Despre rugaciunea Tatal Nostru

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de gmbh27

Buna seara comunitate,acum cateva zile rostind rugaciunea tatal nostru ceva din rugaciune ma pus in dubiu si anume fraza "...si nu ne duce pe noi in ispita,ci ne fereste de cel rau",spune de parca Dumnezeu ar duce omul in ispita...nu este cumva o greseala? oare rugaciunea nu ar trebui sa sune astfel? "si nu ne lasa pe noi dusi in ispita,ci ne fereste de cel rau"...o fi oare vreo greseala care s-a format de-a lungul timpului???

Astept pareri :D

S-a vorbit mult despre aceasta parte a Rugaciunii Domnesti. Nu neaparat aici pe forum, ci acolo unde cuvantul are mai multa greutate, si cu siguranta nu lipseste harul. Totusi, nu s-a schimbat nimic si nici nu cred ca se va schimba vreodata. Nu Dumnezeu ne duce in ispita, ci El ingaduie spre folosul nostru un anume gen de ispita, niciodata mai grea decat o putem noi rabda. Iar noi cadem, nu fiindca nu avem putere sa depasim, ci fiindca suntem slabi, trufasi, vanitosi, perfizi, etc.
Rugaciunea "Tatal nostru" este totala si inca dintru inceput trebuie sa intelegem sensul. Nu voi incerca sa dau eu noi valori sau interpretari acestei rugaciuni; ele pot fi gasite la un "clic" distanta, iar cei ce ni le-au lasat au avut fara indoiala, o viata desavarsita in Hristos. Eu indraznesc sa sugerez doar atat: mare atentie la "Faca-se-n voia Ta!" (e prea putin probabil ca cineva dintre cei ce ne petrecem veacul pe-aici, sa isi inchipuie ca fac in fiece clipa, voia lui Dumnezeu) si mai ales: "Si ne iarta noua... Precum si noi iertam!" Adica... NU ALTFEL! Deci suntem constienti ca atat timp cat nu putem ierta pe cineva, Dumnezeu nu poate intra in inima noastra. Este propria noastra marturisire si compromis constient (desi probabil mecanic pentru multi care rostesc rugaciunea papagaliceste!) "Painea noastra..." nu este ceea ce obisnuim sa credem, adica hrana digestiva, ci hrana vie a Cuvantului care ne poate aduce harul si viata vesnica. Daca in Cer este iubire si ascultare, nici pe pamant nu trebuie sa fie altfel. Si din moment ce noi NU acceptam sa facem ascultare, ne asemanam... cui? Asadar, pana la "Nu ne duce pre noi in ispita" avem de trecut prin fazele initiale. Si te asigur ca daca le-ai inteles si acceptat, partea cu dusul in ispita nu mai este deloc confuza, ci foarte justa. Parintele Arsenie Papacioc obisnuia foarte des sa spuna: "Ce ne-am face fara ispita? Cine s-ar mai mantui? Cine s-ar mai putea numi crestin?"

SA NU SPUI ,, TATA...


Sa nu spui" Tata" daca nu te comporti ca un fiu in fiecare zi!
Sa nu spui "Nostru" daca esti inchis in egoismul tau !
Sa nu spui" Care esti in ceruri" daca esti preocupat de lucrurile pamantesti !
Sa nu spui "Vie imparatia Ta" daca o confunzi cu succesul material !
Sa nu spui "Sfinteasca-se numele Tau" daca nu-L respecti !
Sa nu spui" Faca-se voia Ta" daca nu o accepti cand e dureroasa !
Sa nu spui" Painea noastra cea de toata zilele ,da-ne-o noua astazi "daca nu te gandesti la cei infometati!
Sa nu spui "Ne iarta noua greselile noastre" daca pastrezi ranchiuna pt fratele tau !
Sa nu spui" Nu ne duce pe noi in ispita" daca ai de gand sa pacatuiesti in continuare !
Sa nu spui" Amin" daca nu iei in serios cuvintele din Tatal nostru !!!
Domnul sa ne ajute! AMIN.
Sursa:
http://babylenuta.blogspot.ro/2010/0...spui-tata.html

[gmbh27]

În prealabil postat de antoniap

SA NU SPUI ,, TATA...


