![]() |
![]() |
|
|
#1
|
|||
|
|||
![]()
SA NU SPUI ,, TATA...
Sa nu spui" Tata" daca nu te comporti ca un fiu in fiecare zi! Sa nu spui "Nostru" daca esti inchis in egoismul tau ! Sa nu spui" Care esti in ceruri" daca esti preocupat de lucrurile pamantesti ! Sa nu spui "Vie imparatia Ta" daca o confunzi cu succesul material ! Sa nu spui "Sfinteasca-se numele Tau" daca nu-L respecti ! Sa nu spui" Faca-se voia Ta" daca nu o accepti cand e dureroasa ! Sa nu spui" Painea noastra cea de toata zilele ,da-ne-o noua astazi "daca nu te gandesti la cei infometati! Sa nu spui "Ne iarta noua greselile noastre" daca pastrezi ranchiuna pt fratele tau ! Sa nu spui" Nu ne duce pe noi in ispita" daca ai de gand sa pacatuiesti in continuare ! Sa nu spui" Amin" daca nu iei in serios cuvintele din Tatal nostru !!! Domnul sa ne ajute! AMIN. Sursa: http://babylenuta.blogspot.ro/2010/0...spui-tata.html |
#2
|
|||
|
|||
![]() Citat:
|
#3
|
|||
|
|||
![]()
Din pacate, unul din dezavantajul forumului este libertatea exagerata de a trata un subiect....Se spun multe pareri, fara legatura intre ele si mai grav, fara ca cineva sa le coaguleze in ceva concret....Practic se poarta dezbateri in-finite. Asa apare incet, dar sigur, disolutia eului....Daca dupa "solve" nu urmeaza "coagula" avem de-a face cu o disolutie a eului ca sa-l parafrazez pe maestrul Andrei Plesu.....Care e concluzia dezbaterii rugaciunii Tatal nostru?
Personal consider ca diavolul este cel care ne duce pe noi in ispita, si ca trebuie sa ne pazim de a interpreta dupa mintea noastra, neinduhovnicita... Practic, pacatul inseamna "ratarea tintei", iar discutiile infinite tocmai asta fac.... ------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- Cred Doamne si marturisesc ca Tu esti cu adevarat Fiul lui Dumnezeu, care ai venit in lume sa ii mantuiesti pe cei pacatosi, dintre care cel dintai sunt eu. ------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- Last edited by OctavianAdrian; 24.11.2014 at 16:57:25. |
#4
|
|||
|
|||
![]()
Nu exista nicio demnitate de atins pentru a rosti aceasta rugaciune. Oricine o poate rosti; nu este alta mai buna.
__________________
Sublimă fărâmă a Sfintei Chemări, Zvâcnită din Vrerea divină, Mi-e sufletul vultur ce spintecă zări Și sus, printre stele, se-nchină.(pr. Dumitru) |
#5
|
|||
|
|||
![]()
Am găsit un text care țintește un pic mai departe decât nedumerirea lui gmbh27, capabil să nuanțeze complementar meditațiile interesante postate pe acest topic.
Aparține lui Olivier Clement, un gânditor creștin al cărui merit excepțional a fost, și este printre altele, acela de a construi o interfață semantică eficientă între evanghelia (buna vestire) a Bisericii lui Hristos și lumea seculară occidentală sau occidentalizată. Și nu ne duce pe noi în ispită Nu Dumnezeu este Cel care ispitește, "Dumnezeu nu ispitește pe nimeni", spune sfântul Iacob (1, 13). E o atitudine semitică dacă spunem: nu ne ispiti, Doamne, nu ne lăsa să cădem în ispită. Despre ce "ispită" este vorba? Mai întâi despre cea a crimei sau a sinuciderii - și sunt atâtea feluri de a omorî sau de a se omorî - care se naște din ceea ce sfântul Maxim Mărturisitorul numește "teama ascunsă de moarte". Atunci avem nevoie de dușmani, pentru a proiecta asupra lor această neliniște fundamentală. Pe aceasta trebuie s-o demascăm printr-o memorie lucidă a morții, anamneză la capătul căreia vom găsi nu neantul fardat al deriziunii, ci pe cel Înviat care ne aduce la viață. Transformarea totală a neliniștii în încredere, ne permite în fine, într-o oarecare măsură, să ne iubim vrăjmașii, urmând porunca, inițial de neînteles, a lui Iisus. Dar ispita este mai ales secretul ultimei apostazii. Este un