu mai plang, si acesta este semnul meu ca sunt intr-o mare cadere. Am pierdut ce-am avut, din nevrednicia mea. Deci a gasi pe Hristos nu e totul. A-L pastra cu tine, aceasta este totul.
Sunt bucurii si bucurii. Insa bucuria cea trecatoare aceea este omeneasca, bucuria cea vesnica aceea trebuie cautata.

[dobrin7m]

http://www.teologie.net/2015/01/26/c...spre-pocainta/

dobrin7m,

Probabil că ai ai trăit acea perioadă de har pe care Dumnezeu o dă pentru început omului aflat în pocăință. Lucrarea harului ți-a dat acel plâns. Apoi urmează o perioadă de părăsire a harului. Dumnezeu ridică harul pentru a ne lăsa să vadă cum înclinăm, ne întoarcem la cele vechi și nefolositoare sau ne continuăm drumul spre cele noi și de folos, și în funcție de cum înclinăm, ne vom reîntâlni sau nu cu acea lucrare a harului.

“Oamenii din Vest nu cunosc taina părăsirii dumnezeieşti, a pedagogiei lui Dumnezeu, de aceea şi cad în achedie. În viaţa monahilor ortodocşi se repetă continuu această taină a părăsirii dumnezeieşti, a smeririi, a chenozei. Însă ei cunosc această taină şi cum s-o înfrunte. Micşorarea conduce către slavă, dacă o poate omul răbda.” - Pr. Sofronie Saharov

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de ovidiu b.

dobrin7m,

Probabil că ai ai trăit acea perioadă de har pe care Dumnezeu o dă pentru început omului aflat în pocăință. Lucrarea harului ți-a dat acel plâns. Apoi urmează o perioadă de părăsire a harului. Dumnezeu ridică harul pentru a ne lăsa să vadă cum înclinăm, ne întoarcem la cele vechi și nefolositoare sau ne continuăm drumul spre cele noi și de folos, și în funcție de cum înclinăm, ne vom reîntâlni sau nu cu acea lucrare a harului.

“Oamenii din Vest nu cunosc taina părăsirii dumnezeieşti, a pedagogiei lui Dumnezeu, de aceea şi cad în achedie. În viaţa monahilor ortodocşi se repetă continuu această taină a părăsirii dumnezeieşti, a smeririi, a chenozei. Însă ei cunosc această taină şi cum s-o înfrunte. Micşorarea conduce către slavă, dacă o poate omul răbda.” - Pr. Sofronie Saharov

Întocmai!
Mulţumesc, frate.

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de dobrin7m

Acum nu mai plang, si acesta este semnul meu ca sunt intr-o mare cadere. Am pierdut ce-am avut, din nevrednicia mea.

Răbdare, Mihaela!...
Orice creştere are niveluri şi niveluri, etape cu conţinut diferit, experienţe variate. Cineva voieşte să interpretăm uneori catastrofic, dar Domnul ne învaţă prin Sfântul: "... şi nu deznădăjdui!"
Cert e că avem de lucru mereu (slavă Domnului!), iar perioadele de "răcire" sunt, poate, etape de acumulare pentru venirea următoarei primăveri duhovniceşti. La un alt nivel, mai bogat, mai apropiat de Dumnezeu.
Răbdare, aşadar, cu nădejde mare. Iubirea are multe nuanţe...:)
Doamne ajută!

În prealabil postat de dobrin7m

Sigur, ne bucuram, dar oare stim sa pastram ce am gasit?

Nu poate fi bucurie in lumea aceasta, unde vesnic pacatuim. Bucuria cea mai mare este atunci cand traim intru Hristos. Dar traim intru Hristos?

Cand Il gasesti pe Hristos, simti o mare recunostiinta si o mare iubire pentru El. Bucurie? cand stiu si sunt constienta de starea mea? Bucuria vine la liman de drum. Cred ca adevarata bucurie este doar sus in cer daca ne-om invrednici de mantuire.

Imi amintesc ca plangeam incontinuu, fara oprire, mai ales in Biserica, la Sfanta Liturghie, plangeam mereu. Era coplesitor: eu marunta si nenorocita, si El Bunul Cel desavarsit.
Acum nu mai plang, si acesta este semnul meu ca sunt intr-o mare cadere. Am pierdut ce-am avut, din nevrednicia mea. Deci a gasi pe Hristos nu e totul. A-L pastra cu tine, aceasta este totul.
Sunt bucurii si bucurii. Insa bucuria cea trecatoare aceea este omeneasca, bucuria cea vesnica aceea trebuie cautata.

Adevarat, pierdem foarte repede ce am primit, dar tot ramane ceva menit sa ne atraga ca un magnet. Sufletul simte diferenta intre ce a inseamnat viata fara Hristos si cum e acum, alaturi de El. De aceea, nici momentele mai grele care urmeaza dupa nu le mai resimtim atat de puternic fiindca de acum nu mai suntem singuri, nici lipsiti de ajutor, nu ne mai apasa haina grea a pacatelor nemarturisite si avem atatea mijloace prin care ne putem ridica.

Uitati-va la preotii nostri ce cruce grea au, cata suferinta vad cu ochii lor duhovnicesti, cate nenorociri aud la spovedanie, dar cu ce fata senina ne intampina, ce liniste degaja, ce blandete si ce bucurie au pe chip.

Din ce am observat la persoanele mai sensibile, in timp ce traiesc o stare de pocainta, diavolul le ispiteste cu pacate de dreapta dandu-le stari de tristete, aproape de descurajare. Si nu e in regula. Este timp si pentru jale, dar si pentru bucurie!
Noi de acum suntem cu Hristos si nimeni impotriva noastra!! :) Sa ne bucuram in Hristos!

[dobrin7m]

Multumesc tuturor pentru gandurile bune.
Cezar ai dreptate. Am invatat rabdarea si totusi uneori o mai pierd. Asa ca... rabdare... rabdare... rabdare cum spunea Par. Cleopa. Mult m-au ajutat cuvintele Sf. Siluan Athonitul: tine mintea in iad si nu deznadajdui.

Ovidiu si tu ai dreptate. Da, am fost in perioada de inceput si gandul la aceea perioada a fost pentru mine sprijinul meu acum , aici la Londra. Aici au venit ganduri de indoiala, insa constiinta imi spunea: ai si uitat? si eu atunci ma indreptam si spuneam: nu Doamne nu am uitat si mai tare ma ancoram in credinta si mai tare simteam ca iubesc pe Dumnezeu.

Crinrin te gandesti poate ca traiesc o stare de tristete si descurajare. Nu sunt trista sau descurajata ci doar ca uneori am senzatia ca bat pasul pe loc si asta ma intristeaza.
Vedeti voi, in lume, noi mirenii casatoriti, inaintam mai greu pe calea asta spre Dumnezeu. Uneori astepti doi sa trei ani, ca sa faci un pas inainte impreuna cu jumatatea ta. Caci , degeaba esti pregatit tu sa pasesti daca celalalt inca nu e pregatit.
Asa este, pierdem repede ce am primit si adevarat ca ramane ceva ce ne atrage ca un magnet: amintirea Harului si dulceata rugaciunii.

Domnul sa va mangaie si Maicuta Domnului sa va ocroteasca!