Sa nu spui" Tata" daca nu te comporti ca un fiu in fiecare zi!
Sa nu spui "Nostru" daca esti inchis in egoismul tau !
Sa nu spui" Care esti in ceruri" daca esti preocupat de lucrurile pamantesti !
Sa nu spui "Vie imparatia Ta" daca o confunzi cu succesul material !
Sa nu spui "Sfinteasca-se numele Tau" daca nu-L respecti !
Sa nu spui" Faca-se voia Ta" daca nu o accepti cand e dureroasa !
Sa nu spui" Painea noastra cea de toata zilele ,da-ne-o noua astazi "daca nu te gandesti la cei infometati!
Sa nu spui "Ne iarta noua greselile noastre" daca pastrezi ranchiuna pt fratele tau !
Sa nu spui" Nu ne duce pe noi in ispita" daca ai de gand sa pacatuiesti in continuare !
Sa nu spui" Amin" daca nu iei in serios cuvintele din Tatal nostru !!!
Domnul sa ne ajute! AMIN.
Sursa:
http://babylenuta.blogspot.ro/2010/0...spui-tata.html

sa inteleg ca daca nu fac totul bine nu sunt demn sa rostesc aceasta rugaciune...? atunci ce rugaciune ar fi potrivita?

[OctavianAdrian]

Din pacate, unul din dezavantajul forumului este libertatea exagerata de a trata un subiect....Se spun multe pareri, fara legatura intre ele si mai grav, fara ca cineva sa le coaguleze in ceva concret....Practic se poarta dezbateri in-finite. Asa apare incet, dar sigur, disolutia eului....Daca dupa "solve" nu urmeaza "coagula" avem de-a face cu o disolutie a eului ca sa-l parafrazez pe maestrul Andrei Plesu.....Care e concluzia dezbaterii rugaciunii Tatal nostru?

Personal consider ca diavolul este cel care ne duce pe noi in ispita, si ca trebuie sa ne pazim de a interpreta dupa mintea noastra, neinduhovnicita... Practic, pacatul inseamna "ratarea tintei", iar discutiile infinite tocmai asta fac....

------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- Cred Doamne si marturisesc ca Tu esti cu adevarat Fiul lui Dumnezeu, care ai venit in lume sa ii mantuiesti pe cei pacatosi, dintre care cel dintai sunt eu.
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

[Demetrius]

În prealabil postat de gmbh27

sa inteleg ca daca nu fac totul bine nu sunt demn sa rostesc aceasta rugaciune...? atunci ce rugaciune ar fi potrivita?

Nu exista nicio demnitate de atins pentru a rosti aceasta rugaciune. Oricine o poate rosti; nu este alta mai buna.

[Mihailc]

Am găsit un text care ţinteşte un pic mai departe decât nedumerirea lui gmbh27, capabil să nuanţeze complementar meditaţiile interesante postate pe acest topic.
Aparţine lui Olivier Clement, un gânditor creştin al cărui merit excepţional a fost, şi este printre altele, acela de a construi o interfaţă semantică eficientă între evanghelia (buna vestire) a Bisericii lui Hristos şi lumea seculară occidentală sau occidentalizată.