mister care afectează toate epocile creștinismului, din moment ce suntem în vremea din urmă, de la Întrupare și Cincizecime încoace: "Ați auzit că vine antihrist, spune sfântul Ioan, iar acum mulți antihriști s-au arătat" (1 Ioan 2, 18). Poate că acest mister se clarifică în epoca noastră, care este cu adevărat o apocalipsă în istorie și care dă la iveală atâtea lucruri îngrozitoare. Sau poate credem asta numai pentru că este epoca noastră: nu mai "apocaliptică" decât multe altele (ne dăm seama de asta studiind crizele trecutului). Marea apostazie nu este neapărat ateismul. Revolta, chiar blasfemia, Îl caută pe Dumnezeu în felul lor. În fața durerii lumii există și un ateism al compasiunii, care negreșit își găsește locul în Eli, Eli, lama sabahtani de pe Golgota. Marea apostazie ar fi mai degrabă să te simți vindecat de Dumnezeu, vindecat de orice întrebare, despărțit de taină, incapabil de neliniște și uimire. Nu numai absența lui Dumnezeu, ignoranța împăcată, dar mai ales captarea dorinței de absolut, de niște parodii atroce și seducătoare: magie, droguri, paroxisme, tortura și erotismul, strâns legate, de altfel, beții totalitare de altădată (vorbesc de Europa), transformarea actuală a religiilor în ideologii, înlocuirea comuniunii, fuziunea ei cu posesia, în atâtea forme ale artei contemporane, în atâtea medii sectare, invazia parapsihologiei și a ocultismului care vor permite mâine fascinarea maselor de către falși făcători de minuni, minuni provenind din puteri ca cele pe care Hristos le-a refuzat în pustie. Mă gândesc la Povestirea despre Antihrist, a lui Vladimir Soloviev, unde îl vedem pe Antihrist mare reformator social și spiritualist patentat, asociindu-se cu un mag care oferă omenirii "semne și minuni". Mă gândesc și la "ultimul om" al lui Nietzsche în prologul lui Zarathustra: Am avut privilegiul să-l întâlnesc și să-l ascult pe Andrei Tarkovski, cineastul lui Andrei Rubliov și al lui Stalker, printre altele. Îmi spunea că în zilele noastre cel mai mare risc este ca oamenii să nu-și mai pună întrebări. Și că s-a dedicat misiunii de a-i trezi, de a-i face să înțeleagă că omul este întrebare. Îmi spunea și cât se simțea de singur. Trebuie să rămânem oameni ai neliniștii și ai uimirii, nu să ne amăgim cu idoli si cuvinte, trebuie să rămânem oameni care își pun întrebări, chiar și cu prețul unei oarecari nebunii. De ce creștinismul occidental n-a putut să-i primească pe un Nietzsche, un Artaud, un Khalil Gibran, sau un Kazantzakis? Oare n-a venit timpul ca Biserica să ofere un loc celor care pun întrebări? "Nu ne lăsa să cădem în ispită": în ispita de a Te uita, de a ne considera vindecați de Tine, de a Te parodia subtil sau grotesc, de fapt întotdeauna grotesc. (Olivier Clement - Meditații la Rugăciunea Tatăl Nostru, text apărut în limba română în volumul "Trei rugăciuni: Tatăl Nostru, Împărate Ceresc, Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul", editura Reîntregirea, Alba Iulia) http://www.librariasophia.ro/carti-T...r-so-1081.html
__________________
Prostul este dușmanul a ceea ce nu cunoaște (Ibn Arabi) Last edited by Mihailc; 08.12.2014 at 22:41:31. |
#6
|
|||
|
|||
![]()
Foarte interesanta abordarea lui Clement si spun asta pt ca nu este singurul care este de parere ca aceasta cerere vizeaza, in esenta ei, solicitarea ca Dumnezeu sa-l fereasca pe credincios de marea si finala apostazie.Joachim Jeremias (in cartea ,,The Prayers of Jesus") a ajuns la o concluzie similara analizand in detaliu rugaciunea Tatal Nostru.Are si alte concluzii foarte interesante cu privire la aceasta solicitare,care s-ar incadra foarte bine in abordarea de mai sus,dar am zis sa nu complic prea mult mica mea postare.