Şi nu ne duce pe noi în ispită

Nu Dumnezeu este Cel care ispiteşte, "Dumnezeu nu ispiteşte pe nimeni", spune sfântul Iacob (1, 13). E o atitudine semitică dacă spunem: nu ne ispiti, Doamne, nu ne lăsa să cădem în ispită.
Despre ce "ispită" este vorba? Mai întâi despre cea a crimei sau a sinuciderii - şi sunt atâtea feluri de a omorî sau de a se omorî - care se naşte din ceea ce sfântul Maxim Mărturisitorul numeşte "teama ascunsă de moarte". Atunci avem nevoie de duşmani, pentru a proiecta asupra lor această nelinişte fundamentală. Pe aceasta trebuie s-o demascăm printr-o memorie lucidă a morţii, anamneză la capătul căreia vom găsi nu neantul fardat al deriziunii, ci pe cel Înviat care ne aduce la viaţă. Transformarea totală a neliniştii în încredere, ne permite în fine, într-o oarecare măsură, să ne iubim vrăjmaşii, urmând porunca, iniţial de neînteles, a lui Iisus.
Dar ispita este mai ales secretul ultimei apostazii. Este un mister care afectează toate epocile creştinismului, din moment ce suntem în vremea din urmă, de la Întrupare şi Cincizecime încoace: "Aţi auzit că vine antihrist, spune sfântul Ioan, iar acum mulţi antihrişti s-au arătat" (1 Ioan 2, 18). Poate că acest mister se clarifică în epoca noastră, care este cu adevărat o apocalipsă în istorie şi care dă la iveală atâtea lucruri îngrozitoare. Sau poate credem asta numai pentru că este epoca noastră: nu mai "apocaliptică" decât multe altele (ne dăm seama de asta studiind crizele trecutului).
Marea apostazie nu este neapărat ateismul. Revolta, chiar blasfemia, Îl caută pe Dumnezeu în felul lor. În faţa durerii lumii există şi un ateism al compasiunii, care negreşit îşi găseşte locul în Eli, Eli, lama sabahtani de pe Golgota. Marea apostazie ar fi mai degrabă să te simţi vindecat de Dumnezeu, vindecat de orice întrebare, despărţit de taină, incapabil de nelinişte şi uimire.
Nu numai absenţa lui Dumnezeu, ignoranţa împăcată, dar mai ales captarea dorinţei de absolut, de nişte parodii atroce şi seducătoare: magie, droguri, paroxisme, tortura şi erotismul, strâns legate, de altfel, beţii totalitare de altădată (vorbesc de Europa), transformarea actuală a religiilor în ideologii, înlocuirea comuniunii, fuziunea ei cu posesia, în atâtea forme ale artei contemporane, în atâtea medii sectare, invazia parapsihologiei şi a ocultismului care vor permite mâine fascinarea maselor de către falşi făcători de minuni, minuni provenind din puteri ca cele pe care Hristos le-a refuzat în pustie.
Mă gândesc la Povestirea despre Antihrist, a lui Vladimir Soloviev, unde îl vedem pe Antihrist mare reformator social şi spiritualist patentat, asociindu-se cu un mag care oferă omenirii "semne şi minuni". Mă gândesc şi la "ultimul om" al lui Nietzsche în prologul lui Zarathustra: Am avut privilegiul să-l întâlnesc şi să-l ascult pe Andrei Tarkovski, cineastul lui Andrei Rubliov şi al lui Stalker, printre altele. Îmi spunea că în zilele noastre cel mai mare risc este ca oamenii să nu-şi mai pună întrebări. Şi că s-a dedicat misiunii de a-i trezi, de a-i face să înţeleagă că omul este întrebare. Îmi spunea şi cât se simţea de singur.
Trebuie să rămânem oameni ai neliniştii şi ai uimirii, nu să ne amăgim cu idoli si cuvinte, trebuie să rămânem oameni care îşi pun întrebări, chiar şi cu preţul unei oarecari nebunii. De ce creştinismul occidental n-a putut să-i primească pe un Nietzsche, un Artaud, un Khalil Gibran, sau un Kazantzakis? Oare n-a venit timpul ca Biserica să ofere un loc celor care pun întrebări?
"Nu ne lăsa să cădem în ispită": în ispita de a Te uita, de a ne considera vindecaţi de Tine, de a Te parodia subtil sau grotesc, de fapt întotdeauna grotesc. (Olivier Clement - Meditaţii la Rugăciunea Tatăl Nostru, text apărut în limba română în volumul "Trei rugăciuni: Tatăl Nostru, Împărate Ceresc, Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul", editura Reîntregirea, Alba Iulia)

http://www.librariasophia.ro/carti-T...r-so-1081.html

Foarte interesanta abordarea lui Clement si spun asta pt ca nu este singurul care este de parere ca aceasta cerere vizeaza, in esenta ei, solicitarea ca Dumnezeu sa-l fereasca pe credincios de marea si finala apostazie.Joachim Jeremias (in cartea ,,The Prayers of Jesus") a ajuns la o concluzie similara analizand in detaliu rugaciunea Tatal Nostru.Are si alte concluzii foarte interesante cu privire la aceasta solicitare,care s-ar incadra foarte bine in abordarea de mai sus,dar am zis sa nu complic prea mult mica mea postare.

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

... dar am zis sa nu complic prea mult mica mea postare.

Atunci dă-mi voie te rog să risc eu şi să complic, ori poate chiar să stric. Îmi asum riscul, ştiind că oricum aş zice nu te vei supăra ci, dimpotrivă, îmi vei sări în ajutor ca să nu mă afund în greşeală.

Pelerinule, mă întreb adeseori în ce stare mă aflu când spun rugăciunea, în particular sau împreună cu semenii. În starea de rugăciune, vei zice, nu?...:)
Mă întreb pentru că am întâlnit frecvent impresia că există ceea ce eu numesc "a treia stare" sau, mai drastic, "iluzia celei de a treia stări". Ca şi cum o primă stare (a sufletului, a persoanei, a omului întreg) ar fi cea de păcătos, a doua ar fi cea de virtuos iar a treia ar fi de om obişnuit, un om ca toţi oamenii, bre...:)
Alte variante: fie drept, fie nedrept, fie aşa-şi-aşa, om obişnuit, domnule...
Sau: în Rai, în Iad, în realitate, domne, ce, nu vezi? Ia mai lasă-mă cu chestiile astea ciudate...

*
Mă aflu în iluzia teribilă că sunt doar un creştin oarecare aflat la rugăciune şi nimic mai mult. Într-un timp aflat, la modul "obiectiv", cu detaşare, dincolo şi dincoace de ipostazele distincte "cu Dumnezeu" respectiv "cu Mamona". Şi, aflat eu nici-aici-nici-acolo, liber aşadar, absolut liber şi autonom, de sine stătător, iaca zic din acest teritoriu mirobolizant: "Doamne, nu mă duce de aici, unde totu-i ok şi neutru, în lumea celui rău, în păcat; ci adu-mă la Tine. Că aici e bine, ce să zic, merci, dar mi-e frică să nu ajung acolo, în stăpânirea celui rău, şi atunci te rog mai bine ia-mă Tu la Tine."

O zonă de neutralitate, un ţinut civil, un status-quo dincolo de încleştarea asta dintre Bine şi Rău, dintre Lumină şi întuneric, dintre Dumnezeu şi Mamonna...
E OK aici, dar, din frică, mai bine zic o rugăciune şi poate mă aude Dumnezeu şi, cine ştie, într-o zi mă ia la El, cu El...

*

Aflat în această stare însă (pe care mă grăbesc să o consider ca fiind în realitate starea de cădere, de confuzie, de înşelare, de mortificare sufletească, de iluzie completă şi cumplită), fireşte că văd două drumuri înaintea mea:
1) spre adâncurile ispitirii, în păcat, sub puterea celui rău
2) spre Dumnezeu

Dar unde sunt eu acum, în locul care duce spre Dumnezeu respectiv spre Mamonna?
Cum se numeşte acest loc în care mă aflu când mă rog?

Acest loc cred că este unul din următoarele două: fariseul sau vameşul. Al treilea loc nu există.

Talcuire la Tatal nostru - Sfantul Nicolae Velimirovici

Si nu ne duce pre noi intru ispita

Cat de putin ii trebuie omului ca sa-si intoarca fata de la Tine spre idoli! El e impresurat de catre ispite ca de un vifor, si e neputincios ca spuma unui rau zbuciumat de munte. Daca-i bogat, indata cugeta ca este deopotriva cu Tine, sau Te pune mai prejos de el, sau isi impodobeste casa cu icoanele Tale ca si cu niste obiecte decorative. Daca raul bate la usa lui, cade in ispita de a se tocmi cu Tine sau de a Te lepada cu totul. Daca il chemi sa se jertfeasca, se razvrateste. Daca-l trimiti la moarte, tremura. Daca-l imbii cu toate desfatarile pamantului, e in primejdie sa-si otraveasca si sa-si omoare propriul suflet. Daca descoperi ochilor lui legile purtarii Tale de grija, el carteste: Lumea e minunata si in sine, si fara Facator.

Ne umple de neliniste lumina Ta, Luminate Tata al nostru, ca pe niste fluturi de noapte. Cand ne chemi la lumina, noi dam fuga la intuneric; cand suntem pusi in intuneric, cautam lumina. Inaintea noastra se afla mreaja multor cai, insa ne temem sa mergem pana la capat pe vreuna din ele, fiindca la orice capat ne asteapta si ne momesc ispite. Iar calea ce duce la Tine este taiata de multe ispite si de multe, multe prapastii, inainte sa vina ispita asupra noastra, pare ca ne urmezi ca un nor luminos, dar cand ispita vine, dispari. Noi ne agitam tulburati si ne punem intrebarea chinuitoare: cand ne-am inselat, cand am crezut ca esti de fata sau cand am crezut ca lipsesti?

In toate ispitele noastre ne intrebam: Tu esti Tatal nostru? Toate ispitele noastre ne aduc in minte aceeasi intrebare pe care tot ce este in jurul nostru ne-o aduce in minte in fiecare zi si in fiecare noapte: Ce gandesti despre Domnul? Unde este El si cine este El? Esti cu El sau esti fara El? Da-mi putere, Tatal si Facatorul meu, ca sa pot in fiecare clipa, fie ea luminoasa ori intunecata, a vietii mele, sa raspund la fiecare ispita cu putinta unul si acelasi lucru: Domnul este Domnul.

El e acolo unde sunt eu si acolo unde nu sunt eu. Eu tind intotdeauna patimasa mea inima catre Dansul si mainile mele catre sfintele Lui vesminte ca un copil catre Tatal sau Cel iubit. Cum as putea trai fara El? Asta ar insemna ca pot sa traiesc in acelasi timp si fara mine insumi. Cum as putea sa fiu impotriva Lui? Asta ar insemna ca sunt in acelasi timp si impotriva mea. Fiul drept urmeaza tatalui sau cu cinstire, pace si bucurie. Sufla insuflarea Ta in sufletul nostru, Tata, ca sa fim fii drepti ai Tai.

http://www.crestinortodox.ro/sfaturi...ici-88522.html

Ioan nu este nici un fel de problema,te rog sa completezi cum stii tu mai bine,nu sunt in masura sa te corectez eu pe tine.Nu spun asta din smerenie ci pt ca pur si simplu,in raport de cele scrise de tine,nu am priceperea necesara sa corectez sau sa comentez acest gen de meditatie.Numai bine din partea mea,Domnul cu tine!