|
#7
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Pelerinule, mă întreb adeseori în ce stare mă aflu când spun rugăciunea, în particular sau împreună cu semenii. În starea de rugăciune, vei zice, nu?...:) Mă întreb pentru că am întâlnit frecvent impresia că există ceea ce eu numesc "a treia stare" sau, mai drastic, "iluzia celei de a treia stări". Ca și cum o primă stare (a sufletului, a persoanei, a omului întreg) ar fi cea de păcătos, a doua ar fi cea de virtuos iar a treia ar fi de om obișnuit, un om ca toți oamenii, bre...:) Alte variante: fie drept, fie nedrept, fie așa-și-așa, om obișnuit, domnule... Sau: în Rai, în Iad, în realitate, domne, ce, nu vezi? Ia mai lasă-mă cu chestiile astea ciudate... * Mă aflu în iluzia teribilă că sunt doar un creștin oarecare aflat la rugăciune și nimic mai mult. Într-un timp aflat, la modul "obiectiv", cu detașare, dincolo și dincoace de ipostazele distincte "cu Dumnezeu" respectiv "cu Mamona". Și, aflat eu nici-aici-nici-acolo, liber așadar, absolut liber și autonom, de sine stătător, iaca zic din acest teritoriu mirobolizant: "Doamne, nu mă duce de aici, unde totu-i ok și neutru, în lumea celui rău, în păcat; ci adu-mă la Tine. Că aici e bine, ce să zic, merci, dar mi-e frică să nu ajung acolo, în stăpânirea celui rău, și atunci te rog mai bine ia-mă Tu la Tine." O zonă de neutralitate, un ținut civil, un status-quo dincolo de încleștarea asta dintre Bine și Rău, dintre Lumină și întuneric, dintre Dumnezeu și Mamonna... E OK aici, dar, din frică, mai bine zic o rugăciune și poate mă aude Dumnezeu și, cine știe, într-o zi mă ia la El, cu El... * Aflat în această stare însă (pe care mă grăbesc să o consider ca fiind în realitate starea de cădere, de confuzie, de înșelare, de mortificare sufletească, de iluzie completă și cumplită), firește că văd două drumuri înaintea mea: 1) spre adâncurile ispitirii, în păcat, sub puterea celui rău 2) spre Dumnezeu Dar unde sunt eu acum, în locul care duce spre Dumnezeu respectiv spre Mamonna? Cum se numește acest loc în care mă aflu când mă rog? Acest loc cred că este unul din următoarele două: fariseul sau vameșul. Al treilea loc nu există. |
#8
|
|||
|
|||
![]()
"Ci ne izbăvește de cel rău"
Da, Doamne, să scăpăm odată! Că greu ne este aici, sub stăpânirea păcatului și a morții... Sub neputința noastră care, în ciuda oricâtor eforturi, iată, ne vădește mereu supuși căderii, mereu păcătoși, mereu neizbânditori... Văd bine, Doamne, că sufletul meu înnegrit e cu totul împotriva Ta și Te răstignește... Văd bine că rugăciuena mea nu e curată, că faptele mele mă osândesc, că pocăința și juruința mea e doar din buze... Scoate-mă Doamne de sun stăpânirea întunericului, că eu mă sfârșesc, eu singur nu pot ieși... Izbăvește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, de domnia păcatului asupra mea, de mândria mea neînduplecată, de neiubirea mea pentru Tine. Izbăvește-ne de cel rău! Uite, puterea lui lucrează în patimile mele, în iubirea mea de mine, mereu de ale mele iar pe acestea nu voiesc să le lepăd ca să te urmez. Pe acestea le țin iar pe acelea pe care ni le-ai poruncit nu le fac. Izbăvește-mă de cel rău! Gol este sufletul meu de fapte bune înaintea Ta, îmbracă-mă în haina curăției, mai vârtos mă șterge de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește. Izbăvește-ne de cel rău! Căci umblăm prin credință și iată, îți strigăm: ajută necredinței noastre! Izbăvește-ne de cel rău! Faptele bune, pe care ni le-ai gătit mai nainte ca să umblăm întru ele, dă-ni-le nouă astăzi, în ciuda ispitirii poftelor trupului nostru, în ciuda simțurilor și mâniei. Izbăvește-ne de cel rău! Și pentru că în lupta noastră cu păcatul nu ne-am împotrivit încă până la sânge, nu ne-am rugat ca Tine în Ghetsimani, ci am disprețuit certarea Ta și ne-am descurajat când ne-ai mustrat: Izbăvește-ne de cel rău! Că fără Tine nimic nu putem face, iar să căutăm mai întâi Împărăția Ta noi nu putem fără Duhul Tău, așa încât: Izbăvește-ne de cel rău! * ... și Tu, Doamne, până când? ... Și în iad cine te va lăuda pe Tine? ... Scoală-Te, Doamne, Dumnezeul meu! Înalță-se mâna Ta! Nu uita pe săracii Tăi până în sfârșit! Izbăvește-ne de cel rău! * Iar Tu, Doamne, nu depărta ajutorul Tău de la mine, spre sprijinul meu ia aminte. Izbăvește de sabie sufletul meu și din gheara câinelui viața mea. Izbăvește-mă din gura leului și din coarnele taurilor smerenia mea. Izbăvește-ne de cel rău! * Ești mândru, Siluane, ești mândru! Ține-ți mintea în iad și nu deznădăjdui! * Izbăvește-ne de cel rău! Cum? Nu ne lăsa pe noi fără ajutorul Tău (să înaintăm) în ispită. De ce Eu? Că Tu ești Împăratul nostru, a Ta este Împărăția și Puterea și Slava Acum și pururea și în vecii vecilor. Și cum voi face asta? Pâinea noastră pe Care ne-ai dat-o spre Ființă, dă-ne-o nouă astăzi! Dar ați păcătuit, mereu. Și ne iartă nouă păcatele noastre. Dar voi iertați? Precum și noi iertăm greșiților noștri. Dar de ce Eu? Pentru că Tu ești Tatăl nostru. Unde? În Ceruri și pretutindenea Ești. Dar în voi nu sunt, inima voastră nu mă primește. Atunci sfințească-se, prin Duhul, în inima noastră Numele Tău! Și vină în noi Împărăția Ta Ca noi să facem Voia Ta aici, acum, pe pământ. AMIN! Last edited by Ioan_Cezar; 26.11.2014 at 04:31:19. |
#9
|
|||
|
|||
![]()
Talcuire la Tatal nostru - Sfantul Nicolae Velimirovici
Si nu ne duce pre noi intru ispita Cat de putin ii trebuie omului ca sa-si intoarca fata de la Tine spre idoli! El e impresurat de catre ispite ca de un vifor, si e neputincios ca spuma unui rau zbuciumat de munte. Daca-i bogat, indata cugeta ca este deopotriva cu Tine, sau Te pune mai prejos de el, sau isi impodobeste casa cu icoanele Tale ca si cu niste obiecte decorative. Daca raul bate la usa lui, cade in ispita de a se tocmi cu Tine sau de a Te lepada cu totul. Daca il chemi sa se jertfeasca, se razvrateste. Daca-l trimiti la moarte, tremura. Daca-l imbii cu toate desfatarile pamantului, e in primejdie sa-si otraveasca si sa-si omoare propriul suflet. Daca descoperi ochilor lui legile purtarii Tale de grija, el carteste: Lumea e minunata si in sine, si fara Facator. Ne umple de neliniste lumina Ta, Luminate Tata al nostru, ca pe niste fluturi de noapte. Cand ne chemi la lumina, noi dam fuga la intuneric; cand suntem pusi in intuneric, cautam lumina. Inaintea noastra se afla mreaja multor cai, insa ne temem sa mergem pana la capat pe vreuna din ele, fiindca la orice capat ne asteapta si ne momesc ispite. Iar calea ce duce la Tine este taiata de multe ispite si de multe, multe prapastii, inainte sa vina ispita asupra noastra, pare ca ne urmezi ca un nor luminos, dar cand ispita vine, dispari. Noi ne agitam tulburati si ne punem intrebarea chinuitoare: cand ne-am inselat, cand am crezut ca esti de fata sau cand am crezut ca lipsesti? In toate ispitele noastre ne intrebam: Tu esti Tatal nostru? Toate ispitele noastre ne aduc in minte aceeasi intrebare pe care tot ce este in jurul nostru ne-o aduce in minte in fiecare zi si in fiecare noapte: Ce gandesti despre Domnul? Unde este El si cine este El? Esti cu El sau esti fara El? Da-mi putere, Tatal si Facatorul meu, ca sa pot in fiecare clipa, fie ea luminoasa ori intunecata, a vietii mele, sa raspund la fiecare ispita cu putinta unul si acelasi lucru: Domnul este Domnul. El e acolo unde sunt eu si acolo unde nu sunt eu. Eu tind intotdeauna patimasa mea inima catre Dansul si mainile mele catre sfintele Lui vesminte ca un copil catre Tatal sau Cel iubit. Cum as putea trai fara El? Asta ar insemna ca pot sa traiesc in acelasi timp si fara mine insumi. Cum as putea sa fiu impotriva Lui? Asta ar insemna ca sunt in acelasi timp si impotriva mea. Fiul drept urmeaza tatalui sau cu cinstire, pace si bucurie. Sufla insuflarea Ta in sufletul nostru, Tata, ca sa fim fii drepti ai Tai. http://www.crestinortodox.ro/sfaturi...ici-88522.html |
#10
|
|||
|
|||
![]()
Ioan nu este nici un fel de problema,te rog sa completezi cum stii tu mai bine,nu sunt in masura sa te corectez eu pe tine.Nu spun asta din smerenie ci pt ca pur si simplu,in raport de cele scrise de tine,nu am priceperea necesara sa corectez sau sa comentez acest gen de meditatie.Numai bine din partea mea,Domnul cu tine!
|